ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 703 din 17 august 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021 a Judecătoriei Sighetu-Marmației, în temeiul art. 396 alin. (2) și 10 C. proc. pen., printre alții, s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prev. de disp. art. 270 alin. (1) și alin. (3), combinate cu disp. art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României și ped. de disp. art. 274 din același act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și a art. 375 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 259/09.04.2019, din Dosarul nr. x/2013, al Judecătoriei Sighetu Marmației, rămasă definitivă la data de 03.12.2019.

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 și a art. 86 indice 4 C. pen. din 1969, s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 256 din 20.01.2017, din Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Baia Mare, definitivă la data de 02.10.2017.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, cu consecințele prev. de art. 60 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 26 ianuarie 2021, la zi.

În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestului la domiciliu a inculpatului.

S-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă, faptă prev. de disp. art. 270 alin. (3), combinate cu disp. art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României și ped. de disp. art. 274 din același act normativ, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și a art. 375 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Sarasău sau al Primăriei Câmpulung la Tisa, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și inculpații C. și B.

Prin Decizia penală nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către inculpații B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 703 din 17.08.2021 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pe care a desființat-o, în parte, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, cuantumul pedepselor aplicate și operațiunea de contopire în ceea ce-l privește pe inculpatul B.

Conform art. 419 din C. proc. pen., s-a dispus extinderea efectelor apelurilor declarate de către inculpații B. și C. și cu privire, printre alții și la inculpatul A.

Pronunțând o nouă hotărâre în limitele anterior menționate:

În temeiul art. 396 alin. (2) și 10 noul C. proc. pen., urmare a schimbării încadrării juridice conform art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus, printre alții, condamnarea inculpaților:

I. B. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afară antrepozitului fiscal prev. de art. 452 lit. h) Codul fiscal cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și a art. 375 C. proc. pen. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

S-au menținut dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 259 din 09.04.2019, din Dosarul nr. x/2013, al Judecătoriei Sighetu Marmației, rămasă definitivă la data de 03.12.2019 și cele referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 256 din 20.01.2017, din Dosarul nr. x/2015, al Judecătoriei Baia Mare, definitivă la data de 02.10.2017.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. din 1968, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, cu consecințele prev. de art. 60 C. pen.

S-au înlătură dispozițiile referitoare la pedepsele complementare și accesorii.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 26 ianuarie 2021 până la data de 06.04.2022.

II. A. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afară antrepozitului fiscal prev. de art. 452 lit. h) Codul fiscal la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și a art. 375 C. proc. pen., la pedeapsa de la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

S-au înlăturat dispozițiile referitoare la pedepsele complementare și accesorii.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Sarasău sau al Primăriei Câmpulung la Tisa, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

S-a constatat că în fața instanței de apel inculpații au mai achitat o parte din prejudicial cauzat părții civile A.N.A.F. - AD.G.R.F. Cluj Napoca - A.J.P.F. Maramureș în cuantum de 62.000 RON, sumă ce se adaugă la suma de 57.000 RON achitată în fața instanței fondului.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei.

III. S-au respins, ca nefundat,e apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și partea civilă A.N.A.F. - AD.G.R.F. Cluj Napoca - A.J.P.F. Maramureș.

Decizia penală nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a fost comunicată, printre alții, inculpaților A. la data de 07.09.2022 și B. la data de 07.09.2022.

Pentru inculpații A. și B., termenul pentru declararea recursului în casație s-a împlinit la data de 10.10.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au formulat recurs în casație inculpatul B. la data de 20.09.2022 și inculpatul A. și la data de 10.10.2022.

Cererea de recurs în casație formulată de B. a fost comunicată către inculpatul A. la data de 26.09.2022, inculpatului D. la data de 26.09.2022, C. la data de 26.09.2022, E. la data de 27.09.2022, F. la data de 27.09.2022, părții civile Autoritatea Vamală Română DRV Cluj la data de 26.09.2022, DGRFP Cluj AJFP Maramureș la data de 26.09.2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 26.09.2022.

La data de 28.09.2022, ANAF DGRFP Cluj Napoca AJFP Maramureș, a depus concluzii scrise și a susținut, în esență, că potrivit art. 6 pct. A 39 din H.G. nr. 237/2022, Autoritatea Vamală Română reprezintă statul, potrivit domeniului său de competență, în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice vamale și fiscale, precum și orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Autorității, direct sau prin direcțiile regionale vamale, în baza mandatelor transmise. În considerarea celor expuse anterior, s-a solicitat să se ia act că Autoritatea Vamală Română reprezintă statul, potrivit domeniului său de competență în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice vamale și fiscale, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș neavând calitate procesuală în prezenta cauza.

La data de 06 octombrie 2022, inculpatul B. a depus precizări cu privire la recursul în casație formulat.

La data de 13 octombrie 2022, Direcția Regională Vamală Cluj a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului în casație ca fiind inadmisibil, cu consecința menținerii hotărârii instanței fondului, așa cum a fost modificată de hotărârea instanței de apel.

În esență, s-a arătat că jurisprudența constituțională a subliniat că finalitatea recursului în casație în materie penală (Decizia nr. 540 din 12 iulie 20162), este în sensul că "recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, de anulare, dată în competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (...) astfel că în recurs nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă, așadar, un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea hotărârilor necorespunzătoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul având și un rol subsidiar în uniformizarea jurisprudenței", iar "instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punct de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile."

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată către inculpatul D. la data de 13.10.2022, B. la data de 13.10.2022 și 17.10.2022, C. la data de 13.10.2022, E. la data de 14.10.2022, F. la data de 14.10.2022, părții civile Autoritatea Vamală Română DRV Cluj la data de 13.10.2022, DGRFP Cluj AJFP Maramureș la data de 13.10.2022 și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 13.10.2022.

La data de 24.10.2022, Autoritatea Vamală Română Direcția Regională Vamală Cluj a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului în casație ca fiind inadmisibil, cu consecința menținerii hotărârii instanței fondului, așa cum a fost modificată de hotărârea instanței de apel.

În esență, s-a precizat că raportând jurisprudența instanței supreme la considerentele precizate de Curte de Apel Cluj, rezultă că faptele descrise în rechizitoriul și care au fost recunoscute de făptuitori există, ca atare, în materialitatea lor și nu pot fi negate. Faptele complicilor, fiind de natură accesorie, nu pot avea un alt "destin" judiciar decât cel al faptelor autorilor, la care se și raportează. Așa cum, per exempli gratia, achitarea inculpatului-autor pentru că fapta nu există, conduce automat la inexistența actelor de complicitate materială și, deci, la achitarea inculpatului-complice, s-a apreciat că și situația inversă este la fel de validă. A., prin faptele sale, a facilitat material săvârșirea faptelor imputate inculpaților-autori, așa încât, existența și întinderea efectelor actelor autorilor, dovedite pe deplin, nu pot să justifice o analiză și încadrare juridică diferită a faptelor complicilor, iar legătura de cauzalitate necesară există și a fost probată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.11.2022, sub Dosar nr. x/2021, iar judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 17.01.2023.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de inculpatul B. sunt menționate numele și prenumele acestuia, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1099/A din data de 05.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori), precum și semnătura titularului cererii, prin avocat G., cu împuternicire avocațială aflată la fila x, în raport de dispozițiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, prin cererea formulată a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului în casație, cu consecința încetării procesului penal, în subsidiar, achitarea, iar în temeiul art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării deciziei recurate.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, a susținut că din probele de la dosar nu rezultă faptul că ar fi deținut aceasta cantitate, ci doar a încărcat în autoturismul marca x, fiind exclusă acțiunea de deținere, rămânând doar acțiunea de transport, ori aceasta activitate nu are corespondent în prev. art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Elementul material prevăzut de reglementarea cuprinsă în art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal nu se suprapune, în speța de față, peste elementul material cu care a fost comisă fapta incriminată prin dispozițiile art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, anterior pronunțării Deciziei nr. 176/2022 a Curții Constituționale. Așadar, pentru ca infracțiunea prevăzută de Codul fiscal să constituie infracțiunea absorbită în infracțiunea de contrabandă asimilată este necesar îndeplinirea armatoarelor condiții: (i) caracterul necesar al absorbției care presupune ca toate elementele specifice incriminării absorbite trebuie să se regăsească în conținutul incriminării complexe, (ii) caracterul determinant sau determinabil al infracțiunii absorbite și (iii) diferența de pericol social între cele două fapte.

S-a precizat că acțiunile comise în concret de inculpat nu bifează elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) privind Codul fiscal în modalitatea deținerii, întrucât s-a menționat că a comis o acțiune specifică de "transport", "deținerea" fiind absorbită natural în conținutul activității de transport a bunurilor provenind din contrabanda. Mai exact, acțiunea de transport, respectiv deținere comisă a debutat și s-a epuizat în același moment, concomitent. Deci, elementul material al deținerii s-a suprapus în concret, în totalitate, peste elementul material al transportului săvârșindu-se în aceeași împrejurare, prelungindu-se același interval de timp și de către același subiect activ, în baza aceleași rezoluții infracționale.

Prin urmare, raportat la modalitatea în care este descrisă fapta pentru care a fost condamnat, nu se poate concepe transportul unor bunuri fără a le poseda/deține, însăși deplasarea acestora implicând posesia și nefiind posibilă în lipsa posesiei bunurilor. În speță, s-a apreciat că există o acțiune unică de transport care reprezintă una și aceeași împrejurare faptică, neexistând niciun temei pentru ruperea transportului, în mod artificial, în două componente, în ipoteza în care elementul material se realizează prin deținere. Așadar, acțiunea de transport realizată absoarbe în mod natural acțiunea de deținere, deoarece transportul nu poate fi comis sub nicio formă într-o modalitate care să nu includă și deținerea, prin raportare la datele speței.

S-a menționat că până la pronunțarea Deciziei nr. 176/2022 a Curții Constituționale, interpretarea dată infracțiunilor în discuție se făcea de la general, art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal - la special - art. 270 alin. (3) Cod vamal, făcând trimitere și la considerentele expuse în Decizia nr. 3/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de unde se poate observa că elementul material cum era în reglementarea anterioară a art. 270 alin. (3) Cod vamal și art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal reprezintă elementul material în forma "deținerii".

De asemenea, s-a mai susținut că în baza art. 3 din Legea nr. 187/2012 instanța de apel trebuia să verifice dacă fapta comisă de acesta, adică fapta de a transporta cantitatea de 16.500 de pachete de țigări întrunește sau nu elementele constitutive, se regăsește în conținutul faptei prev. și ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și din punct de vedere al laturii subiective, ceea ce nu s-a întâmplat, instanța de apel precizând doar faptul că este evident că inculpatul a deținut în afara antrepozitului fiscal cantitatea de 16.500 de pachete de țigarete, astfel fiind întrunite, în ceea ce îl privește pe acest inculpat toate elementele constitutive ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal, infracțiune prevăzută de art. 452 lit. h) din Codul fiscal.

Instanța s-a mărginit la a preciza faptul că nu poate fi primită teza apărării conform căreia inculpații au comis o activitate specifică de transport, deținerea fiind absorbită natural în conținutul activității, astfel că, această acțiune nu poate fi separată artificial în două acțiuni distincte, transport și deținere și că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 452 lit. h) Codul fiscal care face referire expresă la activitatea de deținere.

Instanța de apel nu a analizat elementele de tipicitate ale faptei prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, care incriminează atât deținerea cât și comercializarea bunurilor deținute în afara antrepozitului fiscal, astfel încât, legiuitorul a incriminat distinct două condiții și anume conduita constând în deținerea de bunuri în afara antrepozitului fiscal și conduita constând în comercializarea acestora, fiind evident că sunt două acțiuni diferite și la fel ca și în cazul transportului, comercializarea nu se poate realiza fără a deține bunurile în cauza, la fel cum efectiv acțiunea de transport nu se poate realiza fără a și le deține scurt timp, pe perioada transportului, fiind evident că legiuitorul a avut în vedere fapta de deținere distinct de acțiunea de comercializare sau de transport, la fel cum și legiuitorul a prevăzut distinct fapta de deținere de bunuri cunoscând că acestea provin din contrabanda, față de acțiunea de transport a acestor bunuri, fiind acțiuni separate și conduite diferite, în cazul art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, anterior pronunțării Deciziei CCR 176/2022.

Instanța de apel a dat dovada de lipsa de imparțialitate, privându-l de dreptul la un proces echitabil, în sensul noțiunii art. 6 din CEDO, în momentul în care aceasta a ignorat elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, atât sub aspectul faptului că acest text de lege incriminează distinct fapta/acțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal față de cea de comercializare a acelorași bunuri, iar acțiunea de transport a unor asemenea bunuri nu este incriminată, iar fapta acestuia a constat efectiv în încărcarea acestor bunuri în autoturismul marca x, cu numere de înmatriculare x, după care, s-a aflat în autoturism alături de numitul F., care a fost achitat atât sub aspectul faptei prev. și ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, iar în primă instanță pentru fapta prev. și ped. de art. 207 alin. (3) din Codul vamal, deși acesta a fost găsit la volanul autoturismului mai sus menționat, în momentul opririi și controlului autoturismului de către organele de politie.

Instanța de apel nu a procedat la analiza unui alt element constitutiv al infracțiunii/faptei prev. și ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, respectiv cerința ca aceste țigări peste limita a 10.000 de țigări, să nu fie marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, condiție fără de care nu se poate reține această faptă în sarcina acestuia, mai mult, potrivit actelor de la dosarul cauzei rezultă că aceste bunuri erau marcate, respectiv cele 16.500 pachete cu țigări.

În prezenta cauză, au fost încălcate toate normele de procedură penală cu privire la desfășurarea procesului penal și a garanțiilor instituite de legiuitor, în vederea garantării dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului, a dreptului la un proces echitabil, a prezumției de nevinovăție, a principiului aflării adevărului în cauză, inculpatul fiind condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de lege, respectiv aceea de a transporta pe teritoriul României țigări, marcate cu timbre, probe mai presus de orice îndoială rezonabilă că ar fi săvârșit fapta prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal

S-a menționat că analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

A invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune, iar instanța de apel trebuia să constate dezincriminarea totală a faptei pentru care a fost trimis în judecată și ulterior condamnat în primă instanța, ca urmare a Deciziei CCR nr. 176/2022.

A solicitat să se constate faptul că a fost condamnat de instanța de apel pentru o fapta care nu îmbracă tipicitatea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal, faptă prev. și ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, iar pe cale de consecință, cu ocazia analizării admisibilității în principiu al prezentului recurs în casație, a solicitat suspendarea Deciziei penale nr. 1099/A/2022 a Curții de Apel Cluj, în baza căreia s-a emis mandatul de executare al pedepsei x/2022 de către Judecătoria Sighetu Marmației, în prezent fiind deținut în Penitenciarul Gherla.

La data de 06 octombrie 2022, inculpatul a depus precizări cu referire la cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susținând că instanța de apel i-a aplicat în mod eronat o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, condamnându-l în prezentul dosar la pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni, după ce a schimbat în prealabil încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din fapta prev. și ped. de art. 270 alin. (3) Cod Vamal în fapta prev. și ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, adăugând la aceasta pedeapsă, în mod netemeinic și nelegal, pedeapsa de 2 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 259/2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sighetu Marmației, rămasă definitivă la data de 3.12.2019, reținându-i starea de recidiva postcondamnatorie, în condițiile în care, prin Sentința penală nr. 259/2019 a Judecătoriei Sighetu Marmației a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fapta asimilată celei de contrabanda, prev și ped de art. 270 alin. (3) din Codul vamal, în vigoare la acel moment, text legal ce a fost dezincriminat prin Decizia CCR nr. 176/2022, astfel încât, potrivit prev. art. 42 alin. (1) din C. pen., fapta de complicitate la contrabanda, prev. de art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, în vigoare la momentul comiteri faptei din Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sighetu Marmației, dar și al condamnării în acel dosar penal, nu mai este prevăzută de legea penală în forma în care era la acel moment, fapta fiind dezincriminată potrivit Deciziei nr. CCR 176/2022.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. sunt menționate numele și prenumele acestuia, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1099/A din data de 05.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori), precum și semnătura titularului cererii, prin avocat H., cu împuternicire avocațială aflată la fila x, în raport de dispozițiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, prin cererea formulată a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului în casație, cu consecința achitării, iar în temeiul art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării deciziei recurate.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a susținut că decizia Curții de Apel Cluj este nelegală, întrucât fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, astfel că, încadrarea juridică s-a făcut în mod greșit, fără a fi respectate normele de drept în materie.

Procedând la aplicarea normelor de drept referitoare la încadrarea juridică a faptei la starea de fapt reținută în sarcina inculpatului A., s-a solicitat să se constate că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală și cu atât mai mult nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, întrucât acesta nu a deținut nicio cantitate de țigarete, nu a avut contact fizic cu bunurile transportate și nu a oferit vreun ajutor în vederea deținerii acestora de către alte persoane.

S-a precizat că prin rechizitoriul din data de 18.03.2021 în Dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în forma coautoratului, prevăzută de dispozițiile art. 270 alin. (3), cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 (Codul Vamal), modificată și completată prin O.U.G. nr. 54/2010.

S-a reținut în actul de sesizare că fapta inculpatului A. constă în aceea că în data de 25.01.2021, împreună cu inculpații E., D., respectiv C., a facilitat preluarea, deținerea și transportul cu autoturismul marca x, tip x, cu nr. de înmatriculare x, din localitatea Sarasău până în zona numită Valea Neagră, de pe zona localității Baia Mare, a cantității de 16.500 pachete cu țigări, provenite din contrabandă, bunuri care au fost predate inculpaților B. și A., în sensul că s-a deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe traseul menționat anterior, în fața autoturismului care transporta bunurile provenite din contrabandă, pentru a verifica dacă traseul este liber și a anunța eventualele pericole, dând în acest fel siguranță celor care transportau bunurile.

Din starea de fapt reținută în rechizitoriu, asumată și necontestată în cursul judecății de inculpatul A., rezultă în mod cert faptul că țigaretele au fost transportate cu un alt autovehicul, respectiv x și mutate la momentul predării acestora într-un x Vito, astfel că, în autoturismul condus de A. nu au fost identificate bunuri provenite din contrabandă sau alte produse accizabile supuse marcării.

În fața primei instanțe, raportat la această stare de fapt reținută în sarcina sa, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, însușindu-și starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, cererea sa fiind admisă. Mai mult, raportat la faptul că în sarcina acestuia nu s-a reținut că ar fi transportat efectiv țigarete de contrabandă sau că ar fi intrat în contact cu acestea, el având doar rolul de antemergător, în vederea verificării traseului și anunțarea unor eventuale controale de politie sau alte asemenea pericole, în fața primei instanțe, s-a solicitat prin apărător schimbarea încadrării juridice din coautorat în complicitate la infracțiunea de contrabandă, având în vedere că inculpatul doar a facilitat efectuarea transportului prin rolul avut de antemergător, în mașina condusă de el nefiind identificate țigarete provenite din contrabandă.

Inculpatul A. a fost condamnat definitiv de către instanța de apel pentru infracțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal a unor produse accizabile supuse marcării, în forma complicității. Elementul material al infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A. de către instanța de apel, în urma schimbării încadrării juridice, presupune potrivit art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, acțiunea de deținere a unor bunuri, activitate prin care se înțelege potrivit dex stăpânirea sau păstrarea unui bun material.

Prin urmare, făcând aplicarea normelor de drept referitoare la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, starea de fapt reținută fiind certă în sensul că A. nu a transportat țigarete, nu a deținut, nu a intrat în contact cu acestea, ci doar a asigurat traseul prin rolul de antemergător în vederea anunțării unor eventuale controale sau pericole, a solicitat să se constate că fapta nu este prevăzută de legea penală, neputându-se constata că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal în forma complicității, el acordând ajutor doar cu privire la transport, nu și cu privire la deținere.

Or, fiind evident că elementul material al infracțiunii pentru care a fost condamnat recurentul implică doar acțiunea de deținere, nu și pe aceea a transportului, în raport de starea de fapt arătată anterior referitoare la ajutorul dat de A. în legătură cu transportul efectuat, a solicitat să se constate că nu este întrunită latura obiectivă a infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat, concluzia fiind că acțiunea de a facilita transportul în sensul deplasării în fața autovehiculului care transporta țigaretele, în vederea anunțării unor eventuale pericole, este o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 17/2013 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracțiunea de contrabanda (atât în cazul variantei-tip, cât și în cel al infracțiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracțiune complexă ce include în obiectul juridic și în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plății acelorași taxe și impozite, cât și introducerea acestora în țară în mod fraudulos.

Așadar, acțiunea efectivă comisă de A. reprezintă o acțiune de ajutor în vederea efectuării transportului, însă dat fiind faptul că nu au fost identificate țigarete în mașina cu care s-a deplasat, nu a existat o acțiune de manipulare a acestora, nu a pus la dispoziție un spațiu în vederea depozitării sau alte asemenea acțiuni care să implice în mod concret activitatea de deținere sau acțiuni de ajutor în vederea deținerii în sensul prevăzut în decizia amintită anterior, astfel că, rezultă fără putință de tăgadă că nu este întrunită tipicitatea infracțiunii pentru care recurentul a fost condamnat de către instanța de apel.

Ca o scurtă paranteză, a precizat că se poate înțelege că reținerea complicității la infracțiunea de contrabandă pentru care A. a fost condamnat în primă instanță, întrucât în infracțiunea art. 270 alin. (3) era prevăzută ca și modalitate a elementului material și transportul, prin urmare, în mod corect s-a reținut ajutorul dat la efectuarea transportului, însă aici fiind vorba doar de simpla deținere, nu se poate identifica în ce ar consta ajutorul dat de A. la deținerea de către ceilalți autori a bunurilor.

Mai mult, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal nici din perspectiva laturii subiective, întrucât A. a avut din punct de vedere al elementului volitiv reprezentarea unui ajutor acordat în vederea facilitării transportului, iar nu a unui ajutor acordat în vederea deținerii de către ceilalți inculpați a materialelor provenite din contrabandă.

Având în vedere cele arătate, s-a menționat că fapta pentru care numitul A. a fost trimis în judecată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, faptă pentru care a fost condamnat definitiv, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

Deci în mod pertinent se poate ridica întrebarea în ce măsură poate fi legală o soluție de condamnare a unei persoane pentru deținerea unor produse accizabile în afara antrepozitului fiscal în măsura în care acea persoană nu a deținut în niciun fel astfel de bunuri, nu a intrat în contact direct cu acestea, nu a oferit niciun fel de ajutor în deținerea lor, singura sa activitate fiind de a asigura traseul până la locul predării bunurilor în vederea anunțării unor eventuale pericole, activitate ce nu se circumscrie elementului material al infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de contrabandă și nu pentru cea prevăzută în Codul fiscal, nu s-a probat și nu s-a făcut o cercetare efectivă pentru a se stabili dacă bunurile confiscate ce aveau aplicate marcajul "duty free" erau corespunzătoare sau nu, astfel că, și din această perspectivă se poate constata că fapta pentru care au fost trimiși în judecată inculpații nu este prevăzută de legea penală, neexistând probe din care să rezulte că marcajul existent era necorespunzător sau fals.

În concluzie, raportat la modalitatea în care este descrisă fapta reținută în sarcina condamnatului A., a solicitat să se constate nelegalitatea Hotărârii nr. 1099/A/2022 pronunțată la data de 05.09.2022 de Curtea de Apel Cluj, în dosarul cu nr. x/2021, din perspectiva motivelor mai sus arătate, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept referitoare la încadrarea juridică asupra stării de fapt reținute, concluzia fiind că fapta săvârșită de A. nu este prevăzută de legea penală, acesta fiind condamnat pentru o faptă care nu întrunește tipicitatea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

Având în vedere că în urma pronunțării Deciziei CCR nr. 176/2022 prin care a fost dezincriminată contrabanda asimilată prevăzută la art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, unde era prevăzută ca modalitate a elementului material inclusiv forma transportului și având în vedere că infracțiunea pentru care a fost condamnat recurentul A. nu prevede ca modalitate de realizare a elementului material această acțiune de transport, ci doar a deținerii, văzând fapta comisă în concret de recurent, respectiv de facilitare a transportului prin rolul avut de antemergător, a solicitat să se constate că fapta comisă nu este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată total în urma pronunțării deciziei CCR amintite anterior.

Prin urmare, a solicitat admiterea recursului în casație astfel cum acesta a fost formulat, casarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecință, achitarea inculpatului în raport de incidența cazului prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurenții-inculpați A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05.09.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2021.

S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 14 martie 2023, cu citarea intimatelor părți civile a recurenților inculpați A. și B., precum și asigurarea apărării (apărător ales/din oficiu). S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de inculpații A. și B.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că în cuprinsul cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. au fost menționate numele și prenumele acestora, semnătura apărătorilor inculpaților, iar Decizia penală nr. 1099/A din data de 05.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că cererile de recurs în casație au fost formulate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, s-a constatat că, formal, criticile invocate de recurenții inculpați se circumscriu doar în parte, în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. în ceea ce îi privește pe ambii inculpați și art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul B.

Astfel, din modul în care recurenții inculpați au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost condamnați din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a acestora nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, ori a intervenit dezincriminarea acestora, recursul în casație fiind admisibil în principiu numai sub acest aspect.

S-a reținut că analiza conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanțele inferioare și-au fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori a eventualelor contradicții între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului, precum și aspectele referitoare la latura subiectivă excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanței între starea de fapt reținută de instanțe și conținutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum aspectele privind latura subiectivă, materialul probator administrat și reaprecierea elementelor de fapt reținute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

În ceea ce privește invocarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul B., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, că criticile invocate se încadrează în mod formal în cazul de recurs în casație invocat.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii formulată de ambii inculpați, s-a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

În considerarea acestor dispoziții legale, în raport de motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, împrejurările concrete ale cauzei și stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2021, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Se constată că prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis în principiu recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. și a constatat că este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. numai pentru chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost condamnați din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a acestora nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, ori a intervenit dezincriminarea acestora.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege", cum de altfel solicită și inculpatul B. prin cererea de recurs în casație formulată.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de ambii inculpați ce au susținut că soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal prev de art. 452 lit. h) din C. pen., este nelegală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă, argumentând, în esență, că nu au deținut, ci doar au transportat, respectiv a ajutat, fiind astfel condamnați pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal prev de art. 452 lit. h) Codul fiscal, pentru care au fost condamnați inculpații, corespund faptei reținute în concret în sarcina acestora, respectiv, că în data de 25 ianuarie 2021 inculpatul B. împreună cu inculpatul F. a preluat, deținut și transportat cu autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x deplasându-se pe drumul județean 183 Valea Neagră precum și pe strada x din Baia Mare cantitatea de 16500 de pachete de țigări compuse din 6.500 pachete I. cu timbrul duty free only; 6.000 pachete marca x cu timbre duty free only și 4.000 marca x cu timbru duty free only provenite din contrabandă bunuri care trebuie plasate sub regim vamal și care au fost introduse în România prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, bunuri care le-au preluat de la inculpații D., E., A. și respectiv C., acesta din urmă fiind organizatorul activității de contrabandă.

Critica formulată de inculpați în cadrul recursurilor în casație cu privire la neîndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal, sunt neîntemeiate, întrucât instanța de apel a stabilit situația de fapt și a avut în vedere probele administrate, actele desfășurate de aceștia întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestora.

Înalta Curte constată că faptele pentru care au fost condamnați inculpații întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile formulate privesc chestiuni referitoare la situația de fapt ce a fost stabilită definitiv de instanța de apel, în realitate, criticile vizează netemeinicia raționamentului instanței de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal.

Așadar, prin cr