ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3044/2023

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.03.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenția Națională de Integritate la data de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019, suspendarea executării Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenția Națională de Integritate la dată de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019 până la data soluționării definitive a prezentei contestații, obligarea Agenției Naționale de Integritate la publicarea și menținerea pe site-ul instituției a dispozitivului soluției ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză pentru o perioada de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare și până la soluționarea definitivă a prezentei cauze. Reclamantul A. a depus cerere completatoare prin care a înțeles să extindă cadrul procesual, prin introducerea în cauză, în calitate de "pârât", alături de Agenția Națională de Integritate, a funcționarului emitent al raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 contestat de reclamantul în prezentul dosar, și anume B. și prin extinderea obiectului judecății, în sensul: a) obligării pârâtului Agenția Națională de Integritate la plata de despăgubiri în cuantum de 100 de RON, pentru prejudiciul suferit de reclamantul ca urmare a emiterii Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020, b) obligării pârâtei B. la plata în solidar cu pârâta Agenția Națională de Integritate a despăgubirilor. Reclamantul A. a depus la dosar, de asemenea, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, în raport de care celelalte părți și-au expus punctul de vedere. I.

Hotărârea primei instanțe. Prin încheierea de ședință din data de 27.09.2022 s-a dispus amânarea pronunțării. Prin sentința civilă nr. 1914 din data de 26.10.2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Integritate și B., astfel cum a fost completată ca neîntemeiată. I.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1914 din data de 26.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și a încheierii de amânare a pronunțării din data de 27.09.2022, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și: - în principal, în temeiul prevederilor art. 497 corob. cu art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., trimiterea cauzei către instanța de fond, în vederea rejudecării, deoarece hotărârea a fost pronunțată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; - în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 496 corob. cu art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5 și pct. 8 Cod de procedură civilă, anularea raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenția Național[ de Integritate la data de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019, obligarea Agenției Naționale de Integritate la publicarea și menținerea pe site-ul instituției a dispozitivului soluției ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză pentru o perioada de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare și până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, obligarea pârâtului Agenția Națională de Integritate la plata de despăgubiri în cuantum de 100 de RON pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 și obligarea pârâtei B. la plata în solidar a despăgubirilor cu pârâtul Agenția Națională de Integritate deoarece prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, hotărârea cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită greșită a normelor de drept material. În motivarea recursului, recurentul a invocat următoarele critici: I.3.1. Hotărârea a fost pronunțată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii (art. 488 alin. (1) pct. 2 Cod de procedură civilă) Prezenta cauză a fost distribuită spre soluționare completului 9 - Completul 13 fond, componența acestuia fiind modificată succesiv pe parcursul judecății, cu încălcarea legii. Astfel, după primirea cererii de judecată și distribuirii sale, în procedura de regularizare, componența completului a fost reprezentată de doamna judecător C.. La termenele de judecată din datele de 22 iunie 2021 și 2 noiembrie 2021 completul a fost constituit din domnul judecător D.. La termenul de judecată din data de 08 februarie 2022 completul a fost constituit din doamna judecător E.. La termenele de judecată din datele de 05 aprilie 2022, 14 iunie 2022, 27 septembrie 2022 și 12 octombrie 2022 completul a fost constituit din doamna judecător C.. În consecință, soluționarea prezentei cauze a fost realizată cu încălcarea principiului continuității prevăzut de dispozițiile art. 19 C. proc. civ. în conformitate cu care judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii art. 19 C. proc. civ. și art. 214 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Acest motiv de casare este de ordine publică și, în lipsa oricăror elemente obiective și/sau temeinice de natură a justifica multiplele modificări succesive ale componenței completului, atrage casarea în întregime a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. I.3.2. Prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) Acest motiv de recurs se raportează la încheierea de ședință din data de 29.09.2022 și încălcarea de către instanța de fond a dreptului la apărare garantat de prevederile art. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu prilejul respingerii integrale a probelor testimoniale solicitate în apărare, cu motivarea că acestea nu ar fi concludente, utile și pertinente în cauză față de înscrisurile comunicate la dosar. Susține recurentul că, în contextul în care Decizia de numire în funcția de secretar de stat este un act unilateral al Primului Ministru, publicat în Monitorul Oficial, dar pentru a cărui emitere beneficiarul nu are niciun aport, iar procedura de emitere a Memorandumului, prin care este acordată dispensa legală de natură a exclude starea de incompatibilitate, este rezultatul unei proceduri confidențiale, derulată fără participarea beneficiarului actului și fără ca acestuia să i se comunice, în scris, acest act administrativ, rezultă că proba testimonială era esențială cauzei în vederea demonstrării faptului că nu a avut reprezentarea existenței acestui Memorandum, ca urmare a faptului că i s-a comunicat verbal acest aspect. I.3.3. Hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Instanța de fond a reținut în mod greșit legalitatea și temeinicia raportului de evaluare, motivând că funcția de secretar de stat este incompatibilă cu funcția de membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, iar dispozițiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile, în speță nefiind adoptat un Memorandum de către Guvern care să-i permită cumulul celor două funcții. Instanța subliniază că sunt justificate susținerile sale cu privire la procedura de adoptare a Memorandumului, în sensul că aceasta nu a fost transparentă și a fost declarată confidențială, fără ca Guvernul să poată indica instanței temeiul pentru declararea procedurii ca fiind confidențială. Contrar acestei motivări, instanța conchide că reclamantul ar fi putut exercita în continuare funcția de membru în Consiliul de Administrație al CNTAR Tarom S.A., după numirea sa în funcția de secretar de stat prin Decizia nr. 73/16.04.2019 a Prim Ministrului României numai dacă, anterior prelungirii calității de membru în Consiliul de Administrație al CNATAR Tarom S.A., ar fi fost deja aprobat Memorandumul și aceasta întrucât Memorandul se emite înaintea cumulului de funcții pentru a preveni starea de incompatibilitate, ca excepție în situația existenței unui interes public major, iar nu după cumulul funcțiilor pentru a înlătura starea de incompatibilitate deja existentă. Această motivare este una contradictorie, prin raportare la procedura legală și modalitatea concretă în care se realizează atât numirea în funcția de secretar de stat, cât și aprobarea Memorandumului prin care este înlăturată potențiala stare de incompatibilitate. Ambele proceduri exclud participarea persoanei la care se referă actul administrativ, iar procedura de emitere a Memorandumului este una secretă, confidențială, astfel încât actul administrativ adoptat nu este comunicat niciodată în format letric persoanei în cauză. În aceste condiții, nu reiese cum ar fi trebuit realizată conduita despre care face vorbire instanța de fond, și anume aceea de a obține aprobarea Memorandumului anterior prelungirii mandatului în Consiliul de Administrație al CNTAR Tarom S.A.. I.3.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor art. 20 rap. la art. 13 din legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prevederi normative ce instituie, sub sancțiunea nulității absolute, procedura de obținere a informațiilor de către inspectorii de integritate în cadrul activității de evaluare realizate și stabilește modalitatea concretă în care aceasta este realizată, în funcție de natura informațiilor -publice sau care nu sunt publice. Sancțiunea nerespectării acestor dispoziții legale, în conformitate cu disp. art. 20 alin. (5) rap. la art. 13 alin. (2) din Legea 176/2000 constă în nulitatea absolută a actelor realizate pe baza informațiilor care nu sunt publice, după începerea activității de evaluare și fără încunoștiințarea persoanei vizate. Normele legale au fost greșit interpretate, cu ignorarea specificului activității de evaluare derulată de inspectorii de integritate și a naturii concrete a informațiilor ce pot fi obținute de către aceștia. Astfel, procedura de evaluare de către inspectorii de integritate a potențialei stări de incompatibilitate desfășurate în conformitate cu dispozițiile art. 20 rap. la art. 13 din Legea 176/2010 se realizează în două etape, legiuitorul stabilind astfel două categorii de date și informații ce pot fi strânse de către inspectorii de integritate, în funcție de momentul încunoștiințării persoanei evaluate. Astfel, inspectorul de integritate procedează, înainte de informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, doar la analiza și examinarea infomațiilor publice, procedurile administrative realizate fiind realizate în mod exclusiv prin raportare la acestea. Ulterior, după informarea și invitarea celui evaluat în vederea expunerii propriilor apărări referitoare la potențiala incompatibilitate, inspectorul de integritate poate solicita, în cadrul activității de probațiune realizate, informații care nu sunt publice, de la orice persoană fizică sau juridică care ar putea fi în posesia lor. Scopul normei legale este ca persoana vizată să beneficieze de o procedură echitabilă, cu respectarea dreptului său la apărare, legiuitorul sancționând cu nulitatea absolută actele de evaluare oculte, realizate prin raportare la informații nepublice. Analizând actele procedurale de verificare și control realizate în prezenta speță de inspectorul de integritate, se poate observa că toate informațiile care au stat la baza întocmirii raportului au fost obținute înainte de aducerea la cunoștința efectivă a reclamantului a existenței unei cercetări cu privire la potențiala stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat. Astfel, de la momentul sesizării realizate de către Ministerul Afacerilor Externe, prin care se invocă o pretinsă încălcare de către reclamant a dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea 161/2003, art. 50 alin. (1) lit. e) din Legea 269/2003 și art. 462 și art. 463 din O.U.G. nr. 57/2019 și până la data de 22 ianuarie 2020, dată la care, urmare a invitației transmise în 06.01.2020, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, i s-a solicitat să prezinte un punct de vedere au fost epuizate de către inspectorul de integritate toate activitățile de obținere de informații de la Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Național al Registrului Comerțului, C.N.T.A.R. Tarom S.A, Administrația Financiară privind veniturile dobândite în perioada analizată, calitățile deținute de-a lungul timpului în societăți comerciale, pe acțiuni și/sau orice alt tip de asociere, actele care au stat la baza numirii în funcțiile de Agent Guvernamental și Secretar de Stat, documente vizând mandatul în Consiliul de Administrație al C.N.T.A.R. Tarom S.A. Susține recurentul că noțiunea de "informație care nu este publică" utilizată de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 20 rap. la art. 13 din Legea 176/2010, contrar celor reținute de instanța de fond, are o sferă de cuprindere mai restrânsă, vizând în mod strict acele date care nu pot fi obținute din surse de informare deschise, publice, accesibile oricui, concluzie ce se desprinde din principiile defipte de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative, în conformitate cu care legiuitorul are proprietatea terminologiei utilizate, instituțiile juridice fiind de strictă interpretare. Această precizare este necesară în raport de dispozițiile legale care, deși analizează instituții juridice similare, sunt vădit distincte, cu arie de cuprindere mai largă, cum ar fi dispozițiile Legii nr. 544/2001, care în cuprinsul art. art. 2 lit. b) definește "informația de interes public". În consecință, rezultă în mod evident că informația publică si informația de interes public reprezintă instituții diferite, legiuitorul urmărind prin dispozițiile Legii 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative oferirea unor garanții concrete persoanei evaluate, nu doar formale. Conchizând, art. 13 alin. (1) lit. b) reprezintă o normă juridică imperativă ce se referă la etapă prealabilă a cercetării, în cadrul căreia este permisă doar verificarea sintetică a aspectelor din sesizare, pe baza unor informații publice, accesibile publicului larg, fără a se intra în fondul chestiunii analizate. Ulterior informării persoanei evaluate și oferirii acesteia a posibilității de a-și exprima punctul de vedere, este permisă desfășurarea de către inspectorul de integritate a unei activități de obținere a informațiilor nepublice. I.3.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor privind conținutul concret al dreptului la apărare în procedura de evaluare realizată de inspectorul de integritate. Instanța a reținut că dreptul la apărare al persoanei evaluate în cadrul procedurii de evaluare nu include cu necesitate administrarea de probe, continuarea probațiunii de către instanța de judecată fiind de natură a complini eventualele vătămări procedurale. Or, dreptul la apărare în procedura de evaluare are o existență de sine stătătoare, cu impact direct asupra legalității raportului întocmit, astfel încât este necesară o analiză independentă cu privire la nerespectarea dreptului la apărare. Așa cum rezultă din analiza Raportului de evaluare, dar și a documentelor care au stat la baza întocmirii sale, activitatea de verificare a sesizării depusă de Ministerul Afacerilor Externe realizată de către inspectorul de integritate, s-a bazat, contrar dispozițiilor legale, în mod exclusiv pe informațiile, datele și înscrisurile primite de un grup restrâns de instituții (Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Național al Registrului Comerțului, C.N.T.A.R. Tarom S.A, Administrația Financiară), cu omiterea tocmai a instituțiilor abilitate (Guvernul României și Ministerul Transporturilor). Sub aspectul verificării existenței dispensei avute în vedere de dispozițiile Legii 161/2003, se impunea cu necesitate extinderea cercetărilor și emiterea de adrese către emitentul actului juridic avut în vedere de inspectorul de integritate, iar în raport de natura confidențială a Memorandumului și modalitatea vădit netransparentă de aprobare a acestuia, era necesară administrarea probei testimoniale. Plecând de la premisa că principiile reprezintă linii directoare după care trebuie să se ghideze întreaga activitate realizată de către inspectorii de integritate, rezultă că mecanismele concrete de punere a lor în aplicare ar trebui să ofere suficiente garanții și un nivel de protecție ridicată Astfel, din prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010 în mod coroborat cu cele ale art. 21 și art. 13, rezultă că obligația inspectorului de integritate de a informa persoana în cauză că are posibilitatea de a prezenta un punct de vedere nu se poate converti într-o exercitare deplină a dreptului la apărare decât dacă există o obligație pozitivă de a se proceda la administrarea de probe, audierea de persoane, emiterea de adrese, obținerea de informații publice și/sau nepublice de la persoane fizice sau juridice, urmare a solicitării adresate de către persoana cercetată, tocmai pentru a se atinge dezideratul activității de evaluare, și anume deplina lămurire a situației de fapt și aplicării normelor de drept la aceasta. Dreptul a solicita și de a obține administrarea de probe reprezintă o componentă esențială a dreptului la apărare, în lipsa căreia, practic, dreptul la apărare este lipsit de conținut. Totodată, este de observat că norma juridică face trimitere la "date" și "informații" ce pot fi prezentate de persoana evaluată, fără că acestea să aibă caracter de probe în sens restrâns și fără a exista o obligativitate de materializare a lor în mijloace de probă, prin încuviințarea și administrarea de inspectorul de integritate a unui probatoriu. I.3.

Greșita interpretare a dispozițiilor art. 84 alin. (1) lit. (f), alin. (2) și alin. (3) din Legea 161/2003 și art. 10 alin. (2) și (3) din Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 561/2009. Prin raportare la natura faptei de incompatibilitate, faptă ilicită care impune cu necesitate reținerea atât a existența unei acțiuni contrare normelor de drept apărate de legiuitor cu prilejul incriminării, dar și a vinovăției persoanei în cauză, rezultă că instanța nu a motivat corespunzător modalitatea concretă în care aceste două elemente au fost reținute în cauză în ceea ce îl privește, nefiind admis ca aceasta să subziste doar în contextul acțiunilor unor terțe părți. Arată recurentul că, la data numirii sale în Consiliul de Administrație al C.N.T.A.R. Tarom S.A, avea calitatea de Director al Direcției Agent Guvernamental în cadrul M.A.E., această calitate neimpunând la acel moment existența unei dispense speciale. Actul de numire în funcția de secretar de stat care a determinat incompatibilitatea a fost emis de către Primul Ministru, fără ca o atribuție a reclamantului în procesul de numire prin acest act administrativ unilateral. Totodată, procedura confidențială de adoptare a Memorandului prin care este aprobată participarea în calitate de membru în consilii de administrație a secretarilor de stat exclude, de asemenea, participarea persoanei cu privire la care este emisă dispensa legală. În aceste condiții, normele substanțiale aplicabile speței nu pot fi interpretate, astfel cum în mod eronat a realizat instanța de fond, în sensul în care situația de incompatibilitate a unei persoane se realizează doar ca efect al conduitei individuale și unilaterale ale unor terțe entități/instituții. I.3.

Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind confidențialitatea activității de evaluare Acest principiu a fost încălcat întrucât a fost publicat un comunicat de presă de către pârâtă cu privire la aspectele reținute prin raportul de evaluare. Curtea a reținut că raportul de evaluare a fost întocmit la data de 04 martie 2020, iar comunicatul de presă a fost publicat ulterior, la data de 05 martie 2020, după finalizarea procedurii de evaluare a reclamantului, fiind astfel respectat principiul confidențialității prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 în timpul procedurii de evaluare. De asemenea, se reține că adresa de comunicare a Raportului de evaluare, adresa cu nr. x/04.03.2020 - fila x, este întocmită la data de 04.03.2020, odată cu raportul de evaluare. În ceea ce privește obligația de păstrare a confidențialității, aceasta se păstrează pe tot parcursul perioadei avute în vedere de legiuitor, și anume până la momentul la care Raportul capătă caracter definitiv prin necontestare sau, în măsura în care acesta este contestat, până la date sesizării instanței. În concret, prin comunicatul de presă publicat în dată de 05.03.2020, Agenția Națională de Integritate a comunicat faptul că reclamantul, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 aprilie - 15 iulie 2019, întrucât a exercitat simultan funcția de secretar de stat - Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul M.A.E. și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.", acest comunicat fiind transmis pe mail jurnaliștilor din presă centrală, fiind preluată atât de presă scrisă cât și de toate televiziunile. Reclamantul a fost informat cu privire la acest Raport abia în dată de 9 ianuarie, dată la care i-a fost comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În aceste condiții, nerespectarea confidențialității activității de evaluare, respectiv diseminarea agresivă în mediul jurnalistic de către ANI a unei informații necomunicate reclamantului, în data de 5 martie 2020, contrar celor reținute de către instanța de fond prin interpretarea eronată a normelor aplicabile, este de natură a atrage nulitatea raportului întocmit. I.4. Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive: I.4.1. Primul motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. este nefondat, întrucât recurentul menționează care a fost componența completului de judecată la diferite termene de judecată, dar fără a arăta în ce fel a fost încălcată legea prin schimbarea componenței completurilor de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 19 Cod procedură civilă și art. 214 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 426 alin, (1) C. proc. civ., completurile de judecată pot fi modificate pentru motive temeinice, în condițiile legii, iar partea care invocă nelegalitatea modificărilor este obligată să arate în ce fel a fost încălcată legea prin modificarea completurilor, aspecte care nu se regăsesc în motivarea recursului. Niciuna dintre ipotezele reglementate de motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 nu este realizată în cauză. Textul face referire la dezbaterea pe fond a procesului, fiind, așadar, vorba de încheierea de dezbateri, iar nu de încheierile preparatorii sau interlocutorii, cum este cazul în speță. Începând cu termenul din data de 05.04.2022 și până la pronunțarea hotărârii de fond a fost un singur complet de judecată format din doamna judecător C., astfel că nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. I.4.2. Cel de-al doilea motiv de recurs referitor la respingerea probei testimoniale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat, în mod corect instanța de fond respingând proba testimonială, care nu avea nicio utilitate în soluționarea cauzei. Pentru ca recurentul să nu se afle în situație de incompatibilitate, ar trebui să fie incidente dispozițiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, fiind necesar ca Guvernul să emită un act administrativ prin care să nominalizeze persoana care ocupă funcția de secretar de stat ca membru în consiliul de administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. În consiliul de administrație al unei companii naționale nu se nominalizează membrii prin intermediul unui memorandum ci printr-un act administrativ emis ulterior unui eventual memorandum, iar toate actele administrative emise de Guvernul României se publică în Monitorul Oficial. Chiar reclamantul a învederat în prima ședință a CNTAR TAROM 5A din data de 19.04.2019 că este necesară adoptarea unui Memorand în temeiul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 întrucât a fost numit în funcția de secretar de stat, fiind astfel în cunoștință de cauză cu privire la faptul că nu poate exercita în continuare un mandat în cadrul Consiliului de Administrație în lipsa acestui memorandum. Prin urmare, o eventuală probă testimonială nu avea cum să fie utilă soluționării cauzei din moment ce. anterior numirii în funcția de secretar de stat, nu a fost emis niciun act administrativ sau memorandum prin care să i se permită recurentului să exercite simultan cele două funcții incompatibile, iar această situație îi era cunoscută acestuia, dovadă fiind cele învederate chiar de recurent în prima ședință a CNTAR TAROM S.A. din dată de 19.04.2019. I.4.3. Al treilea motiv de recurs, referitor la o pretinsă motivare contradictorie a hotărârii (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă) este nefondat, sentința fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă. Sentința de fond nu cuprinde nici motive contradictorii și nici motive străine de natura cauzei, întreaga motivare a judecătorului fondului demonstrând netemeinicia susținerilor reclamantului. I.4.4. Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., prin care recurentul critică soluția instanței de fond cu privire la greșita interpretare a dispozițiilor art. 8 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, încălcarea dreptului la apărare și greșita interpretare a dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 161/2003 este nefondat, fiind contrazis de probatoriul administrat în cauză. Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 176/2010. Astfel, conform prevederilor Legii nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită, reclamantul fiind informat în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților, în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice prin intermediul unei scrisori recomandate (adresa nr. x/19.09.2019), cu confirmarea de primire semnată la data de 23.09.2019, despre declanșarea activității de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților pe perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice. După această înștiințare, Agenția Națională de Integritate, poate solicita date și informații necesare activității de evaluare, acestea putând fi valorificate în mod legal la elaborarea raportului de evaluare. Astfel s-au respectat dispozițiile art. 20, fiind solicitat reclamantului un punct de vedere la momentul la care, din datele și informațiile obținute, s-a constatat că există indicii cu privire la o situație de incompatibilitate în privința sa. În acest sens, după identificarea elementelor de incompatibilitate, reclamantul a fost informat prin intermediul unei scrisori recomandate despre faptul că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și cu privire la dreptul de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Informarea înregistrată sub nr. x/G/11/19.12i2019 a fost transmisă la domiciliul .persoanei evaluate prin scrisoare recomandată, confirmarea de primire fiind semnată la data de 06.01.2020. Totodată, persoana evaluată a fost informată că are dreptul să fie asistată sau reprezentată de avocat. Persoana evaluată a transmis un punct de vedere, înregistrat la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/29.01.2020. Numai emiterea unui raport de evaluare fără solicitarea punctului de vedere al persoanei vizate poate avea drept consecințe constatarea nulității actului administrative respectiv. În speța dedusă judecății nu se poate pune problema nulității raportului de evaluare pentru lipsa informării întrucât procedura de Informare și de Invitare a persoanei evaluate pentru a prezenta punctul de vedere a fost legal îndeplinită. De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că inspectorul de Integritate, cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) fit a și alin. (2) din Legea nr. 176/2010 a întocmit acte și a constatat că există date privind o eventuală incompatibilitate a reclamantului pe baza unor informații publice. Datele solicitate de către inspectorul de integritate privind funcțiile publice detinute.de reclamant și perioada pentru care le-a deținut pentru a se verifica starea de incompatibilitate sunt informații de interes public în acord cu dispozițiile art. 14 raportat la art. 2 din Legea nr. 544/2601 și acestea au stat la conturarea suspiciunilor de incompatibilitate în temeiul cărora inspectorul de integritate a solicitat reclamantului formularea unui punct de vedere. Mai mult decât atât, reclamantul a făcut referire expresă la aceste date și adrese de relații în punctul de vedere pe care l-a formulat fără a indica la acel moment nicio nelegalitate ce ar fi derivat din faptul că informațiile au fost solicitate de la instituții anterior informării acestuia în vederea formulării unui punct de vedere. Referitor la pretinsa încălcare a principiului confidențialității prevăzut de art. 8 din Legea nr. 176/2010 în procedura de evaluare, în mod corect instanța de fond a reținut că acest motiv este neîntemeiat întrucât comunicatul de presă a fost publicat, după finalizarea procedurii de evaluare care se încheie odată cu întocmirea raportului de evaluare. Astfel, raportul de evaluare a fost întocmit la data de 4 martie 2020, iar comunicatul de presă a fost publicat ulterior, la data de 5 martie 2020, după finalizarea procedurii de evaluare a reclamantului, fiind astfel respectat principiul confidențialității prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 în timpul procedurii de evaluare. De asemenea, adresa de comunicare către reclamant a Raportului de evaluare, adresa cu nr. x/04.03.2020. este întocmită la data de 04.03.2020, odată cu raportul de evaluare. Contrar celor susținute de recurent, obligația de păstrare a confidențialității activității de evaluare se păstrează până la finalizarea acesteia, respectiv până la emiterea raportului de evaluare. Din moment ce legea nr. 176/2010 prevede expres că raportul de evaluare se comunică persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală si celor disciplinare, este evident că nu se poate vorbi de păstrarea confidențialității după finalizarea raportului de evaluare. În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare în procedura de evaluare, susținerile recurentului sunt neîntemeiate. Recurentul invocă încălcarea dreptului la apărare prin faptul că a solicitat inspectorului de integritate să efectueze o adresă către Guvern pentru a comunica Memorandumul adoptat în temeiul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, iar această nu a fost emisă. Activitatea Agenției Naționale de Integritate nu este un jurisdicțională. În cadrul procedurii de evaluare, persoana evaluată are dreptul de sa prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, inspectorul de integritate nefiind obligat să solicite documente la cererea persoanei evaluate. Inspectorul de integritate a solicitat toate actele necesare soluționării lucrării de la instituțiile și autorități le publice care puteau furniza informații relevante despre situația de fapt analizată. De asemenea, recurentul a avut posibilitatea de a depune orice documente consideră a fi relevante pentru soluționarea cauzei. În cursul evaluării Ministerul Afacerilor Externe prin adresa nr. x/07.10.2019, a transmis că reclamantul nu a fost desemnat să reprezinte Ministerul Afacerilor Externe, în acest sens nefiind identificate documente la nivelul instituției. În același sens, Compania Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. prin adresa nr. x/30.09.2019, a comunicat că în ceea ce privește Memorandumul aprobat de Guvernul României, conform dispozițiilor art. 84 alin. (3) din legea nr. 161/2003, alte Decizii și/sau Ordin emis de Ministerul Afacerilor Externe, etc. în evidențele Companiei TAROM nu se regăsesc astfel de documente, numirile de administratori fiind în sarcina Adunării Generale a Acționarilor (Acționarii: Statul Român prin Ministerul Transporturilor 97,22%, Societatea de Investiții Muntenia S.A. 0,08%, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa R.A. 1,24% și Compania Națională Aeroporturi București 1,46%). Recurentul-reclamant, deși face vorbire despre existența unui Memorandum nu depune niciun document în acest sens și nici măcar nu indică existența certă a acestuia, ci doar expune posibilitatea existenței unui Memorandum care poate a fost adoptat după numirea sa în funcția de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM SA De altfel, în cadrul probatoriului administrat în cauză, în urma adresei efectuate de către instanță a reieșit faptul că Memorandumul invocat de reclamant, prevăzut de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 nu a fost adoptat. Cu privire la temeinicia faptei reținute în sarcina reclamantului, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 161/2003, susținerile recurentului sunt neîntemeiate, instanța de fond reținând în mod corect situația de fapt și aplicând în mod legal dispozițiile legale incidente. Din probatoriul administrat rezultă că prin Decizia nr. 73 emisă de Prim Ministrul României la data de 16.04.2019, recurentul a fost numit în funcția de secretar de stat. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi, producând efecte de la publicare, De asemenea, mandatul recurentului-reclamant în calitate de membru, în Consiliul de administrație al CNTAR Tarom S.A. a fost prelungit conform actului adițional nr. x la contractul de mandat nr. x/20.03.2019 până la data de 26.09.2019, obținând însă venit din această funcție în perioada 20.04.2019 -19.07.2019 potrivit adeverinței transmisă de Tarom S.A.. Din interpretarea dispozițiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 rezultă că recurentul-reclamant ar fi putut exercita în continuare funcția de membru în Consiliu de Administrație al CNTAR Tarom S.A., după numirea sa în funcția de secretar de stat prin Decizia nr. 73/16.04.2019 a Prim Ministrului României numai dacă, anterior prelungirii calității sale de membru în Consiliul de Administrație al CNATAR Tarom S.A., fusese deja aprobat Memorandumul și aceasta întrucât Memorandul se emite înaintea cumulului de funcții pentru a preveni starea de incompatibilitate, ca excepție în situația existenței unui interes public major, iar nu după cumulul funcțiilor pentru a înlătura starea de incompatibilitate deja existentă. Susținerile recurentului referitoare la numirea sa în funcția de secretar de stat, respectiv membru în Consiliul de Administrație ai CNATAR TAROM S.A., fără ca el să aibă vreo atribuție în procesul de numire sunt total neîntemeiate. Nimeni nu poate fi obligat să ocupe funcții publice împotriva voinței sale. De asemenea, nu se poate susține în mod rezonabil că nu cunoștea faptul că urmează să fie numit în funcția de secretar de stat. Astfel, recurentul, la momentul numirii sale în funcția de secretar de stat știa că exercită și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al CNATAR TAROM S.A.. Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant, cunoscând prevederile legale care reglementează regimul incompatibilităților, trebuia să renunțe fie la calitatea de membru în Consiliul de Administrație al CNATAR, TAROM S.A., fie la funcția de secretar de stat. Posibilitatea adoptării unui Memorandum ulterior numirii în funcția de secretarele stat oricum nu înlătură existența stării de incompatibilitate în condițiile în care legiuitorul a prevăzut expres că persoana care exercită una dintre funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 trebuie să nu se afle în situație de incompatibilitate la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcție. Or, recurentul-reclamant, inclusiv după preluarea mandatului de secretar de stat, nu a acționat în niciun mod pentru ieșirea din situația de incompatibilitate, din contră, a continuat să desfășoare activitate ca membru în Consiliul de Administrație al TAROM S.A. deși cunoștea că nu exista niciun act administrativ emis în condițiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, acceptând astfel posibilitatea creării unei stări de incompatibilitate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința pronunțată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente: II.1. Primul motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2, teza finală din C. proc. civ. (Hotărârea a fost pronunțată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii) este nefondat. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul menționează care a fost componența completului de judecată la diferite termene de judecată, dar fără a arăta în ce fel a fost încălcată legea prin schimbarea componenței completurilor de judecată. Textele invocate de recurent ca pretins încălcate sunt art. 19 și art. 214 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, texte potrivit cărora: Art. 19 C. proc. civ. - "Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii". Art. 214 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă; "(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii". În speță, reclamantul-recurent nu contestă faptul că judecătorul care a pronunțat încheierile de ședință a fost înlocuit din motive temeinice și nici faptul că acesta a fost înlocuit în condițiile legii (Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești), ci se limitează a susține că modificarea componenței completului în mod succesiv pe parcursul judecății s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv cu încălcarea principiului continuității prevăzut de dispozițiile art. 19 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce mod s-a încălcat acest principiu. Or, recurentul, care invocă nelegalitatea modificărilor și încălcarea principiului continuității prevăzut de dispozițiile art. 19 C. proc. civ., era ținut nu doar să invoce încălcarea procedurală, ci era obligat și să arate în concret în ce fel a fost încălcată legea prin modificarea completurilor, aspect care nu se regăsește în motivarea recursului și în lipsa căruia instanța de recurs nu poate cenzura sentința pronunțată din perspectiva motivului de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 2, teza finală din C. proc. civ. Recurentul invocă lipsa oricăror elemente obiective și/sau temeinice de natură a justifica multiplele modificări succesive ale componenței completului, fără a arăta însă în concret de ce rezoluțiile și procesele-verbale aflate la dosarul cauzei din care rezultă modul de stabilire a componenței completului nu sunt suficiente pentru a demonstra respectarea principiului continuității. De altfel, rezultă din actele dosarului că, la termenele de judecată din datele de 05 aprilie 2022, 14 iunie 2022, 27 septembrie 2022 și 12 octombrie 2022 completul a fost constituit din doamna judecător C., care a și pronunțat hotărârea atacată, cu respectarea art. 426 C. proc. civ. În consecință, acest motiv de recurs urmează a fi respins. II.2. Este însă fondat cel de al doilea motiv de recurs, potrivit căruia, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) Acest motiv de recurs se raportează la încheierea de ședință din data de 29.09.2022 și încălcarea de către instanța de fond a dreptului la apărare garantat de prevederile art. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin respingerea probei testimoniale solicitate în apărare, cu motivarea că aceasta nu ar fi concludentă, utilă și pertinentă în cauză față de înscrisurile comunicate la dosar. În esență, instanța de fond a reținut în mod greșit legalitatea și temeinicia raportului de evaluare, motivând că funcția de secretar de stat este incompatibilă cu funcția de membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, iar dispozițiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile, în speță nefiind adoptat un Memorandum de către Guvern care să-i permită cumulul celor două funcții. În considerente, instanța a reținut ca fiind justificate susținerile recurentului cu privire la procedura de adoptare a Memorandumului, în sensul că aceasta nu a fost transparentă și a fost declarată confidențială, fără ca Guvernul să poată indica instanței temeiul pentru declararea procedurii ca fiind confidențială. Cu toate acestea, instanța a concluzionat că reclamantul ar fi putut exercita în continuare funcția de membru în Consiliul de Administrație al CNTAR Tarom S.A., după numirea sa în funcția de secretar de stat prin Decizia nr. 73/16.04.2019 a Prim Ministrului României numai dacă, anterior prelungirii calității de membru în Consiliul de Administrație al CNATAR Tarom S.A., ar fi fost deja aprobat Memorandumul și aceasta întrucât Memorandul se emite înaintea cumulului de funcții pentru a preveni starea de incompatibilitate, ca excepție în situația existenței unui interes public major, iar nu după cumulul funcțiilor pentru a înlătura starea de incompatibilitate deja existentă. Atâta vreme cât procedura de emitere a Memorandumului este una secretă, confidențială, excluzând participarea persoanei la care se referă, iar actul administrativ adoptat nu este comunicat niciodată în format letric persoanei în cauză, lipsa acestui Memorandum putea fi imputată recurentului-reclamant numai în măsura în care s-ar fi demonstrat că acesta avea reprezentarea neadoptării Memorandumului. Or, în condițiile în care reclamantul-recurent a susținut că aceste aspecte i-au fost comunicate verbal, tocmai aceasta era teza probatorie a probei testimoniale respinse de instanță ca fiind neconcludentă, lipsită de utilitate și pertinență. Dreptul la apărare al reclamantului-recurent în fața instanței nu a fost garantat de o manieră efectivă sub aspectul conferirii posibilității reale de analiză a susținerilor sale. Instanța a reținut că dreptul la apărare al persoanei evaluate în cadrul procedurii de evaluare nu include cu necesitate administrarea de probe, continuarea probațiunii de către instanța de judecată fiind de natură a complini eventualele vătămări procedurale. Așa cum rezultă din analiza Raportului de evaluare, dar și a documentelor care au stat la baza întocmirii sale, activitatea de verificare a sesizării depuse de Ministerul Afacerilor Externe realizată de către inspectorul de integritate s-a bazat, contrar dispozițiilor legale, în mod exclusiv pe informațiile, datele și înscrisurile primite de un grup restrâns de instituții (Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Național al Registrului Comerțului, C.N.T.A.R. Tarom S.A, Administrația Financiară), cu omiterea instituțiilor abilitate (Guvernul României și Ministerul Transporturilor). Or, în condițiile în care a admis posibilitatea administrării unui probatoriu incomplet în fața autorității, sub aspectul verificării existenței dispensei avute în vedere de dispozițiile Legii 161/2003, se impunea cu necesitate ca cercetarea judecătorească să fie una completă și amănunțită, în raport de natura confidențială a Memorandumului și modalitatea netransparentă de aprobare a acestuia, fiind necesară administrarea probei testimoniale. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului admite că în procedurile administrative este posibil ca nu toate garanțiile art. 6 din Convenție să fie respectate, fiind însă obligatoriu ca, în acest caz, decizia administrativă să fie supusă cenzurii unei instanțe independente, cu plenitudine de competență, care să asigure toate garanțiile procedurale ale dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul dreptului la apărare. (cauza A. Menarini Diagnostics S.R.L. c. Italie, cererea 43509/08) Dat fiind caracterul sumar al garanțiilor oferite de procedura administrativă, se impunea ca, pentru respectarea standardului impus de instanța europeană, dreptul la apărare să fie pe deplin respectat în fața instanței. Dreptul la apărare nu se limitează la exprimarea formală a unui punct de vedere scris de către persoană în cauză referitor la suspiciunile de incompatibilitate ce planează asupra ei, ci trebuie să includă posibilitatea de a formula o apărare concretă, care include dreptul a solicita și de a obține administrarea de probe, în lipsa căruia, practic, dreptul la apărare este lipsit de conținut. Prin respingerea probei testimoniale, recurentului i-a fost negat practic dreptul de a face dovada că nu a avut reprezentarea adoptării sau nu a Memorandumului, fiindu-i încălcat astfel însuși dreptul la apărare garantat de prevederile art. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Principiul egalității armelor, garanție a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică obligația ca fiecăreia dintre părți să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza – inclusiv probele – în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj față de partea adversă [cauza Regner împotriva Republicii Cehe (MC), pct. 146 și cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Țărilor de Jos, pct. 33]. Înalta Curte subliniază rolul fundamental al garanțiilor procedurale în litigiile care, precum cel de față, produc consecințe ireversibile de o gravitate deosebită asupra carierei recurentului printr-o eventuală constatare a incompatibilității. Recurentul nu putea fi prezumat că avea cunoștință de lipsa Memorandumului în condițiile în care nu doar că instituția intimată, Agenția Națională de Integritate, nu a făcut vreo probă pentru a demonstra această cunoaștere, dar reclamantului i-a fost și negat dreptul la administrarea oricărei probe ce ar fi tins la dovada contrară, respectiv la demonstrarea necunoașterii adoptării sau nu a Memorandumului în privința sa. Procedând în acest fel, instanța de fond nu doar că a răsturnat nepermis sarcina probei, nesolicitând ca intimata care susține cunoașterea de către recurent a neadoptării Memorandumului să facă proba acestei cunoașteri, dar a pus recurentul în situația de a nu își putea proba nevinovăția prin dovedirea faptului că nu a avut cunoștință de neadoptarea acestui Memorandum, având convingerea existenței sale. Încuviințarea acestei probe se impunea tocmai prin raportare la procedura legală și modalitatea concretă în care se realizează atât numirea în funcția de secretar de stat, cât și aprobarea Memorandumului prin care este înlăturată potențiala stare de incompatibilitate, tocmai pentru a se demonstra dacă reclamantul-recurent a avut posibilitatea concretă de a își adapta conduita astfel încât să evite starea de incompatibilitate, respectiv de a cunoaște adoptarea Memorandumului. De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere toate împrejurările relevante ale cauzei inclusiv din perspectiva criteriul proporționalității, o cerință pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că instanța trebuie să o aibă în vedere în analiza legalității raportului de evaluare, de vreme ce o eventuală constatare a legalității acestuia este urmată automat de aplicarea unor sancțiuni de o gravitate deosebită. În acest sens, instanța europeană a subliniat că aplicarea legislației în materie de incompatibilități trebuie să