ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4425/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.06.2021 sub dos nr. x/2021 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor a solicitat instanței de judecată, ca în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să fie obligat acesta la acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/28.09.2016 constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2 %/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată până la data plății efective.(până în data de 06/09/2021 penalitățile sunt în cuantum de 18657,53 RON), iar, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 324 din 23 februarie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii. S-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate. S-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta A. pentru motive de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă A., susține că în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii FGA și obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanței de asigurare solicitate, susținerile primei instanțe în sensul că nu a fi îndeplinite condițiile unei astfel de acțiuni apărând ca lipsite de bază legală. Cu privire la existența unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă arată că actul administrativ nelegal care atrage răspunderea patrimonială a pârâtului este refuzul FGA de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor, astfel cum a fost acesta exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018. Având în vedere considerentele Deciziei 29/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, este evident că decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal. Decizia nr. 18140/27.08.2018 emisă de pârât care a fost atacată și desființată ca nelegală prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 conține în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată. Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, prin admiterea cererii, acordarea penalităților de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, acordarea dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) O.G. nr. 13/2011.

Apărările formulate în cauză Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat prin întâmpinare anularea recursului principal, excepție respinsă în ședință publică, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. A susținut pârâtul că cererea de plată a făcut obiectul deciziei nr. 16517/27.08.2018, decizie care nu a fost contestată de A..

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/19.12.2016. Reține Înalta Curte că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede la art. 18 că "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.", iar la art. 19 că "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).". Astfel cum corect a reținut prima instanță, se observă că cererea de plată nr. x/19.12.2016 a fost respinsă prin decizia nr. 16517/27.08.2018, comunicată reclamantei la data de 13.09.2018 Reclamanta nu a făcut dovada că a formulat acțiune în anulare în fața instanței de contencios administrativ competente împotriva deciziei nr. 16517/47.08.2018. Totodată, este lipsită de fundament susținerea recurentei – reclamante că cererea ar fi făcut obiectul deciziei FGA nr. 18140/28.01.2019 Decizia FGA nr. 18140/2918 a fost într-adevăr contestată de reclamantă în dosarul nr. x/2019, însă prin decizia pronunțată la data de 19.11.2021 ÎCCJ a admis recursul promovat de A., a casat sentința pronunțată CAB- S9 CAF și a anulat Decizia nr. 18140 din 28.01.2019 emisă de pârât, obligând FGA să soluționeze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 și nr. y/18.10.2018689. Rezultă că cererea de plată din prezenta cauză nu a făcut obiectul deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021. Așadar, creanța principală solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanța judecătorească, motiv pentru care, câtă vreme FGA nu recunoaște existența acesteia prin plată sau o instanță judecătorească nu o acordă în beneficiul reclamantei, nu i se poate imputa pârâtei acordarea de despăgubiri în forma penalităților de întârziere sau a dobânzii legale ca urmare a soluționării acțiunii în anularea deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018. Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).". Din analiza dispozițiilor legale citate anterior rezultă că acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerință ce se deduce din interpretarea aceleiași norme este că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, și emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Întreaga reglementare a acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acțiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim. Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat – refuzul administrativ nelegal). Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale. În cauză, reclamanta a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate de A. în calitate de creditor de asigurare al B. prin decizia nr. 16517/27.08.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosință asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanță de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă. Cum această decizie nu a fost anulată de o instanță de judecată, în cauză nu s-a analizat împrejurarea deținerii de către reclamantă a unei creanțe de asigurări în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în raport de cererea de plată și înscrisurile care o însoțesc. Or, din materialul probator administrat nu a rezultat că decizia a fost anulată de o instanță sau că pârâtul FGA a recunoscut suma pretinsă prin cererea de plată. Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.