ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 253 pronunțată la data de 17.11.2022 de Tribunalul Maramureș, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (2) și 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2, alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, și 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) din C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, prevăzută de art. 65, alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66, alin. (1), lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menținută măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A., prin Ordonanța nr. 152-D/P/2019 din data de 25.11.2021 a DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea din data de 24 noiembrie 2021.

În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În temeiul art. 112, alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 11.905 RON de la inculpatul A..

În temeiul art. 16 și art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a următoarelor bunuri:

- o borsetă de culoare neagră, și două role cu foițe de hârtie albă, ce se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Maramureș, conform dovezii seria/nr: x din 07.10.2019;

- cantitățile de 8,5 grame cannabis, 0,5 grame substanță care conțin N-ETHYLHEXEDRONE (NEH) și un cântar electronic pe care s-a pus în evidență THC, ce au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R.-DCJSEO, conform dovezii seria/nr. x din 26.11.2018;

- cantitatea de 1,1 grame substanță 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;

- cantitatea de 10 comprimate MDMA, 5 comprimate MDMA (contraprobă) și 2,0 grame substanță 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;

- cantitatea de 10 comprimate MDMA și 1,6 grame substanță 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;

- cantitatea de 60 comprimate MDMA (din proba nr. 1), 8,2 grame pulbere MDMA (proba medie M 1), 1,0 grame amfetamină și cofeină (din proba nr. 2), 0,6 grame amfetamină (din proba nr. 3) și 20 de comprimate MDMA (contraproba probei nr. 1), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x;

- un portofel în care s-a pus în evidență THC și nicotină care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x, toate ridicate/provenite de la inculpatul A.;

- cantitatea de 3,0 grame fragmente vegetale, ce conțin THC (din proba nr. 4); patru dispozitive pentru mărunțit (grindere) pe care s-a pus în evidență THC (proba nr. 5), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x, ridicate de la inculpatul B.;

- cantitatea de 100,0 grame cannabis (din proba nr. 1); cantitatea de 5,0 grame cannabis drept contraproba probei nr. 1; un dispozitiv pentru mărunțit (grinder) pe care s-a pus în evidență THC (proba nr. 4; un cântar electronic pe care s-a pus în evidență THC (proba nr. 5), care în prezent se află în camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj, conform dovezii seria x, ridicate de la inculpatul C..

În temeiul art. 112, alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri:

- un telefon mobil marca x, în care era introdusă cartela, cu nr. de apel x, aflat în camera de corpuri delicte a IPJ Maramureș, conform dovezii seria x, ridicat de la inculpatul A.;

- un telefon mobil marca x, aflat în camera de corpuri delicte a IPJ Maramureș, conform dovezii seria x, ridicat de la inculpatul B.;

- un telefon mobil marca x, de culoare albă, cu seria x, în care se află cartela SIM, cu numărul de apel x, aflat în camera de corpuri delicte a IPJ Maramureș, conform dovezii seria x, ridicat de la inculpatul C..

În temeiul art. 274, alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

II. Prin decizia penală nr. 434/A/2023 din data de 10 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, cu sediul în mun. Baia Mare, județul Maramureș, privind, printre alții, pe inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 253/17.11.2022, pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2022, sentință pe care a desființat-o, în parte, în ceea ce privește omisiunea interzicerii inculpaților, ca pedeapsă complementară și accesorie, a dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., sens în care, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, dreptul de a comunica cu ceilalți inculpați - B., C. și D., precum și cu următoarele persoane: E., F., G., H., I. și J., pentru o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, dreptul de a comunica cu ceilalți inculpați - B., C. și D., precum și cu următoarele persoane: E., F., G., H., I. și J..

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, printre altele apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 253/17.11.2022, pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2022.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, fundamentată în mod obiectiv pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și confirmată, printre alții, de către inculpat cu ocazia declarației date în fața primei instanțe, unde acesta a înțeles să se prevaleze de procedura abreviată întemeiată pe recunoașterea învinuirii, prevăzută de art. 375 din C. proc. pen.

Astfel, prin declarația dată în fața primei instanțe, inculpatul A. a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, așa cum au fost ele descrise în actul de sesizare, precizând că este real că, în perioada arătată în rechizitoriu, a săvârșit în mod repetat operațiuni de solicitare, cumpărare, deținere, oferire și vânzare de droguri de risc și de mare risc, acțiunile sale fiind descrise în mod corect în rechizitoriu. Totodată, același inculpat a declarat că nu dorește să fie administrate alte probe decât în circumstanțiere și este de acord cu probele deja administrate în cursul urmăririi penale.

Astfel, în ceea ce privește efectele încuviințării cererii, printre alții, a inculpatului, de judecare în procedura abreviată a recunoașterii învinuirii, instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile Deciziei nr. 4/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din data de 03.07.2019, obligatorie, conform dispozițiilor art. 474 alin. (4) din C. proc. pen., prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Ținând seama de decizia menționată, instanța de apel a constatat că, în mod temeinic, prima instanță a încuviințat, printre altele, cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura recunoașterii învinuirii.

În acest context, s-a menționat că, faptul că prima instanță ar fi expus în cuprinsul hotărârii atacate situația de fapt astfel cum a fost aceasta reținută de procuror în rechizitoriu în sarcina inculpatului nu poate echivala cu o nemotivare a acestei hotărâri. Astfel, fiind de acord cu probele pe care s-a întemeiat actul de inculpare și recunoscând săvârșirea faptelor, inculpatul nu poate invoca la acest moment procesual că prima instanță s-a limitat în a reda în cuprinsul sentinței penale exclusiv situația de fapt redată în rechizitoriu.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, în rechizitoriu, sunt menționate probele care au stat la baza formării opiniei procurorului de caz că inculpatul este vinovat de săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, probe necontestate de inculpat în primă instanță. În atare situație, prima instanță, reținând aceeași situație de fapt precum cea reținută de procuror în rechizitoriu, pentru pronunțarea soluției de condamnare a avut în vedere aceleași mijloace de probă, care i-au format aprecierea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată (în același sens s-a pronunțat și Curtea de Apel București, secția I Penală, prin decizia penală nr. 1600/A/03.12.2019).

În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsul caracter "aparent" al judecării cauzei în procedură simplificată invocat ca motiv de apel de inculpatul A., instanța de apel a constatat că, după acordul de voință liber exprimat al inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii, acesta nu își mai poate retracta declarația de vinovăție, care are caracter irevocabil (în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 654/07.03.2012, cu referire la procedura reglementată prin dispozițiile art. 3201din C. proc. pen. din 1968). Or, prima instanță, a respectat exigențele impuse de dispozițiile art. 374-375 din C. proc. pen. la soluționarea cauzei, acordul de voință al inculpatului fiind liber exprimat în prezența apărătorului ales, sens în care, la acest moment procesual, respectiv în apel, inculpatul nu mai poate retracta declarația de vinovăție, aceasta având caracter irevocabil.

Prin urmare, desființarea hotărârii atacate pentru motivele invocate de apelantul-inculpat A. conform celor de mai sus s-ar impune doar în situația în care instanța de apel ar aprecia că în mod nelegal a fost admisă cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura abreviată a recunoașterii învinuirii. Or, dimpotrivă, instanța de apel a constatat că dispoziția primei instanțe sub acest aspect este legală și temeinică în contextul în care, printre alții, inculpatul, în prezența apărătorului ales, a acceptat integral și necondiționat faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu [condiție reglementată de art. 349 alin. (2) teza a II-a și art. 374 alin. (4) teza finală din C. proc. pen..], respectiv în contextul în care probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei [cerință prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a III-a din C. proc. pen..].

Mai mult, solicitarea apelantului-inculpat A. de excludere din structura infracțiunii continuate a unora dintre numeroasele acte materiale imputate acestuia prin rechizitoriu nu ar fi de natură să conducă nicidecum la concluzia nelegalității soluției de condamnare câtă vreme, chiar în absența reținerii acestora acte materiale, în continuare ar fi îndeplinite condițiile reținerii infracțiunii continuate. Astfel, după cum chiar și apelantul-inculpat a arătat în concluziile scrise, în cazul actelor materiale care nu ar realiza elementele de tipicitate ale laturii obiective ale infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, s-ar impune excluderea acestora din structura infracțiunii continuate, iar nu o soluție de achitare separată în raport cu acestea. O astfel de excludere ar putea prezenta relevanță în cauză sub aspectul individualizării judiciare, însă nu ar impieta asupra constatării faptului că fapta există și este prevăzută de legea penală, respectiv nu ar fi de natură să conducă la o soluție de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ori în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Oricum, însă, instanța de apel a constatat netemeinicia susținerilor apelantului-inculpat A. cu privire la actele materiale contestate. Astfel, s-a observat că apelantul-inculpat a contestat actele materiale reținute în rechizitoriu la punctul 3 lit. a), b) și d) - respectiv, actul material din data de 28.11.2019, apreciind că aceste acte materiale nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii întrucât nu ar exista o oferire incriminată de lege și nicio altă operațiune de circulație a drogurilor.

În raport cu actul material de la punctul 3 lit. a) din rechizitoriu (constând în aceea că, în perioada 15-18.10.2019, apelantul-inculpat A. i-a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 30 de comprimate ecstasy, în schimbul sumei de 1.000 de RON), acesta a apreciat că, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea sa deoarece acest act material nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, presupusul act material de oferire nedepășind stadiul unei promisiuni verbale, efectuate prin intermediul unei convorbiri/discuții, practic constituind o tentativă neidonee, neincriminată de legea penală. Or, s-a observat că elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puțin uneia dintre activitățile enumerate de textul incriminator, și anume: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, respectiv de mare risc.

Într-adevăr, prin oferirea de droguri supuse controlului național unei persoane, în contextul art. 2 din Legea nr. 143/2000, se înțelege fapta unei persoane de a propune alteia să accepte droguri sau darea de droguri unei persoane, în mod gratuit (în dar). Oferirea de droguri constituie infracțiune indiferent de scopul cu care este efectuată, conținutul acesteia subzistând inclusiv în ipoteza în care persoana care realizează această operațiune este dezinteresată din punct de vedere material, însă, de regulă, oferirea de droguri reprezintă o metodă de lucru a traficanților pentru a atrage viitorii consumatori. În schimb, vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul sau transmiterea drogurilor către consumatori ori între diverse paliere ale piramidei traficanților de droguri. Însă, faptul că actul material contestat de către apelantul-inculpat ar fi fost în mod greșit calificat drept o acțiune de oferire de droguri (întrucât în schimbul drogurilor oferite a fost pretinsă de la investigatorul sub acoperire suma de 1.000 de RON) nu justifică nicidecum concluzia că nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și în cazul acestui act material (de altfel, este evident că oferirea la care s-a făcut referire în cuprinsul rechizitoriului a constat în formularea unei oferte de vânzare de droguri, ofertă acceptată de investigatorul sub acoperire prin predarea prețului pretins în schimbul acestor droguri). Astfel, prin interpretarea apelantului-inculpat A. se tinde la concluzia inadmisibilă că, infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 implică în mod necesar o remitere materială a drogurilor de către autorul infracțiunii ori o circulație efectivă a acestora, în situația în care consumatorul achită o sumă de bani în schimbul acestora, ceea ce ar exclude răspunderea penală în cazul în care traficantului/distribuitorului care pretinde plata în avans pentru drogurile tranzacționate și care ulterior nu își mai execută obligația asumată.

Or, în ceea ce privește formarea acordului de voințe având ca obiect vânzarea de droguri, s-a observat că nu există nicio dispoziție legală prin care să se deroge de la principiul consensualismului. Prin principiul consensualismului se înțelege acea regulă de drept potrivit căreia simpla manifestare de voință este nu numai necesară, ci și suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naștere în mod valabil sub aspectul formei care îmbracă manifestarea de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice; în alte cuvinte, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voință nu trebuie să îmbrace o formă specială. În legislația actuală, există o consacrare expresă, cu caracter general, a acestui principiu în art. 1.178 din C. civ., text potrivit căruia "contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă". De asemenea, acest principiu este consacrat în mod expres pentru anumite acte juridice civile, precum contractul de vânzare [astfel, conform art. 1.674 din C. civ., "cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă"]. Fiind vorba de un principiu, înseamnă că excepțiile trebuie să fie expres și limitativ prevăzute de lege. În mod evident, în ceea ce privește vânzarea drogurilor, incriminată de art. 2 din Legea nr. 143/2000, convenția este lovită de nulitate absolută, prin raportare la art. 1.179 alin. (1) lit. c) din C. civ. (text potrivit căruia printre condițiile esențiale pentru validitatea contractului se numără un obiect determinat și licit), dar și prin raportare la art. 1.657 din C. civ. (text potrivit căruia:

"orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenție ori testament"). Însă, faptul că vânzarea incriminată prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea condiției de fond care ține de obiectul convenției nu semnifică nicidecum că încheierea acestei convenții ar putea fi reținută doar în situația predării bunurilor și a prețului. Cerința predării bunului se impune în cazul contractelor reale, pentru a cărora încheiere valabilă, consimțământul părților trebuie să fie materializat în (și însoțit de) predarea lucrului la care se referă. Or, vânzarea nu este un contract real, ținând seama de regula enunțată de art. 1.674 din C. civ.. Câtă vreme legea nu distinge în acest sens, nu se poate reține că legiuitorul ar fi urmărit să incrimineze vânzarea de droguri doar în situația în care aceasta ar fi însoțită de remiterea materială a drogurilor și a prețului.

Mai mult, s-a observat că enumerarea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu este exhaustivă, fiind incriminate și "alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc", iar, prin Decizia nr. 410/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1049 din data de 12.11.2004, Curtea Constituțională a respins excepția privind neconstituționalitatea acestor dispoziții, în ceea ce privește sintagma "ori alte operațiuni privind circulația drogurilor".

Or, prin expresia "alte operațiuni privind circulația drogurilor", legiuitorul a înțeles să includă orice alte activități având ca obiect droguri, altele decât cele anume prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ca exemple în acest sens putând fi menționate activitatea de schimb de droguri între doi consumatori sau de intermediere a vânzării drogurilor.

Or, interpretarea apelantului-inculpat A. tinde spre concluzia inadmisibilă că o persoană care cu rea-credință nu și-a executat obligația asumată de remitere materială a drogurilor, în schimbul cărora a încasat prețul convenit cu consumatorul, nu poate răspunde pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în timp ce o persoană care își execută obligația asumată răspunde penal pentru această faptă. De asemenea, în situația în care s-ar aprecia că o asemenea faptă nu este prevăzută de legea penală, sumele de bani încasate nu ar putea fi confiscate în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri decât dacă încasarea acestor sume ar fi însoțită ori urmată de predarea drogurilor tranzacționate, operațiune ce depinde esențialmente de conduita autorului faptei incriminate prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, concluzie care în mod evident nu poate fi primită câtă vreme este vorba despre o convenție interzisă prin dispozițiile acestui act normativ.

Este evident că prin această interpretare se neagă rațiunea incriminării acestei fapte în contextul în care, în oricare dintre modalitățile alternative prevăzute de lege, infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 este una de pericol, neprezentând relevanță dacă starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită s-a concretizat prin periclitarea sănătăți consumatorului, respectiv a sănătății publice. De exemplu, deținerea de droguri este incriminată independent de faptul că nu s-a realizat scopul în vederea căruia acestea au fost achiziționate. Totodată, vânzarea ori intermedierea vânzării de droguri este incriminată independent de operațiunile materiale ulterioare realizării acordului de voință, respectiv nu prezintă relevanță dacă vânzătorul ori intermediarul vânzării își execută obligația de predare a drogurilor, tot astfel cum nu prezintă relevanță dacă cealaltă parte, respectiv consumatorul, își execută obligația corelativă de predare a prețului convenit, această interpretare fiind susținută și de principiul consensualismului, conform celor de mai sus. În mod evident, materializarea acordului prin remiterea efectivă a drogurilor, în funcție de circumstanțele cauzei, poate prezenta relevanță în contextul săvârșirii unei infracțiuni continuate, respectiv la individualizarea pedepsei, însă nu se poate reține că reținerea infracțiunii ar fi condiționată de aceasta.

Mai mult, contrar aprecierii apelantului-inculpat, chiar dacă s-ar aprecia că vânzarea drogurilor ar fi incriminată doar dacă ar fi însoțită de predarea acestora, nu se poate susține nicidecum că actul material contestat ar reprezenta o faptă neprevăzută de legea penală. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, "(1) Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 2, 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-(3), art. 7 și 9 se pedepsește. (2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1)". Or, în mod evident, pretinderea și încasarea unei sume de bani în schimbul unor droguri de risc sau de mare risc reprezintă cel puțin o tentativă ori un act de pregătire în vederea comiterii infracțiunii, independent de faptul că autorul intenționează doar să inducă în eroare consumatorul și nu are intenția de a-și îndeplini obligația corelativă asumată. Totodată, fiind vorba despre o infracțiune continuată, faptul că unul dintre numeroasele acte materiale imputate inculpatului ar fi rămas în formă tentată nu influențează încadrarea juridică a faptei. Astfel, după cum s-a arătat în doctrină (Florin Streteanu, Daniel Nițu - "Drept penal. Partea generală", vol. II, Universul Juridic, București, 2018, p. 46-47), omogenitatea juridică a acțiunilor sau inacțiunilor este compatibilă cu realizarea unor faze diferite ale infracțiunii, respectiv este posibil ca unele dintre acțiunile componente să corespundă formei consumate a infracțiunii, în vreme ce altele corespund formei tentate; ori de câte ori în baza aceleiași rezoluții infracționale se comit la diferite intervale de timp fapte tentate și fapte consumate, se va reține o infracțiune continuată, indiferent dacă tentativa și forma consumată au privit aceeași faptă.

Prin urmare, s-a menționat că, critica apelantului-inculpat A. cu privire la actul material de la punctul 3 lit. a) din rechizitoriu nu poate fi primită chiar dacă s-ar aprecia că acest act material ar reprezenta o tentativă ori un act de pregătire asimilat tentativei, respectiv chiar dacă s-ar aprecia că infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea vânzării, s-ar consuma doar la momentul remiterii drogurilor, iar nu la momentul realizării acordului de voințe, respectiv la momentul la care apelantul-inculpat a luat la cunoștință de acceptarea ofertei de vânzare (prin încasarea prețului convenit), conform art. 1.186 alin. (1) din C. civ., ținând seama și de art. 1.196 din C. civ.

Pentru aceleași considerente, nu a fost reținută temeinicia criticii apelantului-inculpat A. nici în raport cu actul material descris la punctul 3 lit. b) din rechizitoriu, constând în aceea că a oferit investigatorului sub acoperire autorizat 100 de comprimate MDMA, în schimbul sumei de 2.800 de RON, transmițându-i că, pe viitor, nu va mai fi nevoie să îi dea banii în avans.

În ceea ce privește actul material de la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu, instanța de apel a constatat că sunt lipsite de obiect criticile apelantului-inculpat. Într-adevăr, în cuprinsul rechizitoriului, la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu, s-a făcut referire la faptul că, în data de 28.11.2019, investigatorul sub acoperire K. a cumpărat de la numitul A. 30 de comprimate, plătind suma de 1.050 RON, iar, analizat fiind unul dintre aceste comprimate, s-a arătat că nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. x/19.12.2019, însă actul material din data de 28.11.2019 nu a fost menționat în mod distinct la secțiunea privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat, nici în actul de sesizare, nici în considerentele hotărârii atacate. Astfel, la punctul 7 din cadrul secțiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A. s-a menționat acțiunea din ziua următoare, respectiv din data de 29.11.2019, când acesta i-a vândut cu suma de 700 RON investigatorului sub acoperire autorizat 20 de comprimate cu logo-ul L., care conțin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. x/23.12.2019. Astfel, s-a observat că, la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu, au fost expuse cronologic evenimentele din perioada 28.11.2019-29.11.2019, reținându-se că, în data de 29.11.2019, în jurul orelor 23:07, apelantul-inculpat A. a arătat că a făcut rost de 20 de bucăți de "ecstasy" și i-a dat înapoi investigatorului diferența de 350 RON (diferența de preț dintre costul a 20 de pastile față de costul a 30 de pastile), iar investigatorul a returnat 29 de pastile, ce nu conțin droguri, din cele 30 primite cu o zi în înainte, spunând că a consumat una din ele și că acestea nu sunt bune; după aceea, l-a întrebat pe inculpat dacă acestea roz sunt bune, iar inculpatul i-a răspuns că data trecută a fost o greșeală, așa le-a primit și el, dar acestea sunt bune, deoarece le-a testat și el. Prin urmare, câtă vreme actul material din data de 29.11.2019 a vizat o operațiune cu 20 de comprimate care conțin MDMA, nu prezintă relevanță faptul că, în cuprinsul rechizitoriului, la expunerea situației de fapt, pentru a se prezenta în mod complet înțelegerile dintre apelantul-inculpat și investigatorul sub acoperire, s-a făcut referire și la o acțiune din ziua precedentă, constând în predarea unor comprimate care nu conțineau stupefiante sau psihotrope. De altfel, pentru aceleași considerente precum cele prezentate cu privire la actele materiale prevăzute la punctul 3 lit. a) și b) din rechizitoriu, instanța de apel a constatat că în structura infracțiunii continuate putea fi inclus și actul material din data de 28.11.2019 câtă vreme apelantul-inculpat a încasat prețul pretins în schimbul unor comprimate despre care a susținut că sunt droguri, iar faptul că a urmărit să inducă în eroare investigatorul sub acoperire, oferind alte produse, care nu conțin stupefiante sau psihotrope, era de natură să agraveze răspunderea apelantului-inculpat prin prisma posibilității reținerii infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din C. pen., în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, însă o astfel de acuzație nu a fost formulată în cauză, sens în care inducerea în eroare a investigatorului sub acoperire, care în mod paradoxal a fost invocată de apelantul-inculpat în apărarea sa, nu prezintă relevanță în acest cadru procesual. Oricum, însă, conform celor arătate mai sus, printre actele materiale enumerate în actul de sesizare, respectiv în considerentele hotărârii atacate, în cadrul secțiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat, nu figurează acțiunea din data de 28.11.2019, descrisă la punctul 3 lit. d) din rechizitoriu.

În ceea ce privește cererea apelantului-inculpat A. de excludere din structura infracțiunii continuate a actelor materiale reținute în relația cu sursa de aprovizionare a acestuia, urmare a declarației de martor date în dosarul nr. x/2019 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș privindu-l pe numitul M., respectiv a propriei declarații de inculpat, date în prezentul dosar, în considerarea dispozițiilor articolului 118 din C. proc. pen. și ale articolului 14 din Legea 143/2000, instanța de apel a constatat că și aceasta este neîntemeiată.

În primul rând, în privința actelor materiale contestate pentru acest motiv, este de observat că, la punctul 10 din cadrul secțiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A., atât în rechizitoriu, cât și în considerentele hotărârii primei instanțe, s-a reținut că, în intervalul 28.04.2020 - 30.07.2020, acesta a solicitat, a cumpărat și a deținut în mod repetat (32 de acțiuni) de la M. droguri de risc și de mare risc, după cum urmează: în data de 28.04.2020, cantitatea de 35 de grame de cannabis; în data de 30.04.2020, cantitatea de 35 de grame de cannabis; în data de 01.05.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis; în data de 03.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis și jumătate de gram de cocaină; în data de 05.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 07.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 08.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 09.05.2020, cantitatea de 30 grame cannabis; în data de 13.05.2020, cantitatea de 30 grame cannabis; în data de 14.05.2020, cantitatea de 60 grame cannabis; în data de 14.05.2020, cantitatea de 10 grame cannabis; în data de 15.05.2020, cantitatea de 15 grame cannabis; în data de 17.05.2020, cantitatea de 50 grame cannabis; în data de 19.05.2020, cantitatea de 20 grame cannabis; în data de 20.05.2020, cantitatea de 35 grame cannabis; tot în data de 20.05.2020, cantitatea de 70 grame de cannabis; în data de 21.05.2020, cantitatea de 15 grame de cannabis, 15 comprimate ecstasy și 0,5 grame de cocaină; în data de 23.05.2020, cantitatea de 15 grame cannabis și 5 comprimate ecstasy; în data de 24.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis și o jumătate de gram de cocaină; în data de 25.05.2020, o cantitate nespecificată de cannabis; în data de 29.05.2020, cantitatea de 20 de grame de cannabis; tot în data de 29.05.2020, cantitatea de 60 grame de cannabis; în data de 31.05.2020, cantitatea de 10 de comprimate ecstasy și ar fi solicitat cantitatea de 40 de comprimate ecstasy pentru o persoană neidentificată din Satu Mare; în data de 02.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis; în data de 04.06.2020, cantitatea de 25 grame de cannabis; în data de 07.06.2020, cantitatea de 1 gram de amfetamină ("speed"); în data de 10.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis; în data de 17.06.2020, cantitatea de minim 5 grame de cannabis; ulterior, tot în data de 17.06.2020, cantitatea de 20 grame de cannabis, ocazie cu care ar fi primit și jumătate de gram de cocaină; în data de 18.06.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis și 4 comprimate ecstasy; în data de 03.07.2020, cantitatea de 13 comprimate ecstasy; în data de 30.07.2020, cantitatea de 10 grame de cannabis cu suma de 400 RON.

În al doilea rând, Curtea a constatat că, într-adevăr, la punctul 6 lit. a) din rechizitoriu, în cadrul secțiunii privind starea de fapt reținută în sarcina inculpatului A. (pagina 24), s-a reținut că tranzacțiile prezentate "reies din procesul-verbal de analiză a datelor informatice cu anexă, întocmit de către organele de cercetare penală delegate și de către martorul A., care a explicat pe larg modalitatea de comitere a faptelor și de efectuare a tranzacțiilor ilegale de droguri de către M.". De asemenea, s-a arătat că numitul M., fiind cercetat în dosarul nr. x/2019, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., prin acordul de recunoaștere a vinovăției din data de 12.04.2022. În ceea ce îl privește pe inculpatul din cauza de față, A., s-a arătat că acesta a recunoscut faptele comise împreună cu numitul M., în totalitate, contribuind la aflarea adevărului în acest sens.

Contrar aprecierii apelantului-inculpat A., și aceste acte materiale au fost în mod corect reținute în structura infracțiunii continuate imputate acestuia. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor articolului 118 C. proc. pen. (potrivit cărora:

"declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară"), Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută.

Instanța de apel a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 236/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din data de 8 iulie 2020, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la aceste dispoziții, constatându-se că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din C. proc. pen., care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională.

Apelantul-inculpat A. a apreciat că a fost încălcat în cauză dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, însă nu a identificat declarația care ar fi fost dată în calitate de martor și prin care i-ar fi fost încălcat acest drept. Într-adevăr, în cuprinsul rechizitoriului s-a făcut referire la "martorul A.", conform celor mai sus-arătate. Însă, s-a observat că în dosarul de urmărire penală se regăsește declarația dată în calitate de martor de către numitul A. în data de 15.03.2019, în dosarul nr. x/2019, declarație prin care nu s-a făcut referire la modalitatea de comitere a faptelor și de efectuare a tranzacțiilor ilegale de droguri de către M.. Mai mult, este de observat că numitul A. a fost audiat în calitate de suspect, la data de 01.10.2018, în dosarul nr. x/2018, iar, prin ordonanța din data de 19.11.2021, s-a dispus reunirea cauzei penale nr. 78/D/P/2018 la cauza penală nr. 152/D/P/2019, dosar în care, prin ordonanța din data de 23.09.2019, a fost începută urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș cu privire la faptul că numitul A. are preocupări pe linia traficului ilicit de droguri, activitatea sa fiind comisă preponderent pe raza municipiului Baia Mare; indiciile organelor de poliție specializate arătând faptul că activitatea ilicită consta în aceea că persoana în cauză comercializa droguri de mare risc sub formă de comprimate MDMA și cocaină, folosind în acest sens autovehiculul său și numărul de telefon x, prin aplicația WhatsApp. În plus, după cum s-a reținut și prin hotărârea atacată, activitățile inculpatului A. pe linia traficului de droguri au fost relevate și în timpul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2018, iar, prin ordonanța din data de 28.01.2020, s-a dispus reunirea dosarului penal nr. x/2018 la dosarul nr. x/2019, în cuprinsul acesteia reținându-se că față de numitul A. se efectuează activități de cercetare penală în dosarul nr. x/2019, în care ancheta este avansată, fiind desemnat un investigator sub acoperire, iar, în dosarul nr. x/2018, s-au avut în vedere doar o parte din activitățile trecute ale numitului A., prin intermediul numitului Ori N..

Totodată, s-a observat că, la punctul 6 lit. a) din rechizitoriu, în cadrul secțiunii privind starea de fapt reținută în sarcina inculpatului A. (pagina 18), s-a arătat că:

"Ulterior perchezițiilor domiciliare și a dispoziției de punere în mișcare a acțiunii penale, în cauză au fost efectuate perchezițiile informatice, au fost audiați martori și au fost administrate și alte mijloace de probă, care au generat, la rândul lor, probe care se coroborează între ele și cu restul materialului probator, în sensul reținerii faptului că au existat activități infracționale suplimentare imputabile inculpatului A., care fac parte din aceeași infracțiune unică cu durată de executare. Astfel, în urma audierii inculpaților A., C. și B., a reieșit că aceștia și D. își procurau droguri pentru consum și pentru vânzare de la numitul M.. Acest fapt a fost confirmat și de percheziția informatică efectuată în cauza penală nr. 152/D/P/2019, asupra dispozitivului informatic folosit la comiterea faptei de trafic de droguri de risc și de mare risc de către A., mai exact: x, seria x, ce conținea o cartelă SIM, cu nr. de apel x [...]". Acest aspect a fost menționat, de altfel, și în considerentele sentinței penale nr. 146/15.06.2022, pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2022, sentință prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 12 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2019, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș și inculpatul M. (sentință care a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de inculpatul din respectiva cauză, prin decizia penală nr. 1579/A/2022 din data de 15.12.2022 a Curții de Apel Cluj).

Mai mult, după cum s-a reținut în mod neechivoc în cuprinsul rechizitoriului conform celor de mai sus, activitățile infracționale suplimentare imputate inculpatului A., care fac parte din aceeași infracțiune continuată, rezultă și din alte mijloace de probă, nu doar din declarația acestuia. Prin urmare, nu se poate reține că aceste acte materiale imputate apelantului-inculpat ar fi fost dovedite cu încălcarea dispozițiilor art. 118 din C. proc. pen., respectiv a Deciziei Curții Constituționale nr. 236/2020.

Instanța de apel constată că nu poate fi primită nici aprecierea apelantului-inculpat A. referitoare la faptul că declarația sa dată în calitate de inculpat, prin care a recunoscut propria implicare în activitatea numitului M., în raport cu care este participant, declarație dată anterior extinderii de acțiune penală cu privire la aceste acte materiale, ar atrage incidența dispozițiilor art. 14 din Legea 143/2000 deoarece, autoincriminându-se cu privire la propria participație, apelantul-inculpat nu ar putea fi pedepsit în raport cu aceste acte materiale.

În primul rând, instanța de apel a reținut că, pentru a se circumscrie în mod corect sfera de incidență a prevederilor art. 14 din Legea nr. 143/2000 (potrivit cărora:

"nu se pedepsește persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-9 și care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților participarea sa la comiterea infracțiunii, contribuind astfel la identificarea și tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalți participanți"), se impun câteva observații punctuale. Astfel, în ceea ce privește sintagma "mai înainte de a fi începută urmărirea penală", Curtea a constatat că textul trebuie interpretat în sensul că, inclusiv în situația în care există deja o ordonanță de începere a urmăririi penale în cauză, condiția este îndeplinită atâta vreme cât în conținutul acesteia nu sunt descrise faptele făcute cunoscute de către persoana care solicită aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000, o interpretare contrară reducând sfera de aplicare a textului la autodenunțul benevol. În ceea ce privește condiția ca persoana în cauză să denunțe autorităților participarea sa la comiterea infracțiunii, Curtea a constatat că intenția legiuitorului este de a stabili o cauză de nepedepsire în beneficiul unei persoane care denunță participarea sa la comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Conform dispozițiilor art. 174 din C. pen., "prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice". Noțiunea de "participare" presupune, așadar, comiterea unei infracțiuni în oricare dintre modalitățile pedepsite de lege, respectiv fapt consumat sau tentativă, în calitate de coautor, instigator sau complice, aceasta fiind și rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut, în consecință, ca ultimă condiție pentru incidența cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000, să fie identificate și eventual trase la răspundere penală alte persoane care au participat la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000. Așadar, scopul legiuitorului, prin modalitatea de formulare a textului legal ce reglementează această cauză de nepedepsire, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000, a fost acela de a facilita identificarea altor persoane, indiferent de forma de participație, care au comis o faptă determinată.

În al doilea rând, reținând aceste considerente, în ceea ce îl privește pe apelantul-inculpat A., față de actele materiale expuse la punctul 10 din rechizitoriu, în cadrul secțiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate acestuia, instanța de apel a constatat că acesta nu poate beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000 câtă vreme extinderea urmăririi penale nu a fost determinată esențialmente de declarațiile apelantului-inculpat, conform celor de mai sus, aceste declarații fiind avute în vedere prin coroborare cu celelalte mijloace de probă administrate anterior în cauză. Împrejurarea că declarațiile apelantului-inculpat au contribuit la aflarea adevărului, fiind oferite detalii concrete sub aspectul activității infracționale desfășurate de acesta, nu justifică reținerea cauzei de nepedepsire reglementate de art. 14 din Legea nr. 143/2000. În situația săvârșirii unei infracțiuni continuate în a cărei structură intră numeroase acte materiale, în privința cărora martorii audiați în cauză nu pot oferi cu acuratețe detalii privind toate împrejurările (de timp, de loc, etc.) săvârșirii acestora, nu se poate reține că extinderea urmăririi penale cu privire la toate aceste acte materiale ar fi condiționată de oferirea de către autorul infracțiunii a tuturor acestor detalii. Mai mult, conform celor de mai sus, faptul că inculpații A., C. și B. își procurau droguri pentru consum și pentru vânzare de la numitul M. a fost confirmat și de percheziția informatică efectuată în cauza penală nr. 152/D/P/2019, asupra dispozitivului informatic folosit la comiterea faptei de trafic de droguri de risc și de mare risc de către inculpatul A..

În aceea ce privește solicitarea apelantului-inculpat A. de excludere din structura infracțiunii continuate a actului material din data de 20.12.2019, constând în vânzarea către investigatorul sub acoperire a cantității de 100 pilule MDMA, respectiv 1,3 grame amfetamine, Curtea a reținut că și aceasta este neîntemeiată. Contrar aprecierii apelantului-inculpat, faptul că acesta nu ar fi încasat nicio sumă de bani în schimbul intermedierii acestui act de vânzare nu justifică nicidecum excluderea acestui act material din structura infracțiunii continuate. Totodată, în ceea ce privește confiscarea, este de observat că actul material menționat la punctul 9 din rechizitoriu, în cadrul secțiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A., a constat în aceea că, la data de 20.12.2019, apelantul-inculpat a vândut, împreună cu inculpatul D., investigatorului sub acoperire autorizat 100 comprimate cu logo-ul O., care conțin 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA), în schimbul sumei de 3.000 RON, respectiv 1,3 grame amfetamină cu cofeină și 0, 9 grame amfetamină, în schimbul sumei de 250 de RON. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, "(1) Drogurile și alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. (2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor și a altor bunuri prevăzute la alin. (1). (3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate și banii confiscați, conform alin. (1) și (2), constituie venituri ale bugetului de stat și se evidențiază în cont separat în bugetul de stat". În condițiile în care s-a făcut dovada participării apelantului-inculpat A. la săvârșirea faptei mai sus-menționate, împreună cu inculpatul D., nu se impune administrarea de probe suplimentare sub aspectul înțelegerii dintre aceștia cu privire la modul de împărțire a sumelor de bani dobândite din valorificarea drogurilor, astfel încât în mod corect prima instanță a apreciat că se impune confiscarea acestora sume de la ambii inculpați, în cote egale.

În ceea ce privește solicitarea apelantului-inculpat A. de excludere a actelor materiale constând în vânzarea de droguri către numiții E. și F. pe motiv că rechizitoriul nu ar fi conținut o dispoziție de trimitere în judecată în raport cu aceste acte materiale, instanța de apel constată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, contrar susținerilor apelantului-inculpat, la punctele 2 și 3 din rechizitoriu (pagina 35), în cadrul secțiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate acestuia, au fost enumerate următoarele acte materiale:

"2. în perioada aprilie- iunie 2020, i-a vândut martorului E. 3 comprimate ecstasy, de culoare galbenă, formă pătrată, cu prețul de 60 de RON bucata, și, în prezența martorului, 10 comprimate ecstasy, de culoare verde, în formă rotundă, cu prețul de 40 de RON bucata, unei persoane neidentificate; 3. în perioada 2018 - martie 2020, i-a vândut martorului F. de aproximativ 50 de ori în total, în jur de 70 grame cannabis, cu suma totală de 3500 RON, 10 comprimate ecstasy cu suma de 500 de RON și 40 de plicuri cu cristale, cu suma de 2000 RON". De asemenea, aceste acte materiale au fost prezentate și în secțiunea referitoare la starea de fapt reținută în sarcina acestui inculpat, la punctul 2 (pagina 6), dar și în cadrul secțiunii referitoare la confiscare (pagina 57). Prin urmare, nu se verifică susținerile apelantului-inculpat potrivit cărora nu ar fi fost trimis în judecată și în raport cu aceste acte materiale.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanța de apel a constatat că nu poate fi primită solicitarea apelantului-inculpat A. de a se dispune desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia ori, în subsidiar, rejudecarea procesului și excluderea actelor materiale contestate de către apelantul-inculpat în apel, respectiv reținerea incidenței cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 14 din Legea nr. 143/2000 în privința actelor materiale expuse la punctul 10 din rechizitoriu, în cadrul secțiunii privind încadrarea în drept a faptelor imputate apelantului-inculpat A..

De asemenea, instanța de apel a constatat că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, identificate în considerentele hotărârii atacate (paginile 21-22), în conformitate cu cerințele impuse de art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., stabilind că acuzațiile aduse inculpaților au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Reținând o stare de fapt identică cu cea stabilită de prima instanță, Curtea a reținut că, în mod corect, s-a constatat că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Astfel, fapta inculpatului A., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 29.05.2018 - 30.07.2020, a comis în mod repetat operațiuni de solicitare, cumpărare, deținere, oferire și vânzare de droguri de risc și de mare risc, după cum urmează: