ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4156/2024

Ședința publică din data de 27 septembrie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Brașov, solicitând obligarea acesteia din urmă la emiterea unei decizii de încadrare în grad de handicap accentuat.

Cererea reclamantului a fost respinsă, ca inadmisibilă, iar împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs același reclamant, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 43/R/31.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 576/CA/16.06.2022 pronunțată de Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A., solicitând schimbarea acesteia în senul admiterii cererii sale de chemare în judecată, invocând temeiul de drept de la art. 508 alin. (1) pct. 8 și 10 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că instanța de recurs nu avea atribuții de a se pronunța juridic împotriva atribuțiilor intimatei pârâte, fiindu-i încălcate drepturile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituție, care nu interzice drepturile și libertățile cetățenilor în raport cu autoritățile publice, inclusiv autoritatea judecătorească.

Prin decizia nr. 300/09.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, cererea de revizuire întemeiată pe art. 508 alin. (1) pct. 8 și 10 C. proc. civ. a fost respinsă de Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal.

1.2 Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei civile nr. 300 din 09.05.2023 a Curții de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, în principal, și a celorlalte hotărâri pronunțate în cauză, în subsidiar, a declarat recurs reclamantul A., invocând temeiul de drept de la art. 509 pct. 1-7,8,9,11 și art. 510, art. 513 C. proc. civ.

De asemenea, a invocat încălcarea art. 6, 13, 17 și 18 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la împrejurarea că în dispozitivul deciziei nr. 300/2023 se precizează mențiunea "definitivă" în locul mențiunii că hotărârea este recurabilă în condițiile legii.

A precizat că instanțele anterioare au pronunțat hotărâri nelegale prin prisma faptului că nu au administrat în cauză o expertiză medicală care se impunea în cauză față de specificul cauzei deduse judecății.

Totodată, a susținut că instanțele de judecată anterioare s-au substituit în apărătorii părții procesuale adverse, efectuând actul de justiție cu îngrădirea drepturilor procesuale ale recurentului – reclamant.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Brașov, prin Consiliul Județean Brașov, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, cu motivarea, de esență, că prin motivele invocate de recurent nu a fost demonstrată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire așa cum prevăd dispozițiile legale de la art. 509 alin. (1) pct. 1-10 C. proc. civ.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, deși în cuprinsul cererii de recurs au fost invocate o serie de dispoziții legale ce reglementează materia cererii de revizuire și a procedurii de judecată a acestei cereri, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este un recurs iar criticile formulate ar putea fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate prin prisma acestui motiv de nelegalitate.

Astfel, pornind la analiza căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că a fost învestită cu verificarea legalității deciziei de revizuire nr. 300/2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, criticile formulate fiind subsumate cazului de casare care vizează existența unor neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. (5) C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, etc.

În practica judiciară, s-au mai conturat următoarele aplicații ale motivului de recurs prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., care determina nulitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond: încălcarea dreptului la apărare garantat de art. 24 din Constituția României, încălcarea principiului disponibilității, încălcarea principiului contradictorialității, încălcarea principiului oralității dezbaterilor, lipsa dezbaterilor pe fond, vătămare prin nepronunțarea asupra fondului cererii de intervenție admise în principiu, decăderea din proba testimonială în anumite condiții vătămătoare pentru partea care a solicitat proba, încălcarea principiului nemijlocirii.

Aplicând aceste considerați de ordin jurisprudențial în cauză, critica recurentului – reclamant referitoare la neadministrarea unei probe cu expertiza medicală de către instanțele care au pronunțat hotărâri în cauză este nefondată față de împrejurarea că oportunitatea, aprecierea și utilitatea administrării unei probe este atributul primei instanțe de judecată și reprezintă o chestiune legată de temeinicia sentinței iar nu legalitatea acesteia, neputând fi supusă verificării în calea de atac a recursului față de motivul de casare dezvoltat.

Faptul că instanța a apreciat că nu se impune administrarea probei cu expertiză medicală nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca și o încălcare a dreptului recurentului – reclamant la apărare sau la un proces echitabil, față de dispozițiile art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.".

Sarcina aprecierii probelor revine instanței, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât și în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanța va putea înlătura anumite probe raport de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părților, manifestată cu privire la proba respectivă, ceea ce înseamnă că o atare măsură procesuală este lăsată la aprecierea judecătorului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte conchide că recurentul, în mod absolut nefondat, reclamă încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a neadministrării probelor pertinente, astfel că va înlătura în consecință primul set de critici din recurs.

În continuare, cu referire la următorul set de critici din recurs, Înalta Curte reține că indicarea greșită a căii de atac de către prima instanță nu a prejudiciat partea procesuală declarantă a recursului și nu poate conduce la reformarea sentinței civile atacate din perspectiva dorită de recurentul - reclamant.

Astfel, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, care, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, prevede că sentința civilă din materia contenciosului administrativ este supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, conduce la concluzia evidentă că părții procesuale, independent de mențiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei de revizuire, nu îi era îngrădit dreptul de a ataca soluția respectivă.

În lumina dispozițiilor legale anterior citate, având în vedere și prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte constată că indicarea mențiunii "definitivă" în cuprinsul dispozitivului unei hotărâri nu poate conduce la suprimarea căii de atac pentru partea căreia legea îi conferă posibilitatea formulării recursului, astfel că nu se confirmă nici critica părții că referitoare la îngrădirea drepturilor procesuale ale recurentului.

Așadar, criticile din recurs, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul – reclamant, nu se confirmă și urmează a fi respinse, în integralitate, ca nefondate, cu consecința menținerii soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurentul – revizuent A. împotriva Deciziei nr. 300/R/2023 din 9 mai 2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – revizuent A. împotriva Deciziei nr. 300/R/2023 din 9 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.