ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6394/2020

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a contestat "Decizia" nr. 1654/24.02.2017 prin care se prelungește termenul de soluționare a plângerii sale, înregistrată sub nr. x/26.01.2017 și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să fie obligată pârâta la soluționarea plângerii în termenul stabilit prin art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, cu înlăturarea procedurii de tip cameră preliminară instituită ilegal de pârâtă prin "Procedura de soluționare a plângerilor și sesizărilor";

- constatarea faptului că pârâta eludează cu bună știință obligațiile ce-i revin conform legislației în vigoare, prin interpretarea greșită a legii în raport cu dreptul UE;

- constatarea faptului că pârâta tergiversează nejustificat începerea investigațiilor cu care a fost învestită;

- constatarea nelegalității dispozițiilor art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 677/2001;

- constatarea nelegalității "Procedurii de soluționare a sesizărilor și plângerilor";

De asemenea, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a solicitat sesizarea C.J.U.E. cu privire la aspectele de drept care trebuie lămurite, dacă instanța consideră că nu are suficiente informații relevante din jurisprudența europeană, precum și sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la interpretarea dispozițiilor neclare și lipsite de previzibilitate din Legea nr. 677/2001, precum și a altor dispoziții incidente.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3763 din 7 octombrie 2017, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca inadmisibile, a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate, a admis excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu, a respins capetele de cerere în constatare, ca inadmisibile, a admis excepția lipsei de obiect, invocată de pârâtă și a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei la soluționarea plângerii, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Intimata Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului recursului.

Analizând cu prioritate excepția invocată, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va anula recursul.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a adresat Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal o plângere, formulată împotriva operatorului de date cu caracter personal B., învederând că i-au fost prelucrat datele personale în mod nelegal.

Prin adresa nr. x/24.02.2017, pârâta i-a comunicat reclamantului că cererea sa a fost înregistrată și că vor fi efectuate demersuri în legătură cu aceasta, iar prin răspunsul nr. x/12.04.2017, pârâta a comunicat reclamantului că în urma investigației efectuate, B. S.A. a șters de la Biroul de Credit datele negative privind pe reclamant, din raportul de credit emis pentru reclamant la 30.03.2017 a reieșit că la Biroul de Credit nu mai figurează contul aferent creditului de consum acordat reclamantului de către societate.

Constatând că plângerea reclamantului a fost soluționată, instanța de fond a apreciat că cererea recurentului-reclamant privind obligarea pârâtei la soluționarea plângerii în termenul stabilit la art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004 a rămas fără obiect.

Înainte de a analiza motivele de recurs formulate în cauză, Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut dovada calității de reprezentant, deși această obligație i-a fost pusă în vedere de instanță.

Potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

De asemenea, conform art. 87 alin. (2) C. proc. civ. teza finală "Susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri."

Or, în speță, reprezentantul nu este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, fiind lipsit de calitate procesuală, astfel că acest lucru conduce la admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului recursului.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, invocată de intimata - pârâtă și, în consecință, anulează recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3763 din 7 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.