Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2024

HOTĂRÂRE
24.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a sub nr. x/2021*, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sector 2, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea certificatului de handicap nr. x/1.07.2015. Prin sentința civilă nr. 6836/19.12.2022, Tribunalul București, secția a II-a a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamant, pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. 2. Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 38 din 10 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul formulat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 6836 din data de 19.12.2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sector 2, ca nefondat. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a formulat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea acestuia.

4. Apărările intimatelor Intimata-pârâtă Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sector 2 a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a cererii de recurs, potrivit art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 197 din C. proc. civ.: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G.

nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." Prin adresa comunicată recurentului la 22 martie 2024, conform procesului-verbal de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 38 din 10 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2024, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 38 din 10 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 38 din 10 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2881/2024
Ședința publică din data de 12 decembrie 2024 Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac, reținând și prevederile art. 499 teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi
ÎCCJ 2024-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3265/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin decizia civilă nr. 1798 din 7 se
ÎCCJ 2025-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3396/2025
Ședința publică din data de 12 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la dat
ÎCCJ 2023-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4406/2023
Ședința publică din data de 05 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalu
ÎCCJ 2025-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1905/2025
Ședința publică din data de 2 aprilie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă