ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 238/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea plângerii înregistrate sub nr. x/05.12.2016, precum și aplicarea penalităților și a amenzii, reglementate de art. 18 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1799 din 17 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă;

- a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene;

- a respins excepția necompetenței materiale a curții de apel, excepția netimbrării cererii, excepția prematurității cererii, excepția inadmisibilității cererii, excepția lipsei de obiect a cererii și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate;

- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;

- a obligat pârâta să soluționeze plângerea reclamantului, înregistrată sub nr. x/05.12.2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe;

- a respins cererea privind aplicarea penalităților prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și a amenzii prevăzute de art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiată;

- a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1799 din 17 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

Prevederile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 devin incidente numai în situația în care autoritatea de supraveghere stabilește, după, caz, necesitatea emiterii unei decizii, potrivit alin. (5), și dispune luarea unor măsuri specifice pe lângă cele de sancționare contravențională a operatorului.

Or, în situația de față, nu s-a impus luarea unor asemenea măsuri față de operator, prin intermediul unei decizii la care face referire textul art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001. De altfel, legiuitorul nu impune emiterea de către autoritatea de supraveghere a unei decizii către persoana vizată.

De asemenea, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, rezultă că autoritatea de supraveghere este abilitată să emită o decizie în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii, numai în cazul în care consideră că este necesară aplicarea unei măsuri dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeași lege, iar în cazul de față, nu se poate vorbi despre luarea unei măsuri dintre cele enumerate de acest text legal, astfel că dispozițiile art. 25 referitoare la termenul de 30 de zile, nu se aplică.

De altfel, având în vedere durata demersurilor efectuate pentru soluționarea unei petiții, raportat și la complexitatea unor petiții, soluționarea în mod final a unei plângeri nu se poate efectua în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia.

În raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu se poate reține că intimatul-reclamant a fost vătămat de o autoritate publică deoarece s-a răspuns petiției formulate de acesta, s-a soluționat în termen plângerea și reclamantul nu s-a declarat nemulțumit de răspunsul primit.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, iar în subsidiar, a solicitat să se constate că sentința civilă recurată este legală cu privire la fondul dedus judecății și că este nelegală, sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 4 și art. 5 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a susținut, în esență, că deși instanța de fond a reținut corect starea de fapt, prin dispozitivul sentinței a nesocotit prevederile art. 4 și art. 5 din C. proc. civ., astfel că hotărârea este lipsită de efectivitate, ceea ce pe cale de consecință, constituie o încălcare a principiului priorității dreptului comunitar.

Intimatul a învederat că recurenta nu a soluționat în termen legal plângerea pe care acesta a formulat-o, a interpretat dispozițiile Legii nr. 677/2001 cu nerespectarea Directivei 95/46/CE și a abuzat de atributul de independență stipulat de art. 21 alin. (2) din legea menționată, motiv pentru care înțelege să repună în discuțiile excepțiile invocate în fața primei instanțe.

În acest sens, intimatul a precizat că invocă: excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1), (5) și (6) și art. 6 alin. (1) din Procedura de soluționare a plângerilor și sesizărilor, raportat la Directiva 95/46/CE; excepția de nelegalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 677/2001, raportat la Directiva 95/46/CE; excepția de nelegalitate și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001; excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 677/2001.

Intimatul-reclamant a susținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 677/2001, face obiectul Dosarului nr. x/2017, precizând că nu înțelege să solicite sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

Prin rezoluția din 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 ianuarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Critica recurentei-pârâte vizând soluția dată de către instanța de fond excepției prematurității acțiunii, este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă.

Împrejurarea că la data introducerii acțiunii în instanță, plângerea reclamantului se afla în curs de soluționare, nu exclude de la controlul judecătoresc omisiunea autorității pârâte de a soluționa în termen legal plângerea, reținându-se că, în speță, nu se contestă rezultatul investigației, ci se solicită obligarea autorității pârâte la emiterea unui astfel de rezultat definitiv.

În contextul evidențiat, existența unui termen legal de soluționare a plângerii reclamantului, constituie un aspect care implică cercetarea fondului cauzei, fiind neîntemeiată excepția prematurității acțiunii.

Instanța de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului, reținând că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, în care trebuie comunicată decizia autorității de supraveghere cu privire la aspectele semnalate.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, acest termen legal nu privește doar ipoteza reglementată de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 677/2001, care se referă la măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeași lege, ci alin. (6) al art. 25 impune în sarcina autorității pârâte obligația de a emite o decizie, fără a distinge dacă plângerea a fost apreciată întemeiată sau a fost respinsă.

Rezultă astfel că dispozițiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 instituie obligația autorității de supraveghere de a emite o decizie în termen de 30 de zile de la primirea plângerii, decizie care trebuie să cuprindă o soluție pe fondul plângerii.

Distinct de interpretarea dată acestor dispoziții cuprinse în legea specială, chiar în ipoteza în care s-ar da eficiență susținerilor recurentei cu privire la dispozițiile art. 25 alin. (6) din lege, se constată că și prevederile de drept comun, reprezentate de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, impun un termen de soluționare a plângerii, respectiv 30 de zile de la data înregistrării acesteia.

În acord cu judecătorul fondului, se reține că prevederile art. 6 alin. (1) din Procedura de soluționare a plângerilor și sesizărilor, publicată pe site-ul autorității de supraveghere, nu sunt incidente în cauză în defavoarea normelor cu valoare de lege redate anterior, astfel încât, nu pot justifica nerespectarea termenului legal de 30 de zile pentru soluționarea plângerii.

În speță, răspunsul autorității de supraveghere înregistrat sub nr. x/04.01.2017, prin care se comunică reclamantului faptul că aspectele semnalate urmează a face obiectul unei investigații, iar rezultatul demersurilor îi va fi adus la cunoștință, constituie o simplă informare cu privire la primirea plângerii și demararea verificărilor, nefiind un răspuns formulat în urma analizării pe fond a cererii.

Susținerile recurentei în sensul că termenul instituit de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 reprezintă un termen de recomandare prin prisma dificultăților expuse pentru soluționarea plângerii, nu pot fi primite, având în vedere că motivele invocate de autoritatea pârâtă nu vizează în concret plângerea reclamantului, reprezentând considerente cu caracter generic referitoare la activitatea de investigare pe care pârâta o derulează.

În consecință, reținând că, în cauză, autoritatea de supraveghere nu a făcut dovada soluționării plângerii reclamantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării, în mod corect prima instanță, în temeiul art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a dispus obligarea pârâtei să soluționeze plângerea reclamantului în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sentinței recurate.

Susținerile intimatului-reclamant referitoare la soluțiile date de către instanța de fond cererilor de sesizare a Curții Constituționale și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și cele privind încălcarea, prin dispozitivul sentinței atacate, a prevederilor art. 4 și art. 5 din C. proc. civ., republicat, nu vor face obiectul analizei instanței de control judiciar, având în vedere că aceste susțineri nu au fost formulate de către reclamant prin intermediul căii de atac a recursului și nu vizează motive de ordine publică, care să permită examinarea lor în prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva Sentinței nr. 1799 din 17 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - NN