ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 70/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2016, la data de 02.03.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primarul Municipiului Timișoara, a solicitat, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (3) Legea nr. 165/2013, să se atribuie în compensare pentru cota de 5/8 din imobilul construcție expropriat, teren în echivalent valoric pe unul din terenurile identificate de aceasta; în subsidiar, a solicitat obligarea Primarului Municipiului Timișoara să emită dispoziție motivată asupra cererii de acordare a măsurii reparatorii a compensării cu bunuri oferite în echivalent, conform art. 1 alin. (2) din Legea 165/2013 completată și modificată, astfel; pentru cota de 5/8 din imobilul construcție expropriat, a solicitat compensarea cu teren în echivalent valoric pentru unul din terenurile identificate de reclamantă.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013.

2 .Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 881/18.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș a luat act de renunțarea reclamantei la excepția de nulitate a H.G. nr. 977/2002, în ceea ce privește poziția 545 (649), Anexa 2, precum și a HCL nr. 245/1999, modificată prin HCL nr. 125/2001 și prin HCL nr. 64/2002 cu privire la cuprinderea în domeniul public a imobilului "teren intravilan de 4612 mp, situat în Timișoara, str. x, înscris în CF nr. x, top. x-2207-2208/2", în contradictoriu cu Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Timișoara. A admis acțiunea civilă formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, în sensul că a fost obligat acest pârât să atribuie reclamantei, în compensare pentru cota de 5/8 parte din imobilul construcție expropriat (casă ce a fost situată în Timișoara, str. x, înscris în CF nr. x Timișoara, nr. top. x), suprafața de 236 mp (suprafața măsurată 256 mp) din terenul intabulat în CF nr. x Timișoara, nr. top. x situat în str. x nr. circumscripție stradală 11A, suprafață de teren ce va rezulta în urma operațiunilor de dezmembrare propuse de expertul judiciar B., lotul x, nr. top x, delimitat în planul cu propunerea de dezmembrare Anexa 1 la raportul de expertiză, de punctele 6-4-3-7, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Timișoara.

3 . Hotărârea pronunțată în apel

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 131 din 1 octombrie 2020, a respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 881din 18 iunie 2019 pronunțate de Tribunalul Timiș.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2350 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, secția a I-a civilă, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara a declarat recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin raport s-a reținut inadmisibilitatea căii de atac, completul de filtru urmând a aprecia asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs, inclusiv asupra excepțiilor nulității recursului și lipsei de interes în declararea recursului de către Consiliul local al Municipiului Timișoara, invocate prin întâmpinare de intimata - reclamantă A..

La termenul din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate față de excepțiile nulității și lipsei de interes, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primarul Municipiului Timișoara, prin care a solicitat în principal, în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (3) Legea nr. 165/2013, să se atribuie în compensare pentru cota de 5/8 din imobilul construcție expropriat teren în echivalent valoric pe unul din terenurile identificate de aceasta; în subsidiar, a solicitat obligarea Primarului Municipiului Timișoara să emită dispoziție motivată asupra cererii de acordare a măsurii reparatorii a compensării cu bunuri oferite în echivalent, conform art. 1 alin. (2) din Legea 165/2013.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În speță, atât prima instanță, cât și cea de apel au calificat litigiul ca fiind unul legat de aplicarea Legii nr. 165/2013, soluționându-l ca atare.

Or, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stipulează la art. 35 alin. (4) că hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) al aceluiași articol sunt supuse numai apelului.

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În raport de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 131 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a I a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Față de cele sus-menționate, din coroborarea dispozițiilor antereferite, rezultă că hotărările recurate, atacate în speță, nu sunt susceptibile de recurs, fiind pronunțate de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 131 din 1 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.