ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1514/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, la data de 31 mai 2022, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/09.05.2022 întocmit de pârâtă, ca fiind netemeinic, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 129 din 04 octombrie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 129 din 04 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat, în esență, că nelegalitatea hotărârii primei instanțe constă în motivarea incompletă a acesteia, respectiv omisiunea instanței de a proceda la o examinare efectivă și completă a motivelor prezentate în susținerea netemeiniciei actului administrativ contestat și a probelor administrate în dovedirea tezei probatorii propuse.

Totodată, hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât cele două teze se referă la aceeași stare fapt, suprapunându-se.

Astfel, în opinia recurentului-reclamant, în mod eronat și contradictoriu, instanța de fond a transformat o intervenție scurtă a sa, făcută în cadrul dezbaterilor, într-o participare la deliberare în vederea adoptării hotărârii privind încheierea contractului de închiriere pentru II B..

Or, deliberarea în vederea adoptării unei hotărâri are loc întotdeauna după finalizarea dezbaterilor, nu în timpul lor. Deci, în mod greșit a apreciat instanța că ar fi participat la deliberare, la momentul respectiv aceasta nici măcar neavând loc și, având în vedere că nu a participat la deliberare rezultă că nu se mai îndeplinește condiția cumulativă.

Cu privire la participarea la adoptarea (la votarea efectivă) hotărârii de consiliu local, esența și totodată relevanța acestui vot în cadrul analizei de față este aceea că prin acordarea lui, toți cei implicați au înțeles și o parte dintre ei au asumat faptul că cei incompatibili în raport de fiecare cerere în parte, nu vor vota atunci când se va desfășura adoptarea hotărârii pentru cererea respectivă.

Votul acordat în aceste condiții de către consilierul A. este prin el însuși o declarație de abținere, pe care ulterior, la momentul votului, a pus-o în practică.

De asemenea, recurentul-reclamant a învederat și faptul că în procesul-verbal de ședință din data de 10 mai 2019 nu se mai amintește nici despre abținerea de la vot referitoare la aprobarea încheierii contractului de închiriere directă a unor suprafețe de pășune proprietatea privată a Comunei Hălchiu în favoarea II B. și nici despre modalitatea de vot a celor 11 consilieri locali prezenți la ședință, pentru fiecare din cele 10 contracte care trebuiau aprobate, ceea ce înseamnă, după logica instanței, că nu au existat.

Aceasta, însă, nu înseamnă că lucrurile nu s-au întâmplat astfel, dovadă fiind însăși Hotărârea de Consiliul local amintită. Cu toate acestea, instanța de fond a omis această realitate, nefăcând vorbire despre ea nici în prezentarea stării de fapt, nici prin intermediul motivelor pentru care dispune respingerea acțiunii.

Totodată, prima instanță nu ar fi luat în considerare nici faptul că, atât Proiectul de Hotărâre, cât si Hotărârea nr. 37/10.05.2019, se raportează la și se întemeiază pe Hotărârile de Consiliu Local ale Comunei Hălchiu nr. 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 31 și 32 din data de 23 aprilie 2019, prin care s-a constatat eligibilitatea celor 10 cereri, separat pentru fiecare în parte, urmând ca pentru acestea să se aprobe încheierea contractelor de închiriere, precum și nici menționarea art. 46 alin. (1) din Legea 215/2001.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat, în esență, că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente, luând în considerare doar mențiunile din cuprinsul procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al comunei Hălchiu, fără a analiza și celelalte înscrisuri aflate la dosar, stabilind astfel, total neîntemeiat, încălcarea dispozițiilor art. 77 alin. (2) și (3) din Legea nr. 393/2004.

Dar, în cazul de față, nu poate fi vorba despre o încălcarea a acestor obligații și, implicit, principii, întrucât, dacă nu s-ar fi cunoscut aceste incompatibilități, președintele de ședință nu ar fi propus concluziv:

"atunci se poate vota, la vedere, o singură hotărâre, se va consemna că cei care sunt în conflict de interese nu vor participa la vot pentru cazul de incompatibilitate."

Lipsa mențiunilor din procesul-verbal despre care face vorbire instanța, sunt rezultatul redactării incomplete și defectuoase a acestuia, care nu poate fi pusă în sarcina sa, ci a persoanei care a întocmit documentul și acelora care l-au asumat în această formă prin semnătură.

O altă încălcare a normelor de drept material se desprinde în opinia recurentului-reclamant din faptul că, o eventuală nerespectare a celor două obligații din sfera prevenției, respectiv anunțarea interesului personal și a abținerii de la vot, care reprezintă expresii ale principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese, prevăzute în art. 71 din Legea nr. 161/2003, nu reprezintă în sine o încălcare a regimului juridic al conflictului de interese.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluția de respingere a acțiunii, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurentul-reclamant, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Înalta Curte reține că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speță, instanța de fond a examinat în mod efectiv și concret toate apărările formulate de părțile din dosar, precum și înscrisurile depuse în probațiune de aceștia, inclusiv a celor la care face referire recurentul-reclamant, cu mențiunea că, contrar susținerilor acestuia din urmă, în prezenta cauză nu se impunea a fi analizată încălcarea regimului conflictului de interese în privința deliberării și adoptării Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 29/23.04.2019, ci doar cu privire la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 37/10.05.2019, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Așadar, în mod corect a stabilit prima instanță care este obiectul cauzei și succesiunea evenimentelor ce constituie situația de fapt, astfel că analiza ulterioră a materialului probator lămurește pe deplin poziția instanței de fond și răspunde, în mod evident, tuturor argumentelor invocate de reclamant.

Prin urmare, rezultă că instanța de fond a reținut existenta situației de conflict de interese raportat la materialul probator administrat în cauză și la îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare în perioada de referință, ale art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 în forma în vigoare în perioada de referință, apreciind, totodată, că argumentele privind mențiunea de la finalul procesului-verbal al ședinței din data de 10 mai 2019, ce vizează propunerea președintelui de ședință C. de a se vota o singură hotărâre, în care să se consemneze că cei care sunt în conflict de interese nu vor participa la vot pentru cazul de incompatibilitate, iar nu adoptarea H.C.L. nr. 37/10.05.2019, nu pot fi primite ca fondate, atâta timp cât nu își găsesc suport în succesiunea logică a mențiunilor din procesul-verbal al ședinței, în cuprinsul căruia nu se regăsește, de altfel, nicio referire la modalitatea de exprimare a votului cu privire la fiecare cerere în parte și nici cu privire la abținerea de la vot a consilierului local A. în privința cererii formulate de ÎI B..

Așadar, instanța de recurs reține, pe de o parte, că simpla nemulțumire a recurentului-reclamant referitoare la modul în care a interpretat prima instanță dispozițiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

În consecință, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurent.

Astfel, prin raportul de evaluare contestat în cauză, pârâta Agenția Națională de Integritate a reținut în privința reclamantului A. că, în exercitarea mandatului de consilier local 2016-2020, a încălcat dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și prevederile art. 75 alin. (1) și (2) și ale art. 77 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, întrucât acesta, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 37/10.05.2019 pentru aprobarea încheierii contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune proprietate privată a comunei Hălchiu, pentru pășunatul animalelor, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor consiliului local și având posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care face parte reprezintă un beneficiu pentru fiul său.

Ca urmare a adoptării H.C.L. Hălchiu nr. 37/10.05.2019, s-a încheiat între Comuna Hălchiu, în calitate de locator, și Î.I. B., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/14.05.2019 prin atribuire directă a unei suprafețe de pășune aflată în domeniul privat al comunei Hălchiu, pentru pășunatul animalelor, respectiv a suprafeței de 7,764 ha pășune.

B. (titularul Întreprinderii Individuale B., potrivit extrasului emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. x/14.10.2021) este fiul reclamantului A., împrejurare necontestată de părți în cauză.

Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea raportului de evaluare a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004, precum și ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, sunt nefondate.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Conform art. 77 din Legea nr. 161/2003, "Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare în perioada de referință, "Nu poate lua parte la deliberare și adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local (…)", iar potrivit art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004, în forma în vigoare la data de referință, "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv"; "Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii".

Aleși locali, în sensul art. 2 alin. (1) din acest act normativ, sunt consilierii locali și consilierii județeni, primarii, primarul general al municipiului București, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene.

Se observă că, diferit de art. 76 din Legea nr. 161/2003 care se referă la "un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I", art. 75 din Legea nr. 393/2004 arată că "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (…)".

Așadar, sfera conflictului de interese definit de această din urmă lege este mai largă.

Instanța de recurs reține că textul normei juridice trebuie interpretat în primul rând, din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din titlul Legii nr. 161/2003, că scopul legiuitorului și al reglementărilor, a fost acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana care deține o demnitate/funcție publică să adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese, rațiunea fiind aceea de a garanta principiile imparțialității, integrității, transparenței decizionale și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, prin sancționarea situațiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora.

Înalta Curte reține că problema de drept ce trebuie dezlegată în cauză este aceea a identificării cu certitudine a elementelor care se circumscriu în ipotezele reținute de legiuitor în textele legale anterior enunțate.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în ședința din data de 10 mai 2019, în urma votului exprimat de consilierii care au participat la vot, inclusiv și de recurentul-reclamant, a fost aprobată încheierea contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune proprietatea privată a comunei Hălchiu, județul Brașov, situată în extravilanul comunei, în suprafață de 291 ha, pentru pășunatul animalelor cu un număr de 10 persoane fizice sau juridice, între care și Î.I. B., căruia i-a fost atribuită suprafața de 7,764 ha pășune (art. 1 alin. (1) pct. 3 din H.C.L. Hălchiu nr. 37/10.05.2019).

Situația de fapt este necontestată în cauză, respectiv că la momentul intervenirii pretinsului conflict de interese reclamantul exercita funcția de consilier local al comunei Hălchiu, județul Brașov, faptul că titularul Î.I. B. este fiul reclamantului, precum și faptul că a fost prezent la ședința de Consiliu Local din data de 10 mai 2019 în care a fost votată Hotărârea nr. 37/10.05.2019.

Raportat la dispozițiile legale anterior enunțate și la împrejurările de fapt reținute de prima instanță, în sensul că recurentul-reclamant avea posibilitatea să anticipeze că Hotărârea Consiliului Local ce se va adopta prezintă un beneficiu pentru fiul său și astfel avea un interes personal în adoptarea hotărârii, astfel că nu putea să ia parte la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local Hălchiu nr. 37/10.05.2019, în mod legal a concluzionat prima instanță că Raportul de evaluare nr. x/09.05.2022 reflectă aplicarea corectă a legii.

De altfel, beneficiul s-a concretizat, întrucât, ca urmare a adoptării H.C.L. Hălchiu nr. 37/10.05.2019, s-a încheiat între Comuna Hălchiu, în calitate de locator, și Î.I. B., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/14.05.2019 prin atribuire directă a unei suprafețe de pășune aflată în domeniul privat al comunei Hălchiu, pentru pășunatul animalelor, respectiv a suprafeței de 7,764 ha pășune .

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, situația de conflict de interese s-a declanșat, în concret, la momentul la care acesta nu a anunțat la începutul dezbaterilor interesul personal pe care în mod evident îl avea în problema respectivă, și s-a consumat prin participarea sa la deliberarea și adoptarea hotărârii de consiliu local anterior menționată.

În acest context, este corectă concluzia primei instanțe potrivit căreia neparticiparea la deliberarea și adoptarea hotărârilor de consiliu local implică ca persoana care se află în conflict de interese să nu fie prezentă fizic la momentul discutării chestiunii supusă dezbaterii, astfel că nu prezintă relevanță, sub aspectul reținerii conflictului de interese, nici faptul că reclamantul s-ar fi abținut de la votarea Hotărârii nr. 37/10.05.2019.

Aceasta deoarece art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 interzice participarea sa la deliberare, impunând ca recurentul să anunțe interesul său personal la începutul dezbaterilor asupra problemei în care are interes, tocmai pentru a se preveni participarea sa la deliberare în cadrul ședinței autorității deliberative, respectiv pentru a preveni influențarea hotărârilor acestei autorități prin prezența sa la deliberări.

Neprocedând în acest fel, recurentul a ales să se poziționeze în sfera conflictului de interese, fără însă a se putea prevala de respectarea obligației legale de a participa la ședințele Consiliului Local în ceea ce privește interdicția instituită prin prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, cu atât mai mult cu cât în materia conflictului de interese administrativ prezintă relevanță conduita consilierului local care nu și-a îndeplinit/respectat obligațiile prevăzute de textele de lege incidente, răspunderea fiind una personală, ce nu poate fi transferată unei alte persoane.

Totodată, se are în vedere și că, în definirea conflictului de interese, legiuitorul nu a distins după cum actele juridice emise ori încheiate sunt sau nu rezultat al unor operațiuni administrative prealabile ori al unor acte premergătoare, situația de conflict de interese putând fi reținută în oricare din ipoteze, atât timp cât se verifică condițiile ce pot fi deduse din conținutul art. 70 al Legii nr. 161/2003, referitoare la existența unui interes de natură patrimonială și a posibilității de influențare a modului de îndeplinire, cu obiectivitate, a atribuțiilor aferente funcției elective.

În acest context se are în vedere și că tocmai în vederea respectării principiilor enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, și anume "imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public", în raport de textele de lege anterior citate, acesta trebuia să respecte obligația privind interdicția participării la deliberarea și adoptarea hotărârilor consiliului local, care este una generală, ce survine ori de câte ori se conturează existența unui posibil interes de natură patrimonială al alesului local, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca și condiție, o influență demonstrată în îndeplinirea atribuțiilor demnitarului/funcționarului public ce are un interes personal de natură patrimonială, ci doar existența posibilității ca interesul personal să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor persoanei în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cazul în care alesul local ar participa la dezbaterile asupra chestiunilor în care are un interes personal de natură patrimonială, acesta ar putea influența decizia adoptată, prin luarea cuvântului și/sau prin combaterea poziției exprimate de ceilalți participanți la dezbateri, și, astfel, ar fi invalidat scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea conflictului de interese.

Or, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, intervenția consilierului local A., care a arătat că "fiecare crescător de animale să îmbunătățească pășunea, nu să bage subvenția în buzunar", consemnată ca atare în procesul-verbal al ședinței din data de 10 mai 2019, confirmă participarea acestuia la dezbateri și la deliberare în privința Proiectului de hotărâre înscris pe ordinea de zi și încălcarea în această modalitate a obligației acestuia de a nu participa la deliberare în vederea adoptării Proiectului de hotărâre cu privire la care, prin fiul său, avea un interes patrimonial, fără a prezenta relevanță în acest sens dacă intervenția reclamantului în cadrul dezbaterilor a fost sau nu hotărâtoare sau de natură a influența votul ce urma să fie exprimat de consilierii locali în privința adoptării H.C.L.

Prin urmare, autoritatea pârâtă și instanța de fond au reținut în mod corect faptul că în exercitarea funcției de consilier local reclamantul avea obligația de a adopta o conduită preventivă de natură să îl împiedice să ajungă într-un conflict de interese și să dea dovada unei atitudini neutre, imparțiale și obiective față de interesele sale de orice natură, fiindu-i interzis să participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției de autoritate, care produce anumite beneficii pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței conflictului de interese în persoana reclamantului, astfel că raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt și de drept este legal, iar hotărârea instanței de fond care-l validează este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 129 din 04 octombrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.