ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3043/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 6 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

- anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 125/2001, nr. 64/2002, nr. 103/2003, nr. 116/2003, nr. 166/2003 și nr. 145/2004, în ceea ce privește includerea în inventarul domeniului public al municipiului Timișoara a terenului în suprafață de 360 mp, situat în municipiul Timișoara, str. x, jud. Timiș, înscris în C.F. nr. x Timișoara, cu nr. top x (provenită prin conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Timișoara);

- anularea în parte a H.G. nr. 1.016/2005 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, respectiv poziția nr. 1748 din Anexa 2, prin care a fost trecut în proprietatea publică a Municipiului Timișoara terenul în suprafață de 360 mp, situat în municipiul Timișoara, str. x, jud. Timiș, înscris în C.F. nr. x Timișoara, cu nr. top x.

Prin sentința civilă nr. 152 din 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția netimbrării, excepția tardivității plângerii prealabile, excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României față de capătul de cerere privind anularea H.C.L. Timișoara nr. 245/1999, cu consecința respingerii acestei cereri ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că, în esență, prima instanță, procedând la compararea titlurilor prezentate de părți, a reținut că reclamantul nu are un titlu asupra terenului în discuție, respectiv lipsa calității de proprietar a acestuia asupra terenului, precum și faptul că terenul este de uz sau de interes public, aspect ce rezultă din împrejurarea că imobilul a fost evaluat cu ocazia exproprierii terenului în 1980.

Procedând astfel, a apreciat recurentul, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 17-18 și art. 32-33 din Decretul-Lege nr. 115/1938, texte de lege din care derivă cele două principii care au guvernat regimul juridic al înscrierilor în cartea funciară în perioada de activitate a acestui act normativ, respectiv principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, precum și principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară.

Totodată, analizarea destinației terenului ca fiind de uz sau de interes publică a fost făcută cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, 3, 4, 7 din Legea nr. 213/1998, precum și pct. III din anexa la lege.

A mai susținut recurentul că prima instanță a nesocotit drepturile legal dobândite de proprietarii succesivi ai bunului, înscrise în cartea funciară, încălcându-se dispozițiile art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, precum și dispozițiile art. 32 alin. (1) din aceeași lege.

A menționat recurentul că, având în vedere că antecesorii în drepturi au fost înscriși în cartea funciară ca proprietari ai garajului și ai terenului aferent acestuia, în mod eronat și cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză raportat la data la care primul proprietar a dobândit dreptul de proprietate asupra garajului și terenului aferent acestuia, prima instanță, procedând la compararea titlurilor de proprietate, a concluzionat că este preferabil titlul statului dobândit prin expropriere.

A apreciat recurentul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind trecerea unui bun din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. A susținut că în analizarea existenței uzului/interesului public nu trebuie raportat la momentul exproprierii bunului, ci relevant în vederea soluționării cauzei este analizarea uzului sau interesului public la momentul adoptării actelor administrative de către autoritatea publică deliberativă pârâtă, astfel că analiza trebuie să se facă prin prisma dispozițiilor legale care îl reglementează, respectiv art. 1, 3, 4, 7 din Legea nr. 213/1998, precum și a punctului III din anexa la lege. Prima instanță a analizat această situație prin raportare la dispozițiile art. 864 din Noul C. civ., precum și cele ale art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, dar, procedând astfel, a analizat legalitatea unui act administrativ prin prisma unor dispoziții legale care nu erau în vigoare la data adoptării acestuia. Totodată, a apreciat recurentul că includerea bunului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale contravine dispozițiilor din Legea nr. 213/1998.

4.1 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității pentru lipsa timbrajului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului invocată de intimatul Guvernul României, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON stabilită în sarcina recurentului a fost depusă la dosarul cauzei .

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 125/2001, nr. 64/2002, nr. 103/2003, nr. 116/2003, nr. 166/2003 și nr. 145/2004, în ceea ce privește includerea în inventarul domeniului public al municipiului Timișoara a terenului în suprafață de 360 mp, situat în municipiul Timișoara, str. x, jud. Timiș, înscris în C.F. nr. x Timișoara, cu nr. top x (provenită prin conversia de pe hârtie a C.F. nr. x Timișoara);

- anularea în parte a H.G. nr. 1.016/2005 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, respectiv poziția nr. 1748 din Anexa 2, prin care a fost trecut în proprietatea publică a Municipiului Timișoara terenul în suprafață de 360 mp, situat în municipiul Timișoara, str. x, jud. Timiș, înscris în C.F. nr. x Timișoara, cu nr. top x.

Reclamantul a apreciat că actele administrative a căror anulare parțială o solicită sunt nelegale în partea care privește terenul menționat întrucât includerea bunului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale contravine dispozițiilor din Legea nr. 213/1998. A arătat că prin hotărârea contestată nu putea opera transferul dreptului de proprietate asupra terenului de la proprietarii privați înscriși în cartea funciară, întrucât statul nu mai era proprietarul terenului. Pe de altă parte, a apreciat reclamantul că în speță nu se dovedește condiția utilității publice sau interesului public local în ceea ce privește terenul.

Instanța de fond a respins excepțiile netimbrării, tardivității plângerii prealabile, tardivității acțiunii, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantului. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României față de capătul de cerere privind anularea H.C.L. Timișoara nr. 245/1999, cu consecința respingerii acestei cereri ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Guvernul României.

Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a invocat în esență încălcarea dreptului de proprietate privată, lipsa uzului/interesului public.

În continuare, instanța de fond, reținând caracterul revendicativ al acțiunii reclamantului întrucât acesta susține calitatea sa de proprietar asupra suprafeței de 18 mp aferent garajului nr. 11, din totalul de 360 mp, teren înscris în cartea funciară ca fiind domeniul public al Mun. Timișoara, a procedat la analiza, respectiv compararea titlurilor prezentate de părți, ținând cont de istoricul imobilului în discuție și de cadrul legislativ aplicabil.

În ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la inexistența uzului/interesului public privind terenul, a reținut instanța de fond că acestea sunt vădit nefondate, în condițiile în care condiția interesului public a fost deja evaluată cu ocazia exproprierii terenului în suprafață de 360 mp (constând în interesul construirii unor garaje destinate populației - viitorilor proprietari de apartamente), instanța de judecată nefiind investită cu vreo acțiune vizând nulitatea exproprierii.

A mai avut în vedere judecătorul fondului dispozițiile art. 864 din C. civ., raportat la prezent, potrivit cărora dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Legat de acest aspect, instanța de fond a reținut că, în prezent, potrivit art. 361 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,,(2) Trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, dacă prin lege nu se dispune altfel.", dispoziții similar existând și în vechea lege 213/1998.

A concluzionat instanța de fond că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor demersuri privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al terenului care să constate lipsa uzului/interesului public.

În raport de cele prezentate anterior, instanța de control judiciar reține că instanța de fond a avut în vedere caracterul revendicativ al acțiunii reclamantului și a procedat la analiza, respectiv compararea titlurilor prezentate de părți. Astfel, motivele pe care le-a avut în vedere instanța de judecată pentru a pronunța hotărârea criticata vizează mai degrabă aspecte care se circumscriu unei acțiuni în revendicare.

Însă, față de obiectul acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța de judecată, Înalta Curte apreciază că este necesar ca în cauză să fie efectuată o analiză din perspectiva Legii nr. 213/1998, respectiv să se aprecieze dacă terenul în discuție este de uz sau de interes public în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (4) din Legea nr. 213/1998 precum și ale punctului III din anexa la lege.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Totodată, Înalta Curte reține că judecătorul are obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele investirii, potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din același act normativ, instanța trebuie să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul.

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a tuturor argumentelor și motivelor expuse de părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil și nefiind respectate rigorile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Având în vedere că împrejurări esențiale dezlegării cauzei nu au fost lămurite de către prima instanță, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 152 din 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 152 din 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.