ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1664/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2021 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Municipiul Timișoara prin primar, Primăria Timișoara prin primar, Consiliul Local Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara să respecte clauzele contractuale cuprinse în contractul de concesiune, să recunoască dreptul pretins de reclamant și să emită hotărârea privind aprobarea plății despăgubirii de 2000 euro, cuvenite pentru demolarea garajului proprietatea sa.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința nr. 1324 din 10 noiembrie 2023, Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, Primăria Timișoara, Consiliul Local Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și a obligat pe pârât la emiterea în favoarea reclamantului a unei hotărâri de aprobare a plății unei despăgubiri de 2000 euro pentru demolarea garajului proprietatea sa. A obligat pe pârâți la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2350 RON, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 230 din 3 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1324 din 10 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat A.. A schimbat sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 230 din 3 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în baza autorizației de construcție nr. x/26.03.1993 a construit un garaj pe terenul în suprafața de 16,5 mp, proprietatea Statului Roman, înscris în C.F. nr. x, Timișoara, cu nr. top x, teren care i-a fost concesionat prin contracte succesive, ultimul contract de concesiune fiind încheiat la data de 27.05.2008, pe o perioada de 10 ani (27.05.2008-27.05.2018). A precizat că a plătit în fiecare an taxa de concesiune și a folosit garajul până în anul 2017, când s-a mutat în alt județ, la Timișoara venind destul de rar. Ultima data când a venit în Timișoara am constatat cu uimire ca garajul a dispărut. Or, terenul concesionat legal și intabulat în Cartea funciara, nu intra în categoria garajelor care puteau fi demolate fără acordul reclamantului și fără o justa despăgubire. La data de 29.07.2021, a introdus plângere prealabilă la Primăria Timișoara și a solicitat ca, în baza clauzelor cuprinse în contractul de concesiune, să-i fie acordate despăgubirile cuvenite. La data de 31.08.2021, a primit adresa nr. x/26.08.2021, prin care i s-a comunicat faptul că despăgubirile nu se puteau acorda deoarece contractul nu mai era soluționat favorabil. Instanța de apel susține că în situația în care demolarea garajului s-a făcut după expirarea contractului de concesiune nu sunt datorate despăgubiri, chiar dacă în contractul de concesiune (care este legea părților) la art. 20 este trecută clauza care stipulează: "Contractul de concesiune înceteaza: în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterala de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile, în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competenta instanța de judecata." Refuzul de acordare a despăgubirilor pe motiv ca nu mai era valabil contractul la data demolării este nejustificat, întrucât nu data demolării este relevantă, ci data la care terenul pe care a fost construit garajul a fost declarat de interes public, respectiv data de 07.04.2015, când contractul era în vigoare, situație în care clauza de despăgubire inclusă în contract trebuia respectată. Contractul fiind legea părților, consideram ca trebuie respectat. Mai mult, întrucât în contract se menționează "plata unei despăgubiri juste și prealabile, ar fi trebuit plătită o despăgubire prealabila și abia apoi sa se ajungă la demolare. Despăgubirea trebuia acordată, cu atât mai mult cu cât au fost acordate despăgubiri de 2000 euro celor care aveau contracte de concesiune în care era inclusă clauza de despăgubire. Consideră că nu este corect și legal ca aceste despăgubiri să fie acordate preferențial, legea trebuie să fie aceeași pentru toți. Alt motiv pentru care consideră că impune acordarea despăgubirilor este faptul că demolarea garajului a fost făcută abuziv, cu încălcarea legii. Art. 33 din Legea nr. 50/1991 se referă la construcțiile executate fără autorizație de construire, ori garajul reclamantului a fost construit legal în baza autorizației de construcție nr. x/26.03.1993 și intabulat în CF. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant face referire la faptul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - hotărârea instanței de fond a fost dată în temeiul art. 555 și art. 562 C. civ. privind dreptul de proprietate, iar instanța de apel nu face deloc vorbire despre aceasta, ignorând și încălcând normele de drept fără nicio motivare, mărginindu-se la a interpreta tendențios situația de fapt.

Apărările formulate: Intimatul-pârât Municipiul Timișoara a transmis, prin e-mail, întâmpinare, în termen legal, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, solicitând în principal anularea, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (23 noiembrie 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic", sub sancțiunea nulității. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit alin. (2), "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru." În cauză, deși a fost înștiințat la data de 14 februarie 2025 despre obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, recurentul-reclamant A. nu s-a conformat obligației de timbrare a cererii de recurs. Cum recurentul-reclamant nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, în raport de prevederile legale anterior menționate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul, ca netimbrat.