ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4676/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2021, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, ca urmare a declinării competenței materiale de către Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, conform sentinței civile nr. 188/CA/08.03.2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară a MAI, a solicitat suspendarea executării Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020, emisă de Direcția Medicală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2021 de pe rolul Tribunalului Brașov privind anularea deciziei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 30 din data de 29 martie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Medicală, Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a M.A.I.

În temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020, emisă de pârâta Direcția Medicală, Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a M.A.I., până la pronunțarea instanței de fond în dosarul nr. x/2021 și a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Medicală, Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a M.A.I. la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată în valoare de 2220 RON, din care suma de 2200 RON reprezintă onorariu avocat, iar suma de 20 de RON reprezintă contravaloarea taxei de timbru.

Împotriva sentinței nr. 30 din data de 29 martie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că pentru expertizarea capacității de muncă a reclamantei sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în timp ce pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, activitatea de expertiză medico-militară în sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională este reglementată de Legea nr. 23/2015 privind pensiile militare de stat, H.G. nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, de Hotărârea de Guvern nr. 677/2003 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și protezelor pentru polițiști și de Ordinul Comun al ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară.

I. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, se arată că în mod eronat instanța de fond a reținut existența acestuia, motivat de faptul că "Decizia a cărei suspendare a fost solicitată în cauză se referă la evaluarea capacității de muncă a reclamantei, fiind emisă în procedura reglementată de dispozițiile art. 71 și urm. din Legea nr. 263/2010." Și a procedat la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea în anulare a actului administrativ, antamând astfel fondul litigiului, situație în care, cele reținute nu se mai circumscriu noțiunii de "caz bine justificat".

De asemenea, instanța de fond, în mod greșit a reținut că "nu a fost respectată procedura de emitere a acestui act", întreaga motivare raportându-se la prevederile Legii nr. 263/2010, lege care nu este aplicabilă polițiștilor.

În motivarea legalității procedurii de expertizare a capacității de muncă, reclamanta agent-șef A. din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost clasată medical "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție" prin Decizia Medicală nr. A 3465/8 din 23.07.2020, decizie emisă de Comisia teritorială de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență Brașov.

Decizia Medicală nr. A 3465/8 nu a fost avizată favorabil de către Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne, încadrarea diagnosticului clinic și funcțional al persoanei în cauză conform prevederilor baremului medical prevăzut de Hotărârea de Guvern nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare fiind incorectă (Capitolul 13 - afecțiuni dermatologice - pagina 131 din M.O. nr. 117 bis/15.02.2012).

În acest sens, conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. c) din Ordinul Comun al ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară doamna A. a fost convocată pentru reevaluare de specialitate la Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne.

Întrucât Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 76/2020, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe lângă Consiliul Județean Brașov confirmă severitatea afecțiunii persoanei în cauză, cu încadrare în handicap accentuat pentru 24 de luni, deși reclamanta A. susținea că nu se afla într-o formă severă a bolii, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și ale art. 14 lit. h) din Ordinul Comun al ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații nr. M66/98/3005/8966/20I6 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea si atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară, Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară, în exercitarea atribuțiilor legale, a hotărât pentru reclamanta A. acordarea unor concedii medicale în vederea reevaluării stării prezente de sănătate și a reevaluării încadrării în grad de handicap în concordanță cu starea reală de sănătate la acel moment, aptitudinea medicală față de îndeplinirea obligațiilor de serviciu urmând a fi stabilită ulterior, aspect care vin în sprijinul reclamantei-intimate.

În data de 16.12.2020, având în vedere certificatul de încadrare în grad de handicap ușor nr. 3915/18.11.2020, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a Consiliului Județean Brașov, Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne a constatat că reclamanta A. suferă de "Psoriazis localizat în perioada de remisiune. Suprapondere" sens în care a emis Decizia Medicală nr. 397/16.12.2020 prin care a hotărât clasarea medicală ca "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție cu revizuire la 12 luni, Incapacitate Adaptativă = 35% și recomandări specifice: scutire de efort fizic și probe sportive și monitorizare dermatologică".

Pentru îndeplinirea condiției "caz bine justificat", recurenta-pârâtă învederează faptul că nu trebuie să se procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea în anulare a actului administrativ, ci verificarea trebuie să se limiteze doar la acele împrejurări vădite de fapt și de drept, în măsură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucura un act administrativ.

Astfel, toate criticile aduse de instanța de fond se circumscriu criteriilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a deciziei medicale, instanța de judecată procedând la antamarea fondului cauzei.

II. Cu privire la existența unei pagube iminente, aceasta impune aprecierea acestei condiții dintr-o dublă perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală și exigibilă (cunoscută sub toate aspectele) și caracterul iminent al acesteia.

Cu privire la caracterul iminent, se apreciază, în dreptul comun, că se îndeplinește o astfel de condiție doar în momentul în care, consecințele pagubei nu pot fi înlăturate prin nicio măsură.

În mod eronat instanța de fond a reținut că reclamanta a "justificat îndeplinirea acestei condiții prin faptul că pârâtul i-a solicitat întocmirea unui raport, în urma căruia urmează să fie pusă la dispoziție". Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă nicio dovadă cu privire la aceste susțineri, fiind simple afirmații, care nu au legătură cu fondul cauzei, având în vedere că recurenta nu are atribuții în acest sens, neexistând prevederi în procedura expertizării medico-militare.

Totodată, actul administrativ nu este de natură să creeze o pagubă iminentă și irecuperabilă, deoarece diagnosticul stabilit de "psoriazis localizat în perioada de remisiune. Suprapondere" este un diagnostic care îi permite acesteia reluarea activității specifice cu recomandări minime.

În Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare este definită relația "deficiență funcțională - incapacitate adaptativă - aptitudine - grad de invaliditate" pe o scală negativă, care exprimă pierderea funcțională cu consecințe asupra îndeplinirii atribuțiilor de serviciu specifice sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, conform punctului II din prezentele criterii și norme (art. 5 din Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 56/2012). în acest sens, conform pct. II din Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 56/2012 - deficiență ușoară (incapacitatea adaptativă 20-49%) - se definește ca "afectarea nesemnificativă a activităților cotidiene și profesionale; pot apărea contraindicații privind activitatea profesională/recomandări privind schimbarea locului de muncă; capacitatea de muncă este păstrată;". Prin urmare, prin clasarea medicală ca "apt limitat" capacitatea de muncă a reclamantei este păstrată.

De asemenea, clasarea ca apt limitat permite menținerea în activitate până la împlinirea condiției limitei de vârstă pentru pensionare, astfel că argumentul reclamantei-intimate privind o eventuală pensionare medicală nu poate fi luat în considerare.

În concluzie, față de toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că, în cazul cererii de suspendare a efectelor Deciziei Medicale nr. 397/16.12.2020 nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, nefiind dovedită nici condiția existenței unui caz bine justificat și nici a existenței unei pagube iminente.

III. Având în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 30 din 29.03.2020 instanța de fond a dispus obligarea instituției pârâte la plata cheltuielilor de judecată, solicită anularea sau reducerea acestora în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere valoarea și complexitatea redusă a cauzei.

În aprecierea existenței unei disproporții vădite dintre onorariul avocatului și valoarea pretențiilor sau a muncii prestate de avocat, să se aibă în vedere atât elementele principale ale contractului de asistență juridică, cât și prevederile art. 128 alin. (1) din Hotărârea nr. 64 din 3 decembrie 2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, conform cărora "onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale prezentului statut".

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal, anularea recursului în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) penultima teză coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020, emisă de Direcția Medicală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2021 de pe rolul Tribunalului Brașov privind anularea deciziei, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a dispus suspendarea executării Deciziei medicale nr. 397/16.12.2020 emisă de Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară reținând, în esență că, nu a fost respectată procedura de emitere a actului.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că hotărârea primei instanțe este corectă, însă pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, Înalta Curte apreciază că argumentele intimatei-reclamante privitoare la îndeplinirea celor două condiții sunt întemeiate având în vedere că Decizia a cărei suspendare a fost solicitată în cauza pendinte se referă la evaluarea capacității de muncă a intimatei-reclamante, precum și la încălcarea atribuțiilor de către Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a MAI.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă a învederat incidența Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, H.G. nr. 56/2012, H.G. nr. 677/2003 și Ordinul Comun al ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militare.

Înalta Curte constată că prin Hotărârea Guvernului nr. 56 din 25 ianuarie 2012 s-au aprobat criteriile și normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prevăzute în anexa acesteia, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prin dispozițiile art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 677/2003 se menționează că "Expertizarea medicală în vederea evaluării capacității de muncă a polițistului se face prin comisiile de specialitate de pe lângă spitalele din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu avizul Comisiei centrale de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă ce funcționează la nivelul Direcției medicale a Ministerului de Interne, în baza prevederilor legislației specifice în vigoare și ale ordinului ministrului de interne".

Prin Ordinul nr. M.66/98/3005/8966/2016 din 17 mai 2016 s-a aprobat Regulamentul privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară în cuprinsul căruia, la art. 1 se menționează că evaluarea capacității de muncă în vederea stabilirii aptitudinii față de îndeplinirea serviciului militar/în poliție/în sistemul administrației penitenciare/pentru a urma instituțiile de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sau, după caz, a gradului de invaliditate se efectuează de către:

a) comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament, denumite în continuare comisii de expertiză medico-militară;

b) comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

Dispozițiile art. 13 din același Ordin menționează că atribuțiile Comisiei centrale de expertiză medico-militară sunt următoarele:

a) analizează și avizează deciziile medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară;

b) face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară inițială, în cazul neavizării ca urmare a nerespectării condițiilor procedurale, a omisiunii unor investigații medicale sau a susținerii insuficiente a diagnosticului clinic;

c) convoacă și/sau expertizează prin internare sau pe baza documentelor medicale pacientul, iar atunci când consideră necesar examinează pacienții care urmează să fie expertizați în ședință, în cazul neavizării deciziilor medicale, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile Baremului medical și emite o nouă decizie medicală, hotărârea urmând a fi comunicată și comisiei de expertiză medico-militară emitente. Convocarea pacientului se face printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire a acesteia;

d) soluționează, în termenul legal, contestațiile făcute împotriva deciziilor medicale emise de către comisiile de expertiză medico-militară, hotărârea urmând a fi comunicată și comisiei de expertiză medico-militară emitente;

e) revocă, după caz, concluziile vizitei medicale efectuate conform fișei-tip referitoare la selecția candidaților care optează pentru a urma cursurile unei instituții de învățământ militar sau a candidaților care urmează să fie chemați/rechemați în rândul cadrelor militare în activitate, a soldaților și gradaților profesioniști la angajare ori a rezerviștilor voluntari;

f) colaborează pe probleme de expertiză medico-militară cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Sănătății și alte structuri militare sau civile.

În motivarea legalității procedurii de expertizare a capacității de muncă, recurenta-pârâtă subliniază faptul că, reclamanta agent-șef A. din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost clasată medical "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție" prin Decizia Medicală nr. A 3465/8 din 23.07.2020, decizie emisă de Comisia teritorială de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență Brașov.

Or, această decizie (nr. A 3465/8 din 23.07.2020), nu a fost avizată favorabil de către Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a Ministerului Afacerilor Interne, fiind declarată incorectă, aspect în raport de care se poate suspecta că în cauză există o împrejurare vădită de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.

Într-adevăr, Înalta Curte are în vedere că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, se regăsesc pe de o parte, în faptul că, deși pentru emiterea Deciziei nr. 397/16.12.2020 s-au avut în vedere specificațiile Deciziei nr. A 3465/8 din 23.07.2020 emisă de Comisia Teritorială de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență Brașov, însă această decizie a fost considerată ca incorectă, iar pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a prezentat probe din care să rezulte că procedura de emitere a actului a fost respectată.

De asemenea, nu a prezentat dovezi din care să rezulte că intimata-reclamantă a fost convocată pentru expertiza medico-militară, în virtutea respectării dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Anexa la Ordinul comun nr. M66/98/3005/8966/2016 potrivit cărora "Prezentarea persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pentru expertiza medico-militară este obligatorie", ținând cont de faptul că această convocare a pacientului trebuia să se facă printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire a acesteia, precum și dacă împotriva Deciziei medicale nr. A 3465/8 din 23.07.2020 emisă de Comisia Teritorială de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgență Brașov s-a formulat vreo contestație, așa cum se menționează în dispozițiile legale sus menționate.

Astfel, criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la greșita interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt nefondate, în cauză fiind îndeplinite, cumulativ, cerințele legale necesare admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Cu privire la existența unei pagubei iminente și plecând de la definiția pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera că este îndeplinită această condiție numai dacă prejudiciul creat urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau imposibil de recuperat, condiție ce este îndeplinită în cazul de față.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că decizia ce face obiectul cererii de suspendare a executării poate produce efecte ireversibile, respectiv poate justifica o eventuală atitudine a pârâtului MAI de a o pune la dispoziție pe intimata-reclamantă până la momentul verificării de către o instanță a legalității actului administrativ prin care se poate aduce o modificare a activității intimatei-reclamante și o diminuare a drepturilor salariale.

În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că această împrejurare a fost reținută de către instanța fondului ca un indiciu al aparentei nelegalități a actului administrativ reținând în mod corect că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ rezultă cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, cu atât mai mult cu cât, deși intimata-reclamantă a invocat atât neparcurgerea acestei proceduri, cât și lipsa cererii sale în vederea efectuării unei evaluări a capacității de muncă, cerere care generează mecanismul de evaluare a capacității de muncă, recurenta-pârâtă nu a justificat în nici un fel procedura adoptată.

Înalta Curte subliniază că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității intimatei-reclamante se înscrie în circumstanțierea caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, aspect de natură a menține hotărârea instanței de fond.

În ceea ce privește critica recurentei-pârâte referitoare la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de către prima instanță, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Sub acest aspect, trebuie avută în vedere Decizia nr. 3 din data de 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său."

Așadar, fiind vorba de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezentând o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, aceasta nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât posibilitatea de cenzurare a cheltuielilor de judecată este lăsată în sarcina instanței de judecată în fața căreia s-au efectuat aceste cheltuieli.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 2200 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, conform chitanței nr. x/25.05.2021 (atașată la fila x verso).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne-Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 30 din 29 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne-Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2200 RON către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2021.