ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2565/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, la data de 10 martie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul Botoșani, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, în principal, să anuleze somația din 22 februarie 2023 și încheierea nr. 47 din 22 februarie 2023 din dosarul execuțional nr. x/2022 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc N..

De asemenea, contestatorul a mai solicitat și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 29 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, de către Judecătoria Suceava.

În drept, a invocat prevederile art. 910 alin. (2) și art. 911 C. proc. civ., Legea nr. 272/2004, art. 712 și urm. C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1734 din 11 mai 2023, Judecătoria Târgu Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În fundamentarea acestei soluții, a reținut cele statuate prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că, deși, atitudinea procesuală a contestatorului de a înregistra contestația la executare pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, relevă opțiunea acestuia de a da eficiență dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., norme de ordine publică, incidența acestora trebuia analizată cu ocazia încuviințării executării silite, nu cu ocazia analizării competenței de către instanța învestită cu o contestație la executare, aceasta din urmă fiind ținută să se raporteze la criteriile ce definesc noțiunea de instanță de executare, prin prisma dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea oferită de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Suceava, acesteia revenindu-i competența de soluționare a cauzei.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Suceava, secția civilă, prin sentința civilă nr. 4675 din 05 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, având în vedere dispozițiile art. 127 C. proc. civ., în virtutea cărora legiuitorul a înțeles să oblige reclamantul să aleagă, atunci când se îndreaptă cu o cerere împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, cum este cazul de față, o instanță de același grad aflat în circumscripția oricăreia din curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, a apreciat că contestatorul Tribunalul Botoșani a formulat contestație împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. x/2022 al B.E.J. N., solicitând anularea somației din 22 februarie 2023, precum și a încheierii nr. 47 din 22 februarie 2023, alegând conform competenței teritoriale facultative, Judecătoria Târgu Mureș, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș, curte de apel care este învecinată cu Curtea de Apel Suceava.

Prin încheierea din 29 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Suceava a admis cererea de încuviințare a executării silite a debitorilor Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava, în dosarul de executare silită nr. x/2022, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 988/2020, pronunțată de Tribunalul Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 650/A/27.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2020.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior invocate, a reținut că prevederile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Or, contestatorul Tribunalul Iași a ales deja, conform competenței teritoriale facultative, Judecătoria Târgu Mureș, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș, curte de apel care este învecinată cu Curtea de Apel Suceava.

Totodată, a apreciat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu își pierd aplicabilitatea în materia cererilor incidente fazei de executare silită, ca efect al deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, întrucât acestea nu contravin aspectelor statuate.

Deși instanța, care a încuviințat executarea silită, este competentă să soluționeze contestația la executare formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. interzic sesizarea instanței competente pentru a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin demersul judiciar inițiat, contestatorul Tribunalul Botoșani a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc N..

Din cuprinsul actelor transmise de către biroul executorului judecătoresc, atașate contestației la executare, rezultă că, în dosarul de executare nr. 47/2022, s-a emis somația din 22 februarie 2023, precum și încheierea nr. 47/2022, în baza cererii de executare silită formulată de creditorii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 988 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Mureș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 650A din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, executare silită încuviințată prin încheierea pronunțată de Judecătoria Suceava, la data de 29 decembrie 2022, în dosarul nr. x/2022.

Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu Mureș și Judecătoria Suceava și-au declinat reciproc competența de soluționare a contestației la executare, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale cele două instanțe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul.

Astfel, Judecătoria Târgu Mureș a apreciat că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită, raportându-se și la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pe când Judecătoria Suceava a dat prevalență dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., pentru a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părților (grefieri).

Norma cuprinsă în art. 651 din C. proc. civ., cea care trebuie să lămurească asupra instanței de executare, are următorul cuprins:

"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare."

Competența instanței de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuțional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu ușurință că dacă în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare [art. 622 alin. (2) din același Cod] prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Drept urmare, elementul care condiționează întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susținerea concluziei de mai sus, se evidențiază decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., prin care instanța supremă a stabilit că:

"(...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare" (paragraful 71).

"Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare" (paragraful 80)

"În consecință, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (paragraful 86).

Cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20/2021, au fost reiterate în paragrafele 70 și 71 din decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, la paragraful 68, a statuat că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, instanțele de judecată nu vor mai putea face abstracție de considerentele care au justificat pronunțarea acestei decizii menite să unifice jurisprudența divergentă existentă anterior în ceea ce privește determinarea instanței de executare.

În speță, Judecătoria Suceava, secția civilă, prin încheierea din 29 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a admis cererea de încuviințare a executării silite a debitorilor Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava, în dosarul de executare silită nr. x/2022, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 988 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Târgu Mureș, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 650A din 27 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2020, astfel cum rezultă din actele de executare ce compun dosarul de executare nr. 47/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc N., atașat contestației la executare .

Ținând cont de principiul unicității instanței de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., aplicând (cel puțin) prin analogie dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Judecătoria Suceava, secția civilă, a devenit instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de debitorul Tribunalul Botoșani împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc N..

Acest principiu al unicității instanței de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv acela care se circumscrie incidenței art. 127 C. proc. civ., avut în vedere de către Judecătoria Suceava, care nu mai poate fi invocat după momentul încuviințării silite, în scopul determinării unei alte instanțe competente teritorial, întrucât, din moment ce creditorii, prin executorul judecătoresc, au ales să introducă cererea de încuviințare a executării silite la Judecătoria Suceava, înseamnă că au renunțat la facultatea oferită de către legiuitor de a se adresa unei alte instanțe de același grad dintr-o curte de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Drept urmare, stabilirea instanței competente în vederea soluționării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Suceava cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, respectiv odată cu reținerea de către această instanță a competenței de soluționare a cererii în favoarea sa.

În măsura în care instanța de executare constată că sunt îndeplinite condițiile aplicării acestei norme, creditorii fiind judecători ori, după caz, procurori sau grefieri care își desfășoară activitatea la instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite ori, după caz, la un tribunal sau o curte de apel superioară acestei instanțe, urmează a examina din oficiu, în condițiile art. 529 alin. (1) C. proc. civ., incidența art. 127 C. proc. civ., normă de ordine publică în ipoteza în care judecătorul (procurorul, grefierul) are calitatea de reclamant. Cu această ocazie, instanța învestită cu cererea de încuviințare poate solicita și opțiunea creditorului pentru una dintre instanțele competente potrivit acestui text (instanțe egale în grad din circumscripția unei curți de apel învecinate), art. 116 C. proc. civ. fiind aplicabil. Dacă însă, precum în cauza de față, instanța a încuviințat executarea silită, competența sa este atrasă și pentru incidentele ulterioare ivite pe parcursul executării silite, precum contestația la executare dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Suceava, secția civilă, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2023.