ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 11.06.2018, reclamanta A. S.A. ("A."), a solicitat anularea art. 12 al Deciziei ANSPCDP nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidență de tipul birourilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 891/27.12.2017, Partea I.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4433 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a anulat dispozițiile art. 12 din Decizia nr. 105/2007 emisă de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 4433 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În opinia recurentei-pârâte, hotărârea dată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, cu încălcarea art. 438 alin. f6) din C. proc. civ.

Referitor la motivarea hotărârii, arătă că aceasta trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probe administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Or, cu privire la speța dedusă judecații opinează recurenta că este contradictoriu conținutul considerentelor pronunțate de instanța de fond.

Se susține de recurentă că, hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cu încălcarea art. 488 alin. (8) din C. proc. civ.

Astfel, referitor la art. 12 din Decizia ANSPDCP nr. 105/2007 arătă că instanța de fond în mod corect a apreciat că "este real că pârâta,..a emis DECIZIA NR. 105/2007 care reglementează prelucrările de date stabilite în Legea nr. 677/2001, în principiu detaliind soluțiile din actul normativ principal - Legea nr. 677/2001, pag. 9 alin. (3) din hotărârea atacată).

Cu toate acestea, contrar propriilor rețineri, aceeași instanță a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere, anulând dispozițiile art. 12 din Decizia nr. 105/2007.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material aplicabile susținând "în esență, că încălcarea dispozițiilor Deciziei 105/2007 poate constitui contravenție numai dacă o lege prevede astfel, or, astfel de lege nu există" (pag. 7 alin. (3) din hotărârea atacată).

Susține, în continuare, recurenta că, instanța de fond în mod eronat susține că "pârâta nu a dovedit o împuternicire legală pentru a stipula și sancționa contravenții or, prin decizia contestată, art. 12 pârâta a manifestat o conduită de legiuitor în sensul că a prevăzut anumite fapte în cuprinsul deciziei ca reprezentând contravenții, apreciind că ar fi încălcate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În opinia recurentei, instanța de fond cu interpretarea greșită a normelor de drept aplicabile, cu referire la dispozițiile Deciziei nr. 105/2007, induce ideea că pârâta ar fi emis acte administrative "prin care să adauge la lege", făcând trimitere la dispoziții ale Legii nr. 102/2005, Legii nr. 677/2001, O.G. nr. 2/2001

.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicită anularea dispozițiilor art. 12 din Decizia nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidență de tipul birourilor de credit, în conformitate cu care, "Încălcarea dispozițiilor prezentei decizii poate atrage răspunderea contravențională, potrivit Legii nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare".

Prin intermediul cererii de recurs, recurenta invocă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "casarea unor hotărâri se poate cere [...] 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei:

Pentru a justifica incidența acestui text legal, recurenta pretinde că "este contradictoriu conținutul considerentelor pronunțate de instanța de fond". În acest sens, recurenta susține că apărările i-ar fi fost validate inițial de primă instanță prin intermediul următorului considerent: "Este real faptul că pârâta, în considerarea atribuțiilor de monitorizare și supraveghere, apreciind că este necesară reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în sisteme de evidență de tipul birourilor de credit, în scopul asigurării unei protecții eficiente a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice vizate, a emis Decizia nr. 105/2007 care reglementează prelucrările de date stabilite în Legea nr. 677/2001, în principiu detaliind soluțiile din actul normativ principal, Legea nr. 677/2001.

Instanța de control judiciar reține că nu există niciun fel de contradicție între susținerile instanței, aceasta evidențiind de ce sancțiunea nulității se impune doar pentru art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, a cărui critică de nelegalitate este una particulară față de restul actului.

Învestirea instanței de contencios administrativ din prezenta speță a privit investigarea caracterului legal/nelegal al unui act administrativ normativ emis de ANSPDCP care prevede că este apt de a prescrie conduite-tip ce atrag răspunderea contravențională a unui particular: "încălcarea dispozițiilor prezentei decizii poate atrage răspunderea contravențională, potrivit Legii nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare."

Acest act administrativ adaugă la lege, întrucât el permite ANSPCDP să sancționeze contravențional un particular pentru încălcarea conținutului unei norme care nu este cuprinsă într-un act normativ dintre cele definite de art. 1 al O.G. nr. 2/2001 - "Prin legi, ordonanțe sau hotărâri ate Guvernului se pot stabiii si sancționa contravenții în toate domeniile de activitate."

Prin urmare, contrar prevederii cuprinse în art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, doar încălcarea unei legi, ordonanțe de urgență sau hotărâri de Guvern poate atrage răspunderea contravențională. Sentința recurată a detaliat pe larg această concluzie.

Recurenta reiterează susținerea conform căreia "Decizia 105/2007 în mod corect detaliază soluțiile de bază din actul normativ principal, respectiv Legea nr. 677/2001".

Susținerea este sugestiv pentru nelegalitatea actului administrativ contestat - o autoritate publică nu poate nici amenda, nici adăuga la conținutul unei norme contravenționale printr-un act care nu este menționat de art. 2 al O.G. nr. 2/2001 ("Prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili si sancționa contravenții in toate domeniile de activitate.").

Acest aspect este reglementat expres de către art. 3 al O.G. nr. 2/2001, care arata că definirea conținutului exact al unei contravenții trebuie realizată în mod expres doar în cuprinsul uneia dintre aceste categorii de acte normative - "Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții si sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea".

În realitate, actul administrativ atacat, art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, a servit recurentei-pârâte pentru a incrimina și, ulterior, sancționa particulari pentru încălcarea conținutului unor norme care nu erau cuprinse într-un act normativ dintre cele definite de art. 2 al O.G. nr. 2/2001.

Acest aspect a fost detaliat pe larg de prima instanță: "Cu toate acestea însă, se constată că actul normativ principal în executarea căruia a fost emisă decizia nu prescrie conduite-tip ce atrag răspunderea particularilor, astfel cum în mod pertinent susține reclamanta, în acest sens observându-se faptul că necesitatea informării prealabile cu 15 zile înaintea transmiterii datelor negative se regăsește exclusiv în art. 8 din decizia contestată, situație de fapt și de drept reținută de recurentă prin procesete-verbale de contravenție emise.

În concluzie, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia răspunderea contravențională ar fi atrasă prin încălcarea prevederilor Legii nr. 677/2001, astfel cum arată prevederile art. 12 contestate, observăndu-se că nu o conduită înscrisă în lege este sancționată, ci o conduită înscrisă în decizie, fără a se regăsi și în lege.

Contrar celor susținute de recurentă și prevăzute expres în art. 12 al Deciziei nr. 105/2007, încălcarea dispozițiilor unei Decizii ANSPDCP nu poate atrage o răspundere contravențională, doar încălcarea unei legi, ordonanțe sau hotărâri de guvern poate implica o astfel de răspundere.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinței civile nr. 4433 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2021.