ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3462/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Medicală - Comisia centrală de expertiză medico - militară, a solicitat anularea Deciziei medicale asupra capacității de muncă nr. 397/16.12.2020 și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie din care să rezulte că reclamanta este aptă, necondiționat sau nelimitat, să îndeplinească serviciul în poliție, precum și plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 14 din 8 februarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Medicală.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

A invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., arătând că hotărârea este nelegală prin prisma interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști, raportate la dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

În motivare, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în fața instanței de fond cu privire la faptul că Decizia medicală nr. x/23.07.2020 emisă de către Comisia de expertiză medico-legală de pe lângă Spitalul Militar de Urgență Regina Maria Brașov nu putea produce efecte juridice, deoarece nu a fost avizată favorabil de către Comisia centrală de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă ce funcționează la nivelul Direcției Medicale a Ministerului de Interne, condițiia avizării fiind una imperativă.

Particularitatea cauzei, respectiv nelegalitatea Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020 (decizia contestată în cauză) rezidă în faptul că, ulterior neacordării avizului, Comisia centrală de expertiză, cu depășirea competențelor legale, s-a subrogat practic în drepturile și competențele Comisiei de expertiză medico-legală teritoriale. Expertizarea medicală se realizează de către comisiile de specialitate de pe lângă spitale (în speță, Spitalul Militar de Urgență Regina Maria Brașov), rolul Comisiei Centrale de expertiză fiind exclusiv acela de a aviza expertizele astfel realizate.

În opinia recurentei-reclamante, modul în care a acționat Comisia centrală de expertiză în cazul său reprezintă o încălcare flagrantă a normelor de drept aplicabile în materie, actul administrativ emis fiind dat cu depășirea competenței și cu încălcarea art. 5 din H.G. nr. 677/2003 ce reglementează procedura legală aplicabilă, în acest sens fiind și dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că nu a fost niciodată examinată clinic sau paraclinic de către Comisia centrală de expertiză și că nu a fost convocată pentru realizarea unei expertize medico-legale în virtutea respectării dispozițiilor art. 17 alin. (1) din anexa la Ordinul comun nr. M 66/98/3005/8966/2016.

În aceste condiții, a criticat reținerea instanței de fond potrivit căreia propunerea concediilor medicale de către Comisia centrală de expertiză s-a realizat în beneficiul reclamantei, prin acordarea acestor concedii dându-i-se posibilitatea să modifice certificatul de încadrare în grad de handicap de care beneficia. Astfel, a considerat recurenta-reclamantă că, în beneficiul său, ar fi fost ca procedura de control să se realizeze legal, cu aducerea la cunoștință a tuturor drepturilor pe care le avea în această procedură, fapt asupra căruia instanța de fond nu s-a aplecat. Totodată, a mai susținut că nu există un temei de drept care să confere posibilitatea Comisiei Centrale de expertiză să recomande acordarea de concedii medicale, respectiv să realizeze expertize de specialitate, fără consultația prealabilă sau măcar înștiințarea celui vizat de expertiză.

În continuare, a arătat că în cazul în care Comisia centrală de expertiză nu aviza favorabil raportul întocmit la nivel teritorial era obligată să motiveze această neavizare și să solicite emitentului refacerea raportului, în niciun caz să se subroge acestuia, cu depășirea competenței, și să elibereze propria decizie. Lipsa avizului favorabil aplicat unei decizii necomunicate persoanei vizate, nu poate conduce la situația realizării raportului de evaluare direct la Comisia centrală care, în esența ei, este o comisie de contestații.

În plus, a considerat că instanța de fond nu a analizat condițiile realizării legalității actelor administrative, respectiv: actul administrativ să fie emis cu procedura și în forma cerută de lege; actul administrativ să corespundă scopului legii și actelor normative ale autorităților administrației publice superioare; actul administrativ să fie oportun.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că a dovedit, cu actele medicale administrate ca înscrisuri, faptul că afecțiunea de care suferă - Psoriazis vulgar cronic - pe 2% din suprafața corpului (afecțiunea fiind catalogată ca boală cronică neinfecțioasă, fără risc contagios, netransmisibilă) a avut o evoluție favorabilă, neimpunându-se o limitare pentru îndeplinirea serviciului în poliție.

Stabilirea corectă a diagnosticului prezintă o importanță deosebită în vederea aplicării criteriilor de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea prevăzută de Anexa la H.G. nr. 56/2012.

Astfel, conform referatelor medicale eliberate de medicii specialiști dermatologi, recurenta-reclamantă a arătat că suferă de psoriazis vulgar ce reprezintă tipul clasic, comun și este cel mai frecvent întâlnit. Această formă a bolii nu este prevăzută în criteriile de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea, prevăzute de Anexa la H.G. nr. 56/2012, neexistând în acest sens nicio limitare sau afectare a capacității de muncă.

A mai arătat recurenta-reclamantă că actul reținut de către instanța de fond ca fiind determinant în stabilirea legalității deciziei atacate, respectiv Certificatul de handicap nr. x/18.11.2020 a fost anulat prin sentința civilă nr. 561/03.06.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2020. Cu referire la acest aspect, a considerat că nu poate fi primită interpretarea dată de instanța de fond potrivit căreia chiar dacă decizia contestată a fost emisă ca urmare a unui act anulat judecătorește, aceasta urmează să producă efecte juridice întrucât la momentul emiterii lui, actul inițial era în vigoare. În opinia sa, această interpretare este vădit nelegală, fiind contradictorie principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Medicală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința atacată este temeinică și legală.

În esență, a precizat că activitatea de expertiză medico-militară în sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională este reglementată de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, de H.G. nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, de H.G. nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști și de Ordinul Comun nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară.

Totodată, a arătat că recurenta-reclamantă a fost declarată "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție" prin Decizia Medicală nr. x din 23.07.2020, emisă de Comisia teritorială de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență Brașov, decizie care nu a fost avizată favorabil de către Comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne. În acest sens, conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. c) din Ordinul Comun al ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară recurenta-reclamantă a fost convocată pentru reevaluare de specialitate la Comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne, fiind emisă Decizia medicală nr. 397/16.12.2020, contestată în cauză.

În opinia intimatului-pârât, sentința recurată este legală, prima instanță constatând în mod corect că recomandarea/avizul cuprins în Decizia medicală nr. 397/16.12.2020 este legală, reflectând întocmai încadrarea în criteriile de la pct. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 56/2012. Pentru afecțiunea de psoriazis în forma de remisie, cu incapacitate adaptativă de 20-49%, aptitudinea prevăzută de normele legale este apt limitat, fără încadrare în grad de invaliditate.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a investit instanța de contencios administrativ cu contestație împotriva Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020 privind evaluarea capacității de muncă, emisă de Comisia centrală de expertiză medico - militară a Ministerului Administrației și Internelor.

Prin actul administrativ atacat, având în vedere diagnosticul clinic și funcțional Psoriazis localizat în perioada de remisiune. Suprapondere, s-a stabilit că reclamanta este aptă limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție, prezentând o deficiență funcțională ușoară - I.A=35%, termenul de revizuire fiind de 6 luni.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând, în esență, că Decizia medicală nr. 397/16.12.2020 privind evaluarea capacității de muncă a Comisiei centrale de expertiză medico - militară a Ministerului Administrației și Internelor a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și reflectă încadrarea în criteriile de la punctul 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 56/2012, raportat la diagnosticul reclamantei.

Instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, constată că soluția Curții de apel este corectă, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanțe considerând că a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști, raportate la dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că a fost urmată procedura legală de emitere a deciziei medicale nr. 397/16.12.2020 privind evaluarea capacității de muncă, nefiind depășite competențele legale ale Comisiei centrale de expertiză medico - militară a Ministerului Administrației și Internelor, care nu s-a subrogat în drepturile și competențele Comisiei de expertiză medico-legală teritoriale.

Având în vedere funcția pe care o ocupă recurenta-reclamantă, respectiv aceea de agent șef în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, Înalta Curte reține că evaluarea capacității de muncă este guvernată de norme speciale, care derogă de la cele de drept comun privitoare la încadrarea în grad de handicap și la încadrarea în grad de invaliditate.

În acest sens, sunt incidente și prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei dispozițiile H.G. nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști, H.G. nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și Ordinul Comun al ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară.

Potrivit art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 677 din 12 iunie 2003, privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști:

"Expertizarea medicală în vederea evaluării capacității de muncă a polițistului se face prin comisiile de specialitate de pe lângă spitalele din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu avizul Comisiei centrale de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă ce funcționează la nivelul Direcției medicale a Ministerului de Interne, în baza prevederilor legislației specifice în vigoare și ale ordinului ministrului de interne."

În speță, recurenta-reclamantă s-a prezentat la data de 20.07.2020 la Spitalul Militar de Urgență Regina Maria Brașov, fiind internată în vederea evaluării stării de sănătate și precizării poziției medico-militare de către Comisia medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență. În urma acestei evaluări a fost emisă Scrisoarea Medicală cu recomandarea: apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție, cu revizuire la 12 luni, conform H.G. nr. 56/2012 și, ulterior, Decizia medicală nr. x/23.07.2020 eliberată de aceeași Comisie, comunicată recurentei-reclamante, potrivit mențiunii de pe verso -"am luat cunoștință/sunt de acord", însușită de aceasta prin semnătură.

Decizia medicală nr. x/23.07.2020 a fost eliberată, așadar, de o Comisie de expertiză medico-legală teritorială, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 677/2003, însă nu a fost avizată favorabil de către Comisia centrală de expertiză medico-militară din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a apreciat că încadrarea diagnosticului clinic și funcțional al persoanei în cauză nu este corectă raportat la prevederile baremului medical prevăzut de H.G. nr. 56/2012 - punctul 13 - Afecțiuni dermatologice.

În această situație, respectiv în cazul neavizării deciziei medicale emise de o Comisie de expertiză medico-legală teritorială, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile baremului medical, devin incidente dispozițiile speciale în materie ale art. 13 alin. (1) lit. c) din Ordinul comun nr. M.66/98/3005/8966/2016 din 17 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară potrivit cărora:

"(1) Comisia centrală de expertiză medico-militară are următoarele atribuții: lit. c) convoacă și/sau expertizează prin internare sau pe baza documentelor medicale pacientul, iar atunci când consideră necesar examinează pacienții care urmează să fie expertizați în ședință, în cazul neavizării deciziilor medicale, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile Baremului medical și emite o nouă decizie medicală, hotărârea urmând a fi comunicată și comisiei de expertiză medico-militară emitente. Convocarea pacientului se face printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire a acesteia;"

Din dispoziții legale redate anterior reiese cu evidență competența Comisiei centrale de expertiză medico-militară a Ministerului Administrației și Internelor de a convoca și expertiza sau, atunci când consideră necesar, de a examina medical pacienții, în cazul neavizării deciziilor medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară, precum și de a emite o nouă decizie medicală. Astfel, nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia expertizarea medicală se realizează doar de către Comisiile de specialitate teritoriale, rolul Comisiei centrale de expertiză fiind exclusiv acela de a aviza expertizele medicale realizate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, Comisia centrală de expertiză medico - militară a Ministerului Administrației și Internelor nu s-a subrogat în drepturile și competențele Comisiei de expertiză medico-legală teritoriale atunci când a emis Decizia medicală nr. 397/16.12.2020 privind evaluarea capacității de muncă a recurentei-reclamante, aceasta având competența legală de a expertiza pacienții pe baza documentelor medicale și de a emite o nouă decizie.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate ale Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020 din punct de vedere al modului de realizare al expertizei medico-legale și al constatărilor din cuprinsul deciziei, Înalta Curte reține că sunt, de asemenea, nefondate, motiv pentru care le va respinge.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora nu a fost niciodată examinată (clinic sau paraclinic) de către Comisia Centrală de expertiză medico-militară, câtă vreme expertiza medicală se poate realiza și pe baza documentelor medicale ale pacientului, nefiind obligatorie internarea, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. c) din) din 17 mai 2016, redate anterior. De altfel, în cuprinsul deciziei medicale contestate sunt menționate toate actele în baza cărora s-a realizat evaluarea capacității de muncă a persoanei în cauză.

Sunt nefondate și criticile privind realizarea expertizei medicale de către Comisia Centrală de expertiză medico-militară fără convocarea sau înștiințarea celui vizat de expertiză. În acest sens, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a avut cunoștință de Decizia medicală nr. x/23.07.2020 emisă de Comisia teritorială de specialitate, fiind de acord cu încadrarea - aptă limitat pentru îndeplinirea serviciului de poliție -, pe care nu a contestat-o și pe care și-a însușit-o prin semnătură, potrivit mențiunii de pe verso deciziei .

Totodată, din cuprinsul certificatelor medicale emise de Comisia centrală de expertiză medico-militară nr. 275/26.08.2020, nr. 313/23.09.2020, nr. 353/21.10.2020 reiese faptul că s-au recomandat recurentei-reclamante concedii medicale în vederea evaluării stării de sănătate și eliberării unui nou certificat de încadrare/neîncadrare în grad de handicap, stabilindu-se, de fiecare dată, că va reveni la Comisie cu rezultatul investigațiilor. Or, toate aceste certificate medicale poartă semnătura recurentei-reclamante care atestă luarea la cunoștiință la data emiterii, nefiind contestate de aceasta, astfel că nu se poate reține că realizarea expertizei medicale de către Comisia centrală de expertiză medico-militară s-a făcut fără convocarea sau înștiințarea celui vizat de expertiză.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că prin expertiza medicală realizată, intimata-pârâtă Comisia centrală de expertiză medico-militară a urmărit să realizeze o evaluare reală și corectă a stării de sănătate a recurentei-reclamante, având în vedere că la data evaluării de către Comisia teritorială de expertiză, aceasta beneficia de certificatul de încadrare în gradul de handicap accentuat nr. 76/08.01.2020, cu valabilitate 24 de luni, care ar fi condus la o altă încadrare decât cea propusă de Comisia teritorială de expertiză prin Decizia medicală nr. x/23.07.2020, respectiv la recomandarea de ILS (inapt cu scoaterea din evidență - art. 3 din Ordinul MAPN 66/2016) și încadrarea în grad de invaliditate III.

Din cuprinsul Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020 reiese că aceasta a fost emisă în baza mai multor acte medicale, menționate în preambulul actului, printre care și Certificatul de încadrare în grad de handicap ușor nr. 3915/18.11.2020 emis de Consiliul Județean Brașov. Faptul că, ulterior emiterii deciziei medicale contestate, acest certificat de handicap a fost anulat în instanță la cererea recurentei-reclamante, nu poate atrage nelegalitatea Deciziei nr. 397/16.12.2020 câtă vreme, la momentul evaluării stării de sănătate, acest certificat era valabil.

Prin urmare, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că potrivit diagnosticului clinic și funcțional stabilit în cuprinsul deciziei - Psoriazis localizat în perioada de remisiune. Suprapondere, cu deficiență funcțională ușoară - I.A=35%, în mod corect s-a stabilit că recurenta-reclamantă este aptă limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție, fiind respectate criteriile și normele de diagnostic și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru polițistii, astfel cum sunt reglementate de pct. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 56/2012.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 14 din 8 februarie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.