ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2023

Cererea de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la 12 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., S.C. C. S.A., D., E., F., Grupul de Investigații Politice, G. și H. și cu intervenienta principală Agenția Națională de Administrare Fiscală, următoarele: 1) să se constate că i s-a încălcat dreptul la demnitate și dreptul la propria imagine în cadrul emisiunilor "I." (difuzată de postul tv C. - moderator D.) din 10.02.2016, 15.02.2016, 24.02.2016, 24.11.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 17.10.2017, 3.10.2017, 24.10.2017, 25.10.2017, 29.10.2017, 31.10.2017, 15.08.2018, 21.10.2018, 22.10.2018, 11.12.2018; "J." (difuzată de postul tv C. - prezentator E.) din 10.02.2016, 02.03.2017-03.03.2017; K. (difuzată de postul tv C.) din 21.10.2018, 22.10.2018; L. (difuzată de postul tv C.) din 25.10.2017; M. (difuzată de postul tv C.) din 20.10.2017, 08.12.2017; "100 minute" (difuzată de postul tv C.) din 07.11.2017, 21.11.2017, 15.08.2018, 22.11.2018, 03.12.2018; N. (difuzată de postul tv C.) din 27.01.2017; O. (difuzată de postul tv C.) din 20.07.2019; 2). să se constate că i s-a încălcat dreptul la demnitate și dreptul la propria imagine în cadrul articolelor online: "x" (link: x); "x" din 04.12.2018 (link: x); 3). obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamantă a sumelor ce se cuvin bugetului de stat, cu titlu de executare integrală a ordinului de recuperare a produsului instituit prin decizia penală nr. 888 din 08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2012, cu titlu de daune morale, banii urmând a alimenta contul intervenientului ANAF și garantarea unor măsuri asiguratorii în vederea recuperării acestuia, în termen de 10 zile calendaristice de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive în prezenta cauză, sub sancțiunea unor penalități de 0,1% pe zi de întârziere; 4). obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la aducerea la cunoștință publică a dispozitivului hotărârii judecătorești, prin citire în cadrul emisiunii "I." și a emisiunii "J.", în următoarea zi de difuzare după ziua pronunțării hotărârii judecătorești definitive și prezentarea scuzelor publice reclamantei și tuturor magistraților, în fiecare zi de emisie, timp de 3 luni de zile după data pronunțării hotărârii judecătorești definitive; 5). obligarea pârâtului D. să înlăture de pe contul P. - "I." înregistrările emisiunilor "I." din 10.02.2016, 15.02.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 23.10.2017 și 29.10.2017 sau numai porțiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; 6). obligarea pârâtului E. să înlăture de pe conturile P. - E. și - dans la bouche de la presse - înregistrările emisiunilor "J." din 10.02.2016 și 02.03.2017 sau numai porțiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; 7). obligarea pârâților F. și Grupul de Investigații Politice să înlăture de pe site-ul grupul.ro articolul "Judecătorii A. și Q. - plutonul de execuție folosit de sistemul securist" și să publice pe același site dispozitivul hotărârii judecătorești dar și a celorlalte postări, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; 8). obligarea pârâtului B. să înlăture de pe site-ul ziardecluj.ro articolul din 04.02.2018 intitulat "Judecătoarea A., torționara de rit nou, exclusă de două ori din magistratură, va lua Premiul & Bursa R.! S., tocmai te-ai făcut de un mare rahat! Ion se răsucește în mormânt!" din 04.12.2018 și să publice pe același site dispozitivul hotărârii judecătorești, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere. Prin cererea precizatoare din 12 decembrie 2019, reclamanta le-a chemat în judecată și pe pârâtele T. și V., solicitând obligarea tuturor pârâților, în solidar, la plata sumei de 100.000.000 euro pentru repararea prejudiciului moral. Prin cererea precizatoare, reclamanta a menținut restul petitelor din acțiunea introductivă.

Apărările formulate la fond La 7 octombrie 2019, pârâtul H. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate (Tribunalul Cluj) din perspectiva dispozițiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., iar, la 29 octombrie 2020, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție principală, ca inadmisibilă. Raportat la prevederile art. 68 și următ. C. proc. civ., a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei in formularea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active cu privire la petitul 4, cu consecința respingerii acțiunii ca urmare a admiterii acestor excepții. Pe fond a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar în subsidiar, în măsura în care se va considera că cererea de chemare în judecată este întemeiată față de acesta, a cerut cenzurarea daunelor solicitate de către reclamantă. La 29 octombrie 2020, intervenienta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare la cererea de intervenție principală formulată de reclamantă. Prin întâmpinare, pârâții S.C. C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția disjungerii capătului de cerere având ca obiect pretențiile formulate de reclamantă împotriva pârâtului B., excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj în soluționarea pretențiilor formulate de reclamantă împotriva lor. La 12 decembrie 2019, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare și precizare a cadrului procesual, conform art. 204 C. proc. civ., prin care a înțeles ca, alături de pârâții din acțiunea introductivă de instanță, să cheme în judecată, în aceeași calitate, T. și V., G., solicitând obligarea tuturor pârâților, în solidar, la plata sumei de 100.000.000 euro și luarea unor măsuri asigurătorii în vederea recuperării acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive în prezenta cauză, sub sancțiunea unor penalități de 0,1% pe zi de întârziere; obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la aducerea la cunoștință publică a dispozitivului hotărârii judecătorești, prin citire în cadrul emisiunii "I." și a emisiunii "J." în următoarea zi de difuzare după ziua pronunțării hotărârii judecătorești definitive, precum și prezentarea scuzelor publice reclamantei în fiecare zi de emisie, timp de 3 luni de zile după data pronunțării hotărârii judecătorești definitive; obligarea pârâtului D. să înlăture de pe contul P. "I." înregistrările emisiunilor "I." din 10.02.2016, 15.02.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 23.10.2017 și 29.10.2017 sau numai porțiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâtului E. să înlăture de pe conturile P. "E." și "dans la bouche de la presse" înregistrările emisiunilor "I." din 10.02.2016, 15.02.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 23.10.2017 și 29.10.2017 și înregistrările emisiunilor "J." din 10.02.2016 și 02.03.2017 sau numai porțiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâților F. și Grupul de Investigații Politice să înlăture de pe site-ul grupul.ro articolul "Judecătorii A. și Q. - plutonul de execuție folosit de sistemul securist" și să publice pe același site dispozitivul hotărârii judecătorești, dar și a celorlalte postări ce vor fi detaliate, la punctul B, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități față de reclamantă în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâtului B. să înlăture de pe site-ul ziardecluj.ro articolul din 04.02.2018, intitulat "Judecătoarea A., torționara de rit nou, exclusă de două ori din magistratură, va lua Premiul & Bursa R.! S., tocmai te-ai făcut de un mare rahat! Ion se răsucește în mormânt!" din 04.12.2018 și să publice pe același site dispozitivul hotărârii judecătorești, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, sub sancțiunea unor penalități față de reclamanta în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. La 17.01.2020, pârâții S.C. C. S.A., D., E., F., Grupul de Investigații Politice și G. au depus întâmpinare la cererea de precizare și modificare de acțiune, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților nou introduși în cauză și excepția lipsei de interes a formulării acțiunii față de aceștia. La 30 ianuarie 2020, reclamanta a depus la dosar punct de vedere cu privire la excepția lipsei de interes, solicitând respingerea acesteia. Prin întâmpinarea formulată la 24 februarie 2020, pârâta T. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, în temeiul art. 112 alin. (2) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes. Totodată, a solicitat constatarea nulității cererii de chemare în judecată, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., pentru lipsa elementului esențial, prevăzut de art. 194 alin. (1) lit. d) din același C. proc. civ., referitor la arătarea motivelor de fapt pe care se întemeiază chemarea în judecată a U. împotriva Abuzurilor Statului.

Judecata realizată la fond și hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 6 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâții S.C. C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice prin întâmpinare, a respins excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecarea cererii de intervenție formulată în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală. De asemenea, prin încheierea din 25 iunie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a unit cu etapa administrării probațiunii excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că, prin cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare reclamanta a invocat existența unei fapte continuate, care s-ar extinde dincolo de limita anului 2019, care ar fi trebuit verificat. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea petitului privind obligarea pârâților la prezentarea scuzelor public tuturor magistraților din România, reținând ca temei de drept dispozițiile art. 36 C. proc. civ. Prin încheierea din 8 octombrie 2021, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor W. și V. și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea pretențiilor față de aceste două pârâte. După închiderea dezbaterilor, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea discutării, în contradictoriu, a excepției lipsei calității de reprezentant a pârâtelor W. și S.C. C. S.A., susținând că onorariul achitat reprezentantului acestor părți provine din sume cu privire la care, prin decizia penală nr. 888/A/2014 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus confiscarea. Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol, reținând că principiul contradictorialității reglementat de art. 22 C. proc. civ. a fost respectat, câtă vreme părțile au luat la cunoștință de excepția invocată și și-au prezentat argumentele cu privire la aceasta. Prin sentința nr. 531 din 2 noiembrie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de reclamanta A.. A respins excepția lipsei calității de reprezentant. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor W. și V.. A respins excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, invocată de pârâtele W. și V.. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru faptele anterioare datei de 16 august 2016. A respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, modificată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., D., E., F., Grupul de Investigații Politice, G., H., W. și V..

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 419/A din 21 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 531 din 2 noiembrie 2020 a Tribunalului Cluj, secția civilă și a încheierilor pronunțate în dosarul nr. x/2019. A admis, în parte, apelul incident declarat de pârâta T. împotriva aceleași sentințe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A păstrat restul dispozițiilor sentinței. A respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâtul B. împotriva aceleași sentințe. A obligat-o pe apelanta-reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte S.C. C. S.A. suma de 9.880,80 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Recursurile Împotriva deciziei nr. 419/A din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și a încheierilor pronunțate în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs principal reclamanta A.. Împotriva aceleiași decizii, a formulat recurs incident pârâtul B..

Înregistrarea cererilor de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 august 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizate aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția completului de primire a dosarului din 5 septembrie 2022, s-a dispus efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. și s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A. obligația de a achita, pentru soluționarea cererii de recurs, o taxă judiciară de timbru în valoare de 200 RON, sub sancțiunea anulării acesteia, ca netimbrate. Taxa judiciară de timbru a fost achitată . Prin rezoluția din 2 noiembrie 2022, completul de judecată a dispus comunicarea recursului incident formulat de pârâtul B. și înștiințarea acestuia, prin adresă, cu privire la obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON pentru soluționarea acestuia, sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat. Taxa judiciară de timbru a fost depusă . 7. Recursul principal al reclamantei A. Ulterior expunerii situației de fapt și a parcursului dosarului, recurenta-reclamantă A. a susținut că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a pronunțat o decizie fără ca la dosarul cauzei să existe o copie lizibilă a contractului de asistență juridică încheiat între avocatul intimatei C. S.A. și pârâtul G. pentru asistența și reprezentarea acestuia în dosarul nr. x/2019, fiind încălcat principiul nemijlocirii procesului civil. Recurenta a precizat că, în ședința publică din 23 noiembrie 2021, instanța de apel a respins cererea sa de acordare a unui termen și de intermediere a unei tranzacții, dând eficiență susținerilor reprezentantei convenționale a intimatei C. S.A., deși aceasta nu avea mandat expres din partea pârâtului G. pentru a se exprima cu privire la realizarea unui acord de voință al părților în sensul arătat. Deși acesta este beneficiarul pârâtei C. S.A., pentru încheierea unor acte de dispoziție era necesar acordul părții. Or, doamna avocat X. s-a exprimat în sensul imposibilității soluționării pe cale amiabilă a litigiului, cauzând prejudicii grave patrimoniului pârâtului G., prin pronunțarea în numele acestuia asupra unui act de tranzacție, încălcându-i dreptul de a finaliza în mod amiabil litigiul și de a se pronunța, nemijlocit, asupra acestei chestiuni. Recurenta-reclamantă a arătat că încălcarea principiilor diriguitoare ale procesului civil este, per se, motiv de casare, iar modalitatea de soluționare a cauzei este contrară jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 1378 din 23 aprilie 2010, secția comercială), în sensul că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței sau a ordinului de plată care atestă achitarea acestuia, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, în care să se menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost plătite aceste sume. Raționamentul se justifică prin faptul că instanța trebuie să acorde cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței poate fi pusă în executare silită de partea care a avansat aceste cheltuieli. Recurenta-reclamantă a specificat că la dosarul primei instanțe nu există dovada reprezentării pârâtului G. de către avocat, în faza procesuală a apelului. A apreciat că soluționarea procesului în lipsa existenței la dosar a acestui înscris este contară principiului nemijlocirii procesului civil, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a dispus citarea sa doar la adresa menționată pe portalul instanței, respectiv la sediul Cabinetului de Avocat Y., deși a ales și a menționat în evidențele Curții de Apel Cluj că dorește să fie citată la adresa din Târgu Mureș. Considerând că, în acest fel, curtea i-a prejudiciat grav dreptul la apărare, a afirmat că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, a apreciat că sunt aplicabile și motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., ca rezultat al admiterii greșite și a nemotivării admiterii apelului incident al W., al cărei beneficiar real este pârâtul G.. Invocând aceleași cazuri de casare, dar și pe cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut neanalizarea precizării cadrului procesual, constând în spălarea banilor pârâtului G. prin W., condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor și dator Statului Roman cu peste 100 milioane de euro, astfel cum s-a reținut prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 a Curții de Apel București. Recurenta-reclamantă a afirmat că instanța de apel a parafat încălcarea regimului faptelor de spălare a banilor, acreditând legalitatea plăților din sumele fundațiilor al căror beneficiar real este pârâtul G., astfel cum a recunoscut Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresa din 25 iunie 2019, deși toate bunurile sale formează obiectul ordinului de confiscare dispus prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 a Curții de Apel București. A susținut că instanța de apel nu a analizat pe fond consecințele încălcării regimului global de prohibire a faptelor de spălare a banilor prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ce cauzează îmbogățirea ilicită, pe cale infracțională, a W., dar și a intimatei C. S.A., astfel cum a admis ANAF prin adresa din 25 iunie 2019. Având în vedere că prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 a Curții de Apel București s-a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor al căror beneficiar real este pârâtul G., în vederea acoperirii prejudiciului datorat statului, recurenta-reclamantă a apreciat că acesta nu poate angaja cheltuieli avocațiale, cât timp este dator Statului Român pentru prejudiciul cauzat prin privatizarea frauduloasă a fostului Institut de Chimie Alimentară, motiv pentru care a invocat frauda la lege. Prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greșita aplicare a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală și a arătat că instanța de apel nu a motivat apelul, considerând că au fost aduse critici generice hotărârii instanței de fond, deși la dosar există dovezi de la IJ, CSM, DNA și Curtea de Apel București că nu a săvârșit infracțiuni de corupție și luare de mită, că nu a absentat nejustificat de la instanță și că nu a falsificat sistemul informatic ECRIS. 8. Recursul incident al pârâtului B. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul B. a criticat soluția instanței de apel, care a reținut că împrejurarea conform căreia recurenta-reclamantă a indicat care va fi destinația eventualelor sume de bani obținute în urma soluționării prezentului litigiu nu este de natură să înlăture caracterul determinat, legitim, personal, născut și actual al interesului acesteia. Însă, raportat la starea de fapt reținută, recurentul a afirmat că acest raționament nu poate fi validat, în conformitate cu dispozițiile art. 33 C. proc. civ., pentru a se reține existența unui interes legitim sau personal al recurentei-reclamante. Referitor la legitimitatea interesului, a apreciat că, în fapt, se urmărește executarea ordinului de recuperare a prejudiciului infracțiunii instituit prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, respectiv obținerea unui titlu executoriu în cadrul unui proces civil având ca obiect prejudiciul de imagine, pentru suma reprezentând produsul infracțiunii a cărui existență a fost stabilită de către recurenta-reclamantă corelativ infracțiunii pentru care a fost condamnat pârâtul G., dar de la alte persoane decât cea care a comis infracțiunea. Recurentul a considerat că se încearcă executarea unei hotărâri penale împotriva unor terți, întrucât măsura dispusă față de condamnat nu a fost executată de către organele competente. Prevederile art. 2 alin. (1) C. pen. stabilesc pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce pot fi adoptate față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, fiind consfințit principiul caracterului personal al răspunderii penale (autor, instigator sau complice). Raportat la modalitatea de formulare a acțiunii, recurentul a susținut că scopul urmărit constă în tragerea la răspundere penală, cu privire la executarea ordinului de recuperare a produsului infracțiunii pentru care numitul G. a fost condamnat, a unor jurnaliști. Or, un astfel de demers nu poate fi considerat legitim. Raportat la caracterul personal al interesului recurentei-reclamante, a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită, inclusiv prin cererea de intervenție principală prin care a înțeles să introducă în proces Agenția Națională de Administrare Fiscală ca fiind beneficiara sumelor solicitate cu titlu de daune materiale. Referitor la modificarea de acțiune, în sensul obligării pârâților la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 100.000.000 euro, recurentul a apreciat că aceasta nu are vreo relevanță, deoarece s-a precizat expres că suma ce va fi obținută va fi donată către bugetul de stat, iar modificarea acțiunii a fost cauzată de pasivitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a recupera la bugetul de stat produsul infracțiunii și complicității instituției în procesul de returnare a produsului infracțiunii comise de numitul G.. Recurentul a susținut că modificarea de acțiune reprezintă o reformulare a pretențiilor exprimate prin cererea introductivă, însă, având aceeași finalitate, interesul trebuie să fie real. A făcut trimitere la încheierea de ședință din 6 martie 2020, pag. 6, paragr. 2, în care s-a consemnat expres că recurenta-reclamantă a susținut în fața instanței de fond că la momentul formulării cererii de intervenție forțată nu a avut cunoștință de poziția Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care nu a susținut, prin întâmpinare, că se opune la executare, dar nici nu a arătat că întreprinde vreun demers prin care să execute produsul infracțiunii. Din acest motiv, recurenta-reclamantă a solicitat prorogarea discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție forțată, până la formularea unui punct de vedere de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, care, inițial a fost introdusă în proces pentru considerente de opozabilitate și pentru ca, în măsura în care vor fi acordate despăgubirile solicitate prin acțiune, acestea să-i fie plătite acestei părți.

Apărările formulate în recurs La 20 octombrie 2022, intimata W. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a invocat excepția nulității, cu referire la motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează nelegala citare a acesteia și admiterea greșită a apelului incident, precum și la cele încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea depusă la 28 octombrie 2022, cu privire la recursul reclamantei, intimații-pârâți S.C. C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice au invocat excepția nulității, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 28 octombrie 2022, recurentul B. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, invocând excepția nulității acestuia, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare indicate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 10.1 Asupra recursului declarat de reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Printr-o primă critică încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii instanței de apel, din perspectiva pronunțării deciziei recurate în lipsa unei copii lizibile de la dosar a contractului de asistență/reprezentare juridică, încheiat între avocatul pârâtei C. S.A. și pârâtul G. pentru prezentul dosar, aspect ce a condus, în opina sa, la încălcarea principiului nemijlocirii, ca regulă de bază a procedurii civile. Recurenta a menționat că, în ședința publică din 23 noiembrie 2021, curtea de apel a respins cererea privind acordarea unui termen și mijlocirea încheierii unei tranzacții, dând eficiență declarației reprezentantului convențional al pârâtei C. S.A., deși acesta nu avea mandat expres din partea pârâtului G. pentru a putea formula concluzii asupra acestei chestiuni, iar pentru încheierea unor acte de dispoziție era necesar acordul expres al părții. Recurenta a susținut că, procedând în acest fel, doamna avocat X. a împiedicat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, creând prejudicii grave patrimoniului pârâtului G., iar încălcarea principiilor diriguitoare ale procesului civil este, per se, motiv de casare a hotărârii pronunțate. Critica nu este fondată. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reiese că, prin cererea transmisă instanței de apel prin poșta electronică la 23 noiembrie 2021 (când, prin rezoluția administrativă din 15 septembrie 2023 s-a stabilit termen pentru soluționarea apelurilor), recurenta-reclamantă A. a solicitat amânarea judecării cauzei, în vederea verificării procedurii de citare realizate la domiciliul său procesual ales, la Cabinet de Avocat Y., având sediul profesional în Târgu Mureș, str. x, ap. 1/A, jud. Mureș (potrivit datelor menționate în cererea de apel). Cererea de amânare a vizat și perfectarea unui mandat de asistență și reprezentare juridică în fața instanței cu domnul avocat Z., despre care recurenta a susținut că îi asigura reprezentarea juridică și în alte dosare, precum și verificarea existenței acordului pârâtului G. cu privire la rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin unei tranzacții. Potrivit consemnărilor din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunțate în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a pus în discuție, în ședință publică, cererea de amânare formulată de recurenta-reclamantă (care a lipsit de la dezbateri și nu a fost reprezentată), cu privire la care doamna avocat X., apărătorul pârâților C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice a formulat concluzii de respingere, pe motiv că nu există o intenție de împăcare a părților. Curtea a respins cererea de amânare a judecării cauzei, întrucât a constatat că citarea recurentei-reclamante s-a realizat în mod legal, la sediul unuia dintre avocații care o reprezintă, la care și-a ales domiciliul procesual (Cabinet de Avocat AA.), iar poziția procesuală a reprezentantului convențional al pârâților C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice nu a confirmat existența unei premise de împăcare a părților. În raport de aspectele relevate, Înalta Curte nu poate reține critica recurentei cu privire la încălcarea, de către instanța de apel, a principiului nemijlocirii, de vreme ce aceasta vizează nemulțumiri legate de soluția pronunțată asupra cererii de amânare a judecării cauzei, iar nu de modalitatea de administrare și evaluare a probatoriului, în reglementarea prevederilor art. 261 C. proc. civ. Principiul nemijlocirii este regula ce guvernează desfășurarea procesului civil, pe baza căreia instanța de judecată are obligația să cerceteze, în mod direct, toate elementele care conduc la dezlegarea cauzei, și să constate, prin propriile metode, conținutul faptic ce urmează a fi stabilit, înlăturând din probele administrate pe cele care nu sunt utile rezolvării acesteia. Principiul nemijlocirii presupune, totodată, administrarea probelor în fața instanței învestite cu soluționarea cauzei, care pronunță hotărârea finală, în cazul în care legea nu dispune altfel (de ex. comisia rogatorie, procedura asigurării dovezilor etc). Astfel, principiul nemijlocirii vizează valorificarea probelor în fața instanței învestite cu judecata litigiului, care nu se confundă cu soluționarea cererii de amânare a judecării cauzei, întrucât această din urmă procedură presupune verificarea, de către instanță, a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a putea dispune în acest sens, amânarea judecății nefiind reglementată ca o obligație, ci ca o posibilitate acordată judecătorului, corelativă dreptului acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate în susținerea cererii și eventuala culpă a părții în formularea acestei solicitări, în raport de caracterul excepțional al amânării. Prin urmare, nu poate fi reținută aplicabilitatea acestui principiu raportat la chestiunea incidentală a amânării cauzei a cărei legalitate a fost dedusă analizei în recurs. De asemenea, nu se poate reține nici aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 82 C. proc. civ., cu privire la lipsa dovezii calității de reprezentant, de natură a atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, în speță, instanța de apel a constatat că nu existau premise pentru împăcarea părților (la dosar nefiind depus un înscris conform art. 439 C. proc. civ., iar concluziile pârâților C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice, exprimate prin avocat (cu mandat de reprezentare la dosarul curții de apel), în ședință publică, a fost în sensul că părțile nu încearcă să se împace. Contrar afirmațiilor recurentei-reclamante, prin exprimarea poziției procesuale cu privire la amânarea cauzei pentru încheierea unei tranzacții, reprezentanta convențională a pârâților menționați nu a cauzat un prejudiciu patrimonial pârâtului G. (împrejurare care, de altfel, poate fi invocată doar de partea pretins vătămată), de vreme ce între aceștia nu era încheiat un contract de reprezentare sau de asistență juridică pentru prezentul litigiu, iar, potrivit motivelor expuse în cererea de amânare formulată, o invitație la negociere era formulată cu privire la un dosar aflat pe rolul unei alte instanțe (Tribunalul București, dosar nr. x/2021). Or, potrivit art. 2270 C. civ., tranzacția se întinde doar asupra cauzei cu privire la care s-a încheiat. În litigiul de față, concluziile formulate de doamna avocat X. au vizat poziția procesuală a părților pe care le-a reprezentat în apel, conform împuternicirii avocațiale atașate la dosar. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că soluționarea cererii de amânare nu depindea de depunerea la dosar a unei "copii lizibile" a contractului de asistență și reprezentare juridică invocat de recurenta-reclamantă, reprezentanta convențională a intimaților-pârâți C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice neprevalându-se de încheierea unei astfel de convenții cu intimatul-pârât G.. Ca atare, nu poate fi reținută încălcarea vreunei norme de procedură civilă, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă, întrucât chestiunile mai sus analizate nu fac parte din categoria celor care ar fi condus la dezlegarea cauzei, instanța de apel reținând în încheierea de dezbateri din 23 noiembrie 2023 că doamna avocat X., prezentă la judecată, îi reprezenta doar pe pârâții C. S.A., D., E., F. și Grupul de Investigații Politice. Un alt aspect criticat în cauză din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este pretinsa nelegală citare a recurentei-reclamante, ipoteză care, raportat la lucrările dosarului, nu se confirmă în cauză. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, ca urmare a faptului că a fost citată doar la adresa menționată pe portalul instanței, respectiv la Cabinet de Avocat Y., deși a ales și a menționat în evidențele Curții de Apel Cluj să fie citată la adresa din Târgu Mureș. Critica nu este fondată. Prin cererea de apel, recurenta-reclamantă a arătat că domiciliază în București, că are reședința în Statele Unite ale Americii, iar domiciliul procesual ales este la adresa x@x.com, dar și la avocat Z., cu sediul în București, (persoană însărcinată cu primirea corespondenței - av. Z.), la Cabinet de Avocat AA., cu sediul în București (persoane însărcinate cu primirea corespondenței - av. AA. și BB.), respectiv la Cabinet de Avocat Y., cu sediul în jud. Mureș (persoana însărcinată cu primirea corespondenței - Y.). Conform dovezilor de înmânare aflate în dosarul instanței de apel, comunicările prevăzute de dispozițiile art. 471 C. proc. civ. au fost realizate, către recurenta-reclamantă, la domiciliile procesuale alese mai sus indicate, respectiv la cele trei sedii ale cabinetelor avocațiale menționate. Prin cererea depusă la 29 iulie 2021, recurenta-reclamantă a arătat că solicită, în conformitate cu dispozițiile art. 158 și art. 162 C. proc. civ., comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat AA., cu sediul în București. Ca urmare a acestei cereri, apelul incident formulat de pârâtul B. i-a fost transmis recurentei-reclamante la sediul procesual ales, respectiv la Cabinet de Avocat AA., cu sediul în București . La aceeași adresă i-a fost comunicată și citația pentru termenul de judecată stabilit pentru soluționarea apelurilor, 23 noiembrie 2021, dovada de înmânare a citației cuprinzând semnătura și parafa persoanei însărcinate cu primirea corespondenței din cadrul Cabinetului de Avocat AA.. Chiar dacă la termenul de judecată menționat, când curtea a rămas în pronunțare asupra apelurilor declarate în cauză (pronunțarea fiind amânată succesiv, la data de 7 decembrie 2021, respectiv la data de 21 decembrie 2021), recurenta-reclamantă, precum și reprezentanții săi convenționali au lipsit de la dezbateri, actele procesuale îndeplinite personal de aceasta la 23 noiembrie 2021 (depunerea cererii de amânare a judecării cauzei), precum și la 7 decembrie 2021 (depunerea cererii de repunere pe rol), denotă faptul că avea cunoștință de termenele stabilite în cauză, precum și de parcursul procesului. Comunicarea deciziei civile pronunțate de instanța de apel s-a făcut către recurenta-reclamantă A. la 6 iulie 2021, la domiciliul procesual ales prin cererea formulată la 29 iulie 2021, respectiv la adresa din București, str. x, la Cabinet de Avocat AA. . În raport de circumstanțele expuse, Înalta Curte constată că toate actele de procedură efectuate în apel și, implicit, hotărârea pronunțată în cauză, nu sunt lovite de nulitate, întrucât acestea au fost comunicate (pronunțate) cu respectarea dreptului recurentei-reclamante de a-și alege domiciliul, potrivit dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., și, corelativ, prin îndeplinirea obligației instanței de a dispune citarea sa la persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. În aceste condiții, Înalta Curte reține că recurentei-pârâte nu i s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea constata nulitatea actelor de procedură efectuate și nici nu i s-a încălcat dreptul la apărare consacrat cu valoare constituțională în art. 24 din Constituția României, întrucât, prin citarea sa, în mod legal, la domiciliul procesual ales în calea de atac a apelului, aceasta a avut posibilitatea și chiar a luat cunoștință de toate actele de procedură efectuate în dosar, a formulat cereri și a exercitat calea extraordinară de atac împotriva hotărârii pronunțate în apel, în scopul susținerii intereselor sale procesuale. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța nu a analizat precizarea cadrului procesual, constând în spălarea banilor pârâtului G. prin W., arătând că pârâtul a suferit o condamnare penală prin decizia nr. 888 din 8 august 2014 a Curții de Apel București. Prin alegațiile sale reclamanta a invocat frauda la lege, afirmând că instanța de apel nu a examinat regimul global de prohibire a faptei de spălare a banilor și a acreditat legalitatea plății din sumele fundației al cărui beneficiar real este pârâtul G., astfel cum a admis Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresa din 25 iunie 2019, dispunând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ce cauzează îmbogățirea ilicită, pe cale infracțională, a pârâtelor W. și C. S.A., în lipsa dovezilor de efectuare a acestora. Înalta Curte constată, cu referire la incidența în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că obligarea recurentei-reclamante la plata spezelor de judecată din apel a fost efectul soluției de respingere a căii de atac exercitate împotriva sentinței nr. 531 din 2 noiembrie 2020 a Tribunalului Cluj, secția civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. ("Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată"). Potrivit consemnărilor din decizia recurată, reprezentata convențională a pârâtei C. S.A., prezentă la dezbaterile asupra apelurilor declarate în cauză, a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.880,80 RON, cu titlu de onorariu de avocat, dovezile efectuării acestora aflându-se la dosarul instanței de apel. Ca atare, din această perspectivă critica nu este fondată. Înalta Curte, în raport de configurația cazurilor de nelegalitate invocate, precum și de obiectul cauzei deduse judecății, reprezentat de atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru pretinsa faptă ilicită reclamată prin cererea de chemare în judecată, constând în încălcarea dreptului la demnitate și la reputație, reține că celelalte susțineri din recurs nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale de atac, nefiind veritabile critici ale deciziei recurate prin prisma temeiului de drept indicat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci simple afirmații, străine de cauză, întrucât nu au legătură cu modalitatea de soluționare pe fond a apelurilor. Astfel, deși recurenta a contestat admiterea greșită a apelului declarat de pârâta W. și nemotivarea acestei soluții de către curtea de apel, în susținerea acestei critici nu a invocat argumente juridice care să contureze o astfel de ipoteză și care să permită Înaltei Curți să exercite controlul de legalitate. Or, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita la indicarea textului de lege - art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., ci este necesară o dezvoltare a motivelor acestuia, care să vizeze nelegalitatea deciziei pronunțate în faza procesuală a apelului. Invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel din perspectiva nemotivării apelului, precum și din cea a greșitei aplicări a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală în sensul că nu s-a probat existența faptelor ilicite ce i s-au imputat. Examinând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte reține că aceste motive de recurs nu sunt fondate. În primul rând, se impune a se menționa că hotărârea curții de apel îndeplinește condițiile legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât au fost analizate, detaliat, criticile din apel ale recurentei-reclamante, care au vizat nemotivarea sentinței apelate, lipsa de analiză a tuturor faptelor ilicite imputate pârâților, ignorarea principiilor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la limitele libertății de exprimare din perspectiva art. 10 CEDO, necercetarea fondului, respingerea tuturor probelor solicitate și aplicarea eronată a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală (în speță, art. 1349 și următ. C. civ.). În considerentele sale, curtea a constatat că instanța de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, aceasta conținând argumentele care au condus la concluzia de netemeinicie a acțiunii promovate de reclamantă, precum și răspunsul la criticile și apărările formulate de părți, apreciind că sentința se circumscrie exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. Contrar criticilor formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de apel, prin care s-a pretins că tribunalul nu a examinat toate faptele ilicite imputate pârâților, curtea a reținut că au fost arătate concret care sunt acestea, și anume maniera în care au fost prezentate publicului informațiile pe parcursul emisiunilor televizate și în cuprinsul articolelor online indicate în cuprinsul acțiunii introductive, considerentele instanței de fond regăsindu-se la filele x din sentință. Instanța de apel a observat că, în analiza efectuată, judecătorul fondului a avut în vedere principiile statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva bunei-credințe a ziaristului în furnizarea informațiilor, a depunerii eforturilor în verificarea acestora și a protecției garantate prin art. 10 CEDO, chiar dacă nu pot face proba verității, dacă s-a dovedit că au acționat cu bună credință, iar, în raport de datele concrete ale speței, a apreciat că moderatorul emisiunii sau postul de televiziune nu pot fi făcuți răspunzători pentru afirmațiile făcute de invitat. Deși a constatat că prin cererea de chemare în judecată s-a susținut că ar constitui fapte ilicite și afirmațiile pârâtului G. publicate pe site-ul https:/danvoiculescu.net/blog, în condițiile în care reclamanta s-a limitat să redea anumite fragmente din aceste articole, fără a indica în concret care dintre afirmațiile pârâtului îmbracă forma ilicitului, curtea a apreciat că omisiunea instanței de a analiza, în detaliu, respectivele articole nu echivalează cu o nemotivare și, implicit, cu o nesoluționare a fondului care să nu permită, în mod corespunzător, exercitarea controlului judiciar, precizând că argumentele sale au menirea să complinească motivarea primei instanțe, fără a fi necesară anularea sentinței. Instanța de apel a arătat că nu poate fi reținută critica recurentei-reclamante cu privire la faptul că tribunalul nu a stabilit care dintre afirmațiile moderatorilor, invitaților la emisiuni sau ale autorilor articolelor de presă reprezintă fapte concrete și care sunt judecăți de valoare, de vreme ce o astfel de analiză s-a făcut în considerentele sentinței. Raportat la conținutul concret al afirmațiilor pârâtului B., din cuprinsul articolului online intitulat "Judecătorii A. și Q. - plutonul de execuție folosit de sistemul securist", publicat pe site-ul www.x.ro, curtea a reținut că se poate observa cu ușurință că nu are caracter injurios, disprețuitor, umilitor ori calomnios, nefiind de natură a vătăma onoarea ori reputația reclamantei, nefăcând referire la viața privată a acesteia. Curtea a constatat că acestea reprezintă afirmații factuale (referitoare la sancțiunea excluderii aplicată reclamantei) și judecăți de valoare, circumscrise libertății de exprimare, iar nu fapte denigratoare, de natură să afecteze dreptul la reputație al recurentei-reclamante. Instanța de apel a notat că elementele esențiale care se cuvin a fi luate în considerare, în aprecierea respectării limitelor libertății de exprimare, din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european, au fost analizate concret de instanța de fond, care nu s-a limitat la redarea unor considerente pur teoretice și nici la o aplicare formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare. Ca urmare a lecturării încheierii din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, secția civilă, curtea a observat că nu au fost respinse în bloc toate probele propuse de reclamantă, ci dimpotrivă, instanța a încuviințat proba cu înregistrările audio-video depuse la dosarul cauzei, iar soluția de respingere a vizat doar anumite probe determinate, pe motiv că nu au avut caracter util și concludent, respectând dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește fondul litigiului, examinat din perspectiva pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 1349 și următ. C. civ., se constată că instanța de apel l-a examinat detaliat, redând, în mod exhaustiv, motivele pentru care a apreciat că faptele imputate pârâților nu îmbracă forma ilicită, iar prejudiciul reclamat prin cererea de chemare nu poate fi reținut. În raport de aceste considerente, Înalta Curte nu poate constata incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea deciziei recurate se circumscrie dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., asupra hotărârii putând fi exercitat controlul de legalitate. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat generic greșita aplicare, de către instanța de apel, a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Înalta Curte reține că instanța de apel a exercitat controlul judiciar asupra sentinței apelate în limitele devoluțiunii în apel, prin raportare la verificarea îndeplinirii condițiilor art. 1349 și următ. C. civ. și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale în speță, constatând că este corectă soluția tribunalului, prin care s-a stabilit că nu se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru faptele ilicite imputate, întrucât acestea nu intră în sfera delictelor civile cauzatoare de prejudicii. Această concluzie s-a impus în urma evaluării ansamblului probatoriu administrat în cauză, pe care curtea l-a raportat la susținerile recurentei-reclamante din acțiunea introductivă de instanță, modificată, indicate în mod explicit ca având efect prejudiciator, fără a-și extinde analiza asupra emisiunilor sau articolelor al căror conținut nu a fost precizat în acțiune, pe care a constatat că nici tribunalul nu le-a examinat în cuprinsul sentinței și în legătură cu care recurenta nu a formulat critici prin cererea de apel. Stabilite fiind astfel limitele de analiză a cauzei (tantum devolutum quantum apellatum), Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut aplicarea normelor legale reclamate a fi fost încălcate în cauză (art. 1349 și următ. C. civ.), cât și a principiilor constituționale și a celor dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare, reținând că, pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției autorului faptei ilicite, situație care nu se identifică în speță. Înalta Curte constată că, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a indicat în concret, în raport de elementele răspunderii civile delictuale analizate în cauză, care sunt aspectele de nelegalitate ce pot fi imputate hotărârii instanței de apel, critica nu poate fi examinată în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la recursul declarat împotriva încheierilor pronunțate în dosarul nr. x/2019, în lipsa unor critici din care să rezulte motivele de nelegalitate a acestora, Înalta Curte nu va putea exercita controlul de legalitate nici asupra acestor hotărâri. De altfel, încheierile pronunțate de curtea de apel în dosarul menționat au caracter preparatoriu, cuprinzând dezbaterile asupra apelului și dispoziția instanței de amânare a pronunțării, la 7 decembrie 2021, respectiv la 21 decembrie 2021. Singura măsură dispusă de instanța de apel prin încheierea din 23 noiembrie 2021 a fost aceea de respingere a cererii de amânare a judecării cauzei, pe care, însă, recurenta-reclamantă a criticat-o prin intermediul recursului formulat împotriva deciziei nr. 419A din 21 decembrie 2021 și