ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1695/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, în data de 23 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. (nume anterior C.), deținător al paginii x Spovedania lui C., al canalului y Spovedania lui C. și al paginii de internet www.x.com, D. S.R.L., deținătoare a licenței audiovizuale nr. S-TV303/17.01.2013 pentru E., canal ce a difuzat emisiunea "F.", în care a fost invitat pârâtul C., precum și deținătoare a paginilor x G., Știrile E., a canalului y G. și a paginii de internet https;/G.., H., a solicitat să se dispună: 1. obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată, ca urmare a faptelor ilicite ale pârâților; 2. constatarea caracterului ilicit al faptelor pârâților, constând în propagarea materialelor jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, săvârșite și publicate de pârâții C. și E., alături de moderatoarea H. în cadrul Emisiunii F., pe canalul E., pe paginile de pe rețeaua de socializare x, G. și Spovedania lui C., pe pagina de internet G., precum și pe canalele y G. și Spovedania lui C.; 3. obligarea pârâtului C. să procedeze la înlăturarea tuturor materialelor jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, publicate pe canalul pe care l-a deținut pe rețeaua y, și anume Spovedania lui C., precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea; 4. obligarea pârâtei E. să procedeze la înlăturarea tuturor materialelor jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, publicate pe pagina pe care a deținut-o pe rețeaua de socializare x, și anume G., precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea; 5. obligarea pârâtei E. să procedeze la înlăturarea tuturor materialelor jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, publicate pe canalul pe care aceasta l-a deținut pe rețeaua y, și anume G., precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea; 6. obligarea pârâtei E. să procedeze la înlăturarea tuturor materialelor jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, publicate pe pagina de internet pe care aceasta a deținut-o, și anume https:/G., precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea; 7. obligarea pârâților C., E. și H. să înceteze pe viitor publicarea oricăror materialele jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase îndreptate împotriva reclamantului, cu privire la aspecte similare (și nu numai) celor prezentate, în cadrul canalelor anterior menționate, x, y și https:/www.G., precum și în cadrul emisiunilor TV difuzate pe E.; 8. obligarea pârâților să asigure pe propria cheltuială publicarea hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză în două numere consecutive a trei ziare de largă circulație națională, cu aceleași caractere cu care au fost tipărite articolele de fond; 9. obligarea pârâților să asigure publicarea pe propria cheltuială a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză pe paginile de internet ale primelor 5 site-uri de știri de la momentul pronunțării, conform SATI (Studiul de Audiență și Trafic Internet), precum și să asigure redarea vizuală și audio de 10 ori a conținutului dispozitivului pronunțat în prezenta cauză în cadrul știrilor difuzate la ora de vârf (intervalul 19.00 - 20.00), precum și în prima poziție din calupul publicitar al postului E.. La termenul din data de 28 mai 2021, reclamantul a depus cerere modificatoare, prin care a extins cadrul procesual pasiv al acțiunii introductive, prin introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a producătorului emisiunii F., I., solicitând obligarea acesteia, în solidar cu ceilalți pârâți, la plata sumei de 1.000.000 RON cu daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată, ca urmare a faptelor ilicite ale pârâtei, la asigurarea publicării pe propria cheltuială a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză în două numere consecutive a trei ziare de largă circulație națională, cu aceleași caractere cu care sunt tipărite articolele de fond, la asigurarea publicării pe propria cheltuială a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză pe paginile de internet ale primelor 5 site-uri de știri de la momentul pronunțării, conform SATI (Studiul de Audiență și Trafic Internet), precum și la redarea vizuală și audio de 10 ori a conținutului dispozitivului pronunțat în prezenta cauză în cadrul știrilor difuzate la ora de vârf (intervalul 19.00 - 20.00), precum și în prima poziție din cadrul calupului publicitar al postului E.. Reclamantul a completat susținerile de fapt și de drept în privința îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâților în sensul în care a arătat că a înțeles să se folosească și de afirmațiile denigratoare, cu caracter ilicit, propagate în mod continuu în cadrul Emisiunii F., în cadrul paginii de x Spovedania lui C. a pârâtului C., precum și de Decizia CNA nr. 687/08.12.2020, prin care s-a constatat caracterul ilicit al afirmațiilor din Emisiunea F. și a fost amendată pârâta D., și Decizia CNA din 15.01.2021. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, art. 15, art. 72, art. 253 C. civ., jurisprudența CEDO și restul textelor legale indicate în cuprinsul cererii.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1944 din 22 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 334A din 06 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantul - reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1944/22.12.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți B. (nume anterior C.), H., I. și D. S.R.L., a schimbat sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată. A constatat caracterul ilicit al afirmațiilor pârâtului B. (nume anterior C.) privind săvârșirea de către reclamant a faptelor de șantaj, făcute în emisiunea "F.", difuzată pe canalul E., în data de 02.11.2020, minutele: 1:25:01; 1:26:57 și 1:45:22. A obligat pârâtul B. (nume anterior C.) la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale pentru afirmațiile constatate ca fiind ilicite. A obligat pârâtul B. (nume anterior C.) să procedeze la înlăturarea materialelor ce conțin afirmațiile constatate ca fiind ilicite, publicate pe canalul deținut pe rețeaua y respectiv Spovedania lui C., precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea. A obligat pârâta D. S.R.L. să procedeze la înlăturarea materialelor ce conțin afirmațiile pârâtului B. (nume anterior C.) constatate ca fiind ilicite, publicate pe rețeaua de socializare x (G.), pe canalul de y - G., pe pagina de internet https:/G. precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea. A respins în rest cererea, ca neîntemeiată. A obligat pârâtul B. (nume anterior C.) la plata către reclamant a sumei de 180 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru. A obligat intimatul-pârât B. (nume anterior C.) la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel constând în taxa de timbru de 50 RON și onorariu curator de 1700 RON.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 334A din 06 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs pârâții D. S.R.L., H. și I., precum și pârâtul B. (nume anterior C.), căi de atac cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezenta cauză. Prin cererea de recurs formulată de pârâții D. S.R.L., H. și I., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea rejudecării. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii care afectează, în integralitate, legalitatea hotărârii judecătorești recurate. Asfel, deși instanța de apel a constat că niciuna dintre recurentele D., H. și I. nu au săvârșit vreo faptă ilicită, cu toate acestea s-a dispus, în contradicție cu starea de fapt reținută, obligarea recurentei D. S.R.L. la îndeplinirea obligației de a face constând în înlăturarea unor materiale la care a făcut referire intimatul B. în timpul emisiunilor difuzate pe postul de televiziune E.. Au mai susținut că inexistența îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1357 C. civ. determină imposibilitatea obligării părților la îndeplinirea vreunei obligații ce ar putea avea ca izvor instituția juridică a răspunderii civile delictuale. În susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenții au expus textele de lege cuprinse în art. 22 alin. (2), art. 35 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (1), art. 245 și art. 246 alin. (1) C. proc. civ., după care au precizat că recurenta D. S.R.L. a dobândit dreptul de a difuza materialele jurnalistice ce sunt produse de către moderatorii/jurnaliștii J. S.A. fără a putea aduce vreun aport, a exercita vreun control sau a avea dreptul și/sau obligația de a crea vreun filtru privitor la verificarea veridicității informațiilor cuprinse în respectivele materiale jurnalistice. Astfel, toate materiale jurnalistice supuse analizei reprezintă creația exclusivă a angajaților/colaboratorilor J. S.A. și nu a recurentei D. S.R.L.. Mai mult, au arătat că nu există niciun raport juridic între recurenta D. S.R.L. și pagina de internet G., aceeași concluzie privind și canalul de y G.. Astfel, raportat la obligația de a face stabilită prin decizia recurată în sarcina recurentei în sensul de înlătura materialele ce conțin afirmațiile intimatului B. considerate de către instanța de apel ca fiind fapte ilicite și publicate pe rețeaua de socializare x (G.) pe canalul y - G., pe pagina de internet G., recurenții au susținut că va fi imposibil de realizat de către reprezentanții societății. Totodată, în susținerea inexistenței vreunui raport juridic între recurenta D. S.R.L. și pagina de internet G., respectiv pagina de y G.., recurenții au arătat că prin niciun mijloc de probă nu s-a dovedit că recurenta societate comercială ar exercita dreptul de proprietate asupra acestor platforme și/sau că între aceasta și J. S.A. ar exista o identitate. Concluzionând, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. Prin cererea de recurs formulată de pârâtul B. (nume anterior C.), prin curator special K., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. În motivare, recurentul a susținut că aspectele semnalate în cauză sunt fapte penale și aduc în atenția publică activitatea desfășurată de o persoană aflată la conducerea unui trust de presă în legătură cu alte persoane publice. A arătat că există o bază factuală, chiar dacă ancheta DNA a vizat alte fapte penale și nu șantajul. În mod corect, prima instanță, în aprecierea caracterului ilicit al faptelor, a analizat raportul dintre art. 8 si art. 10 din Convenție, respectiv dacă pârâții au depășit limitele libertății de exprimare și au adus atingere drepturilor reclamantului protejate de art. 8 din Convenție. De asemenea, s-a făcut o analiză a prevederilor art. 75 C. civ. și s-a verificat dacă nu a intervenit vreo cauză exoneratoare de răspundere în sensul art. 1353 C. civ., reținând și art. 30 din Constituția României. Prima instanță a reținut că reclamantul este un cunoscut om de afaceri, care se bucură de notorietate, apreciind corect că există o bază factuală suficientă care să justifice publicarea articolelor deoarece au existat anchete DNA, iar în cea mai mare parte afirmațiile conțin judecăți de valoare, fiind prezentate în manieră jurnalistică aspecte ce țin de temele în discuție. Tema principală a articolelor se înscrie în limitele criticii admisibile și intră în sfera de protecție a art. 10 din Convenție cât privește libertatea de exprimare și este înscrisă în exercițiul normal al dreptului la liberă exprimare, ceea ce reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere. Or, reclamantul s-a expus în mod voit criticii fiind o persoană publică și nu poate fi reținută nicio faptă ilicită în sarcina pârâtului. De asemenea, conținutul emisiunilor și articolelor difuzate în mediul on-line vizează în principiu o altă persoană și sunt prezentate fapte și comportamente imorale și ilegale ale acesteia, context în care se vorbește și despre reclamant.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursurilor declarate în cauză, excepția lipsei de interes a recurentelor pârâte H. și I., iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. În susținerea excepției nulității recursurilor, intimatul a învederat că nu poate fi primite formulările abstracte utilizate de către recurenți, care invocă în mod generic motivele de recurs prevăzute de C. proc. civ., fără a corela argumentele cu tezele de la art. 488 din C. proc. civ. și fără a exista o argumentație aplicată, în concret, prin care să fie dezvoltate criticile. Din această perspectivă, recursurile cuprind doar o serie de aspecte de fond privind raporturile dintre părți, nicidecum aspecte legate de modalitatea în care s-au aplicat dispozițiile legale de către instanța de apel. În special, recursul formulat de pârâtul B. este unul generic, care nu se încadrează în motivele de recurs reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fiind o reiterare a unor pretinse aspecte de fapt, ce sunt excluse de la analiza instanței de recurs. În ceea ce privește recursul declarat de recurentele H. și I., intimatul a susținut este lipsit de interes, dat fiind că decizia recurată nu cuprinde dispoziții împotriva acestora, iar instanța de apel nu a constatat că acestea ar fi săvârșit fapte ilicite. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului declarat de pârâtul B. (nume anterior C.), invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Prin decizia recurată, instanța de apel a constatat caracterul ilicit al afirmațiilor pârâtului B. (nume anterior C.) privind săvârșirea de către reclamant a faptelor de șantaj, făcute în emisiunea "F.", difuzată pe canalul E., în data de 02.11.2020, minutele: 1:25:01; 1:26:57 și 1:45:22, motiv pentru care a procedat la analiza și a celorlalte cerințe prevăzute de art. 1357 C. civ., pe care le-a apreciat întrunite în cauză, motiv pentru care l-a obligat pe pârât la repararea prejudiciului cauzat reclamantului. Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut, în principal, aspecte care vizează temeinicia și legalitatea sentinței pronunțate de prima instanță, care a reținut că există o bază factuală suficientă care să justifice publicarea articolelor, iar cea mai mare parte a afirmațiilor conțin judecăți de valoare, fiind prezentate în manieră jurnalistică aspecte ce țin de temele în discuție. Astfel, se observă că recurentul a prezentat doar argumente care să susțină legalitatea hotărârii primei instanțe, fără a prezenta veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia recurată, prin care hotărârea tribunalului a fost schimbată în parte ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamant. Or, obiectul recursului este reprezentat, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., de hotărârile date în apel, de cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Cum însă recurentul nu a prezentat critici concrete care să vizeze raționamentul instanței de apel avut în vedere la pronunțarea soluției de admitere a apelului, se observă că deși partea a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocarea este una formală, susținerile părții nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, aspecte cu privire la soluția primei instanțe, care nu poate fi reapreciată în prezenta cale de atac. Raportat la cele arătate de recurent prin cererea de recurs, se observă că recurentul nu a formulat alte critici concrete care să poată fi încadrate de către instanță în unul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată în cauză, fără referire concretă la dispozițiile instanței de apel. Ca atare, nu se poate decât să se constate că textele legale au fost invocate formal de către recurent, simpla indicare a unor texte de lege nefiind suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. În aceste condiții, având în vedere că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate care să privească hotărârea atacată și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de pârâtul B. (nume anterior C.) nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de această parte. Analizând, mai departe, excepția nulității recursului declarat pârâții D. S.R.L., H. și I., invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente: Recursul este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată doar în termenul și condițiile prevăzute de lege pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Deși recurentul este obligat să încadreze criticile aduse hotărârii recurate în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, există și posibilitatea ca instanța din oficiu analizând criticile astfel formulate, să le reîncadreze în raport cu aspectele concret criticate de către recurent față de hotărârea atacată. Din analiza criticilor prezentate în memoriul de recurs, se constată că recurenții au invocat mai multe cazuri de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se observă că recurenții au prezentat textul art. 22 alin. (2), art. 35 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (1), art. 245 și art. 246 alin. (1) C. proc. civ., susținând că nu există niciun raport juridic între recurenta D. S.R.L. și pagina de internet www.realitateamedia.net, repectiv canalul de y cu aceeași denumire, fiind imposibil de realizat de către pârâta persoană juridică obligația stabilită în sarcina sa de instanța de apel. Această critică poate fi circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., caracterul fondat al acestor critici urmând a fi analizat cu ocazia dezbaterilor asupra fondului. În ceea ce privește criticile vizând considerentele contradictorii ale hotărârii atacate în ceea ce privește obligația stabilită prin dispozitiv în sarcina recurentei D. S.R.L., se constată că pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Relativ la criticile privind încălcarea dispozițiilor de drept material, se observă că recurenții au invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fără a indica care sunt normele de drept material pretins încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel. Însă, se reține caracterul unitar al recursului și faptul că sancțiunea nulității nu poate fi pronunțată în măsura în care se constată că măcar una sau o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului declarat de pârâții D. S.R.L., H. și I., invocată de intimatul-reclamant. Examinând, în continuare, excepția lipsei de interes în declararea recursului de către pârâtele H. și I., invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes, iar conform art. 33 teza I din cod: "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual". Înalta Curte reține că excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, iar interesul, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii civile, în oricare dintre formele sale de manifestare, cerere de chemare în judecată, căi de atac ordinare sau extraordinare. Totodată, în doctrină, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale, actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat cererea. Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de manifestare ale acțiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie. Existența interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia. Ca atare, interesul procesual determinat, legitim, personal, născut și actual este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în recurs. În acest sens sunt și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cu care căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes. Or, în cauză, în cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a apreciat că nu poate fi reținută o faptă ilicită în sarcina pârâtei H., în calitate de moderator al emisiunii, care să se concretizeze într-o depășire a limitelor libertății de exprimare recunoscută de art. 10 CEDO, neputându-i-se imputa nerespectarea deontologiei profesionale sau reaua-credință pentru a-i fi antrenată răspunderea delictuală. În ceea ce o privește pe pârâta I., în calitate de producător al emisiunii, instanța de apel a apreciat că reclamantul nu a făcut nicio dovadă în sensul că această pârâtă ar fi producătorul emisiunii și, chiar în ipoteza în care ar avea acea calitate, s-a reținut că pârâta avea atribuții legate de organizare, de bugete, de alegerea echipei, coordonarea între departamente, aprobare a scenariului, a programărilor producției, selectarea sau inițierea unor concepte și formate de emisiuni, deci de asigurarea bunei desfășurări a emisiei din punct de vedere editorial și tehnic conform formatului, astfel că nu s-a putut reține încălcarea deontologiei profesionale în condițiile în care s-a constatat că singurele afirmații defăimătoare aparțin unui invitat al emisiunii respectiv intimatului-pârât B. (nume anterior C.), în raport de care nu există o relație de tipul comitent-prepus, iar în privința modalității în care s-au derulat dezbaterile în cadrul emisiunii și a atitudinii moderatorului nu a fost identificată nicio încălcare a obligațiilor profesionale. Astfel, prin decizia recurată a fost admis apelul reclamantului și schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că s-a constatat caracterul ilicit al afirmațiilor pârâtului B. privind săvârșirea de către reclamant a faptelor de șantaj, pârâtul B. fiind obligat la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale pentru afirmațiile constatate ca fiind ilicite și la înlăturarea materialelor ce conțin afirmațiile constatate ca fiind ilicite, publicate pe canalul deținut pe rețeaua y respectiv Spovedania lui C., precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea, iar cu privire la pârâta D. S.R.L. instanța de apel a obligat-o să procedeze la înlăturarea materialelor ce conțin afirmațiile pârâtului B. (nume anterior C.) constatate ca fiind ilicite, publicate pe rețeaua de socializare x (G.), pe canalul de y - G., pe pagina de internet https:/G. precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată. În raport cu soluția pronunțată de instanța de apel, având în vedere că în sarcina pârâtelor persoane fizice nu s-a reținut o faptă ilicită, iar instanța nu le-a obligat în vreun fel față de reclamant, verificând condiția relativă la interesul exercitării prezentului recurs de către pârâtele H. și I., Înalta Curte constată că acesta nu subzistă, condiția caracterului actual al interesului recurentelor în declararea căii de atac nefiind îndeplinită, sens în care, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca lipsit de interes. Procedând în continuare la analiza fondului recursului dedus judecății, se observă că, în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii referitoare la obligația stabilită prin dispozitiv în sarcina recurentei D. S.R.L., în condițiile în care în considerentele deciziei recurate s-a reținut că, dată fiind împrejurarea că nu s-a reținut în persoana intimatelor-pârâte H. și I. vreo faptă ilicită, în mod corect prima instanță a respins cererea în contradictoriu pârâta D. S.R.L., ca neîntemeiată. Critica este fondată, în cauză existând o motivare contradictorie a instanței de apel de natură a nu susține soluția de admitere a căii de atac cu privire la recurenta D. S.R.L., hotărârea atacată nefiind motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicția la care se referă norma citată, atunci când privește doar argumentele instanței de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se, exempli gratia, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Analizând decizia recurată, se observă că instanța de apel, ținând cont de limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, a expus pe larg situația de fapt a litigiului, a analizat defalcat faptele pretins ilicite ale fiecăreia dintre pârâte, concluzionând, în ceea ce o privește pe pârâta D. S.R.L., raportat la dispozițiile art. 1373 alin. (1) și art. 1357-1358 C. civ., că în condițiile în care nu s-a reținut în sarcina intimatelor-pârâte persoane fizice vreo faptă ilicită, în mod corect prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea în contradictoriu cu pârâta persoană juridică. Astfel, instanța de apel a prezentat aspecte teroretice cu privire la obligația comitentului de reparare a prejudiciului cauzat de prepușii săi, arătând că este stabilită răspunderea comitenților pentru fapta prepușilor numai dacă în persoana prepusului sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art. 1349 C. civ., la care se adaugă încă două cerințe speciale, să existe un raport de prepușenie și fapta ilicită să fi fost săvârșită de către cel pentru care răspunde în exercițiul funcției ce i-a fost încredințată sau în legătură cu atribuțiile sale. Or, cum în privința pârâtelor persoane fizice s-a apreciat că nu au săvârșit fapte ilicite, instanța de apel a confirmat, în considerente, soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.. Însă, cu toate acestea, în dispozitivul deciziei recurate, instanța de apel a obligat pârâta D. S.R.L. să procedeze la înlăturarea materialelor ce conțin afirmațiile pârâtului B. (nume anterior C.) constatate ca fiind ilicite, publicate pe rețeaua de socializare x (G.), pe canalul de y - G., pe pagina de internet https:/G. precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea. În acest context, există o contradicție evidentă între considerente și dispozitivul deciziei recurate care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, aceasta întrucât instanței de recurs îi revine să verifice dacă legea a fost aplicată în mod corect faptelor reținute de instanța de apel. Or, de vreme ce instanța de apel a realizat o contradicție între considerente și dispozitiv, instanța de recurs nu poate trage nicio concluzie certă cu privire la legalitatea hotărârii, a cărei casare se impune pentru neîndeplinirea obligației de motivare. Astfel cum s-a statuat în mod constant în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, motivarea hotărârii judecătorești constituie o garanție contra arbitrariului, instanța fiind obligată să își dezvăluie raționamentele de ordin factual și juridic care au determinat adoptarea soluției, motivarea fiind de natură să convingă partea care a pierdut că există rațiuni temeinice pentru aceasta, că apărările sale au fost analizate cu atenție și că au fost înlăturate pentru motive justificate. Întrucât decizia recurată nu este motivată conform standardelor de calitate ce au ca reper dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fapt ce împiedică verificarea controlului ierarhic superior asupra hotărârii primei instanțe, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța urmează să analizeze dacă poate fi atrasă în sarcina pârâtei D. S.R.L. răspunderea comitentului pentru fapta prepusului raportat la circumstanțele factuale stabilite și unele intrate sub autoritate de lucru judecat ca urmare a necontestării. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța supremă constată că nu se mai impune analizarea acestuia, dat fiind că s-a constatat caracterul întemeiat al criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, ipoteză în care, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel în ceea ce privește soluția de obligare a pârâtei D. S.R.L. să procedeze la înlăturarea materialelor ce conțin afirmațiile pârâtului B. (nume anterior C.) constatate ca fiind ilicite, publicate pe rețeaua de socializare x (G.), pe canalul de y - G., pe pagina de internet https:/G. precum și a oricăror trimiteri și referiri la acestea.