Decizia nr. 2279/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 327/2022 a Tribunalului Timiș

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 30 iulie 2020, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarului de despăgubiri nr. x și la emiterea deciziei de compensare cu privire la imobilul situat în Mun. Timișoara, str. x, identificat în regim de CF vechi nr. x, prin raportare la grila notarilor publici. Prin cererea modificatoare depusă la dosar, reclamanții au solicitat să se constate că sunt persoane îndreptățite la despăgubiri, să se dispună validarea dispoziției Primarului Mun. Timișoara nr. 2799/29.12.2009, în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul construcție și teren, situat în Mun. Timișoara, str. x, identificat în regim de CF vechi nr. x, compus din grădină de 564 mp, casă, curte de 352 mp, să fie obligată pârâta la emiterea deciziei de compensare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, stabilind nivelul despăgubirilor în raport cu prețurile unitare prevăzute în grila notarilor publici, iar, în subsidiar, la valoarea de circulație la nivelul anului 2020.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 327 din 23 martie 2022, Tribunalul Timiș a admis în parte cererea, a obligat pârâta să valideze dispoziția nr. x/29.12.2009 emisă de Primarul Mun. Timișoara și să emită decizie de compensare prin 44.237,14 puncte în favoarea reclamanților, a respins în rest cererea ca nefondată și a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 5.975 RON.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel reclamanții și pârâta. Prin decizia civilă nr. 298 din 2 noiembrie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelurile ca nefondate și a respins cererea reclamanților-apelanți de obligare a apelantei-pârâte la plataa cheltuielilor de judecată în apel.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei decizii, la 13 februarie 2023, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate și, rejudecând apelul, admiterea acestuia și schimbarea în parte a sentinței apelate. În susținere, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale.

Apărările formulate în cauză Prin notele scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Având a analiza cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimata-pârâtă, Înalta Curte o va admite, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept: Reclamanții au dedus judecății pasivitatea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, constând în nesoluționarea, în termenul stabilit de lege, a dosarului de despăgubiri nr. x, solicitând să se constate că sunt persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri, în sensul Legii nr. 165/2013, să se dispună validarea dispoziției nr. 2799/29.12.2009 emise de către Primarul Mun. Timișoara, în sensul acordării de despăgubiri pentru imobilul construcție și teren, situat în Mun. Timișoara, str. x, identificat în regim de CF vechi nr. x, precum și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, urmând ca nivelul despăgubirilor să fie stabilit de către instanța de judecată în raport cu prețurile unitare prevăzute în grila notarilor publici, iar, în subsidiar, la valoarea de circulație a imobilului din anul 2020. Admițând în parte cererea de chemare în judecată, prima instanță a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să valideze dispoziția nr. x/29.12.2009 emisă de către Primarul Municipiului Timișoara și să emită, în favoarea reclamanților, decizie de compensare prin 44.237,14 puncte, calculate conform grilei notariale valabile la nivelul anului 2021, pentru imobilul construcție situat în Mun. Timișoara, str. x, identificat în regim de CF vechi nr. x, care a fost preluat în mod abuziv de către stat și care nu mai poate fi restituit în natură, fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995. Se constată că pretenția dedusă judecății a fost întemeiată de reclamanți și a fost soluționată de către instanțele de fond în baza Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Potrivit prevederilor art. 35 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013: "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului." Din interpretarea acestor dispoziții legale speciale, rezultă că împotriva hotărârilor pronunțate de către tribunal în materia Legii nr. 165/2013 se poate formula doar apel, legiuitorul suprimând calea extraordinară de atac a recursului. În ceea ce privește dreptul comun, art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de către instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă că sentința civilă nr. 327 din 23 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, este supusă doar apelului, astfel că decizia civilă nr. 298 din 2 noiembrie 2022, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a soluționat apelurile, respingându-le ca nefondate, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel cum în mod corect s-a menționat și în dispozivitul său. Se mai reține că, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta". Acest text instituie principiul legalității căilor de atac, care presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de către legiuitor. De altfel, acest principiu este o aplicare a prevederilor art. 129 din Constituția României republicată, conform cărora "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Față de aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. coroborat cu art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin notele scrise depuse la dosar, și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 298 din 2 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.