ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3871/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Integritate a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, întocmit de Agenția Națională de Integritate la data de 03.07.2019, în lucrarea nr. x/11/06.04.201 5, solicitând în principal: constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de Agenția Națională de Integritate, în subsidiar anularea Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de Agenția Națională de Integritate; obligarea Agenției Naționale de Integritate să înlăture de pe pagina de Internet proprie, www.integritate.eu, a comunicatului de presă din data de 3 iulie 2019, ora 9:00, intitulat "COMUNICAT - Incompatibilitate - 3 funcționari publici și o persoană cu funcție de conducere din sistemul medical", partea referitoare la subsemnata (punctul 1), obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate să publice pe cheltuială proprie, atât pe pagina de Internet (www.integritate.eu), cât și într-un ziar de largă răspândire națională și locală, sentința de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că A. este funcționar public de conducere de 20 de ani, în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu și îndeplinește în prezent funcția publică de conducere de Șef administrație colectare.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 832/2020 din 18 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, în principal, trimiterea dosarului la prima instanță, pentru rejudecarea cauzei, respectiv, în subsidiar, Înalta Curte trecând la rejudecarea pe fond, să dispună admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. susține recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale de constatare a nulității absolute de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 determinată de nelegalitatea (inexistența) sesizării.

Arată astfel că instanța de fond nu a analizat deloc, practic a ignorat susținerile sale cu privire la nelegalitatea sesizării, care echivalează cu inexistența sesizării, în condițiile dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010 raportat la dispozițiile art. 7 din O.G. mr. 7/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, situație de natură să ducă la clasarea sesizării.

Apreciază că, procedând astfel, judecătorul fondului i-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de dispozițiile normative naționale incidente și de dispozițiile art. 6 din CEDO.

În cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de A.N.I., în partea descriptivă a situației de fapt (pag. 1), se menționează că, "...Agenția Națională de Integritate a fost sesizată de către o persoană fizică, în lucrarea cu nr. x/06.04.2015...", cu privire la faptul că subsemnata nu aș fi respectat regimul juridic al incompatibilităților.

Se observă, așadar că, în cuprinsul raportului, nu sunt indicate datele de identificare ale persoanei care a făcut sesizarea.

La termenul de judecată din data de 15.11.2019, recurenta susține că a primit, în ședință publică, Notele scrise și înscrisurile depuse la dosar de către A.N.I. iar instanța a încuviințat solicitarea sa de amânare a cauzei pentru a putea lua la cunoștință de conținutul notelor scrise și a înscrisurilor, printre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către A.N.I. identificând un înscris, înregistrat cu nr. x din 25.03.2015, care constituie actul de sesizare a A.N.I. și din care rezultă că sesizarea ar fi fost făcută de "B., str. x Giurgiu".

Din informațiile obținute de parte de la autoritățile competente, rezultă că persoana B., nu se identifică în evidențe, respectiv este o persoană inexistentă.

Astfel, din Certificatul eliberat de Primăria municipiului Giurgiu, cu nr. x din 13.01.2020, rezultă că în anul 2015 nu exista nici un imobil construcție care să se afle situat la adresa str. x, imobilul de la această adresă fiind demolat înainte de anul 1989, iar "Strada București" a fost radiată din nomenclatorul străzilor din mun. Giurgiu conform HCLM nr. 9/27.06.2007.

Totodată, din adresa din 22.01.2020 emisă de Direcția de evidență a persoanelor din municipiul Giurgiu, rezultă că persoana B. nu a putut fi identificată în baza de date.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 176/2010, ipotezele în care A.N.l. îndeplinește activitatea de evaluare sunt alternative: fie din oficiu, fie la sesizare.

În cauză nu există actele enumerate limitativ de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 pentru sesizarea din oficiu, fiind stabilit că activitatea de evaluare s-a efectuat ca urmare a unei sesizări.

Ori, atunci când activitatea de evaluare se efectuează la sesizare, se impune condiția legală ca sesizarea să respecte prevederile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, iar potrivit dispozițiilor art. 7 din acest act normativ, "petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiționarului nu se iau în considerare și vor fi clasate."

Datele de identificare ale persoanei fizice sunt numele și domiciliul sau reședința și potrivit art. 91 C. proc. civ., dovada acestora se face cu mențiunile înscrise în cartea de identitate.

Datele de identificare trebuie menționate în cuprinsul sesizării tocmai pentru a se putea verifica existența persoanei care formulează petiția iar acestea trebuie să corespundă unor date reale, apte de a permite identificarea persoanei.

Ca urmare, atunci când se reține că persoana fizică pretins semnatară a sesizării în cauză nu există, nefiind o persoană reală, nu sunt îndeplinite condițiile impuse unei sesizări legale, aceasta trebuind să fie clasată.

Așadar, în cauza de față, rezultă că A.N.l. în mod eronat a dat curs unei sesizări care nu îndeplinea condițiile de formă și a procedat la efectuarea activității de evaluare, deși trebuia să o claseze în raport de dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 27/2002.

Susține că, în acest sens sunt și cele statuate de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 1780/2019'

din 02.04.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, din care rezultă că neidentificarea persoanei care a făcut sesizarea ca fiind o persoană reală, impune clasarea sesizării în raport de dispozițiile ari. 7 din O.G. nr. 27/2002, sesizarea neîndeplinind condițiile de formă.

În consecință, în prezenta cauză sesizarea A.N.I. fiind nelegală, rezultă că si procedura de evaluare desfășurată de A.N.I. a fost și este nelegală, motiv pentru care se impune constatarea nulității absolute, respectiv anularea raportului de evaluare emis în baza unei proceduri nelegal desfășurate.

Exigențele decurgând din principiul legalității impun ca orice hotărâre judecătorescă să fie motivată iar judecătorul să răspundă la toate susținerile și argumentele părților și, conform jurisprudeniei Curții Europene, noțiunea de proces echitabil în sensul art. 6 CEDO, presupune ca o instanța interna sa fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse, iar lipsa răspunsului la una dintre apărările esențiale pentru corecta soluționare a cauzei echivalează cu o nepronuntare pe fondul cauzei, respectiv cu o nemotivare a hotărârii și, ca urmare, consideră că se impune casarea acesteia, deoarece instanța nu a făcut o reală cercetare a fondului cauzei.

În același timp, apreciază că sentința atacată este nelegală și prin prisma dispozițiilor art. 488 (1) pct. 5 "când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", judecătorul fondului pronunțând o hotărâre nelegală prin ignorarea ș nepronunțarea asupra unor mijloace de apărare esențiale pentru soluționarea cauzei.

Acest aspect este cu atât mai evident cu cât instanța de fond a încuviința probatorii pe acest aspect, respectiv a încuviințat la solicitarea reclamantului și a dispus efectuarea unei adrese către Serviciul public de Evidență Informatizată a Persoane Giurgiu pentru a comunica instanței dacă persoana B. se identifică în evidențe.

Instituția solicitată a răspuns prin adresa trimisă la dosarul cauzei din care rezultă că "B." nu se identifică în evidențe.

Așa cum rezultă și din încheierea de dezbateri, în concluziile orale recurenta susține că a invocat această situație și a solicitat să se dispună anularea Raportului de evaluare ca urmare a nelegalității sesizării, însă, cu toate acestea, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei apărări, ignorând și probele de la dosar, legal încuviințate și administrate.

Astfel, judecătorul fondului a încălcat și dispozițiile art. 237 (2) pct. 3 C. proc. civ., art. 264 C. proc. civ., art. 389 C. proc. civ., respectiv art. 397 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 (3) din Legea nr. 554/2004, apreciază că se impune casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea judecării fondului cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., într-o primă critică recurenta invocă greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 13, art. 15 și art. 20 din Legea nr. 176/2010 cu privire la obligativitatea informării persoanei evaluate mai înainte de solicitarea de obținere de informații nepublice

Susține astfel că judecătorul fondului a reținut în mod greșit că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, care declară nulitatea absolută a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, fără ca persoana să fi fost informată și invitată potrivit disp. art. 14.

În acest sens, instanța de fond a apreciat că inspectorul de integritate ar fi comunicat persoanei evaluate informarea prevăzută de disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 176 la data de 08.04.2015, cu nr. x, în condițiile în care, în realitate, informarea prevăzută de art. 20 alin. 1 din Lege a fost realizată doar la data de 03.06.2019, când persoana evaluată a primit de la ANI Adresa nr. x/29.05.2019.

În același timp, toate informațiile care nu au caracter public au fost solicitate de către inspectorul de integritate mai înainte de data de 03.06.2019, data primirii informării prevăzute de art. 20 (1) din lege.

Astfel, prin Adresa nr. x/08.04.2015 inspectorul de integritate i-a comunicat recurentei - reclamante că " în lucrarea înregistrată cu numărul x/S/II/06.04.2015 s-a declanșat procedura de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților, pe perioada exercitării funcției/demnității publice.

Precizăm că, în situația în care din activitățile de evaluare vor rezulta elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilitățu, în temeiul art. 20 din același act normativ, vă vom informa despre aceasta și veți fi invitat pentru a prezenta un punct de vedere".

Față de aceasta, susține recurenta că, prin Adresa din 08.04.2015 nu s-a realizat informarea prevăzută de art. 20 (1) din Lege, această informare obligatorie și prealabilă solicitării de către inspectorul de integritate a unor informații nepublice fiind realizată abia la data de 03.06.2019, cu adresa nr. x/29.05.2019, în cuprinsul căreia se menționează:

"Vă informăm că în lucrarea nr. x/1106.04.2015 din activitatea d evaluare efectuată în conformitate cu prevederile art. 11... au fost identificate element în sensul existenței unei stări de incompatibilitate... prin deținerea și exercitare simultană atât a funcției publice de Șef administrație adjunct în cadrul A JFP Giurgiu ci și a celei de expert tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Giurgiu (instituție publică).

Având în vedere cele prezentate mai sus, în temeiul art. 20 alin. (2) dit Legea nr. 176/2010, vă invităm să prezentați un punct de vedere, orice probe, dat sau informații pe care le considerați necesare pentru lămurirea acestor aspecte".

Ori, potrivit art. 20 alin. 5, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. 2 din Lege, "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14 sunt lovite de nulitate absolută.

Astfel, în prezenta cauză, inspectorul de integritate a solicitat și obținut date cu caracter nepublic de la Tribunalul Giurgiu și de la Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Finanțelor Publice a județului Giurgiu, mai înainte de transmiterea către persoana evaluată a informării prevăzute de art. 20 (1) din lege, așa cum rezultă din chiar cuprinsul raportului atacat.

Astfel din actele dosarului rezultă că inspectorul de integritate a trimis către AJFP Giurgiu adresa nr. x la data de 21.04.2015 prin care a solicitat informații nepublice (documentele aflate la dosarul profesional al subsemnatei), informații care i-au fost transmise de către A.N.A.F. cu adresa din 30.04.2015.

De asemenea, inspectorul de integritate a solicitat informații nepublice de la Tribunalul Giurgiu respectiv despre "Funcțiile, calitățile, precum și actele administrative de numire/suspendare/încetare în cadrul instituției dumneavoastră; Fișele postului", cu adresa nr. x, la data de 02.07.2018, la care s-a răspuns de către Tribunalul Giurgiu cu adresa din 06.08.2018 (înscrisuri aflate la dosarul prezentei cauze).

Față de cele mai sus arătate, rezultă în mod indubitabil că în procedura de evaluare au fost încălcate dispozițiile art. 13, art. 15 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, cu consecința incidenței sancțiunii nulității absolute, expres edictată prin dispozițiile art. 20 alin. 5 din Lege.

Ca urmare, apreciază că judecătorul fondului trebuia să constate că toate actele întocmite de către inspectorul de integritate, inclusiv Raportul de evaluare sunt nule absolut și să pronunțe o soluție în consecință.

Ori, respingând contestația în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a raportului de evaluare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea legii, motiv pentru care se impune casarea hotărârii și, în rejudecare, să se constate nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019

În cadrul celei de-a doua critici subsumate tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta mai invocă și greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale referitoare la aplicarea în cauză a principiului neretroactivitații legii civile.

Astfel, susține că instanța de fond a respins susținerile sale cu privire la aplicarea în cauză a principiului ne retroactivității legii civile reținând că dispozițiile legale a căror încălcare a fost reținută în sarcina sa au avut același conținut pe întregul parcurs al perioadei de timp în discuție iar reglementarea unor aspecte procedurale ale procesului de evaluare realizată prin Legea nr. 176/2010 nu constituie aspecte de natură a aduce în discuție o retroactivitate a legii, întrucât nu reglementează norme de conduită cărora reclamanta să și conformeze comportamentul anterior intrării în vigoare a acesteia.

Apreciază astfel că aceste considerente ale instanței de fond sunt eronate și nu răspund argumentelor sale, expuse prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la incidenta în cauză a principiului neretroactivității legii civile, recurenta - reclamantă susține că a și depus la dosarul cauzei decizia civilă nr. 1350 din 18.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, iar în considerentele hotărârii atacate cu prezentul recurs, aspectele rezultate din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție nici măcar nu sunt amintite.

Ori, așa cum rezultă din Raportul de evaluare, "Prin urmare activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilitaților s-a efectuat pentru perioada 19.04.2003 (data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003) - 6.08.20 (data primirii răspunsului oficial de la Tribunalul Giurgiu).

Prin urmare, raportul de evaluare atacat este nelegal deoarece derivă, în parte, din evaluarea unor fapte preexistente momentului intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, ca a intrat în vigoare la data de 5 septembrie 2010, aplicarea de către inspectorul de integritate a dispozițiilor art. 11 (1) din Legea nr. 176/2010 fiind făcută cu încălcarea principiului neretroactivitații legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Invocând și Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010, de declarare a neconstituționalității pentru o parte substanțială din cuprins reglementării anterioare, respectiv a Legii nr. 144/2007, privind înființarea, organizarea funcționarea Agenției Naționale de Integritate, susține în esență recurenta - reclamantă că, în cazul său, evaluarea trebuia să se refere numai la fapte situate în intervalul 05.09.2010, momentului intrării în vigoare a legii și 06.04.2015, data înregistrării sesizării persoanei fizice arătate în raport și care a prilejuit deschiderea lucrării nr. x/I1/06.04.2015.

În cauză, evaluarea fiind făcută cu încălcarea principiului neretroactivitații legii, raportul de evaluare este nelegal și se impune să fie anulat, ca urmare a casării sentinței recurate și rejudecarii fondului.

Într-o altă critică recurenta invocă greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a normelor de drept incidente cu privire la extinderea nelegală a obiectului activității de evaluare.

Susține astfel că, așa cum a arătat în cuprinsul contestației, raportul de evaluare este nelegal, deoarece are în vedere și elemente de fapt situate în timp ulterior momentului înregistrării sesizării care se pretinde că a stat la baza declanșării procedurii de evaluare, astfel că, în mod eronat și cu interpretarea greșită a normelor de drept incidente, prin denaturarea celor clar susținute de parte, recurenta arată că instanța de fond a apreciat că verificarea aspectelor de incompatibilitate se realizează pe întreaga perioadă a exercitării funcției publice cât și în decursul a 3 ani după încetarea acesteia, iar o astfel de verificare poate fi realizată inclusiv din oficiu de către inspectorul de integritate.

Așadar, inspectorul de integritate ar fi avut posibilitatea de a extinde verificările și pentru o perioadă în cazul în care din verificări reieșea existența unor situații care impuneau a lucru. Or, în cauză, în urma verificărilor, inspectorul de integritate a constatat că activitatea care a determinat starea de incompatibilitate a fost desfășurată și ulterior sesizării, astfel că a cuprins în activitatea de evaluare și acea perioadă.

Apreciază astfel că aceste considerente ale instanței de fond sunt greșite și acceptarea lor ar duce la consecințe de-a dreptul absurde.

În primul rând, recurenta arată că este de acord că A.N.I. se poate sesiza din oficiu, însă cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Ori, în cauză nu există un proces-verbl de sesizare din oficiu (după cum nu există nici o sesizare a vreunei persoane, așa cum a arătat deja), așadar inspectorul de integritate, în contra a ceea ce a reținut judecătorulfondului, nu putea sesiza aspecte de fapt privitoare la o perioadă pentru care nu exista sesizare.

În al doilea, rând, potrivit raționamentului judecătorului fondului, ar fi posibil, în mod ipotetic, ca după verificarea aspectelor cuprinse în sesizare, inspectorul de integritate să nu identifice nici un element privitor la vreo eventuală incompatibili dar să păstreze "la sertar" sesizarea, deoarece ar fi posibil ca la un moment ulterior, totuși, persoana evaluată să ajungă într-o situație de incompatibilitate care să poată fi evaluată pe baza sesizării inițiale.

Ori, acest raționament este, în mod vădit, eronat și nelegal.

Așa cum rezultă din cuprinsul Raportului de evaluare, pe baza unei sesizări a unei persoane fizice, înregistrată la data de 06.04.2015, inspectorul integritate a evaluat regimul juridic al incompatibilităților pentru perioada 19.04.2003- 06.08.2018, raportul de evaluare fiind întocmit la data de 3 iulie 2019.

Consideră astfel ca fiind nelegală activitatea de evaluare și, în consecință, și raportul de evaluare întocmit în cauză, pentru următoarele motive:

Susține astfel că este de principiu că evaluarea averii ca și a situațiilor incompatibilitate nu poate avea ca obiect decât situații anterioare momentului sesizării, care are loc potrivit art. 12 din Lege, respectiv aspectele cuprinse în sesizare și, eventual, cele decelate de către inspector la momentul analizei, legea neprevăzând posibilitatea extinderii activității de evaluare la aspecte viitoare incerte, respectiv la situații juridice viitoare.

Ori, în cazul de față, lucrarea înregistrată la data de 06.04.2015 a fost lăsată în nelucrare iar inspectorul de integritate a solicitat relații de la Tribunalul Giurgiu în cursul anului 2018 cu referire la situații de fapt ulterioare momentului sesizării, respectiv inclusiv cu privire la anul 2018.

Consideră astfel recurenta că analizarea și includerea în raportul de evaluare a unor situații și fapte ulterioare momentului sesizării sunt nelegale și trebuie să atragă anularea raportului di evaluare, ca urmare a casării hotărârii și rejudecării fondului.

Într-o altă critică recurenta invocă greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor normative referitoare la susținerile reclamantei cu privire la neconsemnarea în raportul de evaluare a punctului de vedere al persoanei evaluate.

Susține astfel recurenta că, în cuprinsul contestației, a arătat faptul că inspectorul de integritate nu a consemnat în integralitate punctul său de vedere și nici nu a discutat în nici un fel în cuprinsul raportului apărările formulate de parte și care erau de natură să ducă la concluzia inexistenței unei stări de incompatibilitate.

Instanța de fond a reținut că punctul său de vedere a fost consemnat " în sinteză", în cuprinsul raportului de evaluare iar faptul că acesta nu a fost redat în integralitate sau că inspectorul de integritate nu și-a însușit argumentele invocate nu constituie elemente suficiente pentru a atrage anularea raportului de evaluare întrucât nu se poate face dovada existenței unei vătămări decurgând din acest fapt în condițiile în care argumentele prezentate au făcut obiectul examinării din partea emitentului actului.

Contrar celor reținute eronat de către judecătorul fondului, recurenta - reclamantă arată că inspectorul de integritate NU a examinat argumentele prezentate în cuprinsul punctului de vedere scris, respectiv nu a analizat deloc argumentele aduse în sensul că nu este funcționar public asimilat, expertul tehnic judiciar desfășurând o activitate corespunzătoare unei profesii liberale în domeniul privat, respectiv că activitatea de expert tehnic evaluator bunuri mobile nu interferează nici direct nici indirect cu atribuțiile din fișa postului său ca funcționar public la AJFP Giurgiu.

Este adevărat că, judecătorul fondului s-a substituit inspectorului de integritate și a suplinit rolul acestuia, prin faptul că a răspuns el la aspectele respective reiterate în cuprinsul contestației, însă, nu este suficient și nici legal, ca judecătorul fondului să răspundă în considerentele hotărârii pronunțate asupra contestației, în mod direct, pentru prima dată la argumentele prezentate în fața inspectorului de integritate. Nefăcând acest lucru și neconsemnând considerentele avute în vedere și pentru care argumentele celui evaluat nu au fost acceptate, inspectorul de integritate a încălcat normele juridice care reglementează efectuarea procedurii de evaluare și, ca urmare, raportul de evaluare se impune să fie anulat pentru nelegalitate.

Raportat la dispozițiile art. 8 alin. (3), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2000, rezultă că inspectorul de integritate este obligat să includă în cuprinsul raportului de evaluare "punctul de vedere al persoanei supuse evaluării", care poate să cuprindă orice date și informații considerate necesare de către cel evaluat, iar aceste dispoziții impun inspectorului de integritate nu numai să includă punctul de vedere al persoanei cercetate în raport, ci și să analizeze apărările formulate de aceasta și să exprime un punct de vedere față de aceste apărări mai ales dacă acestea sunt de natură că contrazică ideea existenței unei situații de incompatibilitate.

Consideră deopotrivă că înlăturarea apărărilor persoanei în cauză trebuie să se facă motivat, respectiv în sensul de a justifica de ce aspectele învederate de către persoana evaluată sunt nepertinente și nu pot să ducă la înlăturarea concluziilor din care rezultă existența situației de incompatibilitate.

Prin urmare, încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus, cu referire la neîncluderea în raport a tuturor aspectelor în apărare învederate de parte și lipsa analizării lor, determină nelegalitatea raportului de evaluare și impun anularea acestuia.

În cadrul unei alte critici subsumată tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile normative de drept substanțial aplicabile, atunci când a considerat că deținerea calității de expert tehnic evaluator bunuri mobile este incompatibilă cu deținerea unei funcții publice.

Susține astfel că interpretarea dată de către instanța de fond normelor juridice incidente este în mod vădit eronată, instanța de fond încercând să denatureze înțelesul neîndoielnic al actului supus judecății, în scopul asanării nulității determinată de nelegalitatea procedurii și a raportului de evaluare. Judecătorul a depășit limitele învestirii, substituindu-se inspectorului de integritate și stabilind un alt conținut și o altă situație de fapt și de drept în cauză, deși, instanța nu poate judeca o altă situație juridică decât aceea reținută prin actul juridic contestat, nu se poate substitui inspectorului de integritate și să modifice temeiurile de fapt reținute de către inspectorul de integritate, ci trebuie să se limiteze să judece ceea ce a fost dedus judecății.

Apreciază astfel ca fiind eronată reținerea instanței de fond conform căreia punctul de legătură dintre funcția publică deținută și activitatea de expert tehnic îl constituie pregătirea profesională în domeniul contabilității.

Judecătorul fondului face o confuzie, deoarece, deși reclamanta a dobândit și calitatea de expert contabil, aceasta s-a declarat expert contabil inactiv încă anul 1996, tocmai pentru a nu se putea face vreo legătură directă sau indirectă cu atribuțiile de funcționar public. În același timp, calitatea de expert tehnic evaluator bunuri mobile nu nimic de a face cu domeniul contabilității, expert tehnic evaluator bunuri mobile putând fi și o persoană care are calificarea de inginer, de exemplu.

În același timp, susține că aspectele extrase de către instanța de fond din fișa postului de Șef administrație adjunct nu pot nici la nivel "potențial" să aibă legătură cu activitatea de expert tehnic evaluator bunuri mobile în cauze civile (partaj, succesiuni) desfășurată sporadic "...coordonează și îndrumă, urmărește și răspunde de - Activitatea de preluare și valorificare a bunurilor devenite proprietate de stat", neavând nici o tagență, nici măcar, "potențială", cu activitatea de evaluare bunuri mobile în cauze de partaj și succesiuni, partea susținând că nu are, potrivit fișei postului, atribuții de evaluare a bunurile confiscate sau intrate în alt fel în proprietatea statului, cu atât mai mult, activitatea de evaluator bunuri mobile nu are legătură cu "Activitatea de recuperare a creanțelor bugetare de la contribuabilii aflați în procedura de insolvență" (deci contribuabili persoane juridice) care nu presupune nici un fel de evaluare din partea autorității publice unde deține funcția publică.

Prin urmare, interpretarea dată art. 96 alin. 1 de către judecătorul fondului este, în mod vădit, nelegală.

Ca urmare a aspectelor de nelegalitate invocate, consideră că se impune casarea în tot a hotărârii atacate, și, în rejudecare, admiterea contestației și anularea Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de către A.N.I.

Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare față de cererea de recurs formulată de recurenta A., în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, consideră că este nefondat, întrucât instanța de fond, prin soluția de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantă nu a încălcat nici o regula de procedură, care sa atragă nulitatea acestei sentințe civile și, faptul că, în speță, instanța de fond a dispus administrarea și a încuviințat proba cu înscrisurile pe care le-a apreciat ca fiind necesare, utile și pertinente soluționării cauzei, inclusiv cele solicitate de reclamantă, nu este de natură să formeze convingerea instanței de recurs că instanța de fond, procedând astfel ar fi pronunțat soluția cu încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă sancțiunea nulității.

În ceea ce privește presupusa incidență a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține intimata că hotărârea atacată cuprinde toate motivele pe care se întemeiază si nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei fiind dată după ce instanța de fond a realizat o corectă stabilire a situației de fapt.

În ceea ce privește susținerea referitoare la sesizarea în baza căreia s-a întocmit Raportul de evaluare, aceasta este nefondată, pe de o parte în considerarea faptului că nu a fost o sesizare "anonimă" care să impună clasarea și, pe de altă parte raportat la faptul că Legea 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, lege prioritară în activitatea de evaluare, nu impune verificarea petenților, sesizarea/petiția cuprinzând elementele solicitate de O.G. nr. 27/200, lucrur care fi de altfel imposibil de realizat, și nici nu se circumscrie prevederilor care atrag nulitatea raportului de evaluare.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată intimata - pârâtă că sunt, de asemenea, nefondate.

Cu privire la susținerile recurentei referitoare la interpretarea si aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 13, art. 15 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, privind lipsa procedurilor de informare în activitatea de evaluare," mai înainte de solicitarea de a obține informații nepublice", aspect ce atrage nulitatea raportului de evaluare", consideră că acestea sunt evident neîntemeiate, întrucât inspectorul de integritate a respectat întocmai procedura legală.

Atât funcțiile deținute, cât și perioadele de deținere, dar și veniturile obținute, sunt date cu caracter public, toate acestea fiind obligatoriu a fi declarate chiar de către persoana evaluată, în cuprinsul declarațiilor de avere și de interese, pe care are obligația de a le completa și a le depune.

În ceea ce privește calitățile deținute de persoana evaluată în cadrul diverselor instituții, acestea sunt, de asemenea, publice, pe de-o parte, pentru că există obligația declarării unora dintre ele în declarațiile de avere/interese, iar, pe de altă parte, pentru că, având în vedere natura instituțiilor la nivelul cărora sunt deținute aceste funcții, ele sunt eminamente publice.

Cu privire la susținerile recurentei referitore la interpretarea și aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale referitoare la aplicarea în cauză a principiului neretroăctivității legii civile, susține intimata că, contrar celor invocate de către recurentă, nu se 'poate vorbi de o aplicare retroactivă a Legii nr. 176/2010, așa cum corect a reținut și instanța de fond, lege ce reglementează procedurile derulate de către Agenția Națională de Integritate cu privire la evaluarea și constatarea conflictelor de interese și a incompatibilităților.

Chiar dacă Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la 5 septembrie. 2010, ca urmare a declarării neconstituționale a Legii nr. 144/2007 prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010, procedura reglementată de acest act normativ privind evaluarea și constatarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, se aplică tuturor situațiilor juridice chiar dacă acestea s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Cu privire la susținerile recurentei referitore la interpretarea și aplicarea de către instanța de fond a normelor de drept incidente cu privire la extinderea nelegală a obiectului activității de evaluare, respectiv neconsemnarea în raportul de evaluare a punctului de vedere al persoanei evaluate, susține intimata că prin prevederile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010 legiuitorul nu a obligat la inserarea în integralitate în raportul de evaluare a punctului de vedere formulat.

În mod temeinic Curtea a reținut că verificarea aspectelor de incompatibilitate se realizează pe întreaga perioadă a exercitării funcției publice cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora iar o astfel de verificare poate fi realizată inclusiv din oficiu de inspectorul de integritate.

Astfel că, în realizarea evaluării aspectelor de incompatibilitate inspectorul de integritate nu era limitat la perioada anterioară sesizării înregistrate, ci avea posibilitatea de a extinde verificările și pentru altă perioadă în cazul în care din verificări reieșea existența unor situații care impuneau acest lucru.

Referitor la critica recurentei, în sensul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile normative de drept substanțial aplicabile, atunci când a considerat că deținerea calității de expert tehnic evaluator bunuri mobile este incompatibilă cu deținerea functiei publice, susține intimata că dispozițiile a.rt. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 reglementează două ipoteze în care subzistă starea de incompatibilitate, în cazul în care condițiile necesare reținerii situației de incompatibilitate, sunt îndeplinite și anume:

- deținerea de alte funcții;

- desfășurarea altor activități fără a condiționa reținerea situației de incompatibilitate de primirea vreunei remunerații.

Ori, dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 vin în completarea celor două ipoteze al alin. (1), respectiv, ipoteza în care funcționarul public nu poate deține alte funcții publice în cadrul autorităților sau instituțiilor publice și ipoteza în care funcționarul public nu poate desfășura alte activită în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Consideră astfel că, dat fiind faptul că această din urmă ipoteză, nefiind condiționată de existența unui raport de serviciu, legiuitorul sancționează orice altă activitate desfășurată în cadrul autorităților sau instituțiilor publice desfășurată de funcționarul public în afara raportului de serviciu.

În prezenta cauză recurența-reclamantă ocupă o funcție publică și are un raport de serviciu cu o instituți publică iar în afara raportului de serviciu cu această instituție publică desfășoară activitate de expertiză, activitate ce este prestată în cadrul unei autorități publice, respectiv, în cadrul Tribunalului Giurgiu (instituție publică), efectuând în perioada supusă evaluării un număr de 22 expertize tehnice judiciare și încasând un venit net în sumă de 9.260 RON.

Susține astfel că temeinic și legal, instanța de fond a reținut că, pentru existența incidenței acestor prevederi este necesar ca o persoană care deține calitatea de funcționar public să desfășoare activitate remunerată sau chiar neremunerată în cadrul unei alte instituții sau autorități publice, lucru prezent și în cauza de față, astfel cum arată chiar recurenta-reclamanta prin susținerile sale și este confirmat de răspunsul Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu nr. 20025/30.04.2015 în cadrul căreia deține calitatea de funcționar public de peste 20 de ani.

Ori, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile funcționarilor publici, necondiționat de perioade de timp, starea de incompatibilitate fiind reținută prin simpla deținere concomitent a celor două calități, legea interzicănd_cumulul defuncții sau calități.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - pârâte, în cuprinsul căruia solicită a respinge susținerile formulate de aceasta, ca fiind neîntemeiate.

Susține că intimata-pârâtă nu neagă și nu combate susținerile sale referitoare la faptul că judecătorul fondului a ignorat și nu a răspuns la criticile referitoare la inexistența, din punct de vedere legal, a sesizării, care trebuie să stea la baza activității de evaluare, intimata rezumându-se să facă afirmația că nu avea obligația să stabilească dacă persoana fizică, presupus autor al sesizării, este o persoană reală sau nu.

Mai arată, deopotrivă, că intimata denaturează situația de fapt și de drept atunci când afirmă câ inspectorul de integritate ar fi reținut că reclamanta, funcționar public fiind, a desfășurat activiăți și în cadrul altei instituții publice.

Este neadevărată și susținerea potrivit căreia inspectorul de integritate a solicitat informații nepublice numai după informarea sa, potrivit legii.

Solicită respingerea apărărilor formulate de intimata - pârâtă și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 17.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele în continuare arătate:

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat, în principal, a se constata nulitatea absolută a respectivului raport de evaluare și, în subsidiar, a dispune anularea acestuia, obligarea Agenției Naționale de Integritate să înlăture de pe pagina de Internet proprie, www.integritate.eu, a comunicatului de presă din data de 3 iulie 2019, ora 9:00, intitulat "COMUNICAT - Incompatibilitate - 3 funcționari publici și o persoană cu funcție de conducere din sistemul medical", partea referitoare la subsemnata (punctul 1), obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate să publice pe cheltuială proprie, atât pe pagina de Internet (www.integritate.eu), cât și într-un ziar de largă răspândire națională și locală, sentința de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor contestației, recurenta - reclamantă, în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a Raportului de evaluare, a invocat încălcarea de către inspectorul de integritate a dispozițiilor art. 13, art. 15 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, susținând că inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date care potrivit legii nu sunt publice, mai înainte de a proceda la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere.

În continuare, reclamanta a susținut nelegalitatea raportului de evaluare, invocând încălcarea principiului neretroactivității legii civile, extinderea nelegală a obiectului activității de evaluare, neconsemnarea punctului său de vedere, aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente, susținând în acest sens greșita calificare a expertului tehnic judiciar ca fiind funcționar public.

Pentru primul termen de judecată stabilit în cauză la data de 15.11.2019, urmare a Rezoluției emisă de judecătorul fondului din data de 26.09.2019 s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a depune în fotocopie întreaga documentație în baza căreia a fost emis actul contestat.

Urmare a acestei dispoziții, la data de 21.10.2019 pârâta Agenția Națională de Integritate, fără a formula întâmpinare în cauză a depus la dosar Note Scrise, la care a anexat și copiile actelor ce au stat la baza întocmirii Raportului de evaluare contestat, conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004

Atât Notele Scrise cât și întreaga documentație ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat i-au fost comunicate reclamantei, prin apărător, direct în ședința publică de la primul termen de judecată fixat în cauză pentru data de 15 noiembrie 2019, motiv pentru care cererea acesteia, de amânare a judecății, în vederea studierii notelor scrise și a documentației ce i-au fost înmânate la acest moment procesual, a fost încuviințată de instanță, conform încheierii de ședință atașate la fila x din Volumul III al dosarului de fond.

În data de 28 ianuarie 2020 reclamanta a transmis pe fax la instanță Note Scrise, în cadrul cărora a invocat un nou motiv de nulitate absolută a Raportului de evaluare " pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispozițiilor art. 12 (1) din Legea nr. 176/2010.", susținând faptul că printre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către A.N.I. a identificat un înscris, înregistrat cu nr. x din 25.03.2015, care constituie actul de sesizare ANI și din care rezultă că sesizarea ar fi fost făcută de " B., str. x Giurgiu".

Cu privire la acest nou motiv de nulitate absolută a Raportului de evaluare, pârâta Agenția Națională de Integritate a formulat Punct de vedere, în cadrul căruia a combătut critica reclamantei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 22 mai 2020, instanța de primă jurisdicție, în cadrul probei cu înscrisuri încuviințată ambelor părți, a admis suplimentar reclamantei emiterea unei adrese către Direcția de Evidență a Persoanelor a Municipiului Giurgiu, pentru a comunica dacă persoana B. se identifică în evidențe, în caz afirmativ urmând a comunica instanței și datele de identificare ale acestei, respectiv CNP și adresă de domiciliu, respectiva autoritate răspunzând prin Adresa atașată la fila x din Volumul 3 al dosarului de fond.

În cadrul dezbaterilor orale de la momentul judecării pe fond a litigiului, apărătorul reclamantei a invocat nelegalitatea procedurii în considerarea faptului că persoana fizică ce a formulat sesizarea, respectiv B. - nu există, motiv pentru care a susținut că sesizarea trebuia clasată, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din data de 04.09.2020 (dosar de fond).

Cu toate acestea, constată Înalta Curte că motivul de nulitate absolută a Raportului de evaluare pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispozițiilor art. 12 (1) din Legea nr. 176/2010, invocat de reclamantă prin Notele Scrise formulate după depunerea de către pârâtă a documentației ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat (filele x, respectiv 36-38 Volumul III din dosarul de fond) și reluat de aceeași parte și la momentul deschiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, din ședința publică din data de 04 septembrie 2020, nu a fost avut în vedere de instanță la momentul judecării litigiului, instanța de primă jurisidicție ignorând, practic, această critică a reclamantei.

Astfel, din parcurgerea considerentelor sentinței recurate, se observă că instanța de fond a reținut și a analizat ca și motive de nelegalitate invocate de reclamantă următoarele:

- 1. Încălcarea de către inspectorul de integritate a prevederilor art. 13, art. 15 și art. 20 din Legea nr. 176/2010,

- 2. Încălcarea principiului neretroactivității legii civile,

- 3. Extinderea nelegală a obiectului activității de evaluare,

- 4. Neconsemnarea punctului de vedere al reclamantei,

- 5. Aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente.

Reține astfel instanța de control judiciar că, în mod greșit, judecătorul de primă jurisdicție nu a examinat și motivul de nulitate absolută a raportului de evaluare pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, invocat ulterior prin Notele Scrise depuse la dosar după comunicarea de către pârâtă a documentației ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, în considerarea faptului că abia atunci reclamanta a intrat în posesia actului de sesizare a Agenției Naționale de Integritate.

Deopotrivă, nici înscrisurile prezentate de reclamantă, ori Răspunsul dat de Direcția de Evidență a Persoanelor din Municipiul Giurgiu, urmare a adresei emisă de instanță la termenul de judecată din data de 22.05.2020, la solicitarea reclamantei, în susținerea acestui motiv de nulitate absolută a raportului de evaluare, nu au fost avute în vedere de către instanță, nefiind expuse argumentele pentru care respectivele înscrisuri au fost, eventual, înlăturate.

Se constată, așadar, de către instanța de control judiciar că judecătorul de primă jurisdicție nu a analizat în nici un fel acest motiv de nulitate a actului administrativ contestat, ca și când nici nu ar fi fost invocat. Practic, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor apărări, ignorând atât susținerile reclamantei sub acest aspect, cât și probele de la dosar ce au fost încuviințate și administrate.

Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia " 3) Părților să li asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege", precum și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din același act normativ, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situația când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Totodată, s-au încălcat și prevederile art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora instanța " va examina fiecare pretenție și apărare în parte..", respectiv, prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor"

Conform jurisprudenței Curții Europene, noțiunea de " proces echitabil" în sensul art. 6 din CEDO, presupune ca o instanță internă să fie examinat în mod real toate problemele esențiale care i-au fost supuse, presupunând și " dreptul oricărei parti în cadrul unei proceduri de a prezenta instanței observațiile, argumentele si mijloacele sale de proba, corelativ cu obligația instanței de a examina efectiv aceste observații si argumente (cauza Albina vs. România)."

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumente