Decizia nr. 2033/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat: - în principal: constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare nr. x/07.07.2021 emis de Agenția Națională de Integritate; - în subsidiar: anularea Raportului de evaluare nr. x/07.07.2021 emis de Agenția Națională de Integritate; - obligarea Agenției Naționale de Integritate să înlăture de pe pagina de Internet proprie, www.integritate.eu, a comunicatului de presă din data de 7 iulie 2021, ora 9:00, intitulat ’’Incidente de integritate - 22 de persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010", partea referitoare la reclamant; - obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate să publice pe cheltuială proprie, atât pe pagina de Internet (www.integritate.eu), cât și într-un ziar de largă răspândire națională și locală, sentința de anulare a Raportului de evaluare nr. x/07.07.2021. - obligarea pârâtei Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 415 din data de 2 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: (i) a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate; (ii) a anulat raportul de evaluare nr. x/07.07.2021; (iii) a obligat Obligă pârâta să înlăture de pe pagina de internet proprie partea referitoare la reclamant din comunicatul de presă din data de 07 iulie 2021, ora 9:00 intitulat "Incidente de integritate-22 de persoane prevăzute de Legea 176/2020"; (iv) a obligat pârâta să publice pe pagina de internet proprie prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă; (v) a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; (vi) a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței menționate anterior, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, cu privire la soluția de anulare a raportului de evaluare x/07.07.2021 emis de A.N.I. și de obligare a instituției la înlăturarea de pe pagina proprie de internet a părții din Comunicatul de presă din data de 7 iulie 2021, intitulat "Incidente de integritate- 22 de persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010", apreciind ca fiind incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond a pronunțat soluțiile recurate cu încălcarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 544/2001. Astfel, în mod nelegal, instanța de fond a reținut că reclamantul A. nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, motivând aceasta prin faptul că, în perioada suspendării din funcția publică de director executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași (12.11.2020), determinată de exercitarea funcției de consilier în cadrul cabinetului vicepreședintelui Consiliului Județean Călărași (începând cu 13.11.2020), acesta nu a desfășurat activități specifice funcției de administrator public, din care s-a suspendat. În opinia sa, dacă legiuitorul ar fi înțeles să facă astfel de distincții, respectiv să condiționeze starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcției publice ori că este remunerat sau nu funcționarul public, în mod cert ar fi prevăzut acestea în cuprinsul art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. Deși instanța de fond a reținut, în esență, în argumentarea soluției, că principala consecință juridică a suspendării raportului de serviciu o reprezintă întreruperea temporară a desfășurării efective a activității și a plății drepturilor salariale, fiind menținută calitatea de funcționar public, precum și că, pe durata suspendării, postul aferent funcției publice este rezervat, în mod nelegal, respectiv prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, a constatat că, prin prisma efectului suspendării, reclamantul nu avea în același timp două raporturi de serviciu, și astfel că aceasta nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de acest articol de lege. Or, din actele depuse în probațiune la dosarul cauzei, rezultă că prin deținerea, începând cu data de 13.11.2020, a funcției publice de conducere de director executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași, din care s-a suspendat, simultan cu exercitarea funcției de administrator public al Municipiului Călărași, intimatul-reclamant A. a încălcat regimul juridic al incompătibilităților prevăzut de dispozițiile art. 94 a1in.(2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin dispozițiile acestui articol de lege, legiuitorul nu a condiționat starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcței publice, ori că este remunerat sau nu funcponarul public, ci prevede foarte clar că deținerea cumulativă a unor funepi în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, atrage incompatibilitatea persoanei în cauză, nefiind, deci, exceptată de la aplicabilitatea normei și funcția de administrator public. În plus, exercitarea funcției de administrator public, nu se încadrează în situațiile de suspendare de drept a raportului de serviciu, situații limitativ prevăzute de art. 513 din O.U.G nr. 57/2019. Un aspect important în soluționarea prezentei cauze îl mai constituie și faptul că, respectarea regimului incompatibilităților, specific funcției din care a intervenit suspendarea, de către funcționarul public care are raportul de serviciu suspendat, este în continuare o obligație activă, care produce efecte juridice specifice în cazul încălcării, și care rămâne, deci, aplicabil funcționarului public pe perioada suspendării din funcția publică, pe csre acesta o deține în continuare. Având în vedere faptul că suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu eliberarea din funcția publică (încetarea raportului de serviciu), funcționarul public cu raportul de serviciu suspendat nu poate fi trecut în corpul de rezervă a funcționarilor publici. În concluzie, pentru a se reține situația de incompatibilitate prevăzută de legiuitor la art. 94 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare este suficient ca funcționarul public să dețină o altă funcție, respectiv să desfășoare alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, condiția ce este îndeplinită în cauza dedusă judecății, întrucât reclamantul a deținut, începând cu data de 13.11.2020,funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași, din care s-a suspendat, simultan cu exercitarea funcției de administrator public al Municipiului Călărași. Având în vedere faptul că legiutorul a înțeles să reglementeze această situație de incompatibilitate distinct de alte cazuri de incompatibilitate aplicabile funcționarului public, în mod nelegal instanța de fond a extrapolat dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a).) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare la o altă situație juridică prevăzută de dispozițiile art. 97 din același act normativ-care însă excede analizei prezentei cauze, întrucât nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de această normă legală (vizează situația uniii funcționar public care candidează pantru o funcție eligibilă). Referitor la soluția de obligare a instituției pârâte la înlăturarea de pe pagina proprie a părții din Comunicatul de presă din data de 07 iulie 2021 intitulat "Incidente de integritate-22 de persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010", apreciază că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3, art. 4 si art. 5 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, cu modificările si completările ulterioare. Consideră că, în mod greșit, și totodată nelegal, a apreciat instanța de fond că, prin comunicatul de presă antereferit, se aduce atingere onoarei, reputației și demnității reclamantului. Invocarea unui comunicat din care rezultă starea de fapt, privind constatarea în urma procedurii de evaluare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților, în care este menționat si numele reclamantului, precum și trimiterea raportului de evaluare la CJ Călărași (spre informare și luarea măsurilor ce se impun după rămânerea definitivă a acestuia), nu încalcă nicio normă legală, ci dimpotrivă reprezintă o aplicare a normelor legale instituite și reglamentate de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care raportul de evaluare nu este exceptat informării publice, iar, pe de altă parte, nu se aduce atingere onoarei, demnității ori reputației acestuia. Raportul de evaluare emis de A.N.I. nu produce niciun efect juridic până la rămânerea sa definitivă și nu este un act administrativ tipic, regimul său fiind reglementat de Legea nr. 176/2010, spre deosebire de actele administrative obișnuite al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 554/2004. Actele juridice unilaterale ale autorităților publice emise în realizarea puterii publice se caracterizează prin regula executării din oficiu și produc efecte juridice din momentul comunicării, de la această dată devenind executorii de drept. Spre deosebire de actele administrative cu caracter individual tipice, rapoartele de evaluare sunt emise de A.N.I. după parcurgerea unei proceduri speciale și produc efecte numai după rămânerea definitivă a acestora, fie ca urmare a necontestării, fie în urma confirmării legalității sale printr-o hotărâre judecătorească. Or, în condițiile în care reclamantul a contestat raportul de evaluare nr. x/07.07.2021 este evident că acesta nu a produs niciun efect juridic, astfel că nu avea cum să vatăme vreun drept sau interes legitim al reclamantului ori să aducă atingere onoarei, demnității ori reputației acestuia. Totodată, astfel cum a reținut și instanța de fond, inspectorul de integritate a respectat întreaga procedură de informare și evaluare prevăzută de Legea nr. 176/2010, motiv pentru care nu există niciun element care să conducă la concluzia că acesta ar fi manifestat o conduită abuzivă sau că și-ar fi exercitat atribuțiile cu rea-credință. Recurenta-pârâtă a mai arătat publicarea comunicatului pe site-ul oficial al A.N.I. - www.integritate.eu nu a avut decât rolul de a asigura accesul la informațiile publice, garantat de Legea nr. 554/2001, asupra unuia din segmentele de activitate ale Agenției Naționale de Integritate, care este o instituție publică. Așadar, prezentarea concluziilor activității de evaluare a persoanelor care ocupă funcții publice nu poate constitui o faptă de natură a prejudicia persoana evaluată, sub aspectul lezării onoarei, demnității ori a reputației sale, cum în mod greșit a interpretat instanța de fond. 3.2. Reclamantul A. a formulat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 415 din data de 2 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, solicitând Înaltei Curți casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința înlocuirii considerentelor corespunzătoare din sentința atacată cu propriile considerente, menținând dispoziția de anulare a Raportului de evaluare nr. x/07.067.2021 emis de Agenția Națională de Integritate. Totodată, a solicitat obligarea recurentei A.N.I. la plata cheltuielilor de judecată. Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a înțeles să critice o parte din considerentele cuprinse în sentința civilă nr. 415/02.03.2022, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 8, art. 13 și art. 20 din Legea nr. 176/2010. Recurentul-reclamant a susținut că, prin cererea de chemare în judecată, a invocat nulitatea raportului de evaluare pentru încălcarea dispozițiilor art. 20 raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010, nelegalitatea (auto)sesizării cu privire la presupusa stare de incompatibilitate, încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării de evaluare și a principiilor după care se desfășoară activitatea de evaluare prevăzute de art. 8 din Legea nr. 176/2010, însă, în opinia sa, judecătorul fondului, pe de o parte, nu a răspuns tuturor argumentelor menționate, iar pe de altă parte, a făcut o greșită aplicare a normelor juridice de drept substanțial aplicabile. În concret, apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere toate argumentele pe care acesta le-a invocat în cuprinsul contestației și al răspunsului la întâmpinare sau le-a reținut incomplet, cu consecința denaturării situației juridice deduse judecății. În continuare, recurentul-reclamant a reiterat aspecte ce au fost prezentate și instanței de fond, cu referire la nulitatea absolută a raportului de evaluare nr. x/07.07.2021, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, având în vedere că inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date care potrivit legii nu sunt publice, mai înainte de a proceda la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, potrivit art. 20 din lege. În opinia sa, inspectorul de integritate nu putea solicita date și informații cu caracter nepublic mai înainte de această dată, când a avut loc informarea persoanei, conform art. 14 din Legea nr. 176/2010. Altfel spus, în cauza de față, inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de informații care nu sunt publice (date personale și privind evoluția în carieră existente la dosarul profesional) de la Consiliul Județean Călărași (care a transmis răspunsuri prin adresele nr. x/18.02.2020. nr. 5308/11.04.2021 și nr. 5658/23.04.2021) și Primăria municipiului Călărași (care a transmis răspuns prin adresa nr. x/06.04.2021. date referitoare la veniturile realizate de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași (care a răspuns cu adresa nr. x/27.08.2020), precum și date de la Oficiul registrului comerțului (care a răspuns cu adresa x/26.08.2020, mai înainte de a proceda la informarea obligatorie a persoanei evaluate, prevăzută de art. 20 din Lege. În ceea ce privește inexistența/nelegalitatea (auto)sesizării A.N.L cu privire la existența unei situații de incompatibilitate, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea procedurii de evaluare a stării de incompatibilitate determinată de încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării încălcarea principiilor după care se desfășoară activitatea de evaluare, prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. Din cuprinsul raportului, rezultă că, de la data sesizării, 10 decembrie 2019 și până în luna octombrie 2020, inspectorul de integritate nu a identificat elemente ale unui conflict de interese, însă a constatat că, "urmare a informațiilor primite la dosar", neprecizate, că se impune extinderea obiectului de verificare al lucrării și cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităților. Astfel, prin Nota cu propunere de sesizare din oficiu nr. x din 07.10.2020, s-a procedat la extinderea obiectului de verificare a lucrării și cu aspectele referitoare la incompatibilitate, însă recurentul-reclamant apreciază această procedură nelegală, având în vedere că Legea nr. 176/2010 nu este prevede o astfel de posibilitate. Fiind învestit cu evaluarea unei situații referitoare la conflictul de interese, inspectorul de integritate trebuia să procedeze la evaluarea situațiilor relative la conflictul de interese, conform procedurii prevăzute de lege și să finalizeze lucrarea fie prin întocmirea unui raport de evaluare, fie prin clasare. Or, în cazul luării la cunoștință cu privire la elemente circumscrise unei eventuale situații de incompatibilitate și având în vedere dispozițiile legale care permit sesizarea din oficiu (autosesizarea), inspectorul de integritate ar fi putut propune acest lucru, numai că, după aprobarea propunerii, trebuia constituită o nouă lucrare care să urmeze procedura legală, inclusiv în ceea ce privește repartizarea aleatorie a lucrării. Consideră recurentul-reclamant că încălcarea principiului repartizării aleatorii, prevăzut de lege și extinderea nelegală a competenței respectiv a limitelor învestirii inspectorului de integritate, atrage nelegalitatea procedurii și, pe cale de consecință nelegalitatea raportului de evaluare atacat, a cărui anulare se impune. Totodată, apreciază că nu au existat premisele pentru constatarea unei posibile situații de incompatibilitate care să justifice autosesizarea A.N.I. în condițiile în care aceasta a fost anterioară momentului apariției presupusei stări de incompatibilitate. Inspectorul de integritate a reținut că reclamantul s-ar aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 13 noiembrie 2020, data la care a fost numit în funcția de Administrator public al municipiului Călărași. Nota de propunere de sesizare din oficiu la data 07 octombrie 2020, deci cu 37 de zile înainte de apariția presupusei stări de incompatibilitate care ar fi intervenit la data de 13 noiembrie 2020. Mai mult decât atât, din cuprinsul raportului de evaluare nu rezultă conținutul notei cu propunere de autosesizare, astfel că nu se cunosc informațiile primite la dosarul lucrării privind evaluarea existenței unui posibil conflict de interese și care ar fi impus extinderea obiectului de verificare. Recurentul-reclamant apreciază că nu numai sesizarea din oficiu nu este legală, ci și modalitatea cum aceasta a ajuns, aleatoriu, la același inspector de integritate inițial învestit cu cercetarea presupusului conflict de interese. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 253 din C. civ., în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererilor accesorii, respectiv asupra cererii de publicare a hotărârii de anulare a raportului de evaluare într-un ziar de largă circulație națională și locală, precum și solicitarea de acordare a daunelor morale, în valoare de 10.000 RON. Publicarea hotărârii înr-un ziar de circulație județeană s-ar fi impus prin raportare la împrejurarea că presa locală a publicat articole cu privire la pretinsa stare de incompatibilitate, cetățenii fiind astfel influențați în mod negativ cu privire la persoana reclamantului, în baza unor informații eronate. Referitor la daunele morale solicitate, recurentul-reclamant a susținut că, prin publicarea în presă a unor articole bazate pe elemente nereale i-au fost afectate drepturi personale, nepatrimoniale, respectiv dreptul la demnitate reglementat de Constituția României prin art. 1 alin. (3), art. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii europene, art. 72 din C. civ. De asemenea, apreciază ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale având în vedere următoarele: - prejudiciul constă în lezarea demnității și afectarea imaginii publice a reclamantului, persoană publică, fiind cunoscut de către un mare număr dintre cetățenii municipiului Călărași și ai județului Călărași, ca urmare a funcțiilor ocupate în aparatul administrativ al județului și în funcția de Administrator public al municipiului Călărași; - preluarea de către mass media a informației a fost determinată de acțiunile A.N.I. care a făcut cunoscută o situație de incompatibilitate nereală, astfel că nu se poate reține că aceasta nu are nici o culpă. Vinovăția A.N.I. ar trebui să fie judecată mai sever, deoarece este o instituție a statului care veghează ta respectarea de către funcționarii publici a normelor specifice, iar acțiunile și aprecierile, respectiv concluziile acestei autorități, în măsura în care sunt eronate, sunt de natură să afecteze grav interesele funcționarilor vizați, tocmai datorită poziției sale printre instituțiile publice; - fapta ilicită constă în reținerea unei stări de incompatibilitate în privința reclamantului, fără temei legal și aducerea la cunoștința publică a unei situații nereale, de natură să producă prejudicii morale unei persoane, constituie o faptă ilicită; - de asemenea, există și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul reclamat, decurgând din afectarea demnității și imaginii publice a reclamantului, ca urmare directă a emiterii raportului de evaluare și aducerea la cunoștința publică a presupusei stări de incompatibilitate, în măsura în care raportul de evaluare va fi anulat pentru nelegalitate.

Apărările formulate în cauză 4.1. Față de recursul principal declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat întâmpinare reclamantul A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. 4.2. Pârâta A.N.I., de asemenea, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului incident declarat de reclamantul A., pentru nemotivare și în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen la data de 10 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursurilor. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererilor de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate și de apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate este fondat, iar recursul incident declarat de reclamantul A. este nefondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Având a stabili ordinea de soluționare a celor două recursuri, Înalta Curte constată că este prioritară examinarea cererii de recurs incident formulate de recurentul-reclamant, în contextul în care, prin această cale de atac sunt promovate critici referitoare la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate, precum și la nelegalitatea procedurii de evaluare efectuate de către Agenția Națională de Integritate, a căror validare ar face de prisos examinarea pe fond a celorlalte aspecte deduse judecății. Tototdată, criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant cu privire la soluția primei instanțe de respingere a cererii de publicare a hotărârii de anulare a raportului de evaluare într-un ziar de largă circulație națională și locală, precum și de acordare a daunelor morale în sumă de 10.000 RON, urmează a fi analizate împreună cu criticile recurentei-pârâte din recursul principal, referitoare la fondul cererii de chemare în judecată, având în vedere caracterul accesoriu al acestor capete de cerere. II.1. Recursul incident formulat de recurentul-reclamant A. Înalta Curte constată că recurentul-pârât a invocat, pe de-o parte, faptul că prima instanță nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de către acesta sau le-a reținut în mod incomplet, apreciind ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, că soluția a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 8, art. 13 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, aceste din urmă critici de nelegalitate urmând a fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să prezinte motivele de fapt și de drept pe își întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Înalta Curte reține că respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare. În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României). Făcând în concret aplicarea acestor principii și repere legale, Înalta Curte, lecturând considerentele sentinței recurate, constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prima instanță prezentând în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Se impune a se sublinia că motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil soluția dată, ceea de nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. De altfel, în sensul art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și al art. 6§1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă aceste texte reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o motivare care corespunde exigențelor legii neputând fi considerată doar aceea în care instanța a răspuns criticilor conform voinței părții sau în detaliu tuturor argumentelor și nuanțelor aferente acestor argumente, cum în mod greșit susține partea recurentă. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., întrucât din considerentele acesteia rezultă raționamentul juridic pe care și-a întemeiat prima instanță soluția pronunțată, putând fi supusă controlului judiciar. Drept urmare, va respinge ca nefondat motivul de recurs formulat de către recurentul-reclamant, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În continuare, abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea procedurii administrative de desfășuare a activității evaluare de către A.N.I., ca urmare a solicitării de către inspectorul de integritate a unor date fără caracter public, înainte de a proceda la informarea persoanei supuse evaluării și invitării acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 176/2010, precum și a extinderii nelegale a obiectului de verificare a lucrării și încălcării principiului repartizării aleatorii a acesteia cu privire la starea de incompatibilitate reținută. Instanța de control judiciar, verificând înscrisurile atașate la dosar, constată că recurentul-reclamant a fost informat atât cu privire la declanșarea activității de evaluare privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, prin adresa nr. x/11.03.2020, conform confirmării semnate la data de 17.03.2020, cât și cu privire la extinderea obiectului evaluării, la data de 15.10.2020, prin adresa nr. x/13.10.2020, când obiectul a fost completat cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităților. Ulterior, prin adresa nr. x/30.03.2021, comunicată la data de 1.04.2021, recurentului-reclamant i s-a adus la cunoștință că au fost identificate elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate și i-a fost solicitat punctul de vedere, acesta din urmă fiind depus la data de 9.04.2021. Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, aplicabile în prezenta speță conform art. 20 alin. (5) din același act normativ: "1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice. 2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută." Art. 15 din același act normativ dispune: "(1) Pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității." Potrivit art. 20 din Secțiunea a 3-a - Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, "(1) Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (...) (5) Prevederile art. 13 și 15 se aplică în mod corespunzător." Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că legiuitorul a permis extinderea activității de evaluare în măsura în care se identifică elemente în sensul existenței unei situații de incompatibilitate, prin valorificarea informațiilor obținute de către inspectorul de integritate. Verificarea aspectelor de incompatibilitate se realizează pe întreaga perioadă a exercitării funcției publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora, iar o astfel de verificare poate fi realizată inclusiv, din oficiu, conform art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, de către inspectorul de integritate. Așadar, în realizarea evaluării aspectelor de incompatibilitate, pârâta A.N.I. nu era limitată la perioada anterioară sesizării înregistrate, ci avea posibilitatea de a extinde verificările și pentru altă perioadă în cazul în care din verificări reieșea existența unor situații care impuneau acest lucru, neprezentând relevanță în prezenta cauză data întocmirii notei de propunere a sesizării din oficiu cu privire la starea de incompatibilite, astfel cum pretinde recurentul-reclamant. Totodată, din economia textelor legii menționate, rezultă că, în procedura de evaluare a conflictelor de interese, reglementată în Secțiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, această activitate implicând evaluarea declarațiilor de interese, dar și "a altor date și informații". Prin urmare, art. 13-15 nu se aplică automat și întocmai, ci "în mod corespunzător", adică în acord cu dispozițiile specifice pentru fiecare dintre proceduri. În condițiile art. 20 alin. (5) raportat la art. 15 din lege, solicitarea oricărei instituții și autorități publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, de documente și informații necesare desfășurării activității de evaluare, se face cu obligația păstrării confidențialității, iar ulterior informării persoanei evaluare, dacă în urma primei etape a procedurii se identifică o situație de încălcare a regimului conflictelor de interese sau a unei incompatibilități, inspectorul de integritate este obligat să solicite punctul de vedere scris al persoanei evaluate și poate solicita suplimentar orice informații, inclusiv nepublice. În egală măsură, instanța supremă observă că, la baza raportului de evaluare întocmit de către A.N.I. au stat informațiile comunicate de către Consiliul Județean Călărași, Primăria Municipiului Călărași, Oficiul Național al Registrului Comerțului și AJFP Călărași. Adresele despre care recurentul-reclamant susține că au fost întocmite anterior informării acestuia asupra declanșării activității de evaluare din oficiu, au fost însă înaintate la solicitarea Agenției Naționale de Integritate, în vederea soluționării lucrării nr. x/10.12.2019, având ca obiect evaluarea respectării regimului juridic al conflictelor de interese, cu privire la care acesta fusese informat. Or, astfel cum s-a arătat anterior, inspectorului de intergritate îi este recunoscută posibilitatea valorificării informațiilor obținute anterior. Altfel spus, extinderea obiectului verificărilor nu înseamnă în mod automat efectuarea unor noi demersuri în vederea obținerii acelorași informații, prevederile art. 13 și art. 14 din Legea nr. 176/2010 neputând fi interpretate în sensul instituirii unor formalități excesive contrare necesității îndeplinirii scopului normelor adoptate. Înalta Curte nu poate primi nici susținerile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării constituite ulterior sesizării din oficiu, având în vedere că, la dosarul de fond, la fila x, se regăsește raportul de repartizare aleatorie prin sistem electronic, cu numărul unic x, fiind respectate dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Totodată, conexarea acestei lucrări, ulterior, la lucrarea nr. x/10.12.2019, repartizată aleatoriu inspectorului de integritate care a propus sesizarea din oficiu, nu poate conduce de plano la concluzia încălcării principiilor guvernate de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, în lipsa administrării unei probe contrare de către reclamant. În concluzie, procedura administrativă a fost îndeplinită de către inspectorul de integritate, cu respectarea etapelor și procedurilor activității de evaluare astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 176/2010 în conformitate cu prevederile art. 13, art. 14 și 20 din Legea nr. 176/2010. Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge motivele de recurs invocate de reclamantul A., ca nefondate. II.2. Recursul principal declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin raportul de evaluare nr. x/07.07.2021, contestat în prezenta cauză, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul A. se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 13 noiembrie 2020, ca urmare a deținerii simultane a funcției de Director executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași și a funcției de Administrator public al Municipiului Călărași. Astfel, s-a reținut că persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Soluționând cauza, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a anulat raportul de evaluare înregistrat sub nr. x/07.07.2021 întocmit de pârâtă. Totodată, reținând ca fondat acest capăt principal de cerere, a admis și capetele accesorii referitoare la înlăturarea de pe pagina proprie de internet partea referitoare la reclamant din comunicatul de presă din data de 7 iulie 2021, intitulat "Incidente de intergitate-22 de persoane preăzute de Legea nr. 176/2020" și la obligarea pârâtei să publice pe această pagină hotărârea de anulare a raportului, după rămânerea definitivă, apreciind aceste pretenții ca fiind legale și justificate. A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Pentru a ajunge la această soluție, instanța de fond a avut în vedere și a apreciat ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate central invocat de reclamant, referitor la inexistența stării de incompatibilitate întrucât, pe perioada exercitării funcției de Director executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași și a funcției de Administrator public al Municipiului Călărași, raportul de serviciu era suspendat. A apreciat judecătorul fondului că, din interpretarea logică și gramaticală a prevederilor art. 94 alin. (1) și 2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, rezultă că există caz de incompatibilitate numai în condițiile în care funcționarul public exercită efectiv/practică în fapt și o altă funcție publică, nu și în condițiile în care acesta "deține" o funcție publică suspendată. Înalta Curte constată că, în ceea ce privește acest motiv de nelegalitate avut în vedere și analizat de instanța de fond, normele de drept material incidente au fost aplicate în mod eronat. Mai exact, în mod greșit a reținut instanța de fond că termenul de "deține" din art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 vizează nu doar numirea pe o funcție publică, ci și exercitarea ei și că reclamantul nu avea în același timp două raporturi de serviciu, întrucât unul din ele era suspendat pentru evitarea stării de incompatibilitate rezultate din angajarea într-o funcție care crea o incompatibilitate cu statutul de funcționar public. Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, "Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. a) prevede că "Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice." Prin raportul de evaluare contestat în cauză s-a reținut că reclamantul, în perioada deținerii funcției publice de Administrator public al Municipiului Călărași a exercitat funcția publică de conducere de Director Executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași, acest din urmă raport de serviciu fiind suspendat prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean nr. 714/12.11.2020. Înalta Curte reține că suspendarea raportului de serviciu al reclamantului în funcția publică de conducere nu echivalează cu încetarea funcției. Pe perioada suspendării, postul aferent funcției publice este rezervat, se suspendă îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin respectivului funcționar public, precum și drepturile salariale aferente respectivei funcții publice, raportul de serviciu nu poate înceta și nu poate fi modificat decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză. Dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 nu condiționează starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcției publice. Regimul incompatibilităților este aplicabil funcționarului public inclusiv pe perioada suspendării din funcția publică, suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu pierderea/încetarea calității de funcționar public și de titular al funcției publice, pe care acesta o deține în continuare, inclusiv pe perioada suspendării. Acest punct de vedere este reflectat și de Soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, din 27 iunie 2022: în situația suspendării raportului de serviciu se menține starea de incompatibilitate, întrucât suspendarea raporturilor de muncă nu echivalează cu o încetare a raporturilor de muncă, persoana aflată în situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 păstrându-și în continuare calitatea de funcționar public, incompatibilă cu orice altă funcție publică. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material în ceea ce privește motivul de nelegalitate central invocat de reclamant, respectiv cel referitor la inexistența stării de incompatibilitate pe motiv că, în perioada exercitării funcției de Director Executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Călărași, raportul de serviciu era suspendat. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile stării de incompatibilitate în persoana reclamantei, conform art. 94 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, astfel că raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt și de drept este legal întocmit și emis, iar soluția atacată, prin care s-a dispus anularea raportului de evaluare, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, impunându-se reformarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii introductive. Raportat la soluția ce urmează a se pronunța asupra capătului principal de cerere, Înalta Curte constată ca nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate și de recurentul-reclamant A., cu privire la soluțiile pronunțate de către prima instanță asupra solicitării de obligare a pârâtei să înlăture de pe pagina proprie a comunicatului de presă cu privire la reclamant, de publicare a hotărârii de anulare a raportului de evaluare într-un ziar de largă circulație națională și locală, precum și de acordare de daune morale în valoare de 10.000 RON. Pentru a statua astfel, Înalta Curte observă că aceste capete de cerere au caracter accesoriu, întrucât reclamantul, în susținerea acestora, s-a raportat la pretinsul caracter nereal al situației de incompatibilitate reținute de Agenția Națională de Integritate, or, astfel cum s-a arătat anterior, argumentele sale au fost infirmate. Drept urmare, față de soluția de respingere a capătului principal, cererile accesorii, care sunt dependente de rezultatul capătului principal, nu pot fi analizate separat, urmând a fi respinse în mod corespunzător. Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..