ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2293/2025

Ședința publică din data de 30 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.07.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, emis de Agenția Națională de Integritate, întocmit în lucrarea nr. 14317/S/11/06.04.2015, iar în subsidiar, anularea acestui raport și obligarea Agenției Naționale de Integritate să înlăture de pe pagina de Internet proprie, www.integritate.eu comunicatul de presă din data de 3 iulie 2019, ora 9:00, intitulat "Comunicat - Incompatibilitate - 3 funcționari publici și o persoană cu funcție de conducere din sistemul medical", în partea referitoare la reclamantă (punctul 1); obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate să publice pe cheltuială proprie, atât pe pagina de Internet (www.integritate.eu), cât și într-un ziar de largă răspândire națională și locală, sentința de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019; obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 832/2020 din 18 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței de mai sus reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3871 din data de 13 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 832/2020 din 18 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv că în data de 28 ianuarie 2020 reclamanta a transmis pe fax note scrise, în care a invocat un nou motiv de nulitate absolută a Raportului de evaluare pentru nelegalitatea sesizării A.N.I., pentru încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, motiv ce nu a fost analizat de către instanța de fond.

Prin sentința nr. 757 din 28 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate;

A anulat Raportul de evaluare nr. x/3.07.2019 întocmit de către pârâtă;

A obligat pârâta să înlăture de pe pagina de internet proprie www.integritate.eu comunicatul de presă din data de 3.07.2019 intitulat "Incompatibilitate-3 funcționari publici și o persoană cu funcție de conducere din sistemul medical", partea referitoare la reclamantă (punctul 1);

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 1.250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva sentinței nr. 757 din 28 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casare în parte a sentinței recurate, respectiv în ceea ce privește soluția de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, de obligare a recurentei la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale și respectiv, a celei de înlăturare de pe pagina proprie a comunicatului de presă din data de 3 iulie 2019 intitulat "lncompatibilitate-3 funcționari publici și o persoană cu funcție de conducere din sistemul medical - partea referitoare la reclamantă", cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a anulat Raportul de evaluare nr. x/03.07.2019, întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta, generată de faptul că, în calitate de funcționar public cu funcție de conducere, a deținut și exercitat (activitate remunerată în cadrul instituției publice) în perioada 2007-2018 și calitatea de expert tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Giurgiu, efectuând 22 expertize tehnice judiciare și încasând un venit net în sumă de 9.260 RON.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că sentința recurată este nemotivată, argumentele instanței fiind inexacte și insuficiente, fapt ce a creat premisele unei situații neclare în ceea ce privește cazul de incompatibilitate prevăzut de dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Arată că motivarea hotărârii judecătorești este necesară pentru a permite instanței de recurs efectuarea controlului judiciar și pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea soluției, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În concret, arată că instanța de fond nu a efectuat o cercetare judecătorească suficientă a fondului cauzei, respectiv nu a stăruit în clarificarea situației de fapt, motivarea fiind sumară, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Astfel, instanța de fond s-a raportat la aspecte de încălcare a procedurii reglementate de dispozițiile O.G. nr. 27/2002, care privesc reglementarea activității de soluționare a petițiilor, fără a analiza procedura de sesizare prevăzută de Legea nr. 176/2010, raportat la actele aflate în dosarul cauzei, acte ce au stat la baza întocmirii raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, înscrisuri înaintate instanței de judecată împreună cu Notele scrise depuse pentru termenul din 15.11.2019, și care cuprindeau și corespondența cu persoana care a făcut sesizarea.

Sub acest aspect, arată că instanța de fond nu a analizat toate apărările recurentei, formulate prin notele scrise transmise la dosarul cauzei la data de 22.02.2023, pentru termenul din 24.02.2024 și nici întregul material probator aflat la dosar, ceea ce a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite și nelegale.

În concret, arată că instanța de fond a avut în vedere doar următoarele înscrisuri: adresa Direcției de Evidență a Persoanelor Consiliul Local al municipiului Giurgiu nr. 16516/22.01.2020, prin care îi era comunicat reclamantei faptul că urmare a verificărilor efectuate în baza de date, persoana (B.) nu a putut fi identificată după datele comunicate de către reclamantă; certificatul emis de Primăria Municipiului Giurgiu nr. 1291/13.01.2020.

Susține că instanța de fond a omis să analizeze și alte înscrisuri care demonstrau, fără echivoc, că sesizarea îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 27/2002, cum ar fi: adresa/sesizarea domnului B. înregistrată la Inspecția de Integritate din cadrul ANI sub nr. x/06.04.2015; adresa Inspecției de Integritate nr. x, transmisă domnului B., cu confirmare de primire, semnată de acesta la data de 20.01.2016; adresa Inspecției de Integritate nr. x, transmisă domnului B., cu confirmare de primire, avizat lipsa domiciliu la data de 08.09.2019.

Consideră că dacă instanța de fond ar fi analizat aceste înscrisuri, soluția ar fi fost diferită și ar fi condus la respingerea excepției nulității raportului de evaluare, raportat la dispozițiile art. 12 alin (1) din Legea nr. 176/2010.

Referitor la soluțiile de obligare a recurentei la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale și de înlăturare de pe pagina proprie a comunicatului de presă din data de 3 iulie 2019, arată că motivarea instanței de fond este lacunară, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii; că instanța de fond trebuia să motiveze în mod corespunzător acordarea de daune morale, arătând dacă sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, susține că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a pornit de la o premisă greșită și totodată nelegală, ce nu este în acord cu materialul probator administrat.

Precizează că sesizarea făcută de către domnul B., împreună cu corespondența purtată, se aflau la dosarul cauzei, fiind înaintate odată cu Notele scrise depuse în ședința din data de 15.11.2019, acestea fiind înregistrate cu nr. x/06.04.2015 (registratura inspecției de integritate), respectiv nr. 5382/25.03.2015 (registratura generală a Agenției Naționale de Integritate), nr. x 201G și nr. 20182/G/11/03.07.2019 și confirmările de primire, în copie, documente pe care A.N.I. le-a retransmis odată cu note scrise depuse pentru termenul din 24.02.2023.

De asemenea, reclamanta A. putea studia toate documentele ce au stat la baza emiterii raportului de evaluare contestat, fiind invitată de către A.N.I. prin adresa nr. x/20.05.2019.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 8 și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, precum și art. 1, art. 2 și art. 7 din Ordonanța nr. 27/2002, susținând că a declanșat evaluarea în urma sesizării unui persoane fizice, sesizare ce îndeplinește cerințele cuprinse în dispozițiile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Menționează că a fost sesizată, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în lucrarea nr. 14317/S/II/06.04.2015, cu privire la faptul că reclamanta A. nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât a deținut funcția de membru în Consiliul de Administrație la S.C. C. S.A. și a efectuat expertize financiare contabile la Tribunalul Giurgiu, realizând venituri importante de bani, iar pe de altă parte, a deținut funcția de șef administrație adjunct la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, având calitatea de funcționar public.

Ulterior finalizării activității de evaluare, prin adresa nr. x/03.07.2019, domnului B. i s-a comunicat că în lucrarea nr. 14317/S/II/06.04.2015 a fost întocmit Raportul de evaluare nr. x/03.07.2019, prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către A..

În cauză sesizarea formulate de domnul B. reprezintă o petiție în sensul dispozițiilor O.G. nr. 27/2002, fiind trecute datele de identificare ale petiționarului, astfel că nu o putea clasa.

Contrar celor reținute de instanța de fond, arată că din adresa de răspuns primită de la Direcția de Evidență a Persoanelor Consiliul Local al municipiului Giurgiu nr. 16516/22.01.2020, nu rezultă cu certitudine că persoana care a făcut sesizarea, respectiv domnul B., nu există, ci că nu poate fi identificată după datele comunicate de reclamantă.

De asemenea, din corespondența cu ANI, domnul B. nu a susținut că nu el ar fi persoana care a formulat sesizarea, iar pe de altă parte, adresele formulate de ANI și expediate către petiționar, cu confirmare de primire, au fost semnate de acesta.

Consideră că nu pot fi reținute în cauză decizia ÎCCJ nr. 1780/2019 și decizia ÎCCJ nr. 3537/2020, astfel cum a reținut instanța de fond, situațiile nefiind similare.

În ceea ce privește soluția privind obligarea sa la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale, și respectiv a celei de înlăturare de pe pagina proprie a comunicatului de presă din data de 03 iulie 2019, arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că, fiind constatată nelegalitatea raportului de evaluare, reclamanta ar fi suferit un prejudiciu de imagine.

Susține că publicarea reprezintă o aplicare a normelor legale instituite și reglementate de Legea nr. 544/2001; că raportul de evaluare nu este un act administrativ tipic, regimul său juridic fiind reglementat de Legea nr. 176/2010 și că unul dintre efectele juridice specifice actelor administrative îl reprezintă executarea din oficiu a acestora.

Mai arată că raportul de evaluare emis de A.N.I. nu produce niciun efect juridic decât după rămânerea sa definitivă, astfel că nu avea cum să vatăme vreun drept sau interes legitim al intimatei-reclamante ori să aducă atingere imaginii, onoarei, demnității ori reputației acesteia.

Consideră că pentru a se putea dispune acordarea de daune morale în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, trebuie să existe și legătura de cauzalitate între actul administrativ anulat și prejudiciul invocat, or, în speță o asemenea legătură nu există, după cum nu există nici fapta ilicită.

Astfel, susține că în speță nu sunt îndeplinite niciuna dintre condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, acțiunea reclamantei fiind nefondată.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 aprilie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, emis de Agenția Națională de Integritate, întocmit în lucrarea nr. 14317/S/11/06.04.2015, iar în subsidiar, anularea acestuia și obligarea Agenției Naționale de Integritate să înlăture de pe pagina de Internet proprie, www.integritate.eu comunicatul de presă din data de 3 iulie 2019, în partea referitoare la reclamantă (punctul 1), obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate să publice pe cheltuială proprie, atât pe pagina de Internet (www.integritate.eu), cât și într-un ziar de largă răspândire națională și locală, sentința de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond din primul ciclu procesual a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată, iar împotriva acestei sentințe reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3871 din data de 13 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 832/2020 din 18 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în esență că instanța de fond nu a analizat criticile privind nelegalitatea sesizării A.N.I.

Instanța de fond din al doilea ciclu procesual admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.; a anulat Raportul de evaluare nr. x/3.07.2019 întocmit de către pârâta Agenția Națională de Integritate; a obligat pârâta să înlăture de pe pagina de internet proprie www.integritate.eu comunicatul de presă din data de 03.07.2019; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 1.250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, din examinarea sentinței recurate se constată că instanța de fond a reținut nelegalitatea sesizării Agenției Naționale de Integritate, având în vedere că sesizarea nr. 5382/25.03.2015, presupus formulată de B., conține date de identificare fictive, ceea ce echivalează cu lipsa lor, precum și faptul că din adresa nr. x/3.06.2020 emisă de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Giurgiu, rezultă că în urma verificărilor efectuate în RNEP, nu au identificat nicio persoană cu aceste date personale.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că din adresa emisă de Consiliul Județean Giurgiu - Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor sub nr. x/03.06.2020, aflată la fila x din vol. III al dosarului Curții de Apel București, din primul ciclu procesual, reiese că în urma verificărilor efectuate în RNEP, nu s-a identificat nicio persoană cu datele arătate de solicitant.

Față de acest aspect, instanța de fond a concluzionat că sesizarea adresată A.N.I., ce a stat la baza demarării cercetărilor, ar conține date cu caracter fictiv, astfel că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, iar nulitatea unei asemenea sesizări atrage și nulitatea raportului de evaluare.

Cu toate acestea, instanța de recurs constată că instanța de fond nu a făcut o analiză coroborată a acestei probe cu celelalte înscrisuri de la dosar, respectiv instanța de fond nu a analizat corespondența purtată de Agenția Națională de Integritate cu numitul D., atașată notelor scrise depuse pentru termenul din 24.02.2023 și nici recipisele poștale depuse la dosar, pe care apare semnătura de primire a destinatarului.

În aceste condiții, Înalta Curte consideră că erau necesare verificări suplimentare cu privire la legalitatea sesizării.

În consecință, instanța de recurs consideră că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va proceda la administrarea unui probatoriu suplimentar cu privire la legalitatea ori nelegalitatea actului de sesizare al Agenției Naționale de Integritate, care poate include, eventual, audierea autorului sesizării, D., urmând ca ulterior să aprecieze asupra necesității analizării fondului sesizării.

În cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 497 C. proc. civ., ce prevăd faptul că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, dat fiind faptul că acțiunea de față este imposibil de soluționat fără administrarea unui probatoriu adecvat în raport cu aspectele litigioase ridicate, respectiv cu privire la legalitatea actului de sesizare.

În acest sens, este relevantă Decizia nr. 79 din 5 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a pronunțat următoarea soluție:

"Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în Dosarul nr. x/2019*, și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1),art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță."

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de ambele părți urmează a fi avute în vedere de către instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 757 din 28 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 757 din 28 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.