ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3816/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 01.06.2016, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 1.077.709,16 RON, calculate pentru perioada 13.10.2013-30.05.2016 la suma de 4.548.510,60 RON, valoare aprobată de OI IMM și propusă spre bun de plată de către AM POS CCE; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale la nivelul dobânzii legale calculate asupra sumei de 4.548.510,60 RON, în continuare, până la data emiterii deciziei, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 7 aprilie 2017, Curtea a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj, reținând că între cele două dosare există o strânsă legătură.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 16 septembrie 2021, când Curtea a pus în discuție incidența autorității de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2015

Prin sentința civilă nr. 269 din 4 noiembrie 2021, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

A apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea se sprijină pe motive contradictorii și străine de natura pricinii iar instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a constatat că fondul raportului juridic litigios a fost soluționat cu autoritate de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2015, opunându-se unei noi reverificări jurisdicționale efectele autorității de lucru judecat, consacrate de art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

A apreciat recurenta că excepția autorității de lucru judecat nu a fost pusă în discuție pentru a-și putea face apărări în consecință, fiind încălcat principiul legalității consacrat de art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, au fost încălcate principiile aflării adevărului și rolului activ al judecătorului, consacrate de art. 22 C. proc. civ., și dreptul său la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ.

Astfel, deși instanța a fost învestită cu o acțiune în obligație de a face, respectiv emiterea unei decizii urmare a unui raport întocmit de o comisie, judecătorul fondului și-a întrecut puterile cu care a fost învestit și a analizat aspectele de fond din cadrul raportului întocmit de comisie.

După cum reiese din actele dosarului, prin Adresa AM POS CCE nr. x/03.12.2012, i s-a comunicat motivul respingerii la plată a sumelor. A formulat contestația nr. x/11.12.2012 împotriva adresei prin care i s-au comunicat motivele respingerii la plată a sumelor, prin care a solicitat anularea actului (prin care s-a aplicat corecția și s-a respins la plată suma de 1.132.005,05 RON) și recunoașterea ca eligibile a cheltuielilor nevalidate.

Comisia numită de Directorul General al AM POS CCE a emis Raportul de soluționare a contestației, ce i-a fost comunicat cu Adresa nr. x/01.10.2013, concluziile raportului fiind de respingere a contestației.

Conform procedurii, pârâta avea obligația de a emite o decizie, prin care să admită sau nu concluziile raportului comisiei de soluționare a contestației, astfel că, după cum a precizat și în fața instanței de fond, este prejudiciată pentru că nu cunoaște motivele pentru care i-a fost respinsă contestația. Nu se poate trece peste necesitatea respectării formalismului în ceea ce privește modalitatea de emitere a unei decizii, impunându-se obligarea pârâtei la emiterea unei asemenea decizii care să poată fi analizată atât în ceea ce privește temeinicia cât și legalitatea acesteia.

Astfel, pentru că intimata în mod nejustificat și abuziv nu a emis o decizie, a fost prejudiciată, fiind în imposibilitate de a încasa suma de 4.548.510,60 RON, valoare aprobată de OI IMM și propusă spre bun de plată către AM POS CCE, fiind îndreptățită la despăgubiri materiale, pentru perioada 13.10.2013-30.05.2016, precum și în continuare până la data emiterii deciziei.

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat

Preliminar, instanța de control judiciar constată că, deși recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii de fond, argumentele dezvoltate prin cererea de recurs privesc încălcarea de către prima instanță a normelor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității, critici care se pot subsuma motivului de casare prevăzut de pct. 5 al articolului 488 C. proc. civ., care însă, nu este fondat.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că instanța nu ar fi pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, fiind încălcat principiul legalității consacrat de art. 7 alin. (1) C. proc. civ., și că ar fi fost încălcate principiile aflării adevărului și rolului activ al judecătorului, consacrate de art. 22 C. proc. civ., și dreptul său la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ.

Or, contrar alegațiilor recurentei, Înalta Curte reține că, în ședința publică din 16 septembrie 2021, conform consemnărilor încheierii de ședință de la acel termen, instanța de fond a repus cauza pe rol și, în prezența apărătorului reclamantei A., a pus în discuție incidența autorității de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 4686 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Reprezentantul reclamantei și-a susținut punctul de vedere asupra excepției autorității de lucru judecat, în sensul că s-ar impune respingerea acesteia, pentru că dosarele au obiecte juridice diferite.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante că nu ar fi fost pusă în discuție autoritatea de lucru judecat și că ar fi fost încălcate principiile legalității și rolului activ al judecătorului sau că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare.

Nici restul argumentelor recurentei-reclamante privind fondul cauzei, circumscrise de recurentă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța ar fi interpretat greșit actul dedus judecății și ar fi interpretat eronat dispozițiile art. 430 și art. 431 referitoare la efectele autorității de lucru judecat nu pot fi primite.

După cum reiese chiar din cuprinsul acțiunii introductive de instanță, reclamanta A. a precizat faptul că a fost nevoită să formuleze acțiunea pe motiv că, în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că nu ar fi fost emisă o decizie de soluționare a contestației administrative formulate împotriva Notificării nr. x/03.12.2012.

Or, sentința pronunțată în dosarul nr. x/2015 a fost casată cu trimitere, instanța de control judiciar apreciind că Notificarea nr. x/03.12.2012, care reprezintă obiectul propriu-zis al acțiunii, nu este un titlu de creanță prin care să se fi aplicat reclamantei corecții financiare în sensul cap. III din O.U.G. nr. 66/2011, ci este un act prin care au fost respinse la plată cheltuielile considerate neeligibile. Astfel, s-a reținut că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă întrucât nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile în ceea ce privește actul prin care au fost respinse la plată o parte dintre cheltuielile solicitate de reclamantă.

Pricina a fost rejudecată în dosarul nr. x/2015 iar, prin sentința nr. 15 din 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea vizând anularea Notificării nr. x/03.12.2012, prin care a fost respinsă la plată suma de 1.132.005,05 RON din totalul de 4.548.510,60 RON. Acestă hotărâre a fost menținută prin Decizia nr. 4686 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a respins recursul formulat de reclamanta A..

De altfel, prezentul dosar, nr. x/2016, a fost suspendat până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, devenit în rejudecare după casare nr. 56/33/2015* (dosarele nr. x/2015, fond și recurs, și nr. 56/33/2015*, fond și recurs, au fost atașate prezentului dosar).

Astfel, în raport cu aceste aspecte, în mod judicios prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora autoritatea de lucru judecat constituie un efect esențial al hotărârilor judecătorești, și cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În atare situație, instanța de fond nu a mai analizat argumentele reclamantei reținând că fondul raportului juridic litigios a fost soluționat cu autoritate de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2015, prin care s-a constatat, definitiv, că în mod corect s-a respins la plată suma de 1.132.005,05 RON considerată neeligibilă din totalul de 4.548.510,60 RON.

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că, potrivit procedurii, pârâtul avea obligația de a emite o Decizie prin care să admită sau nu concluziile Raportului Comisiei de Soluționare a Contestației.

Însă, după cum a statuat instanța de control judiciar în primul ciclu procesual al judecății dosarului nr. x/2015, nu era necesar a fi emisă o decizie, nefiind obligatorie parcurgerea procedurii prealabile în ceea ce privește Notificarea nr. x/03.12.2012 prin care au fost respinse la plată o parte dintre cheltuielile solicitate de A.. De altfel, prin recursul formulat în primul ciclu procesual (în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), reclamanta a susținut că pârâtul a emis un Raport, care produce efecte și care-i produce o vătămare, și că a contestat Decizia nr. 304041/01.10.2013 și implicit Raportul Comisiei de Soluționare a Contestației care era atașat.

Înalta Curte constată că, practic, în prezentul dosar, recurenta-reclamantă tinde la repunerea în discuție și la reanalizarea dreptului său, cu toate că acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat și nu poate fi rediscutat în cadrul procesual obiectiv al cauzei pendinte, opunându-se efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a constatat că cele reținute în dosarul nr. x/2015 se impun în prezentul litigiu cu caracter obligatoriu, opunându-se unei noi reverificări jurisdicționale, iar în recurs recurenta-reclamantă nu a prezentat niciun contraargument apt să înlăture această concluzie

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.