ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D. C. pen.), a contestat Decizia nr. 26244 din 22 noiembrie 2016 cu privire la solicitarea de completare a plângerii înregistrate sub nr. x/22.11.2016, completată sub nr. 2688/29 11.2016, solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei conform art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, respectiv începerea investigațiilor și aplicarea dispozițiilor legale conform sesizării formulate. Totodată a solicitat instanței următoarele: - constatarea faptului că pârâta eludează cu bună-știință obligațiile ce îi revin conform legislației în vigoare, prin interpretarea greșită a legii în raport cu Dreptul UE; - constatarea faptului că pârâta tergiversează nejustificat începerea investigaților cu care a fost investită. - constatarea nelegalității dispozițiilor din Legea nr. 677/2001 incidente, contrare Directivei 95/46/CE, și jurisprudenței CJUE, iar prin aplicarea art. 4 C. proc. civ., înlăturarea lor directă, prin neaplicare, acestea fiind lovite de nulitate, precum și neconstituționalitatea acestora. - constatarea nelegalității "Procedurii de soluționare a sesizărilor și plângerilor", adoptată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor legii nr. 677/2001 raportat la Directiva 95/46/CE; - obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 RON daune morale; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, reclamanta a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la aplicarea Dreptului european față de dispozițiile și interpretările dreptului național, dacă instanța consideră că nu are suficiente informații relevante din jurisprudența CJUE, în soluționarea cererii. Sesizarea Curtii Constituționale a României cu privire la interpretările dispozițiilor neclare și lipsite de previzibilitate din Legea nr. 677/2001, precum și a altor dispoziții incidente sesizate după depunerea întâmpinării, până la primul termen de judecată. În drept, au fost invocate prevederile din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 oct. 1995; Legea nr. 677/2001, act normativ care transpune Directiva 95/46/CE; art. 8, și 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004; art. 71-77 și art. 1349 C. proc. civ., art. 16,21,26,28, 51,52,57 și 148 din Constituția României, Regulamentul (CE) NR. 45/2001 a Parlamentului European și a Consiliului; o Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și ai Consiliului din 27 aprilie 2016 care înlocuiește Directiva 95/46/CE începând cu data de 25 mai 2018;Hotărârea Curții (Camera a treia) din 24 noiembrie 2011(*) în cauzele conexate C-468/10 și C-469/10;

Hotărârile pronunțate în cauză Prin încheierea din 12 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, a admis excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la începerea investigațiilor și, pe cale de consecință, a respins ca fiind rămas fără obiect acest capăt de cerere și a acordat termen de soluținare pe fondul cauzei la data de 11.09.2017, cu citarea părțiților. Prin sentința civilă nr. 3418 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere, invocată de pârâtă, a respins ca inadmisibile excepția de nelegalitate, cererea de sesizare a Curții Constituționale și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și a obligat pârâta să soluționeze plângerea reclamantei prin comunicarea unui răspuns scris privind rezultatul investigațiilor. De asemenea, a respins cererea reclamantei de aplicare a prevederilor art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004 și de obligate a pârâtei la plata daunelor morale ca neîntemeiate. Totodată, a obligat pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON către reclamantă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva încheierii din 12 iunie 2017 și a sentinței civile nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D. C. pen.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. cu trimitere la art. 494 C. proc. civ. În argumentarea criticilor asupra Încheierii instanței de fond, recurenta-pârâtă s-a referit, în primul rând, la corecta respingere a capătului de cerere inserat în cuprinsul cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la începerea investigațiilor ca rămas fără obiect. Recurenta arată în continuare că aceeași instanță, se contrazice în sentința pronunțată în sensul că, nu se poate reține faptul că a rămas fără obiect întreaga acțiune astfel cum a fost formulată, întrucât recurenta nu a emis un răspuns scris privind rezultatul investigațiilor astfel că plângerea reclamantei a rămas în continuare nesoluționată. Față de acest aspect, recurenta a susținut că este mai mult decât evident că sentința instanței de fond conține motive contradictorii cu cele reținute prin Încheierea atacată. În continuare, făcând o prezentare a situației de fapt, a dispozițiilor incidente în cauză a dispozițiilor art. 25 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 677/2001, recurenta consideră că reclamanta solicită doar începerea investigațiilor și nu comunicarea unui răspuns privind rezultatul investigațiilor așa cum solicită în mod greșit instanța de fond. Recurenta reinterează în argumentele expuse în motivarea recursului, excepția lipsei de obiect a cererii de chematre în judecată. Referitor la această excepție, recurenta consideră că dovada demersurilor autorității efectuate în cadrul investigațieiei la operatorul B. S.A. demonstrează buna-credință și nicidecum " exces de putere" așa cum greșit a reținut instanța de fond. În al doilea rând, cu privire la fondul litigiului, recurenta-pârâtă consideră că instanța a dat mai mult decât s-a cerut și nici nu s-a aplecat asupra probelor administrate în cauză, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. 1.

Apărările formulate de autoritatea intimată Intimata-reclamantă A. nu a înțeles să formuleze întâmpinare la recursul promovat în cauză. 1.

Procedura derulată în recurs Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă. Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat stabilirea termenului pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârile atacate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării cauzei cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este fondat, numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Trecând la analiza efectivă a motivelor de nelegalitate înfățișate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte, reverificând atât conținutul Încheierii și Sentinței recurate cât și probatoriul administrat în cauză, prin raportare la normele legale incidente, reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând în esență nemotivarea sau motivarea contradictorie a unei hotărâri judecătorești. Însă, instanța reținând că, în măsura în care neregularitatea alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile motivului de casare care particularizează pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; s.a.m.d. Ca atare, orice măsură, dispozitie a instantei trebuie să se regăsească într-o încheiere, care constituie o hotărâre relativ la cele petrecute la fiecare dintre termenele de judecată, așa cum statuează dispozitiile art. art. 232- art. 233 C. proc. civ., raportat la art. 424 alin. (5) și art. 425 C. proc. civ. Instanta de fond, rămânând în pronuntare la termenul din 15 mai 2017 a amânat pronuntarea la data de 12 iunie 2017 fără a întocmi încheierea de ședință în condițiile impuse de prevederile legale anterior arătate, la acest ultim termen menționat, în condițiile în care au fost soluționate excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect încheierea având așadar caracter interlocutoriu. Or, soluționarea excepțiilor menționate trebuia să se concretizeze într-o încheiere de ședință care să respecte condițiile impuse de art. 233 și art. 425 C. proc. civ., care cuprinde norme imperative, de ordine publică, potrivit căreia hotărârea și, implicit, încheierea, ca varietate a acesteia, se dă în numele legii si trebuie să cuprindă: denumirea instantei și numărul dosarului; data ședinței de judecata, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecata, precum și numele grefierului; numele și prenumele sau, după caz, denumirea parților, numele și prenumele persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor și celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calității lor, precum și daca au fost prezente sau au lipsit; numele, prenumele procurorului și parchetului de care aparține, daca a participat la ședința; daca procedura a fost legal îndeplinită; obiectul procesului; probele care au fost administrate; cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor parților, precum și a concluziilor procurorului, daca acesta a participat la ședința; soluția dată și măsurile luate de instanța, cu arătarea considerentelor respectiv a motivelor, în fapt și în drept; dacă judecarea a avut loc în ședința publică, fără prezența publicului ori în camera de consiliu; semnătura membrilor de judecată și a grefierului. Totodată, încheierea trebuie să arate cum s-a desfășurat ședința. Aceste mentiuni sunt de natură să asigure transparenta actului de justiție, atestând faptul că s-au asigurat condițiile ca desfăsurarea procesului să se facă sub auspiciile prevederilor art. 6 alin. (1) din Conventia Europeană privind Drepturile Omului, pentru ca părțile să poată beneficia de un proces echitabil, în fata unei instante competente, precum si posibilitatea verificării legalității și temeiniciei hotărârii în căile de atac. Cum încheierea de ședință din data de 12 iulie 2017 face parte integrantă din hotărarea pronunțată, instanța reține că lipsa considerentelor, respectiv a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția cu privire la excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect nu asigură părților dreptul la un proces echitabil și nici instantei de control judiciar legal investită cu soluționarea excepțiilor invocate prin întâmpinare de către pârâtă, să efectueze controlul de legalitate a soluțiilor adoptate legate de judecarea cererii sub toate aspectele, vătămarea produsă fiind evidentă, în conditiile în care, așa după cum s-a arătat anterior, această omisiune nu permite cenzura legalitatii hotărârii în calea de atac. În aceste condiții, Înalta Curte reține că, în cauza sunt incidente dispozitiile art. 174 și urm. C. proc. civ., potrivit cărora actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de forma sunt sancționate cu nulitatea, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor, astfel că soluția ce poate fi stabilită în acest context este aceea de casare a cauzei cu trimitere spre rejudecare începând cu momentul procesual al soluționării excepțiilor invocate de pârâtă, respectiv excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la începerea investigațiilor și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Astfel, pentru considerentele expuse, fără a se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat și reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze încheierea de ședință din 12 iunie 2017 și sentința civilă nr. 3418 din 2 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru considerentele expuse, instanța în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva încheierii din 12 iunie 2017 și a sentinței civile nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa încheierea de ședință din 12 iunie 2017 și sentința civilă nr. 3418 din 2 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.