ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5174/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 17 mai 2016, sub nr. x/2016, și ulterior precizată, reclamanta Societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Program Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, solicitând, în contradictoriu și cu Societatea B. S.R.L., în calitate de intervenient forțat, anularea deciziei nr. 26767/18.11.2015, admiterea contestației administrative, cu consecințele anulării notei de constatare a neregulilor și menținerii notificării privind cererea de rambursare nr. x/08.11.2012 înregistrată la ADR Nord Vest sub nr. x/09.08.2013, respectiv exonerării reclamantei de obligația restituirii sumei de 118.690,72 RON.

Prin sentința civilă nr. 348/2016 din 2 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea principală formulată și precizată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul, a anulat decizia nr. 26767 din 18.11.2015 și, în consecință, a admis contestația formulată de reclamantă și a anulat nota de constatare înregistrată sub nr. x/3.07.2014, respingând cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantă în contradictoriu cu intervenienta forțată Societatea B. S.R.L..

Împotriva sentinței pronunțate în fond a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinței atacate și, ca urmare a rejudecării, respingerea cererii principale, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că motivarea sentinței este contradictorie, dar și că sentința este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (respectiv, a prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare).

Contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul consideră că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor contractului de finanțare, ale Ghidului solicitantului, precum și ale legislației naționale și comunitare incidente - O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, art. 54 (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006.

Prin decizia nr. 26767/18.11.2015 s-a stabilit corect că suma de 118.690,72 RON reprezintă cheltuială neeligibilă, plătită necuvenit beneficiarului, deoarece solicitarea nr. x/9.01.2013 privind acceptarea la plată a diferenței de curs valutar a fost adresată la două luni după depunerea CR2/8.11.2012, cu mențiunea că, pentru includerea la plată a diferenței de curs valutar, era necesară notificarea OI IMM înainte de depunerea cererii de rambursare, precum și aprobarea de către acesta a solicitării beneficiarului finanțării.

Instanța de fond a apreciat că, potrivit art. 5 alin. (6) din contractul de finanțare, nu ar fi fost necesară notificarea și acceptarea acestei notificări de către OI IMM, înaintea depunerii cererii de rambursare. Un astfel de considerent ignoră prevederile Ghidului solicitantului, conform căruia beneficiarul poate include o rezervă de cheltuieli în cuantum de maxim 10% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil în cadrul liniei "Consolidarea cursului de schimb", în vederea acoperirii eventualelor diferențe de curs valutar ce pot fi înregistrate peste estimările inițiale, cu mențiunea că rezerva poate fi utilizată în implementarea proiectului numai pe bază de justificare, transmisă OI IMM și acceptată de acesta.

De asemenea, instanța de fond a aplicat greșit prevederile contractului de finanțare și a evaluat greșit și incomplet corespondența purtată între reclamantă și OI IMM.

Prin adresa nr. x/29.10.2012, înregistrată la OI IMM sub nr. x/1.11.2012, reclamanta a solicitat aprobarea modificării contractului de finanțare, urmare a diferențelor de curs valutar, în vederea acoperirii acestor diferențe înregistrate peste estimările inițiale, reclamanta arătând că rezerva trecută la linia "Alte cheltuieli" o va utiliza în implementarea proiectului, respectiv pentru utilajele a căror costuri au depășit valoarea aprobată, cheltuieli ce vor fi solicitate spre decontare în cadrul CR 2 finală, cerând în finalul notificării aprobarea solicitării de modificare a bugetului proiectului.

Prin adresa nr. x/6.11.2012, OI IMM a solicitat reclamantei să-și completeze notificarea prin prezentarea unor documente referitoare la modificarea valorii elementelor de cost. Prin adresa înregistrată la OI IMM sub nr. x/8.11.2012, intimata reclamantă a furnizat o serie de clarificări, ca răspuns la solicitarea OI IMM.

Prin adresa nr. x/10.12.2012, OI IMM i-a comunicat că, din analiza documentelor transmise, nu rezultă că suma reprezintă diferențe de curs valutar înregistrate la plata elementelor de cost tangibile, drept pentru care nu se justifică modificarea acestei linii bugetare, urmând ca intimata să respecte bugetul aprobat de OI IMM prin actul adițional nr. x/17.10.2011 la contractul de finanțare.

Prin adresa înregistrată la OI IMM nr. x/9.01.2013 reclamanta revine, exprimându-și nemulțumirea față de răspunsul primit, evidențiind o serie de elemente justificative care, în opinia sa, au condus la solicitarea de transfer a sumei de la "Alte cheltuieli" către alte categorii de cost eligibile.

Este de observat însă că această solicitare, din 9.01.2013, privind acceptarea la plată a diferenței de curs valutar a fost făcută după două luni de la depunerea CR 2/8.11.2012. Or, așa cum se menționează și în nota de constatare nr. x/3.07.2014, pentru includerea la plată a diferenței de curs valutar, era necesară notificarea OI IMM înaintea depunerii cererii de rambursare.

Prin adresa nr. x/20.02.2013, OI IMM a precizat că, în contextul depunerii cererii finale de rambursare la data de 8.11.2012, nu poate da curs solicitării, așa încât cererea de rambursare a fost analizată și soluționată pe baza documentelor justificative anexate acesteia, în acord cu bugetul proiectului aprobat prin contractul de finanțare.

Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a apreciat că solicitarea intimatei-reclamante privind consolidarea cursului de schimb valutar a fost adresată odată cu cererea de rambursare. În realitate, ea a fost adresată la două luni după depunerea CR 2. Adresele din 28.10.2012, din 7.11.2012 și din 8.11.2012 la care trimite instanța nu dovedesc că solicitarea diferenței valutare datează dinaintea depunerii CR 2 și, cu atât mai puțin, că o astfel de solicitare ar fi fost aprobată de către OI IMM.

Aprobarea, arată recurentul, este prevăzută expres de Ghidul solicitantului, iar prin nedovedirea obținerii ei rezultă o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (6) din contractul de finanțare.

Deși instanța de fond trimite la "actele depuse la dosar", nu nominalizează înscrisurile care ar atesta aprobarea de către OI IMM a cheltuielilor cu diferența de curs valutar. Dimpotrivă, din conținutul corespondenței beneficiarei finanțării cu OI IMM rezultă că solicitarea de modificare nu a fost aprobată. Or, instanța de fond nu a ținut seama nici de adresa nr. x/20.02.2013 și nici de adresa nr. x/10.12.2012, prin care OI IMM a exprimat refuzul său de a aproba modificarea propusă de intimata-reclamantă.

Potrivit art. 7 alin. (7) din contractul de finanțare, intimata-reclamantă avea obligația de a solicita OI IMM aprobarea pentru orice modificare intervenită în bugetul previzionat al proiectului, în 10 zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu justificarea motivelor care au condus la aceasta. În același sens sunt și prevederile art. 17 alin. (1) din contract, conform cărora orice modificare la contract se face cu acordul ambelor părți.

Chiar dacă reclamanta a susținut că "verificarea administrativă a cererii de rambursare și verificarea la fața locului a proiectului au fost finalizate prin plata integrală a sumelor solicitate", recurentul solicită să se constate că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude de la rambursare acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate și conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și unionale în vigoare, în situația în care, în procesul de verificare a solicitărilor de plată, se determină existența unor astfel de cheltuieli. Prin urmare, plata efectivă a sumelor cerute prin CR 2 nu poate fi reținută ca argument de nelegalitate a deciziei nr. 26767/18.11.2015.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurentul invocă formal nelegalitatea hotărârii recurate, fără să exprime critici concrete de nelegalitate, recursul promovat reiterând aspecte ce țin de temeinicia actelor administrative, respectiv netemeinica hotărârii pronunțate.

Pe fondul recursului arată că, așa cum a reținut instanța de fond, solicitarea de rambursare a diferenței de curs valutar a fost adresată cu respectarea prevederilor contractului de finanțare, anterior și odată cu CR 2.

De asemenea, susține că nu poate fi reținută o motivare contradictorie a instanței de fond, concluzionând asupra caracterului nefondat al recursului.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depus Ghidul solicitantului pentru POS CCE 2007-2013 - Axa prioritară 1 - Un sistem inovativ și ecoeficient de producție- Domeniul major de intervenție DM 1.1-Operațiunea a) Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile, A1-Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.075.001-6.450.000 RON acordat pentru investiții pentru întreprinderile mici și mijlocii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, constatând că hotărârea pronunțată în fond este coerentă sub aspectul argumentelor pe care se sprijină, iar susținerile recurentului, potrivit cărora considerentele sentinței ar conține contradicții, nu se confirmă. Astfel, pe de o parte, instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de beneficiară a finanțării a adresat solicitarea referitoare la acoperirea diferenței de curs valutar înaintea adresării cererii de rambursare finale, dar și odată cu cererea de rambursare finală din 8.11.2012, că această solicitare a fost motivată și însoțită de documente justificative și că a fost urmată de o solicitare de clarificări/detalieri pretinse de OI IMM, cărora le-a răspuns reclamanta. A mai reținut instanța de fond că, în cuprinsul actelor administrative atacate, nu au fost invocate prevederile art. 4 alin. (3) din contractul de finanțare și că, din perspectiva art. 5 alin. (6) din contract, declararea neeligibilității sumei (plătite în baza CR 2 cu titlu de diferență de curs valutar) este nefondată.

Prin urmare, se observă o cursivitate a argumentării, care impune respingerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Trecând la analiza criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată, de asemenea, nefondate.

Recurentul-pârât susține că, potrivit clauzelor contractului de finanțare (art. 5 alin. (6), precum și prevederilor Ghidului solicitantului, beneficiara finanțării putea utiliza rezerva de cheltuieli de 10% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil în vederea acoperirii diferențelor de curs valutar înregistrate peste estimările inițiale numai pe bază de justificare transmisă OI IMM și acceptată de acesta, obținerea aprobării fiind obligatorie pentru ca modificarea intervenită în bugetul previzionat al proiectului să fie operabilă, împrejurare care rezultă și din cuprinsul clauzelor art. 7 alin. (7) și art. 17 alin. (1) din contractul de finanțare.

Prin urmare, declararea neeligibilității sumei constând în diferență de curs valutar s-a datorat neadresării în termen a solicitării justificate a beneficiarei pentru utilizarea rezervei în acest sens și, mai ales, subliniază recurentul, neobținerii aprobării din partea OI IMM pentru o astfel de modificare a bugetului proiectului.

Atât instanța de fond cât și recurentul, în cuprinsul cererii de recurs, se referă la corespondența pe care intimata-reclamantă, beneficiara finanțării, a purtat-o cu OI IMM referitor la această solicitare de modificare a bugetului proiectului. În mod indubitabil, solicitarea a fost adresată la 1.11.2012, chiar recurentul recunoscând înregistrarea ei la OI IMM sub nr. x/1.11.2012, adică anterior cererii de rambursare finale CR2, înregistrată la OI IMM la data de 8.11.2012.

Rezultă că susținerea recurentului, potrivit căreia acceptarea la plată a diferenței de curs valutar ar fi fost adresată după depunerea CR 2, nu este conformă cu realitatea. Recurentul se întemeiază în cadrul acestei susțineri pe împrejurarea că, la cererea intimatei-reclamante primită în 1.11.2012 ar fi solicitat completări/clarificări/depunere de documente, care au fost îndeplinite de către intimata-reclamantă la 8.11.2012, însă pe care OI IMM le-a socotit nepotrivite/insuficiente, motiv pentru care la 10.12.2012 a comunicat reclamantei că nu se justifică modificarea liniei bugetare.

Însă, așa cum însuși recurentul recunoaște, corespondența părților referitoare la această modificare a bugetului previzionat nu s-a încheiat cu acest răspuns al OI IMM întrucât, la 9.01.2013, prin adresa înregistrată sub nr. x reclamanta a contestat răspunsul, evidențiind noi elemente care, în opinia sa, justificau solicitarea de transfer a sumei către alte categorii de cost eligibile.

Această solicitare este apreciată de recurent ca fiind adresată la două luni după depunerea cererii de rambursare CR2.

Înalta Curte constată că instanța de fond, în contextul unei corecte interpretări și aplicări a prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare, a constatat că solicitarea de acceptare la plată a diferenței de curs valutar nu datează din 9.01.2013, ci din 1.11.2012.

Cât privește aprobarea OI IMM, care era necesară conform contractului de finanțare pentru ca modificarea bugetului previzionat să opereze, Înalta Curte constată că, din parcursul corespondenței părților, rezultă că o astfel de acceptare a operat prin rambursarea sumei solicitate cu titlu de diferență de curs valutar, în urma ultimelor justificări adresate de reclamantă la data de 9.01.2013.

Răspunsul OI IMM din adresa nr. x/20.02.2013, conform căruia nu poate da curs solicitării datorită depunerii cererii de rambursare finale în data de 8.11.2012, nu poate fi reținut în contextul în care s-a stabilit că solicitarea de modificare a fost anterioară CR 2, iar la data de 9.08.2013, prin notificarea nr. 9204 a OI IMM privitoare la situația CR 2, s-a comunicat că toate cheltuielile solicitate sunt considerate eligibile.

Înseși prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 invocate de către recurent în susținerea legalității actelor administrative emise conduc la concluzia contrară, întrucât OI IMM nu a exclus de la rambursare cheltuielile pretinse de beneficiară cu titlu de diferențe de curs valutar, ci le-a considerat eligibile, plătindu-le.

Declararea ulterioară a neeligibilității acestei sume, care se întemeiază strict pe un aspect de formă iar nu de fond, respectiv pe inexistența unei acceptări exprese a OI IMM a modificării bugetului previzionat, coroborat cu evidenta eroare în privința datei adresării solicitării de modificare, care a stat la baza refuzului de aprobare exprimat la 20.02.2013, este apreciată de instanța de recurs, în acord cu cele statuate de instanța de fond, ca fiind nelegală, respectiv ca fiind rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste a prevederilor contractului de finanțare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 348/2016 din 02 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.