Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2531/2020

HOTĂRÂRE
16.06.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2531/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 16 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3582 din 9 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4550/2020
Ședința publică din data de 22 septembrie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cu
ÎCCJ 2020-02-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2020
-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, a admis excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la începerea investigațiilor și, pe cale
ÎCCJ 2020-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 238/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2020-07-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3727/2020
ca neîntemeiate; a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; a obligat pârâta să soluționeze plângerea reclamantului înregistrat
ÎCCJ 2020-07-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3984/2020
Ședința publică din data de 29 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă