ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 600/04.10.2021 pronunțată de Judecătoria Deta în Dosar nr. x/2020, în baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată și completată ulterior) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, iar în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată și completată ulterior) s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. "a" (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), "b" (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, iar în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. "a" (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), "b" (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. "f" C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantității de 1878 pachete cu țigarete, ridicate de la inculpați și menționate în dovada de primire seria x nr. x/28.11.2017.

În baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă D.G.R.F.P. Timișoara, iar inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 23.835 RON reprezentând taxe vamale, accize și TVA, la care s-au adăugat penalități/majorări de întârziere în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015 rep. modificată și completată ulterior).

Împotriva Sentinței penale nr. 600/04.10.2021 pronunțate de Judecătoria Deta, în Dosarul nr. x/2020, au declarat apel, inculpații A. și B.

Prin Decizia penală nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 600 din 04.10.2021 pronunțate de Judecătoria Deta.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând:

S-a redus de la 5 ani la 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată și completată ulterior) și art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 C. pen.

S-a redus de la 5 ani la 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată și completată ulterior) și art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 C. pen.

S-au menținut în rest dispozițiile hotărârii primei instanțe, care nu contravin deciziei.

S-a constatat achitată suma de 10.000 RON, conform chitanței nr. x/15.11.2021, parte din prejudiciul cauzat de inculpați.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 868 RON către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpatul B.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/2019

Prin motivele de recurs în casație, în esență, inculpatul B. a solicitat admiterea recursului în casație formulat împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, întrucât a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată și completată ulterior) și art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 C. pen. și care presupune "colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia".

Astfel, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a precizat că instanța trebuie să analizeze dacă fapta este sau nu prevăzută de legea penală, neputând să facă o reapreciere a probelor, însă, având în vedere particularitatea laturii obiective a infracțiunii de contrabandă în formă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) (cunoașterea sau necunoașterea provenienței țigărilor) a considerat că trebuie făcută o analiză și a probatoriului administrat pentru a conchide dacă fapta este sau nu prevăzută de legea penală.

S-a mai precizat că, prin Sentința penală nr. 600 din 04.10.2020 a Judecătoriei Deta, s-a apreciat că elementul material al infracțiunii reținute în sarcina sa rezidă din împrejurarea că, în prezența martorilor C. și D., coinculpatul A. i-ar fi comunicat, în autoturism, că în saci se află țigări E. A susținut că deținerea de țigări E. nu reprezintă o infracțiune, cu condiția ca acestea să fie plasate sub un regim vamal.

Așadar, instanța de apel în motivarea deciziei recurate a arătat că acesta cunoștea proveniența ilicită a bunurilor, făcând o analiză a probatoriului administrat în faza de urmărire penală și conchizând că prin declarațiile sale nu a convins instanța de contrariu.

Recurentul a apreciat că acuzația concretizată prin soluția instanței are în vedere, ca modalitate concretă de săvârșire a faptei, elementele materiale ale deținerii unei cantități de țigări și a transportului cantității, fără a se concretiza dacă au fost comise sub incidența directă a cunoașterii provenienței țigărilor din contrabandă.

În atare condiții, a invocat Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii și Decizia nr. 32/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, potrivit cărora s-a statuat că "obiectul juridic mai larg al infracțiunii de contrabandă, modalitatea specifică de realizare a elementului material care se încadrează atât în deținere în afara antrepozitului fiscal - art. 296 alin. (1) lit. I) din Codul fiscal cât și în contrabandă, infracțiunea de contrabandă este o infracțiune complexă, care include deținerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă proveniența acestor bunuri este contrabanda. Contrabanda, atât în varianta tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracțiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât și în cel al infracțiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracțiune complexă ce include în obiectul juridic și în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plății acelorași taxe și impozite (...), cât și introducerea acestora în țară în mod fraudulos." Pe de altă parte, la infracțiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, elementul material constă în colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal." Sensul noțiunii de "contrabandă" este dat de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, deoarece, în conformitate cu alin. (2) și (3) al acestui articol, introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat, în care sunt organizate birouri vamale care funcționează potrivit legii, iar potrivit alin. (4), la trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal și aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.

"Cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României."

Prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, invocată anterior, s-a precizat că, în considerarea sustragerii de la plata taxelor datorate statului, prin art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleași cerințe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracțiunea de contrabandă. Ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

Astfel, s-a arătat că infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 1 și 2 din legea respectivă, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub regim vamal să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, ori să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Recurentul a considerat că deși este posibil să fi luat cunoștință pe parcursul transportului de faptul că în autoturism se află țigări, acesta nu a cunoscut faptul că "provin din contrabandă" sau că sunt "destinate săvârșirii contrabandei", neavând cunoștință de alte împrejurări legate de bunuri. Mai mult, a arătat că nu a încredințat mașina cu scopul transportului țigărilor și nici nu a cunoscut faptul că s-au încărcat bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal în autoturismul său.

Așadar, s-a apreciat că nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea sa, acesta încredințând autoturismul unei alte persoane dar nu cu scopul de a transporta bunuri sau mărfuri de contrabandă.

Astfel, a susținut că făptuitorul ar trebui să cunoască proveniența sau destinarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, altfel spus, a cunoaște caracterul ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal.

De asemenea, a considerat că făptuitorul trebuia să fi știut că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, respectiv să fi cunoscut faptul că bunurile sau mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Recurentul a apreciat că nu a comis o faptă prevăzută de legea penală. Comiterea infracțiunii, și mai ales comiterea cu intenție, ar presupune o contribuție la aceasta, iar necunoașterea faptului că în acea împrejurare se săvârșește o infracțiune și rămânerea sa în pasivitate, nu poate fi sancționată, și mai mult de atât, să fie considerată ca o faptă comisă cu intenție.

Așadar, pentru a constitui infracțiune, o faptă prevăzută de legea penală trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.

Tipicitatea este o trăsătură esențială a infracțiunii, fiind prevederea în legea penală a faptei atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv. Conform opiniei exprimate în doctrină, deși vinovăția este enumerată de legiuitor printre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, aceasta nu constituie în fapt o trăsătură esențială distinctă, ci elementul de factură subiectivă din cuprinsul normei de incriminare (intenția, culpa, preterintenția).

Astfel, s-a apreciat că tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii înglobează două dintre mențiunile din cuprinsul definiției prevăzute de art. 15 alin. (1) Cod. pen., respectiv prevederea faptei în legea penală (tipicitatea obiectivă) și vinovăția (tipicitatea subiectivă).

Prin urmare, a precizat că necunoașterea provenienței țigărilor determină lipsa tipicității sub aspect obiectiv, care este menționată distinct în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar dacă din probele administrate se va constata lipsa tipicității subiective se va reține art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., acel impediment la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, determinând pronunțarea unei soluții de achitare.

Ca atare, constatând că atât acuzația în materie penală, cât și hotărârile pronunțate sunt eliptice de referințe privitoare la complinirea sub toate aspectele a laturii obiective a infracțiunii de contrabandă asimilată, s-a susținut inexistența concordanței identitare între prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, ca normă de incriminare, și fapta efectiv săvârșită astfel cum a fost reținută în condamnare.

S-a apreciat că necunoașterea de către făptuitor a provenienței bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de transport și deținere a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse de prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii și, pe cale de consecință, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Prin urmare, s-a susținut că infracțiunea de contrabandă asimilată presupune ca o cerință sine qua non cunoașterea provenienței bunurilor din contrabandă, organele judiciare nu au avut în vedere aspectul cunoașterii provenienței bunurilor, iar fapta comisă nu poate fi încadrată în nicio altă incriminare penală.

În concluzie, recurentul a considerat că a fost supus unei condamnări pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întrunește cerințele laturii obiective și care, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracțiunii, motiv pentru care, în virtutea prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii recurate și achitarea acestuia, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu din 16 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul B. împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 27 aprilie 2022.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casație referitoare la tipicitatea infracțiunii de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în sensul că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întrunește cerințele laturii obiective ale infracțiunii respective, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Încheierea de admitere în principiu a tranșat motivele referitoare la reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare pentru infracțiunea de contrabandă în formă calificată, în sensul că acestea nu se încadrează în sfera cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a vreunui alt caz de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în limitele prevăzute de art. 447 și art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care circumstanțiază activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, critica formulată de recurentul B. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată și completată ulterior), se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casație, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului inculpat B., pentru care prin decizia penală pronunțată de instanța de apel s-a dispus soluția definitivă de condamnare pentru infracțiunea de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal, întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal: "Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia."

Potrivit acestui text normativ - art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 - se asimilează infracțiunii de contrabandă o serie de acțiuni/operațiuni, enumerate în mod limitativ (colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea), ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiționat de cunoașterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârșirii contrabandei.

Infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

De esența infracțiunii este împrejurarea ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal.

Instanța reține că prin Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "la infracțiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, elementul material constă în colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal."

Prin motivele formulate, recurentul inculpat B. a susținut, în esență, că necunoașterea de către făptuitor a provenienței bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de transport și deținere a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse de prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii și, pe cale de consecință, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Înalta Curte va analiza incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpat exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Verificând hotărârea din această perspectivă, în ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță și apreciată de instanța de apel ca fiind corectă, pe baza rezultatului evaluării probelor administrate în cauză, la data de 26.11.2017, în jurul orei 18:36, inculpații A. și B. au deținut și transportat, împreună, cu autoturismul ce aparținea inculpatului B., cantitatea de 1878 pachete de țigări E., fără timbru fiscal, ce constituie bunuri care nu au fost plasate sub un regim vamal, întrucât nu erau marcate cu timbru fiscal autohton.

Înalta Curte constată că hotărârea atacată a reținut în sarcina inculpatului B. comiterea infracțiunii de contrabandă, prev. de 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, fiind avută în vedere și Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. x/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 28 ianuarie 2016), prin care s-a stabilit că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", se referă la introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, iar cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Înalta Curte reține că hotărârea atacată a stabilit cu titlu definitiv că inculpatul B. a cunoscut proveniența țigărilor, iar schimbarea acestei concluzii ar presupune administrarea de probe, demers exclus în prezenta procedură.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că faptele reținute în sarcina recurentului inculpat B., astfel cum au fost descrise de instanțele anterioare și în condițiile cunoașterii faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârșirii contrabandei, și, având în vedere Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul B., împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul B., împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2022.

GGC - ED