ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2706/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche la data de 26 iulie 2018, sub nr. unic de dosar x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018, întocmit de pârâtă.

Prin încheierea de ședință de la data de 06 martie 2019, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară principală formulată de către numita B..

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs titulara cererii de intervenție B., prin decizia nr. 2470/10.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal respingând recursul, ca nefondat.

La data de 08 ianuarie 2019, numita B. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea ANI în dosar, având în vedere că raportul ANI este corect, întemeiat pe baza prevederilor legale și a unei cercetări punctuale a situației de fapt, situație dovedită, fără putință de tăgadă, de documentele, înscrisurile și probele de la dosar.

Prin sentința civilă nr. 53 din 12 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a dispus următoarele:

- a admis în parte contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate;

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/10.07.2018,

- a constatat inexistența stării de incompatibilitate în ceea ce privește pe reclamantă între funcția de șef de secție din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C. I. Parhon";

- a menținut Raportul de evaluare cu privire la celelalte constatări și relativ la măsura continuării activității de evaluare în privința verificării respectării de către reclamantă a regimului conflictelor de interese;

- a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B., în favoarea pârâtului în măsura menținerii în parte a Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018.

Împotriva sentinței civile nr. 53 din 12 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche au declarat recurs reclamanta A., pârâta Agenția Națională de Integritate și intervenienta accesorie B..

3.1. Reclamanta A. a declarat recurs, fără să indice unul din cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., solicitând ca, în urma admiterii recursului, să se dispună casarea în parte a sentinței recurate cu consecința respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de B., precum și anularea Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018 cu privire la starea de incompatibilitate reținută între funcția de șef secție în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în consiliul de administrație al societății CCBR S.R.L.

Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de B., reclamanta a învederat, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile generale de admisibilitate a unei cereri de intervenție accesorie sub aspectul interesului, al dreptului propriu pretins de titularul cererii și nici cele specifice în materia contenciosului administrativ, astfel că prima instanță ar fi trebuit să dispună respingerea cererii de intervenție ca fiind inadmisibilă.

Referitor la soluția pe fond, reclamanta a susținut că în mod greșit prima instanță a respins contestația cu privire la inexistența stării de incompatibilitate reținută între funcția de șef secție în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în consiliul de administrație al societății CCBR S.R.L. și a reținut că ANI a evaluat corect situația de fapt.

Astfel, a arătat, în esență, că atribuțiile sale în cadrul consiliului de administrație au fost delegate pe perioada mandatului doamnei C., iar participarea în conducerea D. a fost întemeiată pe rațiuni ce țin de satisfacerea unui interes general, public, iar nu un interes personal. În acest sens a subliniat faptul că întreaga sa activitate de profesor și medic relevă interesul pentru știință, iar cunoștințele dobândite prin activitatea științifică au fost valorificate în activitatea de medic, invocând totodată cu titlu de practică judiciară decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 163/21.01.2015.

Printr-un alt set de critici reclamanta a solicitat să se constate că art. 178 și implicit art. 185 din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin O.U.G. nr. 79/2016, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2016, iar prin această ordonanță a fost modificat art. 178 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în sensul completării de la lit. g):

"exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Prin urmare, reclamanta a apreciat că funcția de membru în consiliul de administrație în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 nu a generat vreo stare de incompatibilitate până la data de 25 noiembrie 2016, iar pentru motivele anterior învederate, nu există stare de incompatibilitate nici ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016.

Nu în ultimul rând, referitor la solicitarea de anulare a Raportului sub aspectul dispoziției care privește continuarea activității de evaluare cu privire la respectarea regimului conflictului de interese, reclamanta a învederat că în urma evaluării efectuate nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese, fapt pentru care s-a dispus clasarea obiectului de evaluare conflicte de interese prin Raportul de evaluare privind regimul conflictului de interese emis de Agenția Națională de Integritate la data de 28 mai 2019.

3.2. Pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea în tot a acțiunii.

Pârâta a învederat, în esență, că soluția primei instanțe referitoare la constatarea inexistenței stării de incompatibilitate, în ceea ce o privește pe reclamantă, între funcția de șef de secție din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C. I. Parhon" a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv în forma dinaintea republicării - art. 180 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 184 alin. (12), în forma republicată - art. 178 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 185 alin. (15) și în forma republicată cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 79/2016 - art. 178 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 185 alin. (15).

Pârâta a susținut că pe toată perioada de aplicabilitate a Legii nr. 95/2006, inclusiv în prezent, au fost sancționate ca fiind incompatibilități situațiile în care șefii de secție ai spitalelor publice au exercitat activități sau funcții în organele de conducere ale altor unități spitalicești din sectorul public.

În condițiile în care față de funcția de medic șef de secție incompatibilitatea operează ope legis, fiind reglementată explicit prin Legea nr. 95/2006, pârâta a apreciat că este irelevantă o dezbatere referitoare la conținutul acestei funcții, sub aspectul atribuțiilor prevăzute a fi exercitate, și dacă această funcție este sau nu una de autoritate, atât timp cât legislația prevede incompatibilitățile în mod specific, prin prevederile de la art. 185 alin. (15), aplicabile prin coroborare.

În acest sens, pârâta a mai arătat și că legea nu distinge cu privire la modul în care medicul șef de secție ar fi numit în cadrul structurii de conducere al celuilalt spital public, nici cu privire la natura activității desfășurate, în ceea ce privește situația de incompatibilitate prevăzută de lege, iar starea de incompatibilitate stabilită în raport cu circumstanțele speței a fost constatată prin raportare la textele de lege aplicabile, care definesc în mod neechivoc incompatibilitățile aplicabile șefilor de secție.

3.3. Intervenienta accesorie B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea în tot a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Intervenienta a învederat, în esență, că prima instanță, ca să justifice soluția referitoare la constatarea inexistenței stării de incompatibilitate, în ceea ce o privește pe reclamantă, între funcția de șef de secție din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C. I. Parhon", a folosit o combinație de argumente irelevante, străine de natura pricinii, precum și o analiză inversată a cazului, din perspectiva membrului în consiliul de administrație, în raport cu funcția de medic șef de secție, soluția fiind astfel rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 178 alin. (1) lit. c) și ale art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iulie 2020, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 iulie 2020, recurenta-intervenientă a solicitat admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă, astfel cum a fost formulat.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 iulie 2020, recurenta-intervenientă a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca fiind nul de drept, precum și anularea sentinței pronunțate de instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 194 lit. a), art. 200 alin. (3), precum și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care nici cererea de chemare în judecată și nici cererea de recurs nu conțin codul numeric personal al reclamantei.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 iulie 2020, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă și de recurenta-intervenientă, ca neîntemeiate, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond, precum și criticile invocate prin propriul recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Cu prioritate, Înalta Curte constată că apărările invocate de recurenta-intervenientă prin întâmpinare, referitoare la nulitatea sentinței atacate și a recursului declarat de recurenta-reclamantă, reprezintă veritabile critici de fond aduse sentinței recurate, ce se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;"), ce nu pot fi avute în vedere de instanța de recurs întrucât au fost formulate cu depășirea termenului legal de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind tardive.

Totodată, instanța de control judiciar reține că cererea de recurs formulată de reclamanta A. conține elementele obligatorii prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., iar criticile invocate de aceasta se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate exclusiv din această perspectivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de pârâta Agenția Națională de Integritate și de intervenienta B. și să constate ca nefondat recursul formulat de reclamanta A., pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-intervenientă B. critică în concret raționamentul instanței de fond din perspectiva aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt dedusă judecății, iar aceasta nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare indicat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al aceluiași articol, respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Având în vedere astfel similitudinea criticilor formulate de recurenta-pârâtă și de recurenta-intervenientă prin cele două cereri de recurs, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a acestora, urmând a le răspunde prin argumente comune.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate și de recurenta-intervenientă B., subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamanta A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, simultan cu exercitarea funcției de medic șef de secție în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, a exercitat o funcție în una dintre structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești, respectiv, în intervalul 21 ianuarie 2015 - 07 septembrie 2017, a exercitat funcția de președinte - membru al Consiliului de Administrație al Spitalului public "Institutul Național de Endocrinologie CI. Parhon", precum și funcția de membru în organele de administrare în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, în intervalul 22 noiembrie 2016 (data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 95/2006 de O.U.G. nr. 79/2016) - 07 septembrie 2017, a exercitat funcția de administrator la D. S.R.L.

Învestită cu contestația formulată de reclamantă împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018, întocmit de pârâtă, instanța de fond a dispus anularea în parte a acestuia, constatând inexistența stării de incompatibilitate în ceea ce privește pe reclamantă între funcția de șef de secție din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C. I. Parhon", având în vedere, în principal, faptul că reclamanta a fost desemnată ca membru al Consiliului de Administrație al Institutului Național de Endocrinologie C.I. Parhon în temeiul legii, în calitate de reprezentant al Universității de medicină Carol Davila, tipul concret de activități pe care le-a desfășurat ca președinte al Consiliului, activitate pentru care nu a fost remunerată, deși legea permitea conform alin. (11) al art. 186 să primească o o indemnizație lunară de maximum 1% din salariul managerului, precum și specificul și natura funcției de șef de secție la Spitalul Clinic de Urgență.

Înalta Curte nu împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată privind anularea în parte a Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018 și constatarea inexistenței stării de incompatibilitate în ceea ce o privește pe reclamantă între funcția de șef de secție din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C. I. Parhon".

Odată cu adoptarea Legii nr. 95/2006 au fost instituite incompatibilități și conflicte de interese pentru persoanele cu funcții de conducere de la nivelul unităților spitalicești din sectorul public, dispoziții legale care au evoluat în parcursul legislativ al acestui act normativ.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 95/2006, în forma anterioară republicării:

Art. 180

(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

(...)

c) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești;

Art. 184

(1) Secțiile, laboratoarele și serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un șef de secție, șef de laborator sau, după caz, șef de serviciu. Aceste funcții se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condițiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății publice.

(12) Dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilități și ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Art. 186

(1) În cadrul spitalului public funcționează un consiliu de administrație format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare și funcționare a spitalului.

Conform dispozițiilor din Legea nr. 95/2006 după republicarea din 28 august 2015, forma în vigoare până la adoptarea O.U.G. nr. 79/2016 la data de 22 noiembrie 2016:

Art. 178

(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

(...)

c) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești;

Art. 185

(1) Secțiile, laboratoarele și serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un șef de secție, șef de laborator sau, după caz, șef de serviciu. Aceste funcții se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condițiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

(15) Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Art. 187

(1) În cadrul spitalului public funcționează un consiliu de administrație format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare și funcționare a spitalului.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare după adoptarea O.U.G. nr. 79/2016 la data de 22 noiembrie 2016:

Art. 178

(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

(...)

c) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești;

Art. 185

(1) Secțiile, laboratoarele și serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un șef de secție, șef de laborator sau, după caz, șef de serviciu. Aceste funcții se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condițiile legii.

(15) Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) și g) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare și a plății de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condițiile legii, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Art. 187

(1) În cadrul spitalului public funcționează un consiliu de administrație format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare și funcționare a spitalului.

Din interpretarea logico-sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că legiuitorul a înțeles să instituie în mod expres situația de incompatibilitate în care șefii de secție ai spitalelor publice exercită concomitent și activități sau funcții în organele de conducere ale altor unități spitalicești din sectorul public.

În acest sens, chiar Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 611/2018, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 178 alin. (1) lit. b) și art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, că aceste prevederi legale sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la exercitarea oricărei alte activități constituie un mijloc apt să impună transparență și obiectivitate crescută, cu privire la exercitarea funcției de șef de secție și sunt justificate, deoarece funcția de șef de secție presupune încheierea unui contract de administrare și angajarea de cheltuieli în limita bugetului repartizat, potrivit art. IV alin. (1) pct. 7 din Contractul de administrare a secției/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 320/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2007.

În acest context, contrar opiniei instanței de fond, Înalta Curte reține ca nefiind necesară o analiză suplimentară referitoare la conținutul funcției de medic șef de secție, sub aspectul atribuțiilor prevăzute a fi exercitate, respectiv dacă această funcție este sau nu una de autoritate, atât timp cât legislația prevede incompatibilitățile în mod expres, prin prevederile de la art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, aplicabile prin coroborare.

În speță, reclamanta a fost numită cu delegație în funcția de șef secție la secția a II a medicină internă prin decizia nr. 295/15.09.1994. Prin Decizia Consiliului de administrație a spitalului nr. 339/02.09.2004, ca urmare a concursului susținut, a fost numită în funcția de șef secția clinică Medicină Internă 1. Contractul individual de muncă cu această unitate medicală a fost semnat la 01 aprilie 2005 sub nr. x. Funcția reclamantei de șef secție a încetat la data de 07 septembrie 2017 prin decizia conducerii spitalului nr. 1756.

Începând cu data de 01 octombrie 2010, reclamanta deține funcția de profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila". Prin adresa din 13 ianuarie 2015, conducerea Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, la solicitarea Institutului Național de Endocrinologie "C.I.Parhon" a desemnat-o pe reclamantă ca reprezentant din partea Universității în cadrul Consiliului de administrație al Institutului.

Prin Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2015, managerul Institutului Național de Endocrinologie "C.I.Parhon" a decis numirea reclamantei ca membru (președinte) al Consiliului de administrație al Institutului, în calitate de reprezentant al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București. Prin decizii succesive emise de-a lungul anilor 2015 - 2017, reclamanta a păstrat această calitate în cadrul Consiliului de administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C.I.Parhon".

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, instanța de recurs constată că starea de incompatibilitate a fost în mod corect stabilită de recurenta-pârâtă în raport cu circumstanțele speței și ținând cont de textele de lege aplicabile, care statuează în mod neechivoc incompatibilitățile șefilor de secție.

Astfel, Institutul Național de Endocrinologie "C.I.Parhon" este o unitate spitalicească din sectorul public, în sensul prevederilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la momentul întocmirii raportului de evaluare, fiind în subordinea Ministerului Sănătății, fiindu-i aplicabile dispozițiile din Titlul VII cap. III din Legea nr. 95/2006, intitulat "conducerea spitalelor".

La nivelul Institutului Național de Endocrinologie "C.I.Parhon" funcționează un consiliul de administrație format în baza art. 187 din Legea nr. 95/2006 și care are în componența sa 7 membri, reclamanta exercitând funcția de președinte-membru al Consiliului de administrație al Institutului.

Atribuțiile consiliului de administrație sunt cele de avizare și control, dar și de conducere a spitalului prin faptul că aprobă măsurile pentru dezvoltarea activității spitalului, în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației, adică se ocupă de strategia de organizare și funcționare a spitalului.

Dacă managerul are, în principal, atribuții concrete, de stabilire și aprobare a numărului de personal, aprobarea concursului pentru posturile vacante etc., consiliul de administrație stabilește strategia generală de dezvoltare a spitalului, aceasta încadrându-se în ceea ce poate fi denumit "conducerea spitalului".

În acest context, instanța de control judiciar are în vedere și că, în ceea ce privește situația de incompatibilitate reținută în cauză, legea nu distinge cu privire la modul în care medicul șef de secție ar fi numit în cadrul structurii de conducere al celuilalt spital public, nici cu privire la natura activității desfășurate, fiind astfel lipsit de relevanță faptul că reclamanta a fost desemnată ca membru al consiliului de administrație în calitate de reprezentant al Universității de Medicină Carol Davila.

Exercitarea de către reclamantă a funcției de președinte-membru al Consiliului de administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C.I.Parhon" rezultă din manifestarea atribuțiilor specifice, cum ar fi semnarea proceselor-verbale ale ședințelor, precum și semnarea unor adrese, în calitate de președinte al acestui organ de conducere.

Astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv copiile proceselor-verbale aferente ședințelor Consiliului de Administrație, reclamanta a participat în cursul anului 2015 la ședințele din 04 noiembrie 2015, 07 decembrie 2015; în anul 2016, a participat la ședințele din 11 ianuarie 2016, 17 februarie 2016, 20 aprilie 2016, noiembrie 2016; în anul 2017, a participat la ședințele din 31 ianuarie 2017, 23 martie 2017, 21 aprilie 2017, 26 mai 2017, 30 iunie 2017, aspectele discutate în cadrul acestor ședințe vizând, în general, organizarea internă a institutului, stadiul unor proiecte de cercetare, stadiul unor investiții și achiziții aprobate anterior, a situației financiare, a unor rapoarte de activitate, etc.

Faptul că reclamanta a exercitat funcția de președinte-membru al Consiliului de administrație al Institutului Național de Endocrinologie "C.I.Parhon" fără să fie remunerată nu are nicio relevanță, simpla exercitare a celor două calități fiind suficientă pentru reținerea stării de incompatibilitate.

În acest sens, Înalta Curte amintește că judecătorul este obligat să interpreteze și să aplice legea conform scopului acesteia, iar reglementările privitoare la incompatibilități și conflicte de interese urmăresc evitarea oricărei posibile interferențe în activitatea spitalelor, în speță, fără să fie necesar să se stabilească în concret o anumită afectare a activității, urmare a exercitării simultane a unor funcții.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod legal a reținut recurenta-pârâtă prin raportul de evaluare contestat în cauză faptul că reclamanta A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, simultan cu exercitarea funcției de medic șef de secție în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, a exercitat o funcție în una dintre structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești, respectiv, în intervalul 21 ianuarie 2015 - 07 septembrie 2017, a exercitat funcția de președinte - membru al Consiliului de Administrație al Spitalului public "Institutul Național de Endocrinologie CI. Parhon".

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâta Agenția Națională de Integritate și de intervenienta B., casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată, menținând în rest dispozițiile sentinței de fond privind cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul B..

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte constată că acesta vizează, pe de o parte, soluția pe fond a primei instanțe privind starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare contestat în cauză între funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în organele de administrare în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, respectiv administrator al societății CCBR S.R.L., iar pe de altă parte, privește aplicarea greșită a prevederilor din C. proc. civ., prin raportare la soluția de admitere, în principiu, a cererii de intervenție accesorie formulată în cauză.

Astfel cum s-a reținut în precedent, criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant se subsumează motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe privind starea de incompatibilitate a reclamantei reținută prin raportul de evaluare contestat în cauză între funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București și cea de membru în organele de administrare în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, respectiv administrator al societății CCBR S.R.L., precum și soluția de admitere, în principiu, a cererii de intervenție accesorie formulată în cauză, fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate a reclamantei a fost reținută de Agenția Națională de Integritate având în vedere că, în intervalul 22 noiembrie 2016, data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 95/2006 de O.U.G. nr. 79/2016 - 07 septembrie 2017, simultan cu exercitarea funcției de medic șef de secție în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, a exercitat funcția de administrator la D. S.R.L., încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităților prevăzut de dispozițiile art. 185 alin. (15), coroborate cu cele ale art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond din perspectiva inexistenței stării de incompatibilitate, învederând că, în fapt, nu a exercitat efectiv funcția de administrator al societății D. S.R.L., atribuțiile sale fiind delegate pe perioada mandatului doamnei C..

Conform prevederilor art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, "Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (...) g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, în vigoare în perioada de referință, "Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) și g) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare și a plății de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condițiile legii, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice".

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, din actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține că, în calitatea sa de administrator al societății D. S.R.L., aceasta a semnat contractele de muncă, acte adiționale, fișele posturilor, acte contabile, solicitări adresate organelor fiscale, situații financiare, cereri rambursare TVA, etc., adică a efectuat operațiuni în vederea aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, activități ce se suprapun cu îndatoririle unui administrator al unei societăți comerciale, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 și care contrazic totodată alegațiile reclamantei potrivit cărora atribuțiile sale ar fi fost delegate pe perioada mandatului doamnei C..

De altfel, reclamanta a fost remunerată de-a lungul anilor pentru activitățile prestate în cadrul acestei societăți private, respectiv: 2013 - 92.504 RON, 2014 - 101.183,44 RON, 2015 - 77.653,63 RON, 2016 - 102.153,47 RON, 2017 - 95.879,88 RON.

Totodată, deși prevederile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 nu impun o condiție suplimentară și nu disting cu privire la obiectul de activitate al societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, faptul că obiectul principal de activitate al societății D. S.R.L. constă în "activități de asistență medicală specializată" cod CAEN 8622, societatea prestând în concret, activități medicale, sub forma consultațiilor, ar fi trebuit cu atât mai mult să o determine pe reclamantă, care deținea concomitent o funcție de conducere în cadrul spitalului public, cu atribuții administrative și medicale, să respecte regimul incompatibilităților, astfel încât actul de administrare exercitat în baza funcției de șef de secție să nu fie influențat de activitatea desfășurată în cadrul unei societăți private.

În acest sens este relevantă și poziția Curții Constituționale, exprimată prin Deciziile nr. 844/2015 și nr. 611/2018, care a statuat că respectarea textului de lege îl protejează pe cel care exercită funcția de șef de secție de suspiciuni cu privire la modul de administrare a banului public.

Referitor la decizia nr. 163/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată cu titlu de practică judiciară de recurenta-reclamantă, instanța de recurs reține cu titlu preliminar că practica anterioară a instanțelor naționale nu constituie izvor de drept în sistemul judiciar român și că, în orice caz, aceasta nu își găsește aplicabilitate în cauza de față, constatându-se că situațiile premisă sunt diferite, în respectiva cauză fiind analizată incompatibilitatea reținută pentru funcția de primar raportat la prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Nu în ultimul rând, faptul că art. 178 și implicit art. 185 din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin O.U.G. nr. 79/2016, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2016, iar prin această ordonanță a fost modificat art. 178 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în sensul completării cu lit. g):

"exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare", nu are nicio relevanță în cauză, întrucât starea de incompatibilitate a reclamantei a fost reținută de Agenția Națională de Integritate pentru intervalul ulterior datei de 22 noiembrie 2016, respectiv data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 95/2006.

În acest context, Înalta Curte reține și faptul că aceste modificări au intervenit tocmai din dorința legiuitorului de a adopta unele măsuri suplimentare în vederea asigurării integrității, imparțialității și obiectivității în activitatea persoanelor care exercită funcții de conducere la nivelul spitalelor, întrucât, în lipsa luării unor astfel de măsuri, cei afectați sunt pacienții unităților sanitare prin modul necorespunzător de prestare a serviciilor medicale, așa cum reiese din expunerea de motive/preambulul O.U.G. nr. 79/2016.

Referitor la soluția instanței de fond privind măsura continuării activității de evaluare în privința verificării respectării de către reclamantă a regimului conflictelor de interese, Înalta Curte constată că recurenta nu aduce critici acesteia, aducând doar la cunoștința instanței faptul că în urma evaluării efectuate nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese, motiv pentru care s-a dispus clasarea obiectului de evaluare conflicte de interese prin Raportul de evaluare privind regimul conflictului de interese emis de Agenția Națională de Integritate la data de 28 mai 2019.

În orice caz, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanța de recurs reține că în mod legal autoritatea pârâtă a dispus în cuprinsul raportului de evaluare continuarea verificărilor și sub aspectul regimului conflictelor de interese, în condițiile în care verificarea în concret a activității reclamantei sub aspectul respectării legislației relevante în materia conflictelor de interese putea avea loc conform art. 11 din Legea nr. 176/2010, atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

În fine, referitor la critica de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă cu privire la soluția de admitere, în principiu, a cererii de intervenție accesorie formulată în cauză, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Întrucât cererea de intervenție accesorie a fost formulată în sprijinul apărării pârâtei Agenția Națională de Integritate și dată fiind natura interesului indicat de intimata-intervenientă, pe de o parte un interes legitim public, astfel cum este acesta definit de art. 2 lit. r) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, unul propriu rezultat și din faptul că urmare a sesizării pârâtei de către aceasta, Agenția Națională de Integritate a dispus efectuarea unor verificări care s-au finalizat cu emiterea raportului de evaluare contestat în prezenta cauză, instanța de control judiciar constată că în mod corect a dispus instanța de fond încuviințarea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A., ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către recurenta-intervenientă B. a sumei de 210 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și cheltuieli fotocopii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta Agenția Națională de Integritate și de intervenienta B. împotriva sentinței civile nr. 53 din 12 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Menține în rest dispozițiile sentinței de fond privind cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul B..

Respinge recursul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 53 din 12 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către recurenta-intervenientă B. a sumei de 210 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.