ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4681/2023

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate.

Prin sentința civilă nr. 245 din data de 26 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale și, în consecință, declinată în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de contencios administrativ formulate de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07 mai 2019, în dosarul nr. x/2018.

La data de 09 septembrie 2019, reclamantul A. a prezentat o cerere precizatoare (calificată drept cerere modificatoare conform art. 204 din C. proc. civ.) prin care a completat acțiunea introductivă cu solicitarea de a se constata intervenită prescripția răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reținute de Agenția Națională de Integritate aferente perioadei 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013. Această solicitare a fost argumentată în drept prin raportare la prevederile Legii nr. 54/2019 prin care art. 25 din Legea nr. 176/2010 a fost completat cu alin. (5).

Ulterior, prin notele scrise din data de 25 mai 2020, reclamantul a susținut că la data de 13 februarie 2020 s-a împlinit și prescripția răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reținute de Agenția Națională de Integritate aferente perioadei 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017, prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, forma modificată și completată în anul 2019.

Prin sentința civilă nr. 981 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 981 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în subsidiar, anularea raportului de evaluare contestat, iar în terțiar, să se constate că în cauză a intervenit prescripția răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru toate faptele de incompatibilitate reținute în sarcina sa.

Critica reclamantului vizează în principal faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere care privea constatarea intervenirii prescripției răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reținute de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Astfel, acesta a apreciat că instanța de fond avea obligația să se pronunțe în cadrul procedurii de verificare a raportului de evaluare cu privire la posibilitatea angajării sancțiunii civile sau administrative după depășirea termenului prevăzut de lege. Era evident că cel puțin pentru perioada cuprinsă între 30 noiembrie 2012-11 februarie 2013, prima instanță trebuia să analizeze și să se pronunțe, chiar și din oficiu, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 25 alin. (5) și ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010. În acest sens a invocat și Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015, preluată și prin Decizia nr. 74 din 16 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe cale subsidiară, reclamantul a criticat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011, și art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri neconforme cu regulile de drept aplicabile.

Judecătorul fondului trebuia să facă o analiză atentă asupra situației de fapt concrete și să constate că din actele aflate la dosarul A.N.I. rezultă faptul că a fost desemnat în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele în calitate de consilier local, ca reprezentant al Consiliului local Belciugatele și nu al Primăriei. Prin urmare, și-a exercitat efectiv calitatea de consilier local în cadrul Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele și nu pe cea de viceprimar.

Pentru a participa în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele din prisma funcției de viceprimar, trebuia să existe o delegare de atribuții în acest sens din partea Primarului, or la dosarul cauzei nu există un asemenea act de delegare.

În concluzie, reclamantul a apreciat că activitatea sa din cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele trebuia analizată din perspectiva regimului de incompatibilitate aplicabil consilierului local prevăzut de art. 88 din Legea nr. 161/2003 și nu al celui prevăzut de art. 87 din Legii nr. 161/2003.

Nu în ultimul rând, reclamantul a criticat și greșita interpretare a dispozițiilor art. 25 alin. (5) și ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, referitoare la răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în limitele și pentru considerentele următoare:

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), nu este fondat.

În speță, sentința de fond recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Faptul că recurentul - reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Considerentele instanței de fond sunt coerente și logice, apte de a susține dispozitivul, iar împrejurarea că instanța nu a valorizat argumentele reclamantului este consecința logică a soluției pronunțate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanței vor fi în opoziție cu argumentele unei părți, atunci când, urmare hotărârii pronunțate, partea va fi căzută în pretenții.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale, se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 25 alin. (5) și ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A. a formulat critici cu privire la greșita interpretare și aplicare a prevederilor:

(i) art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011, și art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001;

(ii) art. 25 alin. (5) și ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, referitoare la răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice.

În ceea ce privește situația de fapt, se reține că prin Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, s-a concluzionat că reclamantul A., viceprimar al comunei Belciugatele din județul Călărași pentru mandatele 2012-2016 și 2016-2020, a încălcat legislația privind regimul incompatibilităților întrucât a exercitat simultan funcțiile de viceprimar și de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice - Școala Gimnazială nr. 1 Belciugatele, județul Călărași în perioadele 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013 și 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017.

Astfel, inspectorul de integritate a concluzionat că persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003.

Critica privind greșită interpretare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011, și art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, este nefondată.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada de referință, "Funcția de primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

Până la data de 26 iunie 2014, dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stipulau că:

"(2) În cazul instituțiilor de învățământ de stat, consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar.

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul și directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă."

Prin O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative (intrată în vigoare la 30 iunie 2014), prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administrație al unității de învățământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului".

Totodată, la art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 se prevede:

"Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

În mandatul 2012 - 2016, potrivit Hotărârii Consiliului Local Belciugatele nr. 40 din 12 noiembrie 2012, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantul A. a fost desemnat să participe ca membru în consiliul de administrație în calitate de reprezentant al consiliului local, iar prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 07 din 18 februarie 2013, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, s-a aprobat revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 18 din data de 01 iulie 2012 privind alegerea viceprimarului Comunei Belciugatele, județul Călărași.

Tot în mandatul 2012-2016, prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 24 din 28 mai 2015, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantul A. a fost ales viceprimar al comunei Belciugatele, județul Călărași.

În mandatul 2016 - 2020, prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 39 din 24 iunie 2016, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantul A. a fost ales viceprimar al comunei Belciugatele, județul Călărași, iar prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 58 din 20 octombrie 2016, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, acesta din urmă a fost desemnat să facă parte din consiliul de administrație.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, împrejurarea că a fost desemnat în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele în calitate de consilier local, ca reprezentant al Consiliului local Belciugatele și nu al Primăriei, nu este de natură a înlătura incidentul de integritate, întrucât participarea viceprimarului ca membru în consiliul de administrație creează o situație de incompatibilitate, indiferent în ce modalitate s-a ajuns la desemnarea sa în consiliu.

În raport de conținutul clar și precis determinat al dispozițiilor legale anterior enunțate, se constată că starea de incompatibilitate există în prezența îndeplinirii simultane a funcției de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispozițiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilitățile specifice aleșilor locali, iar art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ de stat de nivel gimnazial, preșcolar și primar.

Apoi, dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administrație al școlii, ci prevăd numai că, în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial, consiliul de administrație include și un reprezentant al consiliului local.

Totodată, aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate în sensul că în situația în care primarul sau consiliul local își desemnează un reprezentant în consiliul de administrație acesta trebuie să fie în mod obligatoriu viceprimarul, cu atât mai mult cu cât și reprezentantul desemnat trebuie să respecte dispozițiile ce reglementează regimul incompatibilităților.

Nu există, așadar, niciun conflict/necorelare între dispozițiile de lege incidente cauzei, intenția legiuitorului fiind clară și neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilități între funcția de viceprimar și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederile de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situației de incompatibilitate, prin obligația de numire a unui reprezentant al primarului și al consiliului local în consiliul de administrației al unității de învățământ.

Această obligație nu se consideră îndeplinită și nu produce efecte sub aspectul inexistenței incompatibilității, în cazul în care această calitate este transferată în persoana viceprimarului, acesta fiind cel care participă la ședințele consiliului de administrație, deținând astfel calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, adică tocmai ceea ce se interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local.

În acest context, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului în consiliul de administrație nu a avut loc în temeiul și cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al primarului sau al consiliului local în consiliul de administrație al unității de învățământ având obligația de a nu încălca ea însăși regimul juridic al incompatibilităților.

Înalta Curte mai constată că funcția de membru în consiliul de administrație a fost deținută și exercitată efectiv de intimatul-reclamant, acesta participând la ședințele consiliului de administrație și semnând procesele-verbale expuse în cuprinsul raportului de evaluare contestat și anexate în dosarul instanței de fond, în calitate de membru al consiliului, aspect de altfel necontestat în cauză.

Nu în ultimul rând, normele care stabilesc atribuțiile organelor autorității publice locale au caracter general față de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care se aplică cu prioritate în privința incidentului de integritate.

Față de acestea, se reține, încă o dată, că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât a exercitat simultan funcția de viceprimar al comunei Belciugatele, județul Călărași și cea de membru în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele.

Pe de altă parte, în ceea ce privește problema prescripției răspunderii administrative ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, Înalta Curte, contrar celor reținute de instanța de fond, reține că aceasta poate reprezenta un motiv de nelegalitate care să conducă la nulitatea raportului de evaluare.

Astfel, distinct de intrarea în ordinea de drept a prevederilor exprese ale Legii nr. 54/2019, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 18 august 2015, cu prilejul analizării legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripție a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate (par 28).

În decizia menționată, instanța de contencios constituțional a mai reținut, de asemenea, că verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă (par. 29).

În plus, prin Decizia nr. 74/16 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183 din 24 februarie 2021, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că activitatea de evaluare a Agenției Naționale de Integritate este supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 2523 din C. civ., cu luarea în considerare a întregului regim juridic al prescripției extinctive, termenul de prescripție fiind susceptibil de întrerupere conform art. 2537 din C. civ. (par 56, 57).

Potrivit paragrafului 63 din Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "63. Sesizarea și declanșarea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în realizarea competențelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripția dreptului Agenției la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate și evaluate fiind ștearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.."

Înalta Curte are în vedere și conținutul paragrafului 53 din aceeași decizie, potrivit căruia:

"53. Prin urmare, în acest regim juridic, Agenția Națională de Integritate este ținută în exercitarea competențelor sale de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice, de declanșarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situația juridică sau factuală cu relevanță în exercitarea competențelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acționează Agenția, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcțiilor ori demnităților publice care fac obiectul cercetărilor."

Totodată, așa cum s-a stabilit și prin Procesul-verbal de unificare a practicii de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, încheiat la data de 11 martie 2020, actul întreruptiv al prescripției este reprezentat de declanșarea investigației, indiferent cum se produce, după caz, sesizarea din oficiu sau orice act de sesizare, iar momentul întreruperii cursului prescripției este momentul înregistrării sesizării la Agenția Națională de Integritate, indiferent de modalitatea sesizării (din oficiu sau la cerere).

Analizând în acest context prescripția răspunderii invocată de recurentul- reclamant, Înalta Curte constată că, raportat la data sesizării Agenției Naționale de Integritate și începerea verificărilor efectuate de aceasta, a operat prescripția răspunderii persoanei cercetate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

În speță, declanșarea verificărilor privind evaluarea regimului juridic al incompatibilităților s-a făcut ca urmare a înregistrării unei sesizări formulate de o persoană fizică, la data de 14 septembrie 2016, astfel că, raportat la incompatibilitatea constând în exercitarea simultană a funcției de viceprimar și cea de membru în consiliul de administrație al unei unități de învățământ, reținută pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013, era împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., care a început să curgă la data încetării stării de incompatibilitate, dar nu era împlinit pentru perioada reținută între 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017.

În consecință, se impune anularea în parte a raportului de evaluare contestat, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 981 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată și va anula, în parte, Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Agenția Națională de Integritate, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 981 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Anulează, în parte, Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Agenția Națională de Integritate, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 18 octombrie 2023.