ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 911/A/2025 din 22 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 241 din data de 4 decembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 Tribunalul Maramureș a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este Legea nr. 143/2000 la data comiterii faptelor - luna mai 2017.

Printre altele, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic de droguri de risc sub forma participației improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 66 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65, alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen.

- trafic de droguri de risc prin introducerea fără drept în țară, sub forma participației improprii, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Potrivit art. 66 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani. Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-au adăugat 8 luni închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celeilalte pedepse, stabilind o pedeapsă rezultantă de executat de 3 ani și 8 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară drepturile: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În esență, în fapt, s-a reținut că inculpatul A., în data de 27.05.2017, în localitatea Reus din Spania, le-a predat martorilor B. și C. (conducători auto la S.C. D. SRL) un colet ce conținea cantitatea de 2.974,7 grame de Cannabis, pe care aceștia din urmă l-au transportat, fără vinovăție, până în localitatea Rona de Sus, județul Maramureș (l-au introdus în România în data de 29.05.2017), unde, în data de 30.05.2017, în jurul orelor 09:25, l-au predat inculpatului E., care l-a deținut, fiind imediat oprit pentru control de organele de poliție, care au constatat că acesta deținea cantitatea de cannabis menționată, drog de risc ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel DIICOT- Biroul Teritorial Maramureș și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 911/A din data de 22 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 241/04.12.2024 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2024. S-au stabilit în favoarea Baroului Cluj onorariile avocațiale parțiale din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 500 RON, ce se vor avansa din FMJ. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea apelului Parchetului au rămas în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul-apelant A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Decizia penală nr. 911/A din data de 22 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 28.05.2025, inculpatului E. la data de 28.05.2025 și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de 27.05.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 27.06.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 911/A din data de 22 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 17.06.2025.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de 24.06.2025 și către inculpatul E. la data de 27.06.2025 și 24.06.2025.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 07.10.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susținând că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație, suspendarea în tot a executării hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., iar pe fondul recursului în casație, constatând nelegalitatea deciziei atacate, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație declarat, casarea deciziei atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Cluj.

A apreciat că decizia penală supusă controlului judiciar prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac este nelegală urmarea unui lung șir de incidente, invocate pe tot parcursului procesului penal desfășurat în faza instanțelor de judecată și respinse în mod greșit de acestea, incidente care au efecte asupra limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

A susținut că nelegalitatea deciziei curții rezidă din faptul că instanța de control judiciar, în loc să constate nelegalitatea sentinței în raport cu modul în care prima instanța s-a pronunțat asupra solicitării de a se reține circumstanța atenuantă judiciar, deși a recunoscut că prima instanță nu a făcut-o expres, a decis să ofere segmente de motivare, încălcând principiul dublului grad de jurisdicție.

Această conduită procesuală a dus la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în baza următoarelor argumente: circumstanțele atenuante judiciar reprezintă o altă instituție, diferită și autonomă de criteriile generale de individualizare, iar atunci când este solicitată reținerea acestora, instanțele de judecată sunt obligate să se pronunțe motivat asupra acestora; dacă prima instanță nu a procedat în maniera detaliată mai sus, instanța de control judiciar avea obligativitatea de a constata această carență și de a trimite cauza spre rejudecare din acest motiv, întocmai pentru a salvgarda principiul dublului grad de jurisdicție; faptul că instanța de control judiciar a simțit nevoia să suplinească această carență, încercând să justifice atitudinea procesuală a primei instanțe, întărește convingerea că aceasta din urmă nu a motivat solicitarea apărării; important este și că pedepsele concret aplicate sunt cele minime prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că reținerea circumstanțelor atenuante judiciar, asupra cărora nu s-au pronunțat în mod legal instanțele, aveau potențialitate de a modifica limitele de pedeapsă și în raport cu criteriile generale de individualizare reținute; probabilitatea ca pedepsele concret aplicate să fi fost altele și să fi angrenat posibilitatea unei altfel de individualizări este și ea mare, mai ales că termenul de prescripție al răspunderii penale s-ar fi împlinit trei zile mai târziu, în raport cu data pronunțații deciziei în apel.

Aceste detalieri justifică modalitatea în care se interpretează motivul de recurs în casație în baza căruia a solicitat casarea hotărârii. De esență căilor extraordinare de atac este sacrificarea principiului autorității de lucru judecat în favoarea principiului legalității și aflării adevărului. Esența și rațiunea judiciară de existență în materie penală a căilor extraordinare de atac, privite ca remedii procedurale, este tocmai de a răsturna prezumția de adevăr și "de a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive". Analiza rațiunii existenței căilor extraordinare de atac, pe de altă parte, nu este una pur stilistică, impunându-se, nu de puține ori, interpretarea motivelor prevăzute de lege și care pot duce la admiterea acestora, în lumina acestei rațiuni, care a rămas constantă. La fel cum principiile generale de drept trebuie să se oglindească în prevederi legale, în atitudini procesuale, în interpretări jurisprudențiale, așa și rațiunea existenței oricărei instituții drept trebuie să ghideze limitele de aplicare. Acest demers poate fi definit ca o forma de interpretare mens legis, o contractare a textului de lege în așa fel încât să se muleze perfect pe rațiunea de existență a instituției, rațiune justificată la rândul său de principii fundamentale de drept. A proceda în sens contrar, adică a porni de la prevederea legală în scopul identificării principiului, este o atitudine care se poate dovedi a fi catastrofală. Doar o interpretare de această natură a motivului de recurs în casație invocat poate să răspundă cerințelor unui act de justiție corect, sens în care a solicitat admiterea recursului în casație.

Înalta Curte, verificând cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată, constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește și condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele inculpatului, hotărârea care se atacă, cererea fiind semnată de inculpat.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține, prioritar, faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., care este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind o reapreciere a încadrării juridice a faptelor pentru care un inculpat a fost condamnat, întrucât prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită prin hotărârile pronunțate în fond și/sau apel.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că deși recurentul și-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., din modul în care a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu cazului de recurs în casație invocat.

Se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează practic reindividualizarea pedepsei cu referire la reținerea circumstanțelor atenuante, respectiv necesitatea realizării, în calea extraordinară de atac de față, a unei reindividualizări judiciare a pedepselor, în raport cu circumstanțele atenuante.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea inculpatului A. neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele acestuia.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalități, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenței după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greșită sau omisiunea de a constata grațierea și aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Față de aceste aspecte, se constată că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare invocat prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., întrucât vizează reindividualizarea pedepsei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 911/A/2025 din 22 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 911/A/2025 din 22 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.