ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3412/2017

Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 360 din 26 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management Operațional Sectorial de "Creșterea Competitivității Economice" și Ministerul Economiei - A.M. P.O.S. C.C.E.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 360 din 26 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând soluția instanței de fond pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a respins neîntemeiat cererile de probatorii, încălcând dreptul părții la apărare. În acest sens a arătat că, în temeiul art. 22 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că respingerea de plano a probațiunii solicitate în termen legal și în mod procedural fără o motivare are semnificația juridică a unei antepronunțări implicite a instanței asupra pricinii, precum și a unei părtiniri disimulate favorabilă pârâtelor. Instanța de fond avea posibilitatea de a verifica dacă Raportul Comisiei a fost întocmit în mod legal și astfel să se pronunțe în sensul anulării, modificării sau menținerii acestuia. Consideră recurenta-reclamantă că administrarea tuturor probelor solicitate în scris, în fața primei instanțe, era necesară pentru aflarea adevărului. O altă critică a sentinței primei instanțe se referă la obiectul cererii deduse judecății, recurenta-reclamantă arătând că acțiunea a fost formulată împotriva Deciziei nr. 304041 din 01 octombrie 2013 și implicit împotriva Raportului Comisiei de Soluționare a Contestației, care era atașat. Cu privire la fondul cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că în calitate de beneficiar al proiectului "Achiziții de utilaje noi" cod SMIS 14693, obiect al contractului de finanțare nr. 63/M/07.02.2011, încheiat în cadrul POS CCE, Axa prioritară 1, DMI 1. 1., operațiunea a_apelul A1 "Spijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.075.000 - 6.045.000 lei acordat pentru investiții IMM", urmare a derulării procedurilor de achiziție necesare implementării proiectului, a depus cererea de rambursare nr. 1 înregistrată la OI IMM cu nr. 255311 din 27 mai 2012, valoare totală a cheltuielilor eligibile solicitate fiind în sumă de 4.548.510,60 lei, valoare aprobată de OI IMM și propusă spre bun de plată către AM POS CCE. Urmare a verificării de către AM POS CCE a cererii de rambursare nr. 1 finală, s-a emis lista de verificare nr. 1906 din 04 octombrie 2012, conform căreia a fost aprobată plata pentru suma de 3.416.505,55 lei din care FEDR 2.938.194,78 lei și BS 478.310,77 lei și respinsă plata pentru suma de 1.132.005,05 lei reprezentând corecții financiare de 25% aplicate la valoarea eligibilă a contractelor de achiziție nr. PS-0210 din 30 august 2011, nr. 54 din 30 august 2011 și nr. 125 din 26 martie 2011, în conformitate cu dispozițiile pct. 2.1. din Anexa 2 la O.U.G. nr. 66/2011, pentru nerespectarea cerințelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate și transparență. Prin adresa AM POS CCE nr. 234717 din 03 decembrie 2012 s-a comunicat recurentei-reclamante motivul respingerii la plată a sumelor, iar împotriva acestei adrese reclamanta a formulat contestația nr. 235011 din 11 decembrie 2012. Comisia numită de directorul general al AM POS CCE a emis Raportul de soluționare a contestației, care a fost comunicat cu adresa nr. 304041 din 01 octombrie 2013, iar concluziile raportului au fost de respingere a contestației. Anterior înregistrării acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul prezentei cauze, recurenta-reclamantă a formulat plângerea nr. 1345 din 23 ianuarie 2014 înregistrată la AM POS CCE cu nr. 201480 din 24 ianuarie 2014. Prin adresa nr. 201719 din 29 ianuarie 2014 AM POS CCE a comunicat recurentei-reclamante faptul că "în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 contestația formulată se încadrează în categoria plângerilor prealabile și, drept urmare, consideră cererea soluționată". În final, recurenta-reclamantă a arătat că, prin admiterea excepției inadmisibilității i s-a îngrădit accesul la justiție.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 12 iulie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare, iar prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2017, s-a admis în principiu recursul declarat de pârât și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat modificarea Deciziei nr. 304041 din 01 octombrie 2013 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, în sensul admiterii contestației formulată de reclamantă și desființarea Notificării nr. 234717 din 03 decembrie 2012, cu consecința anulării corecției financiare. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin contestația împotriva actului administrativ nr. 234717 din 03 decembrie 2012, prin care a fost respinsă la plată suma de 1.132.005,05 lei din totalul de 4.548.510,60 lei, reclamanta a solicitat mai întâi anularea actului mai sus evocat, ca neavând bază legală. Prima instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă considerând că nu a fost urmată procedura prealabilă obligatorie impusă de capitolul V din O.U.G. nr. 66/201, înscrisul nr. 304041 din 01 octombrie 2013 emis de pârâtul Ministerul Economiei - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" nefiind o decizie de soluționare a contestației. Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că notificarea 234717 din 03 decembrie 2012, care reprezintă obiectul propriu-zis al acțiunii, nu este un titlu de creanță prin care să se fi aplicat reclamantei corecții financiare în sensul capitolului III din O.U.G. nr. 66/2011, ci un act prin care au fost respinse la plată cheltuielile considerate neeligibile, fiind aprobate cheltuielile eligibile. Sunt incidente, în acest caz, prevederile din capitolul I art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli." Activitatea de prevenire a neregulilor și procedura de respingere la plată a cheltuielilor neeligibile sunt reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 în mod diferit față de activitatea de constatare a neregulilor și procedura de stabilire a creanțelor bugetare pentru plățile care au fost deja efectuate. Suprapuneri între cele două proceduri pot exista doar în măsura în care legea prevede în mod expres acest lucru, edificator în acest sens fiind art. 7 din ordonanță potrivit căruia "(1) În situația în care, în urma verificărilor administrative și/sau la fața locului, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene consideră necesare investigații suplimentare pentru a stabili eligibilitatea cheltuielilor care i-au fost solicitate la rambursare/plată de către un beneficiar, aceasta are dreptul, înainte de rambursarea/plata sumelor către beneficiar, să se adreseze pentru realizarea acestor investigații structurilor de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4). (2) Verificările efectuate de structurile de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) în vederea constatării caracterului eligibil al unor cheltuieli solicitate de un beneficiar înainte de rambursarea/plata lor de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene se organizează și se desfășoară după proceduri proprii și reprezintă o activitate distinctă de activitatea organizată și desfășurată în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(16)." Or în capitolul I din ordonanță nu este reglementată o procedură prealabilă obligatorie în cazul contestării unui act prin care au fost respinse la plată cheltuieli considerate neeligibile. Procedura prealabilă obligatorie la care face trimitere instanța de fond este reglementată în capitolul V din ordonanță exclusiv cu privire la titlurile de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli. Numai în cazul contestării unui titlu de creanță acțiunea poate fi formulată doar împotriva deciziei prin care a fost soluționată contestația administrativă, așa cum impune art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011. Față de aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea ca inadmisibilă întrucât, în ceea ce privește actul prin care au fost respinse la plată o parte dintre cheltuielile solicitate de reclamantă (și care reprezintă obiectul propriu-zis al acțiunii), nu era necesară parcurgerea unei proceduri prealabile. În consecință, recursul va fi admis și sentința atacată va fi casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Temeiul de drept al soluției. Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere toate apărările și susținerile părților urmând a analiza cauza pe fondului ei.