ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 75 din data de 05 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020 s-au hotărât următoarele:

S-a constatat ca fiind lege penală mai favorabilă inculpaților noul C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de următorii inculpați:

- A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (17 acte materiale) prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

- B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale) prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a luat act că persoana vătămată Unitatea Administrativ Teritorială Filipeștii de Pădure nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 250

2

C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate prin Ordonanțele nr. 129/P/2011 din data de 19.12.2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești constând în:

- indisponibilizarea prin intermediul unui sechestru asigurător asupra tuturor sumelor existente în conturile deținute la C. S.A., D. S.A. și E. S.A. de către inculpata B. până la concurența sumei de 2.204.986 RON.

- indisponibilizarea prin intermediul unui sechestru asigurător asupra cotei de 1/2 din imobilul în suprafață de 41.54 mp. situat în mun. Câmpina str. x, județul Prahova, aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 2.204.986 RON.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 29 decembrie 2020 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

- B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în tipologie continuată (14 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În esență, în rechizitoriu s-a reținut că inculpatul A., în calitățile succesive de consilier juridic și de avocat al Primăriei comunei Filipeștii de Pădure și al Consiliul Local Filipeștii de Pădure, în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul - într-o altă cauză - F., în calitate de ordonator principal de credite al U.A.T. Filipeștii de Pădure să plătească, nelegal, suma de 2.204.986 RON către G., pe de o parte, prin participarea la crearea aparenței nereale că G. era o persoană juridică aflată în subordinea Consiliului Local al comunei Filipeștii de Pădure iar, pe de altă parte, prin neînvederarea Consiliului local al comunei Filipeștii de Pădure a naturii nelegale a adoptării hotărârilor de consiliu nr. 89/28.09.2006, 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 13/25.02.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 50/14.06.2011, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011, 17/30.03.2012 și 18/30.03.2012 și prin susținerea, în ședințele Consiliului local al comunei Filipeștii de Pădure, a adoptării hotărârilor nr. 9/2010 și 76/2011 care, de asemenea, au avut un specific nelegal, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

S-a arătat în rechizitoriu că tipologia continuată a infracțiunii rezultă din săvârșirea de către inculpat, la diferite intervale de timp (în perioada 2006-2012), în realizarea rezoluției unice de ajutare a inculpatului - într-o altă cauză - F., a celor două acte materiale expuse în situația de fapt, care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior.

De asemenea, inculpata B., în calitate de secretar al comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova, cu știință, în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea legislației primare (Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul, Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2003, privind finanțele publice locale) a întocmit 12 avize prealabile de legalitate care au învederat nereal respectarea condițiilor legale de Hotărârile Consiliului Local Filipeștii de Pădure nr. 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 14/11.08.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011, 17/30.03.2012 și 18/30.03.2012, nu a dat avize prealabile de legalitate (deși normele legale cereau imperativ) pentru Hotărârile Consiliului Local Filipeștii de Pădure nr. 89/28.09.2006, 13/25.02.2008 și 50/14.06.2011 și a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Filipeștii de Pădure nr. 89/28.09.2006, 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 13/25.02.2008, 14/11.08.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 50/14.06.2011, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011, 17/30.03.2012 și 18/30.03.2012 (care nu respectau condițiile de fond și de formă), prin care s-a plătit suma totală de 2.094.986 RON către Asociația "G.", cu concursul inculpatului - într-o altă cauză -F., determinând producerea unei pagube bugetului local al comunei Filipeștii de Pădure, în cuantum de 2.094.986 RON, sumă care reprezintă totodată și un folos necuvenit obținut de asociația sportivă, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în tipologie continuată (15 acte materiale) prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/200 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

S-a susținut de către acuzare faptul că infracțiunea a fost săvârșită prin încălcarea legislației primare care reglementa atribuțiile de serviciu (Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul, Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2003, privind finanțele publice locale).

S-a reținut în rechizitoriu că prin săvârșirea infracțiunii a fost produs un prejudiciu în cuantum de 2.094.986 RON patrimoniului Unității Administrativ Teritoriale Filipeștii de Pădure, județul Prahova. Cuantumul prejudiciului depășește valoarea de 2.000.000 RON, specifică unor consecințe deosebit de grave. Caracterul de consecințe deosebit de grave, în cazul infracțiunii continuate, se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate Unității Administrativ Teritoriale Filipeștii de Pădure, prin toate acțiunile sau inacțiunile prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii săvârșite de inculpată. Totodată, prejudiciul reprezintă un folos necuvenit, obținut de inculpată pentru G..

Inculpata a săvârșit infracțiunea în forma autoratului. Astfel, este incontestabil că funcțiile publice, prin natura lor, presupun o separare a atribuțiilor specifice. Funcția de secretar al unei localități, din această perspectivă, nu interferează cu funcția primarului localității.

S-a mai susținut în rechizitoriu că actele materiale săvârșite de inculpata B. se raportează, în mod necesar, la atribuțiile de serviciu ale secretarului localității. Exercitarea atribuțiilor de serviciu de către secretarul unei localități și exercitarea atribuțiilor de serviciu de către primarul localității sunt complementare, dar în mod evident distincte. Astfel, este exclusă orice fel de formă de complicitate în realizarea atribuțiilor de serviciu specifice ale acestor funcții publice. Fiecare dintre inculpați răspunde penal pentru săvârșirea nemijlocită a faptelor care au legătură cu propriile atribuții de serviciu. Așadar, inculpata B. a săvârșit în mod nemijlocit, în calitate de autor, actele materiale corelative funcției de secretar al comunei Filipeștii de Pădure.

În opinia acuzării, tipologia continuată a infracțiunii rezultă din săvârșirea de inculpată, la diferite intervale de timp (în perioada 2006-2012), în realizarea rezoluției unice, a actelor materiale expuse în situația de fapt, care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii prev. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 2481 C. pen. anterior.

În cuprinsul sentinței au fost apoi redate situația de fapt și de drept reținută în cazul fiecărui inculpat în actul de sesizare a instanței, precum și hotărârile pronunțate în camera preliminară .

Sintetizând actele procedurale emise în procedura camerei preliminare și redate integral de prima instanță, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea din 20 aprilie 2021 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, s-au admis cererile formulate de către inculpații A. și B. privind neregularitatea rechizitoriului nr. x din 30 decembrie 2020 întocmit de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, cu referire la concordanța dintre expunerea activității infracționale pentru care au fost trimiși în judecată inculpații mai sus menționați și încadrarea în drept a acestora și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești pentru remedierea neregularităților constatate.

S-au respins celelalte cereri formulate și excepții invocate de către inculpații A. și B. cu privire la competența și legalitatea sesizării instanței, precum și cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Urmare a soluției judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, prin Ordonanța nr. 251/P/017 din 21 mai 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus remedierea neregularităților cuprinse în rechizitoriul nr. x/2017 din 29 decembrie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești și constatate prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 20 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 Curții de Apel Ploiești, fiind redate modificările efectuate de procuror cu privire la rechizitoriu. Totodată, s-a reținut că a fost menținută dispoziția de trimitere în judecată.

Împotriva încheierii din data de 20.04.2021, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2020, al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat contestație inculpații A. și B., cauza fiind înregistrată în contestație în data de 05.08.2021.

Prin încheierea din data de 08.09.2021, pronunțată în dosarul x/2020, completul de doi judecători în contestație cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 347 din C. proc. pen., a respins ca inadmisibile, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 20.04.2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. S-a constatat că încheierea din data de 20 aprilie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie nu poate fi contestată în mod distinct, ci numai odată cu soluția finală prev. de art. 346 din C. proc. pen. dispusă în procedura de cameră preliminară.

Prin încheierea din 07 ianuarie 2022 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării Curții de Apel Ploiești prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 29 decembrie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, astfel cum a fost acesta remediat prin Ordonanța nr. 251/P/2017 din data de 21.05.2021 întocmită de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, în ceea ce îi privește pe inculpații A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 2 6 C. pen. anterior rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. și B., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (14 acte materiale) prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. și a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești a constatat că au fost remediate în totalitate neregularitățile constatate prin încheierea din data de 20 aprilie 2021 relevându-se o corespondență clară între expunerea activității infracționale pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A. și B. și încadrarea în drept a faptelor cercetate.

Prin încheierea din 22.03.2022, pronunțată de Înalta Curte - Completul de 2 Judecători de cameră preliminară, în dosarul penal nr. x/2022, au fost respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din 07 ianuarie 2022 și încheierii din 20 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020 Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Ploiești pentru începerea judecății.

Cu privire la desfășurarea judecării cauzei ulterior revenirii dosarului la Curtea de Apel Ploiești, judecătorul fondului a reținut următoarele:

La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2022 s-au adus la cunoștință inculpaților faptele pentru care sunt trimiși în judecată și încadrarea juridică a acestora, potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. pen. și s-a dat citire actului de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. și B..

La termenul de judecată din data de 9 martie 2023 inculpații A. și B. au învederat faptul că nu doresc să dea declarații pe fondul cauzei, ci numai cu privire la încetarea procesului penal și că nu doresc continuarea judecății. De asemenea, au apreciat că nu se mai impune administrarea de probatorii în cauză.

Totodată, la același termen de judecată s-a pus în discuție încetarea procesului penal pornit împotriva celor doi inculpați A. și B. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale avându-se în vedere că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. în forma aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 71/2022. S-a învederat că termenul de prescripție general de 10 ani a curs fără întrerupere în această perioadă pornind de la ultimul act material, respectiv data de 30.03.2012, el împlinindu-se la data de 31.05.2022.

La termenul din data de 11 aprilie 2023 Curtea a pus în discuție schimbarea de încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților A. și B..

La data de 2 mai 2023, în temeiul dispozițiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății după cum urmează:

- pentru inculpatul A., din infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248' C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. în infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

- pentru inculpata B., din infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în tipologie continuată (14 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248' C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale) prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

S-a constatat de către instanță că în noul C. pen. termenul general de prescripție este de 10 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj necuvenit, în formă continuată prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Sub acest aspect, s-a stabilit că legea penală mai favorabilă apare ca fiind noul C. pen., astfel că, față de această situație, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din vechea reglementare în actuala reglementare.

Judecătorul fondului a făcut referire la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la prescripția răspunderii penale, arătând că, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curții Constituționale a României, soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, iar ulterior, prin decizia nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale a României s-a constatat, din nou, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.

S-a mai arătat că, urmare a pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, prin Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit:

"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."

Față de cele astfel relevate, prima instanță a evidențiat că între cele două momente ale publicării celor două decizii ale Curții Constituționale a României mai sus menționate, adică între 25.06.2018 și 09.06.2022, fondul activ al legislației penale nu a cuprins decât termenele generale de prescripție a răspunderii penale reglementate în art. 154 alin. (1) C. proc. pen.

În prezenta cauză, se constată că ambele infracțiuni pentru care inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată, astfel cum au fost acestea încadrate din punct de vedere juridic prin încheierea din data de 02 mai 2023, sunt pedepsite cu închisoarea de la 4 la 14 ani.

Or, în conformitate cu prevederile dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul acestor infracțiuni este de 10 ani, în speța de față aceasta împlinindu-se la data de 30.03.2022 atât pentru inculpatul A., cât și pentru inculpata B..

****

JUDECATA ÎN APEL

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea căii de atac formulate, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri legale.

Cauza a fost înregistrată la data de 22.08.2023 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2020, urmare repartizării aleatorii, primind termen de judecată la 11 octombrie 2023.

Prin încheierea din data de 11 octombrie 2023 la interpelarea Înaltei Curți, intimații-inculpați A. și B., având pe rând cuvântul, au arătat că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel.

În continuare, reprezentantul Ministerului Public a expus motivele de apel invocate.

Cu încuviințarea instanței, reprezentantul Ministerului Public a depus la dosar decizia nr. x din 04 iulie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, reprezentantul Ministerului Public a solicitat amânarea judecării cauzei și acordarea unui nou termen de judecată în vederea reluării cercetării judecătorești în apel (din moment ce parchetul a avut în vedere eventuale declarații ale inculpaților, însă aceștia nu doresc să dea declarații în cauză, dar și în raport de faptul că acuzarea nu formulat cerere în probatoriu), pentru a se pune de acord cu Serviciul Teritorial și conducerea parchetului cu privire la acesta.

Constatând întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul Ministerului Public pentru a pregăti susținerea apelului și a motivelor de apel, respectiv pentru a preciza motivele de apel cu privire la modul de soluționare a acțiunii civile și a modalității de restabilire a situației anterioare, Înalta Curte a dispus amânarea judecării cauzei și a acordat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2023.

La data de 21 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a depus la dosarul cauzei precizarea motivelor de apel.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 noiembrie 2023.

În cererea de apel formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, astfel cum a fost precizată de procurorul de ședință, s-a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală pentru următoarele motive:

În dezvoltarea acestui motiv de apel s-a arătat că termenul general de prescripție de 10 ani nu s-a împlinit la data de 30.03.2020, așa cum a reținut prima instanță, ci a fost prelungit cel puțin până la data de 18.08.2022, cu intervalul de timp în care cursul judecății a fost întrerupt timp de 4 luni și 18 zile (între 20.04.2021-08.09.2021), prin promovarea de către inculpați a contestației inadmisibile împotriva încheierii din 20.04.2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, în dosarul x/2022 S-a arătat că, astfel, la data publicării deciziei nr. 358/2022, termenul general de prescripție nu s-a împlinit, fiind efectuate în continuare acte procedurale care au fost comunicate inculpaților și care au întrerupt termenul de prescripție al răspunderii penale, instituție de drept material reintrodusă ca efect al O.U.G. nr. 71/30.05.2022. Totodată, s-a arătat că anterior deciziei CCR nr. 297/2018 procurorul a efectuat acte de procedură față de cei 4 inculpați care au fost cercetați penal și trimiși în judecată, acte care le-au fost comunicate și care au întrerupt termenul general de prescripție de 10 ani care curgea de la 30.03.2012, făcând posibilă începerea unui nou termen de 10 ani, care nu s-a împlinit.

A concluzionat procurorul, în motivele de apel, că soluția de încetare a procesului penal față de cei doi inculpați este greșită, iar soluția legală trebuie adoptată după administrarea probelor, în acord cu dispozițiile legii procesual penale.

În motivele de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., prin aceea că instanța de fond, deși a constatat că persoana vătămată Unitatea Administrativ Teritorială Filipeștii de Pădure nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, a omis să facă aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora "Instanța chiar dacă nu există constituire departe civilă, se pronunță cu privire la (. . . . . . . . . .) restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii." S-a arătat că infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpaților, este o infracțiune de rezultat și a produs o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate, astfel că, în lipsa constituirii de parte civilă ar fi trebuit dispusă restabilirea situației anterioare, care este o componentă a laturii civile a cauzei, fiind inserată la capitolul vizând acțiunea civilă.

S-a arătat în continuare că, deși inculpații nu au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 18 C. proc. pen. și nici nu au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța dispunând încetarea procesului penal, este evident că suma de bani reprezentând prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii nu poate să rămână în patrimoniul asociației sportive "G.", aceasta trebuind restituită Unității Administrativ Teritoriale Filipeștii de Pădure (având în vedere că faptele celor doi inculpați au condus la cauzarea unui prejudiciu bugetului local al comunei Filipeștii de Pădure, în cuantum de 2.204.986 RON, sumă care reprezintă totodată și un folos necuvenit obținut de asociația sportivă menționată).

În dezvoltarea acestui motiv de apel de către procurorul de ședință s-a arătat că, la data de 31.10.2022, instanța de fond i-a solicitat persoanei vătămate UAT Filipeștii de Pădure să comunice dacă se constituie parte civilă în procesul penal, iar prin adresa nr. x/08.12.2022 semnată de H. primar în funcție, acesta a comunicat instanței că unitatea administrativ teritorială nu se constituie parte civilă în cauză și a atașat o hotărâre anterioară a Consiliului local (hotărârea nr. 91 din 20.12.2017 a Consiliului Local al comunei Filipeștii de Pădure), emisă la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la urmărirea penală care se efectua în dosarul nr. x/2011.

În opinia procurorului, acest înscris nu poate fi avut în vedere drept manifestare de voință valabilă pentru a soluționa corect latura civilă a cauzei, adresa fiind semnată de fiul unui alt inculpat, fostul primar al localității, F., fără o consultare a consiliului local în activitate la data întocmirii răspunsului către instanța de fond.

Pentru evidențierea contextului în care a fost trimisă adresa, s-a arătat că faptele deduse judecății în prezenta cauză au fost inițial cercetate în cadrul unui singur dosar penal (x/2011), în care au fost trimiși în judecată inculpații F. și I. (ce a format dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Prahova), în timp ce pentru restul persoanelor cercetate s-a constituit alt dosar disjuns, înregistrat sub nr. x/2017, în care au fost trimiși în judecată ulterior inculpații A. și B. (ce a format dosarul penal nr. x/2020 al Curții de Apel Ploiești). Totodată, s-a menționat faptul că toate actele de urmărire efectuate față de cei 4 inculpați anterior deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale au fost de natură să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, fiindu-le comunicate și au făcut să curgă un nou termen de 10 ani, care nu s-a împlinit nici în prezent.

În motivele de apel s-a subliniat faptul că nu a fost efectuată o cercetare judecătorească în niciuna din cauzele aflate în primă instanță, însă prin decizia nr. 1021/4.07.2023 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2017, instanța de control judiciar a admis apelul parchetului și a trimis dosarul Tribunalului Prahova pentru a face analiza asupra elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute fiecărui inculpat, a acțiunii civile și nu în ultimul rând asupra existenței sau nu a unui impediment în exercitarea acțiunii penale, prin intervenția prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește prejudiciul reținut în rechizitoriu, în motivele de apel se arată că acesta este în sumă de 2.204.986 RON, fiind calculat prin totalizarea sumelor alocate în intervalul de timp 2006-2012 către G., beneficiar neîndreptățit conform legii. În legătură cu prejudiciul reținut în rechizitoriu procurorul a evidențiat următoarea situație: pe de o parte, G. a fost radiată în anul 2018 (prin sentința nr. 415 din 15.05.2018, pronunțată de Tribunalului Prahova în dosarul nr. x/2017), astfel că nu mai pot restitui banii primiți contrar legii, nefiind identificate bunuri în patrimoniul acesteia și deci UAT Filipeștii de Pădure nu mai poate obține readucerea banilor în patrimoniul său printr-o procedură penală sau civilă, iar pe de altă parte, actele de control întocmite de Curtea de Conturi, prin care s-a constatat că mai multe sume de bani au fost alocate cu încălcarea legii, au fost contestate de primar doar în privința sumelor alocate asociației sportive, judecata fiind suspendată până la soluționarea dosarului penal.

Procurorul de ședință a apreciat că, în această situație, în ce privește posibilitatea de a se recupera integral prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor de către cei doi inculpați, singurul mijloc procesual rămâne acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, pentru că doar în lipsa unei constituiri de parte civilă a UAT, valabil exprimate și după ce o instanță va constata că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, se va putea dispune confiscarea sumei de bani de la inculpații trimiși în judecată.

Revenind la sentința apelată, procurorul a arătat că această hotărâre nu a fost motivată în fapt și în drept cu privire la faptele pentru care s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție, încălcându-se dispozițiile art. 393 și 403 C. proc. pen., care stabilesc conținutul hotărârii judecătorești și impun judecătorului cauzei să motiveze soluționarea laturii penale și a laturii civile a cauzei prin indicarea temeiurilor de drept și prin analizarea oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția. În acest context, procurorul a arătat că împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale nu poate înlătura obligația judecătorului de a analiza și de a expune concluziile sale cu privire la vinovăția inculpaților, iar lipsa oricărei motivări în fapt sau în drept pune instanța de control judiciar în imposibilitate obiectivă de a analiza legalitatea și temeinicia dispoziției instanței de fond, fiind încălcate astfel și drepturile părților la un proces echitabil.

În dezvoltarea acestui motiv de apel procurorul de ședință a arătat că restabilirea situației anterioare, în sensul art. 256 C. proc. pen., putea fi realizată prin anularea/desființarea hotărârilor Consiliului local al comunei Filipeștii de Pădure reținute prin actul de sesizare ca acte adoptate cu încălcarea legii, pentru justificarea trecerii în intervalul 2006-2012 a sumei totale de bani de 2.204.986 RON în folosul necuvenit al asociației G.. S-a apreciat că este firesc ca în urma unui proces penal hotărârea dată să statueze asupra desființării actelor nelegale, în lipsa unei soluții de achitare (într-un proces penal în care inculpații nu au stăruit pentru continuarea judecății, preferând prescripția răspunderii penale).

Procurorul a considerat ca fiind relevantă împrejurarea că prin decizia nr. 12/R din 11.01.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel Târgu Mureș, hotărâre ce a fost atașată la dosarul de urmărire penală, a fost admis recursul formulat de reclamanții consilieri locali ai comunei Filipeștii de Pădure J., K., L., M., N. împotriva sentinței nr. 107/1.03.2020 a Tribunalului Prahova și s-a anulat hotărârea nr. 14 din 11.08.2008 a consiliului local Filipeștii de Pădure, care este una din hotărârile reținute ca fiind adoptate nelegal prin acțiuni și inacțiuni ale inculpaților din prezenta cauză ori din cauza penala primară, privind pe inculpații F. și I..

Cu privire la acest motiv de apel s-a arătat că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000, a deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în recurs în interesul legii și văzând dispozițiile art. 20 alin. (1) și 25 alin. (3) C. proc. pen., era necesară menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, chiar dacă nu există constituire de parte civilă în cauză, norma fiind imperativă.

În susținerea acestui motiv de apel s-a arătat că în acest sens este practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciindu-se că opțiunea inculpaților A. și B. de a nu solicita continuarea procesului penal în vederea pronunțării unei soluții de achitare și insistența lor de a nu se administra nicio probă, dar de a se adopta o soluție de încetare a procesului penal prin intervenția prescripției răspunderii penale, reprezintă, în fapt, achiesarea inculpaților la concluzia acuzării cu privire la existența vinovăției lor și la faptul că își asumă cheltuielile procesului declanșat prin faptele lor.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea penală este instrumentul juridic prin intermediul căruia persoana învinuită de comiterea unei infracțiuni este adusă în fața instanței de judecată pentru a răspunde în legătură cu încălcarea legii penale de care este acuzată. Potrivit art. 14 alin. (2) și (3) C. proc. pen., acțiunea penală care se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege, se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condițiile legii.

În ceea ce privește soluționarea acțiunii penale, potrivit art. 17 alin. (2) C. proc. pen., în cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

Tot în cadrul procesului penal, în temeiul art. 19 C. proc. pen., se poate exercita de către persoana vătămată și acțiunea civilă, care are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. În temeiul art. 19 alin. (4) C. proc. pen., acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești, organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept.

În ceea ce privește soluționarea acțiunii civile, în conformitate cu art. 25 alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile, iar, dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Acțiunea civilă se pune în mișcare prin constituirea de parte civilă, partea civilă devenind subiect activ al acțiunii civile, calitate care îi dă dreptul să o exercite în cadrul procesului penal, alăturată acțiunii penale, în vederea obținerii unei reparații juste a pagubei pe care a suferit-o prin infracțiunea supusă judecății. Au vocație să devină parte civilă în proces și persoanele juridice care au suferit o pagubă directă în patrimoniul lor prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Astfel, partea civilă îndeplinește funcția procesuală de susținere a pretențiilor civile decurgând din pagubele provocate prin infracțiune. Această funcție, similară cu funcția de învinuire în latura penală, constă în activitatea de promovare și de exercitare a acțiunii civile, ceea ce înseamnă formularea cererii de reparații civile împotriva inculpatului și, eventual, a persoanei responsabile civilmente, dovedirea existenței și a întinderii pagubelor suferite, susținerea în fața instanței de judecată a admiterii pretențiilor formulate și dovedite, exercitarea căilor de atac.

Se poate observa că acțiunea civilă care se exercită în procesul penal este o instituție a acestui proces și împrumută astfel elemente din trăsăturile acțiunii penale, în special elementele de oficialitate, prin derogare de la principiul disponibilității aplicabil în procesul civil. Această concluzie rezultă din dispozițiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, chiar în lipsa constituirii de parte civilă în procesul penal, instanța se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Astfel, dacă ordinea juridică a fost încălcată prin întocmirea unor înscrisuri, restabilirea acesteia nu poate avea loc decât prin desființarea înscrisurilor producătoare de efecte juridice.

Excepția de la regula separației funcției de judecare și de soluționare a cauzei de funcția de susținere a pretențiilor civile se explică prin necesitatea înlăturării stării de pericol care derivă din menținerea în circuitul civil a unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului ori a situației rezultate în mod vădit din comiterea infracțiunii.

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține faptul că, în procesul penal, în timpul judecății, acțiunea penală se va stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, iar acțiunea civilă se va rezolva prin aceeași hotărâre prin care instanța se pronunță asupra acțiunii penale, inclusiv în situația în care nu există constituire de parte civilă, situație în care instanța se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

De altfel, aceste dispoziții din partea specială a C. proc. pen. sunt reluate în partea generală a acestuia, în cadrul dispozițiilor privind deliberarea și hotărârea instanței în cadrul judecății în primă instanță.

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

De asemenea, conform art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța se pronunță prin aceeași hotărâre și asupra acțiunii civile, inclusiv asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației anterioare, potrivit dispozițiilor art. 255 și 256.

Rezultă, așadar, că judecata în primă instanță trebuie să dea o rezolvare integrală fondului cauzei, sens în care organul judiciar legal învestit are obligația să se pronunțe asupra acțiunii penale, dar și a celei civile, cu referire la toate faptele și persoanele indicate în actul de sesizare a instanței, orice omisiune sub acest aspect afectând realizarea scopului procesului penal, respectiv soluționarea în întregime a conflictului juridic de drept penal dedus judecății, cu consecința stingerii acestuia în privința ambelor laturi ale sale (penală și civilă).

Obligația instanței de fond de a soluționa atât acțiunea penală, cât și acțiunea civilă, rezultă și din dispozițiile art. 403 din C. proc. pen., care prevede că hotărârea judecătorească prin care instanța soluționează fondul cauzei trebuie să cuprindă, printre altele, în caz de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, fiecare faptă reținută în sarcina inculpatului (art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.), iar, în situația în care au fost reținute doar o parte din faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată, trebuie să menționeze pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea ori, după caz, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei și pentru care anume fapte, încetarea procesului penal ori achitarea (art. 396 alin. (3) din C. proc. pen.).

De asemenea, art. 404 lit. d) și g) din C. proc. pen. prevede, cu privire la conținutul dispozitivului hotărârii judecătorești, obligația instanței de a dispune și în ceea ce privește măsurile de siguranță sau restabilirea situației anterioare. Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia sunt supuse confiscării speciale. Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța se pronunță cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.

Aceste obligații de a soluționa atât acțiunea penală, cât și acțiunea civilă și de a se pronunța asupra măsurilor de siguranță, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ce incumbă primei instanțe, reprezintă o garanție a respectării exigențelor unui proces echitabil, consacrat atât ca drept fundamental, cât și ca principiu constituțional în art. 21 alin. (3) din Constituția României, fiind prevăzut în mod expres și în dispozițiile procedurale civile și penale. Astfel, în conformitate cu art. 8 din C. proc. pen.: organele judiciare au îndatorirea "de a desfășura (…) judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și drepturilor părților (…), astfel încât să fie constatate (…) în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii (…)". Totodată, potrivit art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil (….) de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".

În vederea respectării garanțiilor procesuale conferite părților pe parcursul procedurii judiciare, a dreptului la un proces echitabil și al dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală instituit de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție, în ipoteza în care judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor privind acțiunea penală și acțiunea civilă și nici cu privire la instituțiile juridice incidente prevăzute de art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., instanța de apel poate dispune admiterea căii ordinare de atac, cu consecința desființării sentinței primei instanțe și a dispunerii rejudecării cauzei de către aceasta. Instanța de apel nu poate să suplinească, ea însăși, direct în calea ordinară de atac, omisiunea constatată, întrucât în acest mod ar priva participanții procesuali îndreptățiți de lege la exercitarea căii de atac împotriva soluției dispuse, fapt ce ar contraveni dreptului la un proces echitabil și celui la dublul grad de jurisdicție în materie penală garantate de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 8 din C. proc. pen., de art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la aceasta.

Contrar obligației instanței de fond de a soluționa atât acțiunea penală, cât și acțiunea civilă, prima instanță a dispus în mod greșit încetarea procesului penal fără a face o analiză a îndeplinirii condițiilor privind reținerea acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată.

În urma pronunțării deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale și a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, inculpații A. și B. au solicitat schimbarea încadrării juridice, apreciind că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. și au invocat în apărare împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, în raport de data săvârșirii faptelor și de efectele deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale. Totodată, în temeiul art. 18 C. proc. pen., cei doi inculpați au solicitat ca în cazul constatării prescripției răspunderii penale să nu fie continuat procesul penal.

Înalta Curte constată că prima instanță ar fi trebuit să analizeze din perspectiva apărărilor formulate de inculpat activitatea infracțională care face obiectul acțiunii penale, chiar în contextul invocării prescripției răspunderii penale, având în vedere relevanța stabilirii elementelor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, în special a laturii obiective și a datei săvârșirii infracțiunii, pentru stabilirea termenului de prescripție a răspunderii penale și a datei de la care curge aceasta. Pentru determinarea exactă a termenului de prescripție a răspunderii penale, instanța penală trebuie să dea faptei săvârșite justa calificare, ținând seama de toate împrejurările concrete de care depinde încadrarea acelei fapte.

Prescripția înlătură răspunderea penală și stinge dreptul de a urmări penal pe infractor, iar dacă a fost urmărit stinge dreptul de a aplica o pedeapsă, însă efectele prescripției nu se răsfrâng asupra existenței și caracterului penal al faptei, ceea ce înseamnă că fapta săvârșită nu este considerată inexistentă sau că și-ar fi pierdut caracterul de faptă penală.

Or, prima instanță s-a limitat să constate că inculpații A. și B. nu doresc să dea declarații pe fondul cauzei, ci doar cu privire la încetarea procesului penal și nu solicită continuarea judecății, apreciind că nu se mai impune administrarea de probatorii în cauză. În cuprinsul sentinței, prima instanță a expus starea de fapt reținută în rechizitoriu și încadrare