ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2783/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.04.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, urmând să se dispună: în principal, constatarea nulității tuturor actelor efectuate în lucrarea nr. x/10.06.2016, inclusiv a raportului de evaluare nr. x/29.03.2017; anularea raportului de evaluare nr. x/29.03.2017; obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5593/04.10.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 4182 de la data de 18.10.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE - ANI și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei pe fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul - reclamant a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit disp. art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010 care instituie o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare pentru această incompatibilitate sens în care se impune anularea raportului de evaluare contestat.

A susținut că prima instanță trebuia să analizeze atât sancțiunile la care s-ar expune recurentul și care au fost menționate expres în cuprinsul raportului de evaluare cât și eventualele cauze de înlăturare a răspunderii prevăzute de norma legală anterior arătată.

Prima instanță a apreciat că în mod greșit faptul că actele efectuate de intimata Agenția Naționala de Integritate sunt întocmite în mod legal în condițiile în care nu a fost avută în vedere garanția procedurală instituită de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, s-a invocat de recurent încălcarea dispozițiilor legale relative la informarea persoanei evaluate și la invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere cu privire la informațiile ce au fost folosite la întocmirea raportului de evaluare și care nu sunt publice.

Astfel, a apreciat partea recurentă că sunt lovite de nulitate actele întocmite de inspectorul de integritate prin raportare la informațiile care nu sunt publice, fără ca persoana evaluată să fie invitată și informată.

Nelegalitatea actului contestat se poate releva și prin raportare la evoluția legislației aplicabile speței de față, având în vedere că normele de drept sunt echivoce, neclare și greu de înțeles. În acest sens au fost citate de către recurent disp. legale de la art. 87 din Legea nr. 161/2003 și respectiv art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Totodată, a susținut recurentul - reclamant că sentința civilă atacată este nelegală și prin prisma faptului că instanța nu a făcut în cauză aplicarea legii penale mai favorabile și a principiului de drept in dubio pro reo având în vedere că procedura de constatare a incompatibilităților reprezintă o procedură "penală" în lumina disp. art. 6 din CEDO.

A mai invocat în susținerea cererii de recurs și jurisprudența CEDO în cauza C-201/2014 în care a fost soluționată problema transmiterii și prelucrării datelor cu caracter personal fără informarea persoanei vizate.

Sentința civilă atacată este pronunțată cu încălcarea principiului egalității în fața legii și al nediscriminării, având în vedere identitatea problemei de drept din cauza de față cu cea din cauza Bara, în această cauză CEDO anulând actul administrativ emis cu încălcarea dispozițiilor de drept unional privind datele cu caracter personal.

Mai mult, a precizat recurentul reclamant că sentința civilă atacată este dată cu încălcarea normelor de drept unional, având ca temei de drept dispoziții legale caduce, care nu mai pot produce efecte juridice ulterior datei de 1 decembrie 2009, dată a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Pentru toate aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile atacate, iar în urma rejudecării să se dispună admiterea contestației și anularea raportului de evaluare cu nr. x, urmând a fi obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul - pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat respingerea cererii de recurs cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

În esență, a arătat partea intimată - pârâtă că accesarea datelor cu caracter personal de către reprezentanții Agenției Naționale de Integritate se face ca urmare a unui protocol de colaborare încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare. Prin urmare, soluția prime instanțe de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Protocolului nr. 105683 este o soluție legală și temeinică.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurenta reclamantă nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamantul a supus controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât a deținut calitatea de primar al comunei Iablanița, jud. Caraș-Severin, și de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Iablanița, simultan, în perioada 24.09.2012 - 29.06.2014. Raportul menționat a fost contestat de persoana evaluată, reclamantul A., fiind criticat pentru nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a prevederilor legale amintite.

Soluționând contestația, curtea de apel a respins acțiunea reclamantului, apreciind că sunt neîntemeiate toate argumentele de nelegalitate invocate.

Instanța de recurs constată că este nefondată susținerea potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. (3) teza a ll-a din Legea 176/2010, care instituie o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare pentru această incompatibilitate și, în consecință, se impune anularea acestui Raport.

Înalta Curte consideră că nu este împlinit termenul de 3 ani menționat în textul de lege menționat, deoarece raportul a fost întocmit la data de 29.03.2017, iar faptele reclamantului au fost săvârșite în perioada 24.09.2012 - 29.06.2014.

Cu privire la critica formulată sub aspect procedural, Înalta Curte constată că este nefondată, prima instanță reținând în mod corect că au fost respectate prevederile Legii nr. 176/2010 referitoare la informarea persoanei evaluate.

În concret, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a nesocotit dispozițiile legale menționate conform cărora Agenția Națională de Integritate putea solicita și prelucra informații care nu sunt publice numai după invitarea sa pentru a-și prezenta punctul de vedere în legătură cu situația de incompatibilitate constatată, apreciind astfel că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informații/date cu caracter privat.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

În raport de definiția legală enunțată, Înalta Curte reține că sunt de interes public informațiile solicitate de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în procedura administrativă.

Pe de altă parte, din actele și lucrările dosarului reiese că informațiile ce-l privesc pe recurentul-reclamant rezultă din activitatea unei instituții publice, fiind astfel informații de interes public conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 544/2001. Mai mult, informațiile respective conțin numele și prenumele unor persoane din conducerea unor autorități sau instituții publice, ce reprezintă informații de interes public ce se comunică din oficiu potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 544/2001. Prin urmare, informațiile referitoare la ocuparea de către recurentul - reclamant a funcției de primar și la desemnarea sa ca reprezentant în consiliul de administrație al unei unități școlare reprezintă informații publice, ce au fost obținute de către inspectorul de integritate anterior informării reclamantului, cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) și art. 13 din Legea 176/2010.

Așadar, pornind de la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanța de control judiciar constată că verificările efectuate până la informarea recurentului - reclamant nu au avut la bază alte informații decât cele publice, împrejurarea că s-au întocmit adrese către diversele instituții pentru comunicarea oficială a informațiilor referitoare la funcțiile deținute de recurent nefiind de natură a le schimba natura de informații publice în aceea de informații cu caracter privat, cum în mod greșit susține partea.

În aceste condiții, Înalta Curte sunt nefondate susținerile recurentului reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, câtă vreme din probatoriul administrat în procedura administrativă și în cea judiciară rezultă că acesta a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare și i s-a solicitat punctul de vedere conform prevederilor art. 20 alin. (1)-(4) din Legea 176/2010, punct de vedere pe care acesta l-a exprimat, fiind menționat în cuprinsul raportului de evaluare, cu respectarea deci a prevederilor art. 20 alin. (3) pct. b) din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte mai reține că din interpretarea coroborată a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu art. 13 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, conform cărora: "După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice" reiese că voința legiuitorului în materia conflictelor de interese și a incompatibilităților a fost aceea ca procedura de evaluare să fie demarată chiar anterior informării persoanei vizate, o atare activitate cu caracter administrativ implicând obținerea de date și informații cu caracter public, tocmai în procesul de evaluare a declarației de interese, precum și a altor date și informații.

Or, în prezenta cauză recurentul-reclamant a fost informat cu privire la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, fiind invitat la sediul intimatei-pârâte pentru a prezenta un punct de vedere, pe care, de altfel, l-a și formulat și înaintat Agenției, fiind înregistrat sub nr. x.

Nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant derivând din caracterul nelegal al procedurii de comunicare a informațiilor cu caracter personal în ceea ce îl privește, mai exact alegațiile referitoare la prelucrarea de către intimata - pârâtă a unor date personale fără informarea prealabilă a persoanei evaluate, pornind de la statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-201/14 Bara și alții.

O primă observație care se impune a se face din această perspectivă este aceea că Hotărârea CJUE invocată nu se poate aplica mutatis mutandis în prezenta cauză, ținând cont de particularitatea cauzei evocate, aspectul care a antrenat concluzia neconformității cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995, a procedurii de transmitere a datelor cu caracter personal vizând nepublicarea Protocolului, astfel cum rezultă din paragrafele 37-41 ale hotărârii menționate care reflectă premisa adoptării acesteia. Or, în prezenta cauză nu este vorba despre aceeași premisă.

Astfel, informațiile solicitate de către Agenția Națională de Integritate în privința recurentului sunt informații publice, care se referă la funcțiile pe care acesta le-a deținut în perioada de referință, respectiv funcția de primar simultan cu cea de membru al consiliului de administrație la școala gimnazială.

Pe de altă parte Înalta Curte reține că în cuprinsul hotărârii preliminare adoptate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 01.10.2015 s-a statuat în sensul că prelucrarea datelor cu caracter personal fără informarea prealabilă a persoanelor vizate este permisă, în virtutea Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, în măsura în care este în mod expres permisă printr-o dispoziție legală, reținându-se însă că în cazul particular acest transfer de date a operat doar în baza unui protocol încheiat între autorități publice, nepublicat, și nu în baza unei prevederi legale exprese.

Pornind de la acest raționament, în cauza de față intimata-pârâtă avea posibilitatea de a solicita, fără acordul reclamantului, datele cu caracter personal care îl vizau pe acesta, în condițiile prevăzute de Legea nr. 176/2010, așadar, în temeiul unei prevederi legale exprese.

În speță însă intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a respectat prevederile legale incidente în materie, îndeplinindu-și obligația de a-l informa pe reclamant cu privire la prelucrarea datelor personale, așa încât nu poate susține cu suficient temei că ar fi vorba despre o încălcare a drepturilor sale, cu atât mai puțin vreuna care să determine nulitatea procedurii de informare, astfel cum se pretinde.

Recurentul a mai susținut că raportul contestat este nelegal, având în vedere evoluția legislației aplicabile în prezenta speță. Recurentul a considerat că sentința recurată este nelegală, având în vedere că instanța de fond a apreciat în mod greșit că Raportul contestat are temei legal, deși acesta se întemeiază pe o serie de dispoziții echivoce, neclare și greu de înțeles, imprevizibilitatea acestora pentru reclamant reprezentând o cauză care înlătură o eventuală răspundere juridică întemeiată pe acestea.

Aceste critici sunt nefondate.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, în forma în vigoare în perioada de referință și în temeiul cărora s-a constatat starea de incompatibilitate, prevăd următoarele:

"În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar;".

Aceste dispoziții legale au fost modificate prin art. I pct. 21 din O.U.G. nr. 49/2014, în sensul că din consiliul de administrație a unităților de învățământ de nivel gimnazial, face parte, printre alții, și primarul sau un reprezentant al acestuia.

Prevederile legale aplicabile perioadei evaluate sunt anterioare modificărilor aduse legii prin O.U.G. nr. 49/2014, iar, la momentul adoptării, art. 96 din Legea nr. 1/2011 nu a prevăzut posibilitatea primarului de a face parte din consiliul de administrație al unității de învățământ, intenția legiuitorului fiind clară în sensul că funcția de primar este incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Nu se pot aplica prin analogie a dispozițiile art. 96 alin. (2) forma în vigoare începând cu iunie 2014, când prin Ordonanța nr. 49 din 26 iunie 2016 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative au fost modificate unele prevederi ale Legii nr. 1/2011, inclusiv prevederile art. 96 alin. (2), întrucât prin raportul de evaluare contestat a fost constatată starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant în perioada 24.09.2012 - 29.06.2014, perioadă în care, potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (2) - în forma în vigoare la acea dată, în consiliul de administrație al școlii trebuia să fie membru un reprezentant al primarului și nu primarul însuși.

În acest context, Înalta Curte constată că este nefondată și susținerea recurentului referitoare la nelegalitatea sentinței de fond din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, considerând partea că pârâta Agenția Națională de Integritate a emis raportul de evaluare cu încălcarea normelor de drept european privind aplicarea legii penale favorabile și a principiului in dubio pro reo. Prin urmare, reține instanța de control judiciar netemeinicia criticii din recurs care vizează aplicarea legii penale mai favorabile în contextul în care în speță este dedusă judecății o cauză în materie civilă în care se solicită anularea unui act administrativ presupus vătămător, partea care se consideră vătămată în drepturile sale putând contesta acest act și aducând dovezi în răsturnarea prezumției de legalitate a respectivului act.

Totodată, independent de alegațiile recurentului privind evoluția legislativă și caducitatea dispozițiilor legale incidente speței, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că dispozițiile legale aplicabile situației deduse judecății nu sunt neclare sau lipsite de sens și nici nu pot fi considerate caduce. Astfel, Legea nr. 176/2010 este un act normativ în vigoare, ce nu a fost declarat neconstituțional ori neconvențional, fiind obligatoriu a fi aplicat și respectat într-un stat de drept, în temeiul art. 5 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4182 din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2022.