ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 24/2022

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iunie 2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/24.05.2018 și obligarea pârâtei la retragerea de pe website-ul propriu a oricăror informații publice referitoare la starea sa de incompatibilitate la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 5283 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate; a anulat Raportul de evaluare nr. x/24.05.2018 adoptat de pârâta ANI și a obligat pârâta la retragerea de pe website-ul propriu a oricăror informații cu privire la incompatibilitatea reclamantei, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că, prin raportare la prevederile art. 94 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, inspectorul de integritate a reținut în cuprinsul raportului de evaluare faptul că intimata-reclamantă s-a aflat în situație de incompatibilitate, întrucât, în perioada deținerii funcției publice (inspector) în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a deținut și exercitat o funcție contractuală (Expert procurări servicii) în cadrul unei instituții publice - Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, încălcând astfel dispozițiile sus menționate.

Textul legal menționat anterior consacră în materia incompatibilităților aplicabilă funcționarilor publici, regula după care funcționarul public, indiferent că exercită în concret sau nu funcția publică, este incompatibil în cazul în care deține alte funcții sau desfășoară activități remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Intimata A., în perioada exercitării funcției publice deținută în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a solicitat suspendarea din funcția publică, ulterior suspendării fiind încadrată cu contract individual de muncă în cadrul Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Astfel, funcția publică deținută de intimată nu a încetat, fiind doar suspendat raportul de serviciu, la cerere.

A mai susținut recurenta că, pe durata suspendării raportului de serviciu al intimatei, aceasta nu și-a pierdut calitatea de funcționar public, în acest sens statuând și prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, articol conform căruia "Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condițiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză."

Prin urmare, instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice în cazul suspendării raportului de serviciu.

De asemenea, chiar dacă suspendarea raportului de serviciu la cererea funcționarului public nu are ca efect recunoașterea vreunei vechimi în funcția publică pe durata suspendării, este evident că suspendarea nu conduce la pierderea calității de funcționar public.

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a reținut că la interpretarea prevederilor art. 94 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, trebuie avute în vedere și prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 întrucât aceste prevederi reglementează situații exprese când intervine suspendarea de drept a raportului de serviciu a funcționarului public.

Prin urmare, cele reținute de către instanța de fond sunt greșite sub aspectul raționamentului logico-juridic, întrucât în situația de față nu a intervenit o suspendare de drept, ci o suspendare la cerere și nu se pot aplica prin analogie situației de incompatibilitate, aceste reglementări.

Astfel, intimata-reclamantă nu s-a aflat niciodată în ipoteza legală prevăzută de art. 94 din Legea nr. 188/1999.

În sprijinul celor susținute, recurenta a invocat și jurisprudența Înaltei Curți, respectiv, Deciziile nr. 1037/2018 și nr. 268/2015.

în ceea ce privește obligarea Agenției Naționale de Integritate să dispună ștergerea de pe website-ul propriu a informațiilor publice referitoare la presupusa stare de incompatibilitate reținută intimatei A., până la soluționarea definitivă a cauzei, recurenta a susținut că comunicatul de presă publicat pe site-ul Agenției Naționale de Integritate reprezintă o aplicare a normelor legale instituite și reglementate de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, informațiile publice referitoare la presupusa stare de incompatibilitate, nu încalcă nicio normă legală și nici nu produce vreun prejudiciu moral intimatei-reclamante.

Intimata – reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor invocate, a ansamblului probatoriu administrat, precum și în raport cu dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Prin raportul de evaluare supus controlului instanței de contencios administrativ, Agenția Națională de Integritate a constatat că, în perioada 02.12.2004 - 29.05.2014, reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin deținerea simultană a funcției de inspector la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și a funcției contractuale de expert procurări servicii în cadrul Unității de Management a Proiectului din cadrul ministerului, încălcând astfel prevederile art. 94 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

La întocmirea raportului de evaluare contestat de către reclamantă, pârâta a avut în vedere, în esență, că pentru înlăturarea stării de incompatibilitate nu ar fi suficientă suspendarea raportului de serviciu pentru funcția de inspector în cadrul ministerului, susținând în acest sens că suspendarea raportului de serviciu nu ar produce efecte asupra stării de incompatibilitate.

Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei, anulând Raportul de evaluare nr. x/24.05.2018 întocmit de pârâtă, reținând în esență că reclamanta nu a deținut concomitent funcția publică de inspector și funcția contractuală de expert în cadrul aceluiași minister, instituția suspendării exercitării funcției publice de inspector presupunând prin însăși natura sa, că din momentul dispunerii sale, reclamanta nu a mai îndeplinit atribuțiile specifice acesteia, nefiind astfel îndeplinită condiția simultaneității deținerii funcțiilor publice pentru a se putea reține incidența stării de incompatibilitate prevăzută de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte Agenția Națională de Integritate, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind incompatibilitatea în care în care s-a găsit intimata-reclamantă.

Potrivit dispozițiilor legale menționate, forma în vigoare în perioada de referință, "(1) Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică; (2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice ."

Înalta Curte constată că este greșită interpretarea pe care recurenta o dă acestor prevederi legale, în sensul că textul legal consacră în materia incompatibilităților aplicabilă funcționarilor publici regula conform căreia funcționarul public, indiferent dacă exercită în concret sau nu funcția publică, este incompatibil în cazul în care deține alte funcții sau desfășoară activități remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu este suficientă simpla deținere simultană a două calități apte din punct de vedere legal să creeze incompatibilitatea, fără a avea relevanță dacă funcțiile respective s-au exercitat în fapt, această concluzie întemeindu-se pe interpretarea normelor legale evocate prin prisma întregului ansamblu normativ incident în cauză, în acest demers judecătorul fiind ținut să identifice sensul exact al normei de drept pentru a reflecta cu fidelitate voința legiuitorului și a face o corectă aplicare a actului normativ.

În cauză, normele prevăzute la art. 94 alin. (2) lit. a) sunt reglementate în Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, din titulatura și din ansamblul normelor conținute de aceasta rezultând scopul urmărit de legiuitor, și anume prevenirea apariției unor situații în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcții de demnitate publică ar putea influența decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competențelor sale legale.

Cu alte cuvinte, se reține că numai exercitarea simultană a unei funcții publice în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ar fi putut conduce la stabilirea stării de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină sau favorizează corupția și conflictul de interese.

Înalta Curte reține că, prin Ordinul Ministrului Muncii Solidarității Sociale si Familiei nr. 626/02.12.2004, reclamantei i-a fost suspendat, la cerere, raportul de serviciu din funcția publică de inspector, în temeiul art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, pe durata desfășurării activității în cadrul Unității de Management a Proiectului, fiind încheiat, la aceeași dată, cu Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei contractul individual de muncă înregistrat cu nr. x, reclamanta fiind angajată ca expert procurări servicii al Unității de Management a Proiectului (UMP) înființată în cadrul MMSSF în scopul implementării Proiectului privind dezvoltarea sectorului social.

Or, instituția suspendării exercitării funcției publice de inspector presupune prin însăși natura sa că, din momentul dispunerii sale, intimata-reclamantă nu a mai îndeplinit atribuțiile specifice acesteia, nefiind astfel îndeplinită condiția simultaneității deținerii funcțiilor publice pentru a se putea reține incidența stării de incompatibilitate prevăzută de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Stabilirea în concret a stării de incompatibilitate trebuie, astfel cum a procedat și instanța de fond, să se facă pe baza situației de fapt dovedite în cauză.

Din analiza documentelor ce au stat la baza emiterii raportului de evaluare rezultă că, începând cu data de 20.06.2013 s-a mutat definitiv, cu repartizarea postului corespunzător funcției publice deținute (inspector asistent), la Serviciul Bugete - Direcția Financiar Administrativ - Direcția Generală Economică.

Începând cu data de 29.08.2013, prin Ordinul nr. 1849/29.08.2013, personalul Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice se numește în funcții cu menținerea drepturilor salariale stabilite anterior.

Ulterior a încheiat Contractul individual de muncă înregistrat cu nr. x/2013, pe o durată de până la 3 ani, începând cu data de 18.11.2013, în calitate de Expert în cadrul Unității de Management a Proiectului.

Prin Ordinul nr. 1841/29.08.2013 i-a fost modificat raportul de muncă pe funcția publică, începând cu data de 29.08.2013, prin schimbarea felului muncii și respectiv a salariului, ca urmare a reorganizării activității ministerului.

Începând cu data de 29.05.2014, prin Ordinul nr. 1002/29.05.2014, s-a dispus reîncadrarea în calitate de inspector principal la Direcția Economico-Financiară-Serviciul Bugete în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Or, situația de fapt probată în cauză atestă că intimata-reclamantă nu a exercitat, în împrejurările expuse, și nici nu putea să exercite efectiv și simultan funcțiile invocate.

Este evident că în situația în care intimata-reclamantă ar fi exercitat funcția publică de execuție și pe perioada exercitării contractului individual de muncă nu ar fi fost necesară emiterea unui nou act administrativ prin care să se dispună reluarea funcției publice de inspector principal.

În concluzie, în mod corect, instanța de fond a constatat că raportul de evaluare nr. x/24.05.2018 întocmit de Agenția Națională de Integritate, care consacră o stare de drept contrară, este nelegal, iar hotărârea instanței de fond, care îl invalidează, este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția instanței de fond de obligare a autorității pârâte să dispună retragerea de pe website-ul propriu a informațiilor publice referitoare la presupusa stare de incompatibilitate a reclamantei, Înalta Curte constată caracterul accesoriu al acestei operațiuni, în raport de constatarea nelegalității raportului de evaluare care a stat la baza publicării pe site-ul instituției a respectivelor informații, astfel încât, este dovedit, implicit, caracterul prejudiciabil al publicității pretinsei stări de incompatibilitate, în condițiile anulării actului administrativ constatator.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 5283 din 12 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.