ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1834/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2018, la data de 5.04.2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, Guvernul României și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, anularea parțială a H.G. nr. 1016/2005 și a HCLMT nr. 166/2003 privind atestarea domeniului public al Municipiului Timișoara vizând pozițiile din anexa H.G.: poz. 1641 pentru parcela topografica x și poz. x pentru parcela topografica x -poz. x pentru parcela topografica x.

Prin sentința nr. 327 din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar, Guvernul României, și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, ca lipsită de interes.

Împotriva sentinței curții de apel au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii; în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea soluționării fondului cauzei.

În motivarea căii de atac, recurenții au arătat că motivul neincluderii în cuprinsul acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara a parcelelor topografice nr. x si x se datorează faptului că, abia ulterior datei promovării acțiunii (21.12.2017), prin adresa nr. x/7.03.2018 Primăria Municipiului Timișoara le-a comunicat că terenul aferent imobilului din str. x 17 se afla amplasat pe 3 parcele topografice respectiv x, x și x.

În ceea ce privește neîndeplinirea condiției interesului născut și actual necesar pentru exercitarea dreptului la acțiune în contencios administrativ, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 alin. (1) și alin. (2) și art. 2 lit. a), o) și p) din Legea nr. 554/2004, din interpretarea cărora rezultă că legiuitorul a stabilit că intră în sfera contenciosului administrativ nu numai acțiunile vizând vătămarea unui drept constituțional/legal al cetățeanului ci și acțiunile vizând vătămarea unui interes legitim privat al acestuia, interes definit ca fiind o posibilitate a cetățeanului de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil prefigurat.

În condițiile în care legea stabilește că nu numai titularul unui drept deja existent poate demara un atare demers judiciar în sfera contenciosului administrativ cât și persoana care tinde a-și realiza un drept subiectiv viitor și previzibil poate beneficia de prerogativele legii, instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea reclamanților cu motivarea ca doar titularii unui drept deja existent pot recurge la acțiunea de comtencios administrativ, restrângând în mod abuziv condițiile legale doar la titularii unui drept nu și la titularii unui interes.

Față de împrejurarea că imobilul din str. x 17, constând în casă de locuit, a fost edificat de către reclamanți acum 20 de ani fără ca nicio autoritate publică să conteste starea de fapt, ci mai mult, situația a fost acceptată impunând plata de impozit, reglementarea stării de drept fiind una de competența instanței de drept comun, recurenții- reclamanții au arătat că se află în situația titularilor unor interese legitime private, fiindu-le accesibilă calea unei acțiuni de contencios administrativ.

Mai mult, instanța de fond a ignorat și un al doilea argument expus în ședința publică din 10.12.2018 de apărătorul reclamanților acela că, inițial, în cartea funciară titularul dreptului de proprietate al celor 3 parcele de teren era Statul român, prin Ministerul Agriculturii si Domeniilor, pentru ca apoi prin H.G. nr. 1016/2005 să se ateste domeniul public al unității administrativ teritoriale cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 8 din Legea nr 213/1998.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Înalta Curte, analizând recursul în raport cu motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., conform căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", reține că acesta este nefondat, astfel că recursul va fi respins pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Demersul judiciar al recurenților-reclamanți vizează anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 166/2003 și a Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005 privind atestarea domeniului public al Municipiului Timișoara în ceea ce privește poz. 1641 pentru parcela topografică x, poz. x pentru parcela topografică nr. x și poz. x pentru parcela topografică nr. x din anexa la hotărârea de guvern.

Soluționând cauza, curtea de apel a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca atare, reținând, în esență, că în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanții nu au dovedit niciun interes în formularea acțiunii, în sensul că nu au dovedit că sunt vătămați prin hotărârea de consiliu local de atestare a domeniului public al Municipiului Timișoara în ceea ce privește parcelele cu nr. top. x (casă și curte în str. x) și x (pășune), întrucât niciunul cele două imobile, astfel evidențiate topografic, nu sunt indicate de reclamanți în cuprinsul acțiunii ce face obiectul dosarului x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, iar în ceea ce privește imobilul evidențiat topografic sub nr. x cuprins în CF nr. x Timișoara, constând în casă și teren în suprafață de 479 mp, pentru admisibilitatea acțiunii lor, reclamanții trebuiau să dovedească că sunt titularii unor drepturi sau interese legitime asupra imobilului în discuție sau cel puțin asupra construcției reprezentând casa de locuit, drepturi sau interese legitime încălcate ca urmare a trecerii imobilului în domeniul public al Municipiului Timișoara, aspect neprobat în cauză.

Soluția instanței de fond este însușită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea corectă a normelor cuprinse în art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține că, prin normele cuprinse în art. 1 alin. (1) și alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă subiecților de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancțiunea juridică a anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Legea contenciosului administrativ, reglementând dreptul persoanei vătămate în drepturile sale sau într-un interes legitim de a cere anularea actului administrativ, definește noțiunea de "drept vătămat" ca fiind orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ, iar sintagma "interes legitim privat" ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Contrar criticilor din recurs, din perspectiva acestor dispoziții legale, recurenții-reclamanți nu ar fi putut obține o soluție favorabilă, întrucât temeiurile acțiunii în contencios administrativ sunt legate de vătămarea unui drept al persoanei, respectiv a unui interes legitim privat.

De fapt, în cauză, este vorba de afirmarea vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim la momentul înaintării acțiunii în contencios administrativ și de dovedirea vătămării pe parcursul procesului.

Deci, interesul legitim privat este în strânsă legătură cu dovedirea unei vătămări a reclamanților în cauză.

Or, recurenții-reclamanți nici cu ocazia judecării pe fond a cauzei, nici în recurs, nu au făcut dovada vătămării concrete a unor drepturi sau interese legitime asupra imobilelor care fac obiectul hotărârii de Guvern contestate.

Mai mult, în lipsa dovedirii existenței vătămării nu poate fi aplicată sancțiunea anulării actului administrativ.

Având în vedere obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara – constatarea dobândirii unui drept de superficie asupra imobilului din str. x, evidențiat topografic sub nr. x cuprins în CF nr. x Timișoara, constând în casă și teren în suprafață de 479 mp, rezultă cu evidență că recurenții -reclamanți nu erau titularii unui drept prevăzut de lege la data adoptării H.G. nr. 1016/2005 sau a unui interes legitim, care să fi fost vătămate prin actul administrativ contestat.

Este real că recurenții-reclamanții tind la recunoașterea unui drept de proprietate asupra casei de locuit, drept de proprietate care ar justifica interesul acestora în formularea prezentei acțiuni, dar câtă vreme acest drept nu este născut și actual în patrimoniul recurenților, în mod corect instanța de fond a constatat neîndeplinirea condiției interesului în promovarea prezentei acțiuni.

În acest context, susținerile recurenților-reclamanși referitoare la restrângerea accesului liber la justiție nu pot fi primite, întrucât, la momentul actual, prin situația lor juridică nu pot proba producerea unei vătămări nici într-un drept subiectiv (dreptul de proprietate), nici într-un interes legitim privat, care este definit de legiuitor în strânsă legătură cu un "drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat".

În raport de soluția dată cauzei, Înalta Curtea nu va analiza și aspectele referitoare la fondul litigiului, expuse în motivele scrise formulate.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanții A. și B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 327 din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.