Decizia nr. 4193/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 245/2019 a Tribunalului Călărași

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate. Prin sentința civilă nr. 245 din data de 26 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale și, în consecință, declinată în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de contencios administrativ formulate de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07 mai 2019, în dosarul nr. x/2018. La data de 09 septembrie 2019, reclamantul A. a prezentat o cerere precizatoare (calificată drept cerere modificatoare conform art. 204 din C. proc. civ.) prin care a completat acțiunea introductivă cu solicitarea de a se constata intervenită prescripția răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reținute de Agenția Națională de Integritate aferente perioadei 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013. Această solicitare a fost argumentată în drept prin raportare la prevederile Legii nr. 54/2019 prin care art. 25 din Legea nr. 176/2010 a fost completat cu alin. (5). Ulterior, prin notele scrise din data de 25 mai 2020, reclamantul a susținut că la data de 13 februarie 2020 s-a împlinit și prescripția răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reținute de Agenția Națională de Integritate aferente perioadei 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017, prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, forma modificată și completată în anul 2019. Prin sentința civilă nr. 981 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca fiind neîntemeiată.

Decizia instanței de recurs Prin decizia nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 981 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare: Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Anulează, în parte, Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Agenția Națională de Integritate, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013. Definitivă."

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurentul - reclamant A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, contestatorul a invocat omisiunea instanței de recurs de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate în cadrul recursului, respectiv distincția juridică dintre noțiunile de "unitate de învățământ" și "instituție de învățământ", reglementate distinct prin Legea educației naționale nr. 1/2011. Contestatorul susține că instanța de recurs nu a analizat acest motiv, deși el a fost invocat expres în cadrul recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 981/19.10.2020 pronunțate de Curtea de Apel București. Contestatorul a invocat interpretarea eronată a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind incompatibilitățile, în sensul că instanța de recurs, la fel ca Agenția Națională de Integritate, a asimilat în mod greșit Școala Gimnazială nr. 1 Belciugatele - o unitate de învățământ preuniversitar - cu o instituție publică de învățământ, fără a distinge între cele două categorii reglementate distinct de Legea nr. 1/2011. Potrivit acestei legi, unitățile de învățământ sunt structuri ale sistemului de învățământ preuniversitar, aflate sub autoritatea administrației publice locale, în timp ce instituțiile de învățământ sunt entități ale sistemului de învățământ superior, precum universități, academii sau institute. În consecință, calitatea de membru în consiliul de administrație al unei unități de învățământ preuniversitar nu atrage starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât textul legal face distincție între unități și instituții de învățământ, iar incompatibilitatea vizează doar instituțiile publice. În acest sens, contestatorul a susținut că din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care rezultă că noțiunea de "instituție publică" nu include în mod expres unitățile de învățământ preuniversitar. În lipsa unei reglementări exprese care să includă aceste unități în categoria instituțiilor publice, interpretarea extensivă realizată de A.N.I. și validată de instanța de recurs este nelegală și contravine principiului legalității în materia incompatibilităților.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente: Cazul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la situația în care se identifică o eroare a instanței de recurs, constând în omisiunea de a cerceta un motiv de casare invocat de către recurent prin memoriul de recurs, încălcându-se, în această manieră, exigențele unui proces echitabil, astfel cum acestea sunt conturate de legislația procesuală civilă și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pentru reținerea incidenței unui astfel de motiv de contestație în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: - respingerea recursului părții care formulează contestația în anularea sau admiterea, în parte, a acestuia; - omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent; - motivul de casare să fi fost invocat în termen. În speță, Înalta Curtea constată că nu este îndeplinită condiția existenței unei omisiuni de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, întrucât o analiză a deciziei civile nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, relevă o cercetare completă, diligentă și judicioasă realizată de instanța de recurs în privința tuturor motivelor de casare invocate de către contestatorul - recurent. Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reține că recurentul A. a înțeles să învestească instanța de recurs cu analiza incidenței motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile sale vizând incidența prescripției răspunderii civile sau administrative, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile Legii nr. 1/2011, Legii nr. 215/2001 și Legii nr. 176/2010. În susținerea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul A. a învederat că instanța de recurs ar fi omis să analizeze motivul referitor la distincția dintre "unitățile de învățământ" și "instituțiile de învățământ", însă Înalta Curte constată că problema distincției dintre cele două noțiuni nu a fost invocată prin cererea de recurs. Prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, astfel cum au fost acestea formulate de parte prin cererea de recurs. În acest context, Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de omisiune a cercetării unui motiv de recurs, la care face trimitere art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin intermediul lor, titularul căii extraordinare de atac tinzând, în fapt, la rejudecarea cauzei pe baza unor critici invocate pentru prima data în cadrul contestației în anulare. Pentru aceste considerente, apreciind că nu poate fi reținută incidența motivelor de contestație în anulare reglementate de art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.