ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 562/2020

Ședința publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamantul A., în temeiul art. 26 alin. (1) Legea nr. 677/2001, cu aplicarea prioritară Directivei 95/46/CE, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL (A.N.S.P.D. C. pen.), a contestat ..Decizia" 27054 prin care se prelungește ilegal termenul de soluționare a plângerii înregistrate sub nr. x din data de 05.12.2016 .

Solicită ca prin hotărârea judecătorească, definitivă și executorie pronunțată în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 cu modificările și completările ulterioare, să fie obligată pârâta la soluționarea plângerii în termenul stabilit prin art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, cu înlăturarea procedurii de tip cameră preliminară instituită ilegal de pârâtă, prin "Procedura de soluționare a plângerilor și sesizărilor", precum și următoarele:

a. Constatarea faptului că pârâta eludează cu bună știință obligațiile ce îi revin conform legislației în vigoare, prin interpretarea greșită a legii în raport cu Dreptul UE.

b. Constatarea faptului că pârâta tergiversează nejustificat, începerea investigaților cu care a fost investită.

c. Constatarea nelegalității dispozițiilor art. 25 alin. (2) și (3)din Legea nr. 677/2001 incidente, contrare Directivei 95/46/CE, și jurisprudenței CJUE, iar prin aplicarea art. 4 noul C. proc. civ., înlăturarea lor directă, prin neaplicare, acestea fiind lovite de nulitate, precum și neconstituționalitatea acestora.

d. Constatarea nelegalității "Procedurii de soluționare a sesizărilor și plângerilor", adoptată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor legii nr. 677/2001 raportat la Directiva 95/46/CE.

În subsidiar, mai solicită următoarele:

I. Sesizarea CJUE, cu privire la aspectele de drept ce trebuiesc lămurite, în aplicarea Dreptului UE față de dispozițiile și interpretările dreptului național, dacă instanța consideră că nu are suficiente informații relevante din jurisprudența CJUE, în soluționarea prezentei cereri.

II. Sesizarea Curtii Constituționale a României cu privire la interpretările dispozițiilor neclare și lipsite de previzibilitate din Legea nr. 677/2001, precum și a altor dispoziții incidente sesizate după depunerea întâmpinării, până la primul termen de judecată.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1757 din 15 mai 2017, a respins, ca neîntemeiate excepțiile netimbrării, prematurității, inadmisibilității, a lipsei de obiect, a neîndeplinirii procedurii prealabile invocate cu privire la acțiunea introductivă,

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, obligând pârâta să comunice reclamantului un răspuns scris cu privire la modul de soluționare a sesizării înregistrată sub nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timișoara și Ministerul Justiției, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Totodată, a respins, ca inadmisibile, excepția de nelegalitate, sesizarea Curții Constituționale a României și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Calea de atac exercitată

Pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, apreciind ca netemeinică și nelegală soluția prin care s-a s-a admis în parte acțiunea formulată de intimatul reclamant A., în sensul că "obligă pârâta să comunice reclamantului un răspuns scris cu privire la modul de soluționate a sesizării înregistrate sub nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timișoara si Ministerul Justiției".

În dezvoltarea criticilor sale, susține recurenta că, în mod greșit instanța de fond a reținut că "nici în conținutul Legii nr. 677/2001, dar nici în cuprinsul procedurii adoptată la nivel intern autoritatea publică pârâtă nu și-a impus un termen maxim de finalizare a unor astfel de investigații administrative, Curtea apreciază că marja de apreciere a pârâtei se situează în limitele generale reglementate de Constituția României și de Legea nr. 554/2004."

De asemenea, greșit a reținut instanța de fond, în contextul cauzei de față, faptul ca "efectuarea unor investigații nu poate fi prelungită în mod nejustificat și fără limită de timp, în absența unor motive obiective și verificabile și nici delimitată de emiterea unei deciziifie de sancționare, fie de finalizare fără sancțiune a entității controlate, procedura urmând a fi finalizată în limita unui termen maxim de 30 de zile conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare."

Mai susține recurenta - pârâtă că petiția depusă de intimatul-reclamant la Autoritatea de Supraveghere a fost analizată și acestuia i s-a adus la cunoștință faptul că urmează a fi efectuate demersurile de către Autoritatea de Supraveghere si ulterior îi vor fi comunicate rezultatele acestora și urmare a a situației semnalate de dl. A., potrivit atribuțiilor de investigare stabilite de art. 27 din Legea nr. 677/2001, s-a hotărât demararea unei investigații față de operatorii reclamați.

Ulterior efectuării investigației, reclamantul urma a fi înștiințat cu privire la rezultatele acesteia așa cum i s-a adus deja la cunoștință prin adresa nr. x/05.01.2017. În acest context, recurenta - pârâtă susține că a demarat investigații la Curtea de Apel Timișoara și la Tribunalul Timiș si s-a adresat acestor operatori de date cu caracter personal pentru a clarifica aspectele privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale intimatului-reclamant A.. Astfel, au fost transmise operatorilor sus menționați adresa nr. x/28.02.2017 la Curtea de Apel Timișoara, respectiv adresa nr. x/28.02.2017 la Tribunalul Timiș (pe care le depunem ca anexe la prezentul recurs), însă, până la data formulării prezentului recurs, operatorii menționați anterior NU au dat curs solicitărilor Autorității, urmând ca aceasta să continue demersurile necesare clarificării aspectelor semnalate de intimatul reclamant în plângerea formulată.

În plus, mai arată faptul că investigarea aspectelor sesizate de o persoană vizată poate dura o perioadă mai mare de timp, fiind necesare uneori o serie întreagă de demersuri din partea Autorității Naționale de Supraveghere, ținând cont de faptul că trebuie analizate toate aspectele referitoare la posibile încălcări ale Legii nr. 677/2001 și că NU pot fi luate măsuri discreționare și NU pot fi aplicate sancțiuni decât față de entitatea care a încălcat Legea nr. 677/2001 și are calitatea de operator în accepțiunea acestei legi, iar nu față de alte persoane ori entități, cum, în mod greșit, a hotărât jnstanta de fond prin sentința nr. 1757/15.05.2017 cu referire la obligarea Autorității în a comunica intimatului-reclamant "un răspuns scris cu privire la modul de soluționale a sesizării înregistrate sub nr. x/05.12.2016. cu referire la Judecătoria Timișoara și Ministerul Justiției ".

Mai susține recurenta - pârâtă că nu a rămas în pasivitate și a dat curs tuturor petițiilor întimatului-reclamant, nu doar a petiției nr. x/05.12.2016, astfel că afirmațiile acestuia privind faptul că cererea sa nu a fost soluționată în termen de 30 de zile este total greșită.

Mai mult, remarcă recurenta că, în cererea sa, intimatul-reclamant recunoaște faptul că Autoritatea i-a răspuns la plângerea formulată (nr. x/05.12.2017) nefiindu-i, așadar, îngrădit niciun drept, nici cel de a se adresa cu plângeri Autorității conform art. 25 din Legea nr. 677/2001, nici dreptul de a se adresa justiției, conform art. 18 din același act normativ.

Deopotrivă, recurenta subliniază că articolul 25 din Legea nr. 677/2001 reglementează procedura de soluționare a plângerilor adresate Autorității de supraveghere în temeiul acestei legi speciale și nu prevede un anumit termen de soluționare a plângerilor, asa cum în mod greșit a interpretat si reținut instanța de fond, rațiunea acestei reglementări fiind aceea că, în unele cazuri, investigarea aspectelor poate să se întindă pe o perioadă mai îndelungată de timp, având în vedere în unele situații, de pildă, dificultatea de a identifica și de a contacta persoanele sau entitățile implicate în prelucrarea datelor la care se face referire în plângerile adresate Autorității, termenul în care se așteaptă răspunsul acestora, după caz, solicitarea completării măsurilor în măsura în care sunt nelămuritoare, etc, astfel încât autoritatea să dețină toate informațiile necesare pentru a fi în măsură sa decidă dacă operatorul respectiv a încălcat legea și a săvârșit o contravenție, fiind necesara corectarea comportamentului acestuia prin aplicarea unei sancțiuni.

Așadar, această procedură de soluționare a plângerilor și a sesizărilor este una specială, stabilită în baza legii de către autoritatea de supraveghere.

Prin urmare, susține recurenta că instanța de fond, în mod greșit apreciază că pentru soluționarea unei plângeri formulate în temeiul art. 25 al Legii nr. 677/2001 este aplicabil regimul juridic guvernat de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și nu cel din legea specială, aplicabil domeniului protecției datelor cu caracter personal, respectiv dispozițiile speciale din legea nr. 677/2001.

În concluzie, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului și respingerea în tot a acțiunii promovate de intimatul-reclamant A..

În drept, recursul nu a fost încadrat în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare la recurs, deși acesta i-a fost legal comunicată în cauză.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte reține că soluția dată de instanța de fond cu privire la excepțiile netimbrării, preamaturității, a lipsei de obiect și neîndeplinirii procedurii prealabile, respectiv, de respingere, ca neîntemeiate, a acestor excepții, a căpătat caracter definitiv, nefiind criticată de autoritatea recurentă - pârâtă prin recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Procedând în continuare la analizarea criticilor formulate de recurentă, ce vizează exclusiv soluția de admitere în parte a acțiunii și obligare a sa la comunicarea unui răspuns scris cu privire la modul de soluționare a sesizării înregistrată sub nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timișoara și Ministerul Justiției, constată Înalta Curte că, deși aceasta nu și-a încadrat expres motivele de recurs în cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea pot fi încadrate, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., partea invocând în esență interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 677/2001.

Înalta Curte constată însă că, în cauză nu este incident acest motiv de casare, întrucât instanța de fond a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate justificând soluția adoptată, această soluție fiind împărtășită și de către instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză la situația de fapt.

Reține astfel Înalta Curte că, intimatul - reclamant A. s-a adresat Autorității de Supraveghere cu o plângere formulată în temeiul art. 25 din Legea nr. 677/2001, înregistrată în registrul general al instituției sub nr. x din data de 05.12.2016 prin care reclama faptul că datele sale cu caracter personal (imagini) au fost prelucrate de Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Judecătoria Timișoara, fără respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, prin încălcarea dreptului său de acces, cu referire la art. 11 din Decizia nr. 52/2012 emisă de autoritatea de reglementare în domeniu în sensul că deși în sediul acestor instituții au fost instalate mijloace video de supraveghere, totuși nu ar exista mijloace de avertizare cu privire la modalitatea de prelucrare a datelor-imaginilor-prelucrate astfel.

La data de 05.01.2017, prin Adresa nr. x (dosar), emisă ca răspuns la plângerea intimatului - reclamant, autoritatea recurentă - pârâtă a comunicat următoarele. " vă aducem la cunoștință că am reținut aspectele semnalate de dumneavoastră, acestea urmând a face obiectul unei investigații în limitele competențelor noastre legale, la nivelul instanțelor reclamate. Vă vom aduce la cunoștință rezultatul demersurilor întreprinse, la finalizarea acestora."

În continuarea răspunsului, autoritatea a solicitat reclamantului a preciza la care incintă a Ministerului Justiției se referă plângerea sa, aducându-i deopotrivă la cunoștință acestuia adresa de internet a autorității unde poate găsi mai multe detalii referitoare la drepturile garantate potrivit Legii nr. 677/2001.

Până la data introducerii acțiunii pe rolul instanței judecătorești - 19.01.2017 - autoritatea recurentă nu a mai revenit cu un alt răspuns către intimatul - reclamant cu privire la rezultatul demersurilor întreprinse.

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că, se poate adresa instanței de contencios administrativ "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.".

Articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că " se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", iar articolul 2 alin. (1) lit. h) și i) din același act normativ prevăd că " nesoluționarea în termenul legal a unei cereri- faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen", respectiv " refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

Relevante sunt deopotrivă și dispozițiile art. 25 din Legea nr. 677/2001, în vigoare la data formulării plângerii: ce prevăd următoarele:

(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidența prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociație sau o fundație să îi reprezinte interesele.

(2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost introdusă anterior.

(3) În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent și ireparabil, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu același conținut către operator.

(4) În vederea soluționării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată, operatorul și, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociația ori fundația care reprezintă interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente și memorii. Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize.

(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicția temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.

(6) Decizia trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.

(7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operațiunilor de prelucrare până la soluționarea plângerii în condițiile alin. (5).

(8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanța competentă este Tribunalul Municipiului București. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.

(9) La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanța poate dispune suspendarea prelucrării până la soluționarea plângerii de către autoritatea de supraveghere. (…)."

Înalta Curte, raportat la acest dispoziții, în acord cu judecătorul fondului, constată că demersul judiciar întreprins de intimatul - reclamant vizează verificarea legalității refuzului autorității recurente - pârâte, sub forma actului administrativ asimilat, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, de a soluționa pe fond plângerea administrativă adresată acesteia în temeiul Legii nr. 677/2001.

Instanța de control judiciar, contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, constată că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, în care autoritatea trebuie să comunice un răspuns concret pe fondul plângerii, cu privire la aspectele semnalate, iar efectuarea unor investigații administrative nu poate fi prelungită fără limită de timp, în lipsa unor motive obiective și verificabile.

Ori, în condițiile în care recurenta - pârâtă, astfel cum în mod corect a constatat și judecătorul fondului, nu a justificat depășirea termenului legal de 30 zile prevăzut atât de legea specială nr. 677/2001, cât și de dreptul comun prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nefăcând dovada existenței unor motive întemeiate și obiective de prelungire a duratei investigațiilor întreprinse, refuzul de comunicare a unui răspuns în acest sens către reclamant echivalează cu excesul de putere în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, recurenta - pârâtă încălcându-i intimatului - reclamant dreptul legitim de a verifica modul în care a fost finalizată soluționarea plângerii sale referitoare la protecția datelor sale cu caracter personal.

Instanța de control judiciar reține că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001, ce stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, nu privesc doar ipoteza reglementată de alin. (5) din Legea nr. 677/2001, care se referă la măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeași lege, ci impun în sarcina autorității pârâte obligația de a emite o decizie, fără a distinge dacă plângerea a fost apreciată întemeiată sau a fost respinsă.

Rezultă astfel, că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 instituie în sarcina autorității recurente obligația de a comunica un răspuns pe fondul plângerii în termen de 30 de zile de la primirea acesteia.

Ori, prin adresa emisa de recurentă sub nr. x din 05.01.2017, ce prelungește termenul pentru efectuarea investigațiilor administrative, fără limită de timp și în absența unor motive obiective și verificabile, autoritatea recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor legale.

Constatând astfel că, față de răspunsurile date intimatului - reclamant de două dintre instanțele reclamate în plângerea adresată autorității - recurente, respectiv Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș, nu rezultă că refuzul autorității ar fi unul nejustificat, fiindu-i respectat reclamantului dreptul legitim la informare asupra modalităților concrete în care aceste instanțe au prelucrat datele sale cu caracter personal, hotărârea instanței de fond, de admitere în parte a acțiunii și obligare a recurentei să comunice un răspuns cu privire la modul de soluționare a sesizării nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timișoara și Ministerul Justiției, este legală, fiind dată cu aplicarea normelor materiale anterior menționate.

În consecință, reținând că, în cauză, recurenta, cu referire la Judecătoria Timișoara și Ministerul Justiției, nu a făcut dovada soluționării plângerii reclamantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării, adresa de informare din data de 05.01.2017, neputând fi asimilată unui răspuns, în sensul legii, în mod corect prima instanță, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, a dispus obligarea pârâtei să comunice reclamantului un răspuns în scris cu privire la modul de soluționare a sesizării înregistrată sub nr. x/05.12.2016.

Autoritatea recurentă - pârâtă avea obligația de a soluționa efectiv cererea reclamantului în termenul de 30 zile, având în vedere prevederile art. 25 alin. (6) din Legea 677/2001, neputând fi primită susținerea că acest termen vizează exclusiv informarea petentului cu privire la demersurile care vor fi efectuate. Interpretarea, conform căreia investigațiile efectuate în baza plângerii se pot desfășura într-un interval de timp nedefinit, încalcă dreptul legitim al reclamantului de a verifica modul în care a fost finalizată soluționarea plângerii sale cu referire la protecția datelor sale cu caracter personal, fiind contrară scopului pentru care au fost instituite prevederile legale menționate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinței civile nr. 1757 din 15 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2020.