ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2219/2023

HOTĂRÂRE

16.11.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2219/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 02 februarie 2023 pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. x/2023, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul B., contestație la executare, solicitând instanței să dispună anularea în parte a somației emise în data de 10 ianuarie 2023, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emise la aceeași dată în dosarul de executare silită nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc C., cu consecința reducerii cheltuielilor de executare, constând în onorariu avocațial pentru faza executării silite, în cuantum de 5.000 de RON, precum și repunerea părților în situația anterioară și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de dezînvestire nr. 605 din 06 aprilie 2023, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 714 raportat la art. 651 din C. proc. civ., și a reținut că încuviințarea silită a titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 5641/13.07.2022 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2022, a fost dispusă de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2022.

Astfel, a reținut că instanța care a încuviințat executarea silită rămâne competentă să soluționeze toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite.

Primind dosarul, Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 9604 din 24 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine publică, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Judecătoria Sectorului 3 București, a reținut incidența în speță a acelorași dispoziții legale, și anume art. 714 și art. 651 C. proc. civ., însă a apreciat că speței nu îi sunt aplicabile considerentele Decizei nr. 20/2021 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, care consacră principiul unicității instanței de executare, întrucât aceasta ar avea ca premisă existența unui titlu executoriu în care figurează mai mulți debitori care au domicilii sau sedii diferite, situate în raza de competență a mai multor judecătorii, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Pe cale de consecință, constatând că sediul debitorului A. nu se află în țară, a făcut aplicarea tezei a II-a din art. 651 C. proc. civ., care stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul creditorului, care se află în Ploiești.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată de debitorul A., prin care se solicită anularea în parte a somației emise în data de 10 ianuarie 2023, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emise la aceeași dată în dosarul de executare silită nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc C., reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu avocațial pentru faza executării silite, în cuantum de 5.000 de RON, și repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea intimatului creditor B. la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Ploiești și Judecătoria Sectorului 3 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., prima reținând că, raportat la obiectul dosarului, este incident principiul unicității instanței de executare, în timp ce a doua instanță a reținut că sediul debitorului nu se află în țară, astfel că devine incidentă teza a II-a din art. 651 C. proc. civ., sens în care instanța de executare este cea de la sediul creditorului.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului de instanță și ale dosarului execuțional, prin încheierea din data de 16 decembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă în dosarul nr. x/2022, aflată la dosarul Judecătoriei Ploiești, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ C. și a fost încuviințată executarea silită a debitorului A. în dosarul de executare silită nr. x/2022, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5641/13.07.2022, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2022, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului B., rezultat din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.

În acest context, se reține că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia menționată, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

Chiar dacă decizia pronunțată în recurs în interesul legii se referă în mod expres la situația în care debitorii din titlul executoriu au domicilii în circumscripții teritoriale diferite, întrucât această situație genera, în practică, dificultăți de interpretare (în special în cazurile în care se solicita încuviințarea executării silite distinct, pentru fiecare creanță ce revine fiecărui debitor în parte, fiind stabilite, deci, mai multe instanțe de executare, în același dosar de executare), cu atât mai mult se poate aprecia că principiul unicității instanței de executare este aplicabil situației în care există un singur debitor, în acest caz neputând fi susținut în mod valabil că, odată stabilită instanța de executare, prin pronunțarea asupra cererii de încuviințare a executării silite, ocazie cu care s-a verificat competența prin raportare chiar la debitorul în cauză, aceasta s-ar putea schimba pe parcursul procedurii execuționale.

Așadar, aplicând pentru identitate de raționament statuările din decizia nr. 20/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și în speța de față, se reține că în ceea ce privește contestația la executare, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 3 București, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în speță, în raport cu alte criterii, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 3 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.