ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
16.09.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 259 din 20 decembrie 2024, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., Tribunalul Maramureș a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru comiterea infracțiunii de trafic de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a comunica cu coinculpații B., C. și D. prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) și n) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) și n) C. pen., interzise anterior cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 26.03.2024 la zi.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpat prin încheierea penală nr. 280/03.12.2024 a Curții de Apel Cluj.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în folosul statului, a următoarelor sume de bani: 9.945,4 RON (echivalentul în RON la data de 24.03.2024 a 2.000,00 Euro) și 5.000,00 RON, sume obținute din vânzarea la data de 24.03.2024 a 968, 7 grame Rezină de Cannabis către inculpatul B.; 3.500,00 RON, obținută din vânzarea la data de 22.02.2024 a 94,3 grame substanță care conține 4-CMC (4-Chloromethcathinone) către colaboratorul autorizat în cauză; 3.000,00 RON, obținută din vânzarea la data de 22.02.2024 a 194 grame Rezină de Cannabis către colaboratorul autorizat în cauză.

În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea substanțelor și a bunurilor rămase urma analizelor chimice de laborator, respectiv: 1,22 grame Cannabis (proba nr. 1-RCTS 4123606/12.04.2024); un cântar electronic pe care s-a pus în evidentă 4-CMC (4-Chloromethcafhinone) (proba nr. 2-RCTS 4123606/12.04.2024); 93,0 grame substanță care conține4-CMC (4Chloromethcathinone) (proba nr. 3-RCTS 4123606/12.04.2024); 5,0 grame substanță care conține 4-CMC (4-Chloromethcathinone) (contraproba probei nr. 3-RCTS 4123606/12.04.2024); 32,6 grame substanță care conține 4-CMC (4Chioromethcathinone) (proba nr. 4-RCTS 4123606/12.04.2024); 5,0 grame substanță care conține 4-CMC (4-Chloromethcathinone) (contraproba probei nr. 4-RCTS 4123606/12.04.2024); 43,2 grame substanță care conține4-CMC (4Chioromethcathinone) (proba nr. 5-RCTS 4123606/12.04.2024); 5,0 grame substanță care conține 4-CMC (4-Chloromethcathinone) (contraproba probei nr. 5-RCTS 4123606/12.04.2024); 64,8 grame Rezină de Cannabis (proba nr. 6RCTS 4123606/12.04.2024); 5,0 grame Rezină de Cannabis (contraproba probei nr. 6-RCTS 4123606/12.04.2024); 9,8 grame Rezină de Cannabis (proba nr. 7-RCTS 4123606/12.04.2024); 1,67 grame Rezină de Cannabis (proba nr. 8-RCTS 4123606/12.04.2024); 88,0 grame substanță care conține4-CMC (4Chloromethcathinone) (proba -RCTS 4123442/07.03.2024); 5,0 grame substanță care conține 4 CMC (4-Chloromethcathinone) (contraproba probei - RCTS 4123442/07.03.2024); 188,0 grame Rezină de Cannabis (proba -RCTS 4123574/27.03.2024): 5,0 grame Rezină de Cannabis (contraproba probei -RCTS 4123574/27.03.2024); 41,9 grame substanță care conține 4-CMC (4Chloromethcathinone) (proba -RCTS 4123607/16.04.2024); 5,0 grame substanță care conține 4-CMC (4-Chloromethcathinone) (contraproba probei - RCTS 4123607/16.04.2024), aflate la IPJ-Cluj-SCJSEO.

Prin decizia penală nr. 846/A din 16 mai 2025 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 259/20.12.2024 a Tribunalului Maramureș, secția penală, pe care a desființat-o în parte, sub aspectul duratei pedepsei principale aplicate și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite: în baza art. 396 alin. (2) și (10) C. proc. pen.., s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. prin sentința penală apelată la 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. și art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii de 5 ani și 6 luni aplicate inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din data de 26.03.2024 la zi. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Decizia penală nr. 846/A din 16 mai 2025 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj la data de 20 mai 2025, inculpatului A. la data de 21 mai 2025, la adresa de domiciliu, primind mama, precum și celorlalte părți din dosar.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 20 iunie 2025 (conform ștampilei Poștei Române aflate pe plicul de la dosar recurs în casație), prin avocat E. (împuternicire avocațială nr. 54/20.06.2025, fila x).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 26 august 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 16 septembrie 2025.

În susținerea recursului în casație, inculpatul, prin avocat ales, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), a susținut că a solicitat atât Tribunalului Maramureș, cât și Curții de Apel Cluj ca la stabilirea pedepsei aplicate să se țină cont de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât a formulat denunț cu privire la numitul F. și a facilitat tragerea la răspundere penală a acestuia. Chiar în aceste condiții, instanța fondului și apoi instanța de apel nu au acordat beneficiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, ambele instanțe motivând faptul că împotriva numitului F. se formulase de către o altă persoană un denunț la data de 08.08.2024, fără să aibă în vedere că cele două dosare au fost conexate, ca efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale s-a datorat acțiunilor întreprinse de el și prin intermediul colaboratorului autorizat. Pentru aceste argumente, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în limitele corecte, înjumătățite ca urmare a reținerii prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin raportul întocmit de magistratul asistent s-a apreciat că recursul în casație apare ca fiind inadmisibil, întrucât motivele invocate de recurentul inculpat A. nu se circumscriu cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Deși în cauză sunt îndeplinite condițiile de formă ale unui recurs în casație, nu există corespondență între cazul de recurs în casație invocat și motivele de fapt susținute de recurent în dezvoltarea criticilor sale, ceea ce face ca solicitările recurentului să depășească competența instanței care soluționează un recurs în casație.

Astfel, în ceea ce privește cerințele de formă, se constată că cererea de recurs în casație este formulată în scris de inculpatul A. cuprinde hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 846/A din 16 mai 2025 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori), semnătura avocatului. Este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză. Cererea de recurs în casație întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul și locul de detenție al recurentului (Penitenciarul Gherla), este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o. În raport de data și locul comunicării deciziei din apel (domiciliul inculpatului), se constată că cererea de recurs în casație este formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație a fost indicat temeiul de drept, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege). Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., trebuie subliniat că aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nu permite cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.

Instanța constată că nu se circumscrie cazului de casare invocat critica formulată de recurent, în sensul că nu s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, întrucât reținerea sau nu a acestor dispoziții legale este o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel. În calea de atac a recursului în casație, prin prisma cazului prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., instanța poate analiza dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză.

Prin urmare, întrucât critica recurentului inculpat vizând nereținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat, este o chestiune de temeinicie, instanța de fond și cea de apel fiind singurele în măsură să stabilească dacă aceste prevederi legale sunt incidente în speță, nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare invocat.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 846/A/2025 din data de 16 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 846/A/2025 din data de 16 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 24 aprilie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 256 din 28 octombrie 2024 pronunțată de Tri
ÎCCJ 2024-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 12 septembrie 2024 Asupra recursului în casație, în baza actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 431 din data de 26.09.2023, pronunțată de către Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, în
ÎCCJ 2025-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infra
ÎCCJ 2024-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1557 din data de 19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2
ÎCCJ 2025-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.
Sursă