ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2822/2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus în data de 06.08.2015, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest- Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 24485/05.02.2015 emise de pârâta de rând 1 și a Raportului Comisiei de Soluționare a Contestației, parte integrantă din aceasta; anularea în parte a Notificării privind situația Cererii de rambursare nr. 2, cu nr. x/16.12.2014 emise de pârâta de rând 2, în ce privește decizia de respingere la plată a sumei de 125.575,79 RON; obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii prin care să aprobe plata sumei de 125.575,79 RON, conform solicitării din Cererea de rambursare nr. 2/26.09.2014; obligarea pârâtei de rând 1 la plata efectivă a sumei de 125.575,79 RON către reclamantă; obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 25 din 20 noiembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: a admis în parte acțiunea și în consecință a anulat Decizia nr. 24485/05.02.2015 și Raportul Comisiei de Soluționare a Contestațiilor aferent, în ce privește respingerea la plată a sumei de 125.575,79 RON; a anulat Notificarea privind situația Cererii de rambursare nr. 2 nr. x/16.12.2014 125.575,79 RON; a obligat pârâții să emită acte administrative de genul celor anulate care să cuprindă aprobarea la plată a sumei de 125.575,79 RON; a respins solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management Pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" să plătească efectiv suma de 125.575,79 RON către reclamantă; a obligat pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 5218,5 RON.

2.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Au fost invocate motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Din punct de vedere al cadrului procesual, recurentul a arătat că prin art. V din O.U.G. nr. 107/11.12.2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare, alin. (4) al art. II din O.U.G. nr. 6/2013 a fost modificat în sensul că, în cauza de față, Ministerul Fondurilor Europene este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, calitatea de parat îi revine Ministerului Fondurilor Europene, iar reprezentarea acestuia se realizează de Ministerul Finanțelor Publice, în baza mandatului legal acordat prin art. II alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2013, potrivit completărilor aduse prin Legea nr. 195/2013 și, respectiv, prin O.U.G. nr. 107/2013.

In ceea ce privește motivele de recurs, se arată că instanța de fond a soluționat cauza fără a avea în vedere faptul că din documentația anexată cererii de chemare în judecată rezultă în mod neechivoc faptul că Notificarea nr. x privind modul de soluționare al Cererii de rambursare nr. 2 a fost comunicată intimatei-reclamante în data de 17.12.2014. Totodată, aceasta a formulat contestația împotriva modalității de soluționare a acestei cereri, în data de 23.12.2014, înregistrată sub nr. x Prin Decizia nr. 24485/05.02.2015 Ministerul Fondurilor Europene a soluționat contestația formulată, prin respingerea contestației. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 23.10.2015, la mai mult de 6 luni de la data la care i-a fost comunicată soluția cu privire la contestația nr. x/23.12.2014.

Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ fiscal se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, alin. (3) al aceluiași articol reglementând în mod expres că acesta este termen de prescripție.

În speță, potrivit dispozițiilor legale invocate, dreptul material la acțiune s-a născut la data de 05.02.2015 - data comunicării Deciziei nr. 24485/05.02.2015 înregistrată la intimată sub nr. x/2015, astfel cum rezultă din ștampila aplicată de aceasta pe decizia contestată, și s-a împlinit la data de 08.08.2015. Față de acestea, este evident faptul că, instanța de fond a soluționat prezenta cerere fără a face aprecieri cu privire la prescripția acțiunii introdusă de intimata-reclamantă din prezenta cauză. Pe cale de consecință, este evident faptul că instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată fără a ține cont de împrejurarea că la data sesizării instanței dreptul material la acțiune era stins, ca urmare a operării prescripției extinctive, ceea ce ar fi configurat soluția de respingere a acțiunii formulate de A. S.R.L. ca prescrisă.

În ceea ce privește soluția pe fond, se arată că eroarea instanței de fond rezidă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă. Astfel cum reiese din acestea, după cum a reținut chiar prima instanță, cererea de rambursare nr. 2/26.09.2014 a fost depusă la ADR Nord-Vest și soluționată de aceasta prin Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/16.12.2014 în sensul respingerii la plată, din totalul sumei cuprinse în această cerere, a sumei de 125.575,59 RON.

Totodată, instanța de fond a analizat decizia de respingere ca neeligibile a cheltuielilor solicitate la rambursare, fără a arăta motivele pentru care a apreciat ca nelegală și/sau netemeinică Decizia nr. 24485/05.02.2015 de respingere a contestației împotriva Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/16.12.2014, astfel că nefiind înlăturate considerentele expuse în Raportul Comisiei de Soluționare a Contestației care stă la baza Deciziei nr. 24485/05.02.2015, în mod greșit a trecut la analizarea notificării.

Recurentul a arătat că, potrivit Capitolului II - Criterii de eligibilitate din Ghidul Solicitantului, eligibilitatea unei activități nu este echivalentă cu eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea acelei activități. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (19) in contractul de finanțare, AM-POSCCE poate suspenda, aproba sau respinge la plată o cerere de rambursare în cazul detectării unei/unor cheltuieli neeligibile.

Pe de altă parte, Curtea în mod greșit nu a primit motivele care stau la baza eliminării cheltuielilor neeligibile, reținând că bunurile achiziționate de reclamantă pentru etapa de proiectare, dar cu implicații directe și în celelalte faze de producție sunt parte a unui circuit funcțional integrat.

Astfel, din analiza documentelor aferente planului de afaceri și a cererii de rambursare rezultă că sistemele IT care au fost achiziționate în cadrul proiectului nu sunt aferente fluxului de producție în care sunt angrenate echipamentele care contribuie la realizarea produsului finit, ci în diverse alte activități, care nu au legătură cu activitatea de producție aferentă codului CAEN 2712 - Fabricarea aparatelor de distribuție și control a electricității (care, conform CAEN Revizia 2, include următoarele activități: fabricarea de întrerupătoare pentru circuite electrice, fabricarea de panouri pentru comanda și distribuția electricității, fabricarea de relee electrice, fabricarea de elemente de tubulatură pentru dispozitivele de comutare, fabricarea de siguranțe electrice, fabricarea de echipamente de comutare, fabricarea de întrerupătoare - cu excepția butoanelor de apăsare, a comutatoarelor cu decuplare automată, solenoid, întrerupător electric basculant, fabricarea de ansambluri pentru pornirea generatoarelor), pentru care s-a primit finanțare. De asemenea, tot din planul de afaceri rezultă că licențele se folosesc în procesul de proiectare, etichetare și nu în procesul de producție.

Cheltuielile privind mijloacele intangibile considerate neeligibile în cadrul cererii de rambursare nr. 1 (sisteme IT - software, switch, licențe, calculatoare) sunt eligibile altor proiecte, de exemplu Proiectelor aferente prioritare 3 - Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor pentru sectorul privat și public, în cadrul operațiunii Suport pentru implementarea sistemelor de comerț electronic și a altor soluții electronice pentru afaceri.

În speță, însă, cheltuielile respinse la rambursare au fost solicitate în cadrul proiectului aferent Axei Prioritare nr. 1 - Un sistem inovativ și eco-eficient de producție, Domeniul major de intervenție DM 1.1-Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM Operațiunea a) Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile.

Or, în conformitate cu Ordinul nr. 184/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul operațiunilor 1.1.a, sunt eligibile cheltuieli pentru achiziția de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar, și anume achiziția de instalații și echipamente și achiziția de mijloace de transport tehnologice care sunt strict necesare pentru și legate de ciclul de producție.

Mai mult decât atât, conform Capitolului II - Criterii de eligibilitate din Ghidului Solicitantului, echipamentele și tehnologiile care fac obiectul proiectului trebuie să contribuie nemijlocit la realizarea de bunuri/servicii specifice activității economice care face obiectul proiectului.

În ceea ce privește dispoziția instanței de fond de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, instanța poate cenzura cheltuielile de judecată în raport de activitatea efectiv desfășurată de avocat, de efortul intelectual depus, complexitatea și răspunderea pentru actele îndeplinite în prezenta cauză. Recurentul a apreciat că instanța în mod greșit a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată numai în raport de art. 452 și art. 453 din Legea nr. 134/2010, respectiv față de pretențiile câștigate și dovezile efectuării lor cu facturi și chitanțe, fără a analiza dacă acestea erau necesare și util a fi realizate, iar onorariul avocatului este justificat de activitatea efectiv desfășurată de avocat, de efortul intelectual depus, complexitatea și răspunderea pentru actele îndeplinite în prezenta cauză. Oricum, soluția de admitere a prezentului recurs cu consecința casării hotărârii atacate și respingerii contestației formulate de reclamantă atrage respingerea și a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată în mod corespunzător.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În baza art. 223 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

2.2. Recursul formulat de pârâta Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest (ADR Nord-Vest) împotriva sentinței

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și pârâta Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest (ADR Nord-Vest), prin care a solicitat casarea sentinței și, după rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurenta a invocat faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Din motivarea sentinței atacate rezultă ca instanța de fond a considerat ca intimata a reținut ca temei legal pentru respingerea parțială a cererii de rambursare un temei care nu este în concordanță cu textul normativ aplicabil in speță, respectiv cu prevederile Ordinului 184/2008. Recurenta a arătat că sunt eronate constatările instanței de fond, deoarece instanța în mod greșit nu a luat în considerare motivele care au stat la baza propunerii de eliminare a cheltuielilor neeligibile.

Astfel, ADR Nord-Vest are calitate de organism intermediar, calitate care ii conferă dreptul de a exercita, în numele Autoritarii de Management-Ministerul Fondurilor Europene, doar acele atribuții delegate conform Acordului-cadru de delegare de atribuții privind implementarea POSCCE 2007-2013. Luând în considerare prevederile stipulate în cuprinsul Acordului Cadru de delegare de atribuții, rezultă ca relația interinstituțională care se stabilește din punct de vedere legal și contractual este o relație interdependenta, prin care activitatea organismului intermediar este coordonata metodologic de către Autoritatea de Management, fiind de asemenea singura care ia decizia finală în ceea ce privește activitățile delegate organismelor intermediare. Cu alte cuvinte, Autoritatea de Management este singura in măsura sa verifice in final cererile de rambursare, sa autorizeze/sa respingă la plata, respectiv sa decidă daca o cheltuiala este sau nu eligibilă, indiferent de constatările și propunerile Organismului Intermediar, in speța ADR Nord-Vest. Ulterior, autorizării/respingerii la plată, de către MFE, recurenta doar notifica beneficiarul asupra acestui aspect.

Din cele anterior menționate se desprinde in mod evident faptul ca, potrivit Acordului-Cadru de delegare de atribuții, nu recurenta este cea care soluționează o cererea de rambursare, ci competența in ceea ce privește verificarea finala, autorizarea/respingerea la plata a cheltuielilor solicitate la rambursare precum și plata efectiva aparțin in exclusivitate Ministerul Fondurilor Europene, in calitate de Autoritate de Management. Dupa cum reiese și din Acordul-cadru de delegare după primirea cererii de rambursare, recurenta procedează doar la o verificarea administrativa preliminară a cererii, urmând ca apoi sa o transmită MFE în vederea verificării, autorizării/respingerii la plata a cheltuielilor solicitate la rambursare și efectuării plății către beneficiar. Astfel, in speța, actul administrativ vătămător este cel emis de către MFE, respectiv Decizia nr. 24485/05.02.2015 însoțită de Raportul Comisie de Soluționare a contestație, iar Notificarea emisă de recurentă reprezintă doar o simpla înștiințare a beneficiarului cu privire la autorizarea/respingerea la plata de către MFE a sumelor solicitate la rambursare.

Pe fond, se arată că recurenta, la verificarea administrativ preliminară, a considerat cheltuielile cu bunurile intangibile și tangibile incluse in Cererea de rambursare nr. 2/26.09.2014, ca fiind neeligibile, din cauza observației făcute anterior de către MFE-AMPOSCCE, cu privire la aceleași cheltuieli (Notificarea nr. x privind Cererea de rambursare nr. 1). Acest aspect a fost precizat de către subscrisa și in Lista de verificare administrativa a cererii de rambursare.

Astfel, în ceea ce privește achiziția de rafturi cu polițe inclinate și rafturi depozitare jgheaburi, potrivit Ordinului nr. 184/2008 sunt eligibile doar acele cheltuieli pentru "achiziția de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar, respectiv achiziția de instalații și echipamente". Rafturile prevăzute in buget nu aveau implicare in activitatea productiva aferenta codului CAEN 2712- Fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității pentru care s-a primit finanțarea, ci erau destinate activității de depozitare și gestionare a materiei prime și a produselor finite, după cum susține și intimatul-reclamant in cuprinsul adresei nr. x/2013, prin care răspunde solicitării de clarificări.

Ghidul solicitantului precizează in mod expres la Capitolul 2 - "Criterii de eligibilitate" faptul ca "echipamentele care fac obiectul proiectului trebuie sa contribuie nemijlocit la realizarea de bunuri/servicii specifice activității economice care fac obiectul proiectului", respectiv producția de relee, tablouri electrice, întrerupătoare etc. Or, nu se poate afirma faptul ca rafturile de depozitare contribuie in mod nemijlocit la fabricarea de relee, tablouri electrice.

În ceea ce privește achiziția de echipament pentru gestiunea depozitului, soft echipament gestiune depozit și servicii de instruire folosire echipamente, se arată că, in temeiul art. 7 alin. (19) din contractul de finanțare și a observației făcute anterior de către AMPOSCCE, recurenta a propus respingerea la plata a sumei reprezentând contravaloarea echipamentelor și serviciilor mai sus descrise.

În ceea ce privește dispoziția instanței de obligare a ambilor pârâți la emiterea de acte administrative care sa cuprindă aprobarea la plata, se arată că este lipsita de temei, deoarece instanța a ignorat atât prevederile Acordului-Cadru de delegare de atribuții cat și prevederile H.G. nr. 457/2008 care prevăd in mod expres faptul ca Autoritatea de Management, in speța MFE, decide in final cu privire la autorizarea sau respingerea la plata a cheltuielilor solicitate la rambursare. Actul administrativ prin care s-a respins la plata o parte din suma solicitata la rambursare este actul emis de către MFE-AMPOSCCE, in speța Decizia nr. 24485/05.02.2015 însoțită de Raportul Comisie de Soluționare a contestație.

Dispoziția instanței de fond, in ceea ce privește plata in solidar a cheltuielilor de judecata, este eronata; instanța in mod greșit nu a luat act de renunțarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata fata de recurentă, încălcând în acest fel principiul disponibilității enunțat la art. 9 din C. proc. civ.

În drept, au fost invocate prevederile art. 483 și 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. 184/2008.

Conform prevederilor art. 223 din C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și in lipsa sa.

2.3. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest împotriva încheierii civile pronunțată de către Curtea de Apel Cluj in ședința camerei de consiliu din data de 15 ianuarie 2016, ca

Recurenta-pârâtă Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest a formulat recurs și împotriva încheierii civile pronunțată de către Curtea de Apel Cluj in ședința camerei de consiliu din data de 15 ianuarie 2016, ca urmare a cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate in dispozitivul sentinței civile nr. 25/2015, solicitând casarea încheierii recurate și îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 25/2015, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x, în sensul preluării dispoziției din cuprinsul încheierii de ședința din data de 09.11.2015 referitoare la "obligarea doar a paratului Ministerul Fondurilor Europene la plata cheltuielilor de judecată".

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Din motivarea încheierii atacate, se reține faptul ca instanța de fond a considerat ca soluția asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecata nu a fost emisa sub imperiul unei erori materiale, ci al unei aprecieri efectuate asupra momentului și modalității formulării solicitării și faptului ca aceasta implica o modificare a unui capăt de cerere in sensul renunțării la acesta, precum și asupra condițiilor de reprezentare pentru renunțări, in sensul ca petitul accesoriu privind cheltuielile a rămas in forma inițială.

Recurenta a considerat ca soluția pronunțată de către Curtea de Apel Cluj prin încheierea din data de 15.02.2015 este nelegala, fiind în neconcordanta cu principiul disponibilității. Recurenta a arătat că soluția instanței de fond din cuprinsul sentinței civile nr. 25/2015, privind plata in solidar a cheltuielilor de judecata a fost emisa sub imperiul unei erori materiale, deoarece renunțarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata fata de recurentă a fost susținută atât oral in ședința publica din data de 09.11.2015, cat și precizata in scris prin intermediul concluziilor scrise și a întâmpinării depuse fata de cererea de indreptare a erorii materiale. Din acest motiv, soluția instanței de obligare in solidar la plata cheltuielilor de judecata reprezintă o eroare materiala. Fiind vorba despre un drept de care părțile pot dispune, regimul acordării cheltuielilor de judecata este cârmuit de principiul disponibilității, consacrat de art. 9 noul C. proc. civ., ceea ce inseamna ca acestea vor fi acordate numai in măsura in care au fost solicitate. Or, obligarea in solidar la plata cheltuielilor de judecata, atât timp cat intimata-reclamanta a renunțat la solicitarea cheltuielilor fata de recurentă, echivalează cu încălcarea principiului enunțat anterior.

In drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.4. Întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă A. S.R.L. față de recursul formulat de către Ministerul Fondurilor Europene

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul formulat de către Ministerul Fondurilor Europene, prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv, iar în subsidiar ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la excepția tardivității recursului, intimata a solicitat sa se verifice momentul comunicării sentinței, iar dacă recursul nu s-a formulat in termen, sa se respingă ca tardiv.

Cu privire la prescripția invocată de recurent, se arată că acțiunea a fost formulată in termenul de prescripție, iar aceasta excepție nu a fost invocată in termen în fața primei instanțe. Astfel, prezenta acțiune a fost depusă prin postă în data de 04.08.2015, fiind respectat termenul de 6 luni prevăzut de lege. Recurenta a omis sa arate ca inițial dosarul a fost înregistrat administrativ la secția a II-a Civila a Curții de Apel Cluj sub nr. x/2015, iar la 23.10.2015 s-a dispus transpunerea dosarului la secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Intimata a arătat ca sunt incidente prevederile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., în care se arată ca actul de procedura depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poștal sau la un serviciu de curierat sau un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi depus în termen. Oricum, recurenta recunoaște ca ultima zi in care putea fi depusă acțiunea a fost 08.08.2015, deci mult după data de 04.08.2015 când s-a depus la posta acțiunea. Recurenta este decăzută din dreptul de invoca prescripția extinctiva in condițiile in care, conform art. 2513 din C. civ., prescripția trebuia invocata numai in fața primei instanțe prin întâmpinare, sau in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen la care părțile sunt legal citate. În aceste condiții se impune respingerea acestei excepții, deoarece Curtea de Apel Cluj nu putea sa invoce din oficiu și sa se pronunțe asupra vreunei prescripții extinctive.

Pe fondul cauzei, se arată că prima instanță a analizat toate actele atacate prin cererea de chemare in judecată, iar în analiza făcută, s-au luat in considerare toate actele atacate, precum și alte acte cum ar fi cerere de finanțare, adresele nr. x și nr. y/2013 emise de ADR NV, adresa nr. x/2013, contractul de finanțare. Motivele pentru care prima instanța a decis nelegalitatea Deciziei nr. 24485/2015 de respingere a contestației împotriva Notificării nr. x a ADR NV sunt expuse foarte clar in motivarea sentinței recurate: enumerarea instalațiilor și echipamentelor menționate in Anexele la Ordinul nr. 184/2008 nu este una exhaustivă, ci exemplificativă, poziția recurentei și a ADR NV fiind astfel greșită; din moment ce se include achiziția de mijloace de transport tehnologic în procesul de producție cu atât mai mult ca și depozitarea temporară a componentelor sau produselor finite intre etapele de producție sau imediat după obținerea produselor finite, trebuie inclusă in noțiune de proces de producție la fel cum trebuie incluse și software-ul, hardware-ul și calificarea aferentă a personalului.

Poziția ADR Nord-Vest a fost influențată de respingerea anterioară de către recurentă a Cererii de rambursare nr. 1. Intimata a arătat ca exista identitate intre raționamentul care a stat la baza respingerii cheltuielilor efectuate și cuprinse in cererea de rambursare nr. 1 și cel care a justificat respingerea cheltuielilor cuprinse in cererea de rambursare nr. 2, ce fac obiectul prezentului litigiu. In concret, s-a susținut ca activitatea de proiectare (in CR1), respectiv cea de depozitare (in CR 2) nu ar face parte din circuitul de producție implementat de intimată in urma finanțării nerambursabile. De asemenea, pentru ambele cereri de rambursare s-a mai susținut ca rafturile, respectiv sistemele informatice achiziționate nu ar reprezenta cheltuieli eligibile. Or, parata a susținut ca majoritatea cheltuielilor cuprinse in cererea de rambursare nr. 1 ar reprezenta cheltuieli eligibile (exceptând cele efectuate pentru achiziționarea rafturilor). Pe cale de consecință, din moment ce a considerat că acele cheltuieli sunt eligibile și ele sunt extrem de similare celor ce fac obiectul prezentei cauze, pentru identitate de rațiune înseamna că și acestea din urmă sunt considerate eligibile. Aceasta poziție a paratei rezultă indubitabil din întâmpinarea pe care a formulat-o in dosarul nr. x, soluționat de Curtea de Apel Cluj, având ca obiect acțiunea formulata de intimata-reclamantă împotriva deciziei de respingere a unor cheltuieli incluse in cererea de finanțare nr. x, unde a precizat ca a aprobat inițial cheltuielile in discuție, iar MFP a înlăturat aceasta decizie.

Referitor la rafturile achiziționate in cadrul proiectului, se arată că achiziționarea rafturilor reprezintă o Cheltuială eligibilă conform Anexa 1 pct. 3 - 3.1 din Ordinul nr. 184/2008, intrând în categoria:

"instalații și echipamente - cu excepția leasingului financiar", respectiv in categoria echipamentelor.

Intimata a arătat că fiecare dintre panourile electrice realizate de societate reprezintă un produs unic, ce este "personalizat" pentru particularitățile fiecărui proiect in cadrul căruia este utilizat, iar produsele finite sunt alcătuite din componente extrem de numeroase (de ordinul sutelor), ce trebuie asamblate. Anterior achiziționării rafturilor in discuție, în etapa asamblării, componentele care alcătuiau fiecare produs erau selectate, așezate pe pardoseala unității într-o anumita zona, anterior montării. Or, în prezent, după achiziționarea și amplasarea rafturilor, părțile componente ale produselor finite sunt împărțite pe categorii și amplasate fiecare într-un compartiment distinct. Prin aceasta, se scurtează timpii de lucru, sunt eliberate zonele de lucru și de tranzit din atelierul de producție, nemaifiind necesara întinderea componentelor pe pardoseală. Așadar, bunurile in discuție nu doar ca facilitează în mod cert eficientizarea procesului de producție, în special în etapa asamblării, ci și contribuie la o mai strictă respectare a normelor de sănătate și securitate in muncă (art. 6 din H.G. nr. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecțiuni dorsolombară). De asemenea, prin faptul ca in urma achiziționării rafturilor, se evită procesul de asamblare implementat anterior, in care componentele tablourilor electrice erau întinse pe pardoseala atelierului, pentru a putea fi identificate și montate, este indubitabil ca se asigura o mai bună respectare a normelor.

Cu privire la modalitatea de integrare a depozitului și a sistemului de management al acestuia in procesul de producție, se arată că argumentul central invocat in susținerea poziției paratelor este acela ca activitatea de depozitare ar fi străina de procesul de producție, astfel ca toate cheltuielile efectuate pentru modernizarea infrastructurii de management al depozitului, nu ar destinate modernizării capacității de producție. Intimata a arătat că activitatea de depozitare pe care societatea o întreprinde, cuprinsa in cererea de finanțare, nu este independentă sau distinctă de ciclul de producție, ci face parte integrantă din acesta. Astfel, singurele bunuri care fac obiect al depozitarii sunt materia prima necesară pentru producția de tablouri electrice. Or, s-ar fi putut reține o lipsa a legăturii dintre depozitare și producție doar în situația în care intimata ar folosi depozitul ca o unitate distincta și ar depozita și bunuri ce nu au legătură cu tablourile electrice pe care le produce. Față de numărul extrem de ridicat de părți componente ale fiecărui produs finit, adică intre 200 și 3000/tablou electric, este extrem de important ca fluxul acestor componente în depozit sa fie extrem de bine monitorizat și ușor de urmărit. Se mai arată că și in articolele de specialitate s-a evidențiat utilitatea și importanta unui sistem de management al depozitului (B.) în activitățile de producție, nu doar in cele de distribuție.

Referitor la modalitatea de interpretare a prevederilor art. 7 pct. 19 din contractul de finanțare, se arată că art. 7 pct. 19 din contractul de finanțare statuează următoarele: "0I/AM POS CCE poate suspenda, aproba parțial sau respinge la plata o cerere de rambursare în cazul detectării unei cheltuieli neeligibile sau în cazul nerespectării de către beneficiar a prevederilor contractuale sau legale aplicabile".

Pornind de la acest text, paratele au afirmat ca din moment ce analizarea eligibilității cheltuielilor și analizarea respectării contractului sunt menționate în mod distinct, ar rezulta ca in mod absolut, paratele pot sa revină asupra calificării (ca eligibile sau neeligibile) a unor cheltuieli. Intimata a arătat că interpretarea dată de pârâte este eronată, dat fiind faptul că din clauza contractuală in discuție nu rezultă în niciun caz dreptul de a reveni asupra unui act administrativ anterior, cu caracter obligatoriu, prin care s-a stabilit caracterul eligibil al unei cheltuieli. Desigur ca în analizarea cererii de rambursare se verifica și caracterul eligibil al cheltuielii, dar această analiză trebuie sa tina cont și să respecte forța obligatorie a actelor administrative anterioare. Clauza contractuala invocată nu deroga in niciun fel de la aceasta obligație legala și nici nu putea sa o facă, fiind vorba de norme juridice imperative, ce decurg din prevederile Legii nr. 554/2004.

Intimata a mai arătat că în mod corect prima instanță a apreciat ca bunurile achiziționate sunt parte integranta a producției și ca se încadrează in categoria celor enumerate in Ordinul nr. 184/2008.

Prima instanță a luat în considerare înseși actele emise de către pârâte prin care s-a recunoscut caracterul eligibil al cheltuielilor. în mod corect s-a apreciat ca bunurile achitionate sunt parte a procesului de producție ca parte a unui circuit funcțional integrat. Se arată ca și parata ADR NV ar fi fost de acord cel puțin parțial cu admiterea cererii de rambursare dacă nu ar fi existat poziția contrară a recurentei exprimată față de cererea de rambursare nr. 1.

De asemenea, cheltuielile respectă prevederile Ordinului nr. 184/2008, așa cum detalia mai jos, iar în ceea ce privește rafturile, acestea sunt la rândul lor integrate în procesul de producție și asigură respectarea H.G. nr. 1051/2006.

Se mai arată că o soluție similară a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 428/28.10.2015 pronunțată în dosarul nr. x

Actele administrative atacate prin prezenta sunt contrare unor acte administrative anterioare, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Cheltuielile ce fac obiectul speței au fost declarate eligibile prin acte administrative neatacate, emise și intrate în circuitul civil anterior celor atacate în prezenta cauză: Adresa nr. x/2013 emisă de ADR Nord Vest, de aprobare a Cererii de finanțare (în cuprinsul Cererii de finanțare, s-au menționat în mod expres bunurile ce urmau a fi achiziționate, inclusiv cele care au fost considerate ulterior neeligibile; prin adresa nr. x/2013 emisă de ADR Vest le-au fost solicitate o serie de clarificări, la care s-a răspuns prin indicarea bunurilor care urmau a fi achiziționate în implementarea Proiectului; Contractul de finanțare nr. x/27.11.2013.

Dreptul pârâtelor de a analiza caracterului eligibil al unor cheltuieli, în etapa implementării Proiectului, nu este un drept absolut, ci există două limite în interiorul cărora trebuie să se realizeze analiza eligibilității, și anume: normele legale incidente și actele administrative anterioare, C. proc. civ. efecte cu privire la chestiunea respectivă.

Conduita pârâtelor încalcă principiul încrederii legitime. În speță, cererea de rambursare a fost respinsă în parte, după ce toate autoritățile competente au declarat Proiectul, incluzând respectivele cheltuieli, ca fiind eligibil. Este deci vădit contrar principiului încrederii legitime, ca aceleași autorități să emită un act prin care să aprecieze ca fiind neeligibile niște cheltuieli deja acceptate, pe baza unor elemente care fuseseră prezentate în mod identic și la momentul aprobării finanțării Proiectului. Mai mult, prin actele deja menționate s-a constatat îndeplinirea de către achizițiile realizate de reclamantă a criteriilor de eligibilitate, care în prezent se consideră a fi încălcate. Or, respectivele acte administrative nu au fost contestate, iar in temeiul Legii nr. 554/2004 se bucură de prezumție de legalitate și produc efecte juridice, fiind pe deplin opozabile erga omnes.

Bunurile a căror achiziționare este considerata neeligibilă fac parte integrantă din procesul de producție. Intimata-reclamantă a realizat o prezentare a soluției tehnice propusă pentru modernizarea fluxului tehnologic, pentru a demonstra că bunurile considerate a fi neeligibile sunt în mod indubitabil parte integrantă a procesului de producție și a concluzionat că este de natura evidenței faptul că bunurile achiziționate au aplicație directă în toate etapele de producție, fiind parte a unui circuit funcțional integrat.

Achiziționarea tuturor bunurilor ce fac obiectul prezentei cauze reprezintă cheltuieli eligibile, atât prin analizarea actelor normative incidente, cât și prin prisma funcționalității acestora în cadrul procesului de producție. Toate cheltuielile în discuție se încadrează în sfera celor eligibile, astfel cum acestea sunt definite de Ordinul nr. 184/2008 și H.G. nr. 759/2007. Totodată, cheltuielile în discuție au evident caracter eligibil și prin raportare la prevederile Ghidului solicitantului, respectiv Capitolul IV - Cheltuielile eligibile, Subcapitolul IV.2 - Cheltuieli considerate eligibile după semnarea contractului de finanțare, Secțiunile 3.1 Achiziția de instalații și echipamente - cu excepția leasingului, 4.1 Aplicații informatice, 4.2 Brevete, licențe și know-how, soluții tehnice nebrevetate, inclusiv software legal de procesul de producție și cerințele manageriele ale întreprinderii și în strânsă legătură cu echipamentele achiziționate prin proiect, 6 Instruire specializată pentru personalul operativ (în cazul achizițiilor de tehnologie/echipamente/software. Toate bunurile achiziționate și respinse la plată sunt direct legate de obiectivul și de rezultatele urmărite prin Proiect, fiind necesare în ansamblu pentru atingerea tuturor indicatorilor de rezultat asumați și în conformitate cu cerințele manageriale ale întreprinderii.

2.5. Răspunsurile la întâmpinare

2.5.1. Recurenta Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest a formulat răspuns față de întâmpinarea depusă de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acesteia.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

Referitor la susținerile intimatei în sensul că recurenta a aprobat inițial cheltuielile in discuție, iar recurenta MFE a înlăturat aceasta decizie, se impun unele clarificări esențiale.

Potrivit Acordului-Cadru de delegare de atribuții, competenta in ceea ce privește verificarea finala, autorizarea/respingerea la plata a cheltuielilor solicitate la rambursare, precum și efectuarea efectiva a plății către beneficiar aparțin in exclusivitate Ministerului Fondurilor Europene, in calitate de autoritate competenta cu rol decizional. Aceste argumente sunt susținute temeinic și de O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale, precum și de H.G. nr. 457/2008 privind gestionarea și coordonarea instrumentelor structurale, in cuprinsul cărora se stipulează faptul ca Autoritățile de Management sunt responsabile cu angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.

După cum reiese și din Acordul-cadru de delegare după primirea cererii de rambursare, recurenta procedează doar la o verificare administrativa preliminară a cererii, urmând ca apoi sa o transmită MFE, in vederea verificării ei in integralitate, autorizării/respingerii la plata a cheltuielilor solicitate la rambursare și efectuării plății către beneficiar.

Din acest motiv, a susținut și în cuprinsul recursului formulat faptul ca actul administrativ vătămător este cel emis de către MFE, respectiv Decizia nr. 24485/05.02.2015- Raportul Comisiei de Soluționare a contestație. Notificarea sa reprezintă doar o simpla operațiune administrativa, o înștiințare a beneficiarului asupra autorizării sau respingerii la plata a sumelor solicitate la rambursare autorizarea/respingerea la plata de către MFE.

Cu privire la achiziția de rafturi cu polițe inclinate și rafturi depozitare jgheaburi, Ordinul nr. 184/2008 stipulează faptul ca sunt eligibile doar acele cheltuieli pentru achiziția de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar, respectiv achiziția de instalații și echipamente, care sunt necesare pentru și legate de ciclul de producție.

Rafturile prevăzute in buget nu aveau implicare în activitatea productiva, aferenta codului CAEN 2712- Fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității pentru care s-a primit finanțarea, ci erau destinate activității de depozitare și gestionare a materiei prime și a produselor finite, după cum susține și intimatul-reclamant in cuprinsul adresei nr. x/2013, prin care răspunde solicitării de clarificări.

Ghidul solicitantului la Capitolul 2 - "Criterii de eligibilitate" stipulează faptul ca "echipamentele care fac obiectul proiectului trebuie sa contribuie nemijlocit la realizarea de bunuri/servicii specifice activității economice care face obiectul proiectului", respectiv producția de relee, tablouri electrice, întrerupătoare etc. Or, nu se poate afirma faptul ca rafturile de depozitare contribuie in mod nemijlocit la realizarea, respectiv la producția efectiva de relee, tablouri electrice etc.

Cu privire la achiziția de echipament pentru gestiunea depozitului, soft echipament gestiune depozit și servicii de instruire folosire echipamente, din cuprinsul planului de afaceri reiese in mod evident faptul ca sistemele 1T care au fost achiziționate in cadrul proiectului nu sunt aferente fluxului de producție in care sunt angrenate echipamentele care contribuie nemijlocit la realizarea produsului finit, ci in diverse activități care nu au nicio legătura cu activitatea de producție pentru care s-a primit finanțarea. De asemenea, licențele se folosesc in procesul de proiectare, etichetare și nu in procesul de producție.

Raportat la susținerile reclamantei, și in situația in care inițial unele cheltuieli au fost apreciate ca fiind eligibile, este posibila reverificarea eligibilității cheltuielilor, nefiind obligatorie revocarea/anularea unor acte administrative anterioare care au constatat eligibilitatea acestora. Această concluzie se desprinde in mod evident din interpretarea clauzelor prevăzute la art. 8 alin. (23), respectiv (35) din Contractul de finanțare nr. x/27.11.2013. De asemenea, declararea eligibilității unei cheltuieli este un atribut care aparține in exclusivitate recurentei MFE, in calitate de autoritate cu rol decizional.

2.5.2. Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Ministerului Fondurilor Europene a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a excepției tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

În motivarea răspunsului, s-a arătat că sentința a fost comunicată pârâtului Ministerului Fondurilor Europene la data de 28.12.2016, prin serviciul poștal, sub nr. x, înscris pe plicul de corespondență; iar termenul de 15 zile, în care pârâtul Ministerul Fondurilor Europene putea formula recurs a început să curgă la data de 29.12.2015 și s-a împlinit la data de 13.01.2016. Cererea de recurs, cu motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene a fost înaintată prin scriptul cu nr. x/30.12.2015, către Curtea de Apel Cluj și transmisă Curții de Apel Cluj prin serviciul poștal, la data de 05.01.2016, conform datei de pe borderoul semnat și ștampilat de agentul poștal, înlăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, care se împlinea în data de 13.01.2016.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus un punct de vedere față de raportul întocmit, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca vădit nefondate în baza art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.. A mai arătat că acțiunea a fost formulată in termenul de prescripție, iar aceasta excepție nu a fost invocată in termen în fața primei instanțe și a reiterat celelalte apărări formulate pe cale de întâmpinare.

Prin încheierea din 13 martie 2018, completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că excepția tardivității recursului formulat de recurentul MFP (excepție invocată de intimata-reclamantă) este nefondată și că cererile de recurs formulate îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată.

La termenul de judecată din data de 18.09.2018, intimata-reclamantă a invocat excepția tardivității recursurilor declarate de recurenta-pârâtă Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest, atât împotriva sentinței, cât și împotriva încheierii.

3.2. Cu privire la excepția tardivității recursurilor declarate de recurenta-pârâtă Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest

Cu privire la această excepție, Înalta Curte constată că este nefondată. Astfel, sentința a fost comunicată recurentului la data de 28.12.2015 la sediul din jud. Cluj și la data de 05.01.2016 la sediul din Cluj Napoca, Calea x nr. 2, jud. Cluj, iar încheierea recurată a fost comunicată la data de 22.02.2016 la sediul din jud. Cluj și la data de 23.02.2016 la sediul din Cluj Napoca, Calea x nr. 2, jud. Cluj .

Cum citarea și comunicarea actelor de procedură în fața primei instanțe a fost realizată atât la sediul social, cât și la sediul secundar, se va avea în vedere pentru curgerea termenului de recurs ca moment de începere data la care a fost realizat ultimul act de procedură, acesta fiind în cazul sentinței data de 05.01.2016, iar în cazul încheierii, data de 23.02.2016.

Recursul recurentului împotriva sentinței a fost declarat la data de 20.01.2016 prin email, iar recursul împotriva încheierii la data de 10.03.2016 prin email .

Având în vedere faptul că recursul se poate formula, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, se constată că ambele recursuri sunt formulate în interiorul termenului peremptoriu prevăzut de lege, astfel că excepția va fi respinsă ca nefondată.

3.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenții-pârâți cu privire la sentință

3.3.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței

În ceea ce privește motivul de prin care se invocă excepția prescripției acțiunii, Înalta Curte constată că se impune verificarea caracterului de ordine publică sau de ordine privată a acestei excepții, prin raportare atât la prevederile art. 11 alin. (1) și (5) din Legea contenciosului administrativ, cât și la prevederile din C. civ. referitoare la prescripția extinctivă.

Or, contractul ce a stat la baza emiterii actelor administrative contestate este Contractul de finanțare nr. x/27.11.2013, contract ce intră, din perspectiva aplicării în timp a normelor juridice privind prescripția extinctivă, sub imperiul noului C. civ.

Conform art. 11 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, termenul de 6 luni de introducere a acțiunii în fața instanței de contencios administrativ este calificat de legiuitor ca fiind un termen de prescripție extinctivă.

În ceea ce privește regimul juridic aplicabil prescripției, prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 emisă de ICCJ-Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat cu caracter obligatoriu că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., 1 octombrie 2011.

Conform prev. art. 2513 din noul C. civ., intitulat "Momentul până la care se poate invoca prescripția", "prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate."

Or, recurentul-pârât nu a invocat prescripția prin întâmpinare în fața primei instanței, această excepție fiind invocată direct în fața instanței de recurs prin cererea de recurs. Ca atare, cum în mod corect a invocat intimata-reclamantă, recurenta este decăzută din dreptul de invoca prescripția extinctivă, instanța de recurs constatând acest aspect și nemai analizând argumentele concrete aduse de recurent în susținerea caracterului fondat al excepției prescripției.

Cu privire la fondul recursului, recurentul a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitor la nemotivarea sentinței.

Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în cond. art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, instanța de fond a analizat și a răspuns argumentelor esențiale expuse de părți în susținerea poziției lor procesuale și a prezentat raționamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluția dată. Împrejurarea că instanța nu s-ar fi aplecat asupra tuturor subargumentelor invocate de recurenta-pârâtă nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură sătranșeze soluția în cauză.

În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea sau motivarea contradictorie nu pot fi reținute raportat la sentința atacată.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce privește motivele de casare subsumate motivului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În esență, se invocă faptul că, în conformitate cu Ordinul nr. 184/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul operațiunilor 1.1.a, sunt eligibile cheltuieli pentru achiziția de bunuri din cat