ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 11.03.2021, ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a Tribunalului Brașov prin sentința civilă nr. 190/CA/09.03.2021, reclamantul A. în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate a formulat contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/04.11.2020, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea concluziilor acestuia.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 41 din 28 aprilie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.,în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței civile nr. 41 din 28 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A., prevalându-se de ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A criticat recurentul-reclamant sentința atacată, în esență, sub următoarele aspecte:

Sentința recurată a fost pronunțata cu nerespectarea standardelor impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prima instanță la pronunțarea sentinței în cauza dedusă judecății, nu a procedat la o analiză efectivă a apărărilor recurentului-reclamant.

Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care recurentul-reclamant le-a invocat, judecătorul fondului avea obligația să ceară explicații, să pună în dezbaterea părților toate împrejurările de fapt sau de drept menționate în cererea introductivă, să dispună administrarea probelor necesare, ceea ce nu a făcut, creând astfel o aparență a faptului ca aceste argumente ar fi fost analizate, nu a adus niciun argument in combaterea acestora.

În continuare recurentul arată că, din cuprinsul sentinței atacate, rezultă că instanța nu a reținut faptul că reclamantul a desfășurat activități remunerate în cadrul Biroului Local pentru Expertize Tehnice Judiciare și Contabile al Tribunalului Brașov (aspect corect având în vedere că activitatea de expert tehnic judiciar este o meserie liberală, independentă - iar numirile în lucrările respective au fost făcute de instanțele de judecată), însă se reține eronat după opinia sa, faptul că în fișa de post a reclamantului se regăsesc atribuții privitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și sau speciale - aspect de care nu se face vorbire în raportul ANI.

Apreciază recurentul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii, precum și motive străine de natura cauzei, fără să analizeze motivele invocate de către aceasta prin contestația formulată, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sentința recurată a fost pronunțata cu încălcarea normelor de drept materiale aplicabile in cauza, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, în raport de dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, instanța de fond nu a reținut din raportul ANI nici realizarea de activități plătite BLEJ Brașov și nici că ar exista atribuții în fișa de post a reclamantului privitoare la grupele secundare de muncă, respectiv grupa I și II (care au făcut obiectul grupelor de expertiză) ci a reținut în mod greșit că în fișa de post se regăsesc atribuții privind încadrarea în grupele superioare de muncă I și II.

În mod greșit, instanța de fond nu a reținut exercitarea de activități plătite în cadrul BLEJ Brașov și nici situația de incompatibilitate in realizarea rapoartelor de expertiză privind încadrarea în grupele superioare de muncă.

S-a mai susținut că din lecturarea adresei primită de la ANI nu rezultă nicio interdicție pentru cazul punctual pentru care a solicitat punctul de vedere, singura concluzie fiind de a nu desfășura activitate legată direct sau indirect de atribuțiile din fișa de post.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, nefiind incidente cazurile de casare invocate și prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. Hotărârea a fost pronunțată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind analizate toate argumentele prezentate de părți și administrat probatoriul pertinent și util cauzei, conform art. 255 din C. proc. civ.

De asemenea, judecătorul fondului a reținut în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 96 din Legea nr. 161/2003 privind regimul juridic al incompatibilităților.

La rândul său, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, reluând aspectele prezentate în memoriul de recurs.

1.5 Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 7 iunie 2023, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate și prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

Sentința primei instanțe a validat raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă ANI pentru persoana verificată, recurentul-reclamant A., confirmând că aceasta a încălcat regimul juridic al incompatibilităților constând în aceea că în perioada 2017-2018, având calitatea de inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, a desfășurat activități remunerate în calitate de expert judiciar prin efectuarea de expertize tehnice judiciare în specializarea judiciară "Protecția muncii", activități ce au fost în legătură atât directă, cât și indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționat public, potrivit fișei postului.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 6 C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că sentința primei instanțe cuprinde o motivare adecvată soluției pronunțate, cu arătarea considerentelor care au condus la adoptarea acestei soluții și indicarea temeiului de drept pentru dezlegările date.

Trimiterile făcute de judecătorul fondului la dispoziții legale incidente în cauză au acut ca scop evidențierea diferențelor între activitățile desfășurate de reclamant ca expert judiciar și, dacă acestea au fost în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului.

Este de menționat, în acest sens, că starea de incompatibilitate reținută asupra recurentului-reclamant prin raportul întocmit de intimata ANI, confirmată de prima instanță, s-a fundamentat pe interpretarea și aplicarea în cauză a prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, acesta fiind temeiul de drept al situației factuale examinate în cauză.

În esență, recurentul-reclamant a reproșat instanței, în raport de dispozițiile precitate, obligația acesteia de a arăta, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiții, este de observat că, hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt și textele de lege incidente în cauză, reprezentând, așadar, o motivare în fapt și în drept a sentinței, instanța de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul (I. Leș, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, hotărârea atacată conferind garanțiile necesare pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil și pentru exercitarea controlului judiciar asupra sa, în acord cu prevederile art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

În litigiul dedus judecății, instanța de fond, prin argumente de fapt și de drept, a demonstrat că a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri.

Raportându-se atât la documentele existente la dosar, instanța de fond a arătat motivat care este raționamentul care a condus la soluția pronunțată în cauză, cu întemeierea acesteia în fapt și în drept.

Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, în mod incontestabil, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la respingerea acțiunii, astfel că nu poate fi primită critica recurentei în sensul că hotărârea din fond nu răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a analizat toate înscrisurile administrate în cauză, iar pe cele analizate nu le-a interpretat corect sau judecătorul să trebuia să dispună administrarea probelor necesare se observă că în argumentarea acestora, se tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză pentru a se ajunge la demonstrarea unei alte situații de fapt decât cea reținută de către instanța de fond prin aplicarea art. 264 C. proc. civ., privind aprecierea probelor.

Or, un astfel de motiv vizează temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia și ca atare nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând face obiectul analizei instanței de recurs.

Prin urmare, criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, hotărârea atacată conferind garanțiile necesare pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil și pentru exercitarea controlului judiciar asupra sa, în acord cu prevederile art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

În privința motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Starea de incompatibilitate reținută asupra recurentei-reclamante este definită de prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în care se arată că "funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului."

Recurentul-reclamant A. din anul 2006 și până în prezent deține funcția de inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, iar începând cu anul 2013 a obținut calitatea de expert tehnic judiciar în specializarea "Protecția muncii".

În urma finalizării activității de evaluare s-a constatat că recurentul, având funcția publică de inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât în calitatea de expert judiciar în specialitatea judiciară "Protecția muncii"a desfășurat în perioada 2017-2018 activități remunerate în cadrul Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Brașov care au avut legătură atât directă cât și indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului, fiind astfel încălcate prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Mai este de menționat că, în perioada 2017-2018, reținută în raportul de evaluare contestat, recurentul-reclamantul a întocmit un număr de 78 expertize judiciare, conform datelor comunicate pârâtei de Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Brașov .

Astfel, prin dispozițiile art. 96 din Legea nr. 161/2003, în interpretarea per a contrario a ultimei teze a alin. (1), s-a interzis cumulul funcției publice cu funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate potrivit fișei postului în funcția publică deținută.

Scopul instituirii unei astfel de interdicții este acela de a permite funcționarului public să-și exercite atribuțiile care-i revin cu respectarea principiilor statuate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 188/1999 R, nefiind permis ca natura activității derulate în sectorul public să poată fi afectată, chiar și numai la un nivel potențial, de exercitarea aceleiași activități în sfera privată, în cadrul unei profesii liberale.

Recurentul a considerat că nu se află într-o stare de incompatibilitate susținând, pe de o parte, că activitatea remunerată nu a fost desfășurată în cadrul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Brașov, întrucât onorariile aferente expertizelor sunt stabilite de instanța de judecată și nu reprezintă o remunerație, iar activitatea de expertiză nu este desfășurată în beneficiul Biroului de expertize, cu care nu are încheiat vreun contract.

Pe de altă parte, s-a arătat că expertizele efectuate nu au legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, dovadă în acest sens fiind soluțiile instanțelor de judecată din dosarele în care au fost dispuse expertizele, prin care se arată că nu s-a creat o stare de incompatibilitate.

Premisele unui asemenea argument sunt, în opinia instanței de control judiciar, eronate, cât timp se poate reține, în sfera legăturilor indirecte, o similitudine a activității desfășurate atât în funcția publică deținută, cât și în cadrul profesiei liberale exercitate concomitent cu calitatea de funcționar public, activități ce corespund aceluiași domeniu de formare profesională, așa cum reiese din fișa postului.

Or, legiuitorul a reglementat interdicția unui cumul între funcția publică și activitatea din sectorul privat și pentru situația în care s-ar putea identifica legături indirecte între această activitate și atribuții ale fișei postului de funcționar public, pentru a împiedica pe cel chemat să îndeplinească responsabilitățile stabilite în sarcina sa, în cadrul autorității publice din care face parte, concomitent cu exercitarea unor lucrări similare în activitatea privată, prin raportare la factorul comun al contextului public-privat, cel reprezentat, în cauză, de pregătirea profesională a persoanei fizice în materia experților judiciari.

Așadar, regimul juridic al incompatibilităților funcționarilor publici urmărește să restrângă cumulul funcției publice cu activitățile din sectorul privat, pentru a permite doar practicarea îndeletnicirilor care nu pot interfera cu atribuțiile prevăzute în fișa postului, scopul fiind acela de a asigura, în conformitate cu dispozițiile legale, un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor.

Prin urmare, în deplin acord cu judecătorul primei instanțe, Înalta Curte va valida raționamentul intimatei-pârâte expus în raportul de evaluare contestat, reținând că a fost dovedită starea de incompatibilitate în care s-a aflat persoana verificată, A., în perioadele în care, fiind numit într-o funcție publică de inspector șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov a exercitat concomitent și calitatea de expert judiciar.

În conduita recurentului-reclamant se relevă faptul că în anul 2013, după ce a fost autorizat ca expert judiciar, acesta a solicitat punctul de vedere al ANI cu privire la o eventuală incompatibilitate ce ar decurge din exercitarea simultană a funcției publice de conducere din cadrul ITM Brașov și a activității de expert tehnic judiciar.

Prin răspunsul nr. x/22.07.2013 (fila x vol. I), Agenția Națională de Integritate (ANI) i-a comunicat acestuia că exercitarea simultană a celor două calități generează o stare de incompatibilitate, având în vedere că obiectivele expertizelor în specialitatea protecția muncii vor avea legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului, indiferent de competența teritorială a activității din cadrul ITM.

Așa cum reiese din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul a întocmit expertize care au avut ca obiective încadrarea unor persoane în grupe de muncă, expertul fiind chemat să lămurească dacă activitatea prestată de acestea se încadra într-o anumită grupă de muncă.

Teza afirmată de recurentul-reclamant în sensul că mai multe instanțe de judecată au apreciat că reclamantul poate efectua expertizele dispuse în respectivele dosare, nefiind incompatibil și prin urmare nici Agenția Națională de Integritate nu putea constata această incompatibilitate, este contrazisă de considerentele ce preced.

Așa cum reiese din actele administrate în cauză, conform informațiilor și documentelor transmise de către Inspectoratul teritorial de muncă Brașov, recurentul a deținut funcția publică de conducere de șef serviciu începând cu data de 16. 07. 2001.

În perioada 05. 11.2009-01.03.2010, acesta a deținut funcția de director coordonator adjunct, conform contractului de management nr. x din 5 noiembrie 2009.

De asemenea, începând cu data de 01. 07. 2010, recurentul a exercitat funcția de Inspector șef adjunct în cadrul inspectoratului Teritorial de muncă Brașov.

În aceste coordonate, din verificarea fișei postului aferentă funcției publice de conducere de Inspector șef Adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov printre atribuțiile de serviciu ale recurentului precum și din informațiile transmise de Tribunalul Brașov-Biroul Local de Expertize Judiciare Brașov inspectoratul teritorial de Muncă Brașov, se reține, printre altele, că acesta coordonează activitatea de control a măsurilor dispuse prin programele de nominalizare a condițiilor deosebite de muncă la angajatori, astfel că existența legăturii directe între cele două activități fiind justificată de faptul că ambele aparțin domeniului protecției muncii și implică aceeași pregătire profesională și aplicarea și acelorași cunoștințe și competențe profesionale.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în sensul că, între cele două activități există o legătură indirectă ce nu poate fi înlăturată sau ignorată iar finalitatea Legii nr. 161/2003 nu este înlăturarea stărilor de conflict de interese/incompatibilități ci prevenirea acestora.

În plus, rezultă în mod evident faptul că fișa postului de inspector șef adjunct al ITM prevede pentru reclamant atribuții în ceea ce privește verificarea condițiilor deosebite de muncă la angajatori.

Or, cum bine a punctat judecătorul fondului, prin expertizele efectuate reclamantul a verificat îndeplinirea de către diferiți angajați a condițiilor de încadrare a locului lor de muncă în diferite grupe de muncă, fiind evident că reclamantul se pronunța în calitate de expert în domeniul de activitate privind "Protecția muncii", domeniu ce se afla în legătură directă cu atribuțiile sale de serviciu conform fișei postului, fiind încălcate dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, criticile aduse sentinței de fond sunt neîntemeiate, fiind reținută corect atât incidența stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant în raport de prevederile art. 96 din Legea nr. 161/2003, în condițiile in care acesta desfășura simultan cu funcția publică de conducere din cadrul ITM Brașov și activitatea de expert judiciar în specializarea "Protecția muncii",

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488, pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 41 din 28 aprilie 2021pronunațte de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 41 din 28 aprilie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.