ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2220/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 8 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. și Comisia de Contestații a Casei sectoriale a M.A.I., comisie care face parte integrantă din structura Casei de Pensii Sectorială a M.A.I., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea deciziei de pensionare nr. 225.697 din 14.03.2022, emisă de Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului pensiei; anularea Hotărârii Comisiei de Contestații a Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. nr. 24.148 din ședința din data de 24.05.2022, luată ca urmare a contestației depuse în data de 11.04.2022, înregistrată cu nr. x din 28.04.2022; obligarea pârâtei la aplicarea sporului conferit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 11, pentru 15, 20, 25 de ani vechime în serviciul militar, adică un spor de 10%, 15%, 20% la cuantumul pensiei nete, după aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență nr. 59/2017; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, art. 99 alin. (2), art. 100 și art. 105 și ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 11.

Prin sentința civilă nr. 2101 din 17 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat apel, iar, prin cererea formulată la data de 12 aprilie 2023, apelantul-reclamant a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 648 din 7 august 2017, învederând faptul că, până în prezent, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra motivului de neconstituționalitate extrinsec referitor la încălcarea exigențelor legale și constituționale constând în solicitarea avizului Consiliului Legislativ.

În concret, a arătat că, din această perspectivă, Curtea Constituțională a statuat că Guvernul este obligat să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte de a adopta o ordonanță de urgentă, iar nerespectarea acestei obligații duce la neconstituționalitatea actului normativ adoptat în ansamblul său, sens în care a solicitat înaintarea excepției în cauză spre competentă soluționare Curții Constituționale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României.

Referitor la cererea de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate, intimata-pârâtă a formulat punct de vedere prin care a învederat că aceasta este inadmisibilă prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât respectivele prevederi din ordonanță nu au legătură cu soluționarea cauzei pendinte, obiectul acesteia fiind recalcularea pensiei în forma nemodificată de punctul 3 art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin decizia nr. 3462/2023 din 6 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant și, totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2101/17.11.2022 pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, instanța a reținut că, în speță, deși apelantul a invocat ca reprezentând obiect al excepției de neconstituționalitate O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul ei, în realitate, solicitarea apelantului constă într-o metodă de interpretare a unor norme de drept prin prisma principiului neretroactivității legii (în speța supusă analizei, a unei norme care ulterior a fost modificată).

În acest sens, a indicat faptul că, prin O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial nr. 648/07.08.2017, prin art. VII, a fost modificat art. 60 din Legea nr. 223/2015, astfel:

"La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei". Prin urmare, instanța a apreciat că reclamantului, pensionat începând cu data de 23.10.2021, i se aplică legea în vigoare la data stabilirii dreptului la pensie, inclusiv plafonul net prevăzut de art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

În acest context, instanța a reținut că ceea ce se urmărește prin interpretarea unor dispoziții din legea anterioară, prin raportare la normele de drept intervenite ulterior, sunt considerate metode de interpretare care nu pot intra în conflict cu normele constituționale, acestea fiind instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speță, a judecătorului cauzei și ele nu se confundă cu textele de drept pe care le interpretează.

De asemenea, instanța a mai statuat că nemulțumirea apelantului cu privire la concluziile conturate și la modalitatea de interpretare de către judecătorul fondului a unor norme de drept din conținutul ordonanței atacate, rezultat al folosirii anumitor metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluționarea unei cauze, nu pot fi circumscrise unui obiect al unei excepții de neconstituționalitate.

Cât privește fundamentul criticilor de neconstituționalitate, instanța a constatat că acesta nu se regăsește, în condițiile în care însuși petentul a arătat că actul în vigoare, așa cum este aplicabil, și-a însușit toate cerințele înscrise de avizul Consiliului Legislativ emis până la aprobarea acestuia, prin lege.

Totodată, a mai reținut că forma eventual avută de proiectul de ordonanță de urgență nu este cea intrată în vigoare și aprobată de Parlament, ci cea care ține cont de condițiile despre care însuși petentul arată că au fost impuse prin avizul emis la data de 7 august 2017 de către Consiliul Legislativ, așa încât nu se dovedește formalismului în solicitarea acestuia, el fiind eficient emis și aplicat asupra actului normativ mai înainte de a fi aprobat și publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, instanța a mai reținut că scopul dispozițiilor legale este acela ca actul normativ să fie supus controlului de legalitate din partea organismului specializat al statului și, doar în măsura în care acest aviz ar fi fost ignorat și păstrată forma în care proiectul ar fi fost eventual elaborat, s-ar fi putut vorbi despre o respectare formală a obligației solicitării lui.

Însă, în accepțiunea instanței, faptul că modificările au fost aplicate direct asupra actului propus a deveni normă, fără a se schimba și data adoptării lui, nu poate însemna că avizul nu ar fi fost eficient și avut în vedere mai înainte ca ordonanța să devină act normativ cu puteri depline prin publicarea în Monitorul Oficial, ca urmare a adoptării sale prin lege.

Instanța de apel a conchis în sensul că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă întrucât metodele de interpretare a normelor de drept nu pot fi considerate ca fiind legi, ordonanțe sau texte de drept în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind, astfel, întrunite condițiile impuse prin aceste dispoziții.

Împotriva soluției prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, reclamantul A. a declarat recurs, în termen legal, învederând faptul că soluția instanței de judecată este greșită, fiind în neconcordanță cu dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Detaliind, recurentul a învederat că, prin aplicarea întocmai a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, îi sunt luate și alte drepturi acordate, legal, cadrelor militare, și anume: în conformitate cu Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 11, pensionarii militari decorați cu ordinul Meritul Militar clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20% al cuantumului pensiei; b) în cazul de față, plafonarea cuantumului pensiei la media soldelor comunicate prin adeverința nr. 307.099 din 10.11.2021 de către U.M. 0358 - Inspectoratul pentru Situații de Urgență "General Magheru" al Județului Vâlcea, îi suprimă un drept legal (sporul de 10%), conferit de art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în acest sens fiind tratat ca și cum nu i s-ar fi conferit semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru maiștri militari și subofițeri, pentru XV de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.

Totodată, a susținut încălcarea exigențelor legale și constituționale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ, precum și încălcarea principiului legalității, în opinia sa, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, republicată, art. 24 alin. (2) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, art. 29, pct. III, lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, republicat, actualizat, respectiv art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Detaliind, recurentul a arătat că, din cuprinsul textelor de lege mai sus invocate și, luând în considerare interpretarea sintagmei "avizează proiectele de acte normative", prevăzută de art. 79 alin. (1) din Constituția României, republicată, rezultă că avizul Consiliului Legislativ trebuie solicitat anterior adoptării proiectelor de acte normative (exemplificând în acest sens cu paragrafele 61 și 62 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 23/2020, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului, precum și cu paragrafele 46-48 și 51 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 25/2020, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului).

Astfel, a susținut că, în fapt, O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost adoptată în data de 4 august 2017, fără a se solicita și a avea avizul Consiliului Legislativ, așa cum prevăd dispozițiile imperative ale textelor de lege sus invocate, în acest sens recurentul făcând trimitere la fișa legislativă a actului normativ (L 209/2017 - Senatul României).

De asemenea, a mai susținut că excepția de neconstituționalitate referitoare la O.U.G. nr. 59/2017, pentru motive de neconstituționalitate extrinsecă este dovedită și prin consultarea site-ului Consiliului Legislativ (detaliere aviz nr. x/07.08.2017).

Recurentul a conchis în sensul că, din cele prezentate, rezultă cu certitudine faptul că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, iar solicitarea avizului s-a realizat în mod formal întrucât a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017.

De asemenea, a învederat că această situație de fapt este similară cu cea reținută la paragrafele 64 - 67 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 23/2020, excepție ridicată de Avocatul Poporului, precum și la paragrafele 52 - 53 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 25/2020, excepție identică ridicată tot de Avocatul Poporului, față de care Curtea Constituțională a statuat în că, pentru a nu se compromite rolul Consiliului Legislativ, este obligatoriu ca înregistrarea solicitării avizului la Consiliul Legislativ să se realizeze înainte de emiterea ordonanței de urgență.

Evidențiind faptul că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, potrivit dispozițiilor imperative sus invocate, recurentul a apreciat că acest viciu de neconstituționalitate încalcă prevederile art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, motiv pentru care, în accepțiunea sa, sancțiunea este neconstituționalitatea actului normativ în discuție în ansamblul său.

În susținerea acestei excepții, recurentul a făcut trimitere și la paragraful 80 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 140/2019 în care instanța de contencios constituțional a statuat că "legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, de «organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială a legislației României». Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituționalitatea legii sau ordonanței.

Nu în ultimul rând, recurentul a subliniat faptul că instanța de contencios constituțional a statuat în sensul că Guvernul este obligat să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte de a adopta o ordonanță de urgență, iar nerespectarea acestei obligații duce la neconstituționalitatea actului normativ adoptat în ansamblul său. În acest sens, a făcut trimitere la paragraful 47 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 229/2020, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 25/2020, excepție ridicată de Avocatul Poporului, respectiv paragraful 68 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 23/2020, excepție ridicată tot de Avocatul Poporului.

În încheiere, pentru argumentele expuse, recurentul a solicitat înaintarea excepției în cauză spre competentă soluționare Curții Constituționale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 471 alin. (6) din C. proc. civ.

Față de recursul comunicat, la 15 septembrie 2023, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 486-488 C. proc. civ. cu privire la motivarea recursului, sens în care a solicitat să se constate nulitatea recursului promovat de recurentul-reclamant, iar la 26 septembrie 2023, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecat acordat în cauză, Înalta Curte, după deliberare, a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii și, totodată, a rămas în pronunțare asupra recursului cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Având în vedere că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluție de respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale a României, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Examinând, în continuare, partea din decizia recurată referitoare la respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, reținând, în esență, că, deși apelantul a invocat ca reprezentând obiect al excepției de neconstituționalitate O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul ei, în realitate, critica apelantului se referă la interpretarea unor norme de drept prin prisma principiului neretroactivității legii, acestea fiind instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speță, a judecătorului cauzei.

Reținând că metodele de interpretare nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează și nici cu concluziile la care ajunge interpretul, instanța de apel a conchis în sensul că nu sunt întrunite condițiile impuse prin dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât metodele de interpretare a normelor de drept nu pot fi considerate legi, ordonanțe sau texte de lege.

Instanța de recurs constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Pentru a fi admisibilă, excepția de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume: (i) excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; (ii) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (iii) excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; (iv) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța de apel, în fața căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu a analizat excepția de neconstituționalitate din perspectiva îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ci a reținut ca motiv de inadmisibilitate a excepției faptul că este o problema de interpretare a normei legale.

Prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea a considerat că are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențial în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției. Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare."

De asemenea, prin Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Curtea a statuat că, "în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel, și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie."

Analizând criticile de neconstituționalitate formulate cu privire la diferite dispoziții legale din perspectiva modului de interpretare a acestora de către destinatarii normelor, Curtea Constituțională a pronunțat decizii interpretative prin care, păstrând textul legal în fondul activ al dreptului, a sancționat interpretarea care a dat valențe de neconstituționalitate acestuia, stabilind interpretarea care face textul compatibil cu dispozițiile Legii fundamentale (de ex: Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015).

Mai mult, se reține că, în ceea ce privește neconstituționalitatea unui act normativ pentru motive extrinseci, cum ar fi lipsa avizului Consiliului Legislativ, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate cu privire la aspecte de neconstituționalitate extrinsecă privind procedura de adoptare a actului normativ în cadrul controlului de neconstituționalitate a posteriori, și nu doar în cadrul controlului a priori.

Pe lângă nelegalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale pe motive care țin de competența de apreciere a instanței de contencios constituțional, instanța de apel a apreciat asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate, cu încălcarea competenței Curții Constituționale, singura autoritate care asigură controlul constituționalității unei ordonanțe a Guvernului.

Prin urmare, se impune admiterea recursului și casarea în parte a deciziei atacate, cu referire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, în ceea ce privește cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional. În rejudecare, instanța de apel va analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale a României din perspectiva îndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 3462/2023 din 6 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant.

Casează, în parte, decizia nr. 3462/2023 din 6 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și trimite spre o nouă judecată cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.