ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3984/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16 mai 2016, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat anularea Deciziei nr. 81 din 22.04.2016, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus încetarea prelucrării datelor cu caracter personal și ștergerea înregistrărilor preluate prin intermediul camerelor de supraveghere video instalate de reclamantă în cele trei lifturi din imobil.

1.2. Prin sentința civilă nr. 5644 din 12 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 9 ianuarie 2017.

Prin sentința civilă nr. 237 din 6 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a anulat Decizia nr. 81/22.04.2016, emisă de pârâtă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2050 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 327 din 06 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date:

"Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă."

Obiectul cauzei de față îl reprezintă cererea reclamantei A. de anulare a Deciziei nr. 81/22.04.2016, emisă de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, prin care, potrivit art. 1 din actul administrativ atacat, pârâta a impus reclamantei "să ia măsuri de încetare a prelucrării datelor cu caracter personal, prelucrate prin intermediul camerelor de supraveghere video instalate în cele trei lifturi ale imobilului și de ștergere a înregistrărilor preluate prin respectivele camere."

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de teza finală a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, Înalta Curte constată că sentința recurată are caracter definitiv, iar recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Este adevărat că instanța de fond a menționat în dispozitivul hotărârii calea de atac a recursului, dar mențiunea greșită din cuprinsul hotărârii judecătorești nu deschide dreptul părții la formularea unei căi de atac neprevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinței civile nr. 327 din 06 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iulie 2020.