ÎCCJ, Decizia nr. 98/2023

Prin încheierea din 25 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a dispus următoarele: (i) respinge, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a cercetării disciplinare pentru lipsa calității de judecător a domnului A.; (ii) respinge, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a sesizării din oficiu, a cercetării disciplinare pentru neasigurarea apărării, a procedurii de invitare la audiere a domnului judecător; (iii) respinge, ca neîntemeiate, excepția de nelegalitate a sesizării pentru neavizarea de către inspectorul-șef și conform legii a rezoluției de începere a cercetării disciplinare, excepția de nelegalitate a sesizării pentru neavizarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, excepția de nelegalitate a cercetării disciplinare pentru lipsa de imparțialitate a inspectorului-șef și a inspectorului judiciar.

Prin încheierea din 25 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a dispus următoarele: (i) din oficiu, încuviințează, în unanimitate, proba constând în minuta încheierii penale nr. 191/C/2021 din 17.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, secția penală; (ii) pune în vedere Inspecției Judiciare, prin reprezentant, să depună la dosar înregistrarea pronunțării soluției în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, secția penală; (iii) emiterea unei adrese către Tribunalul Cluj pentru comunicarea minutei pronunțate în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, secția penală; (iv) în unanimitate, încuviințează audierea domnului judecător la următorul termen de judecată; (v) cu majoritate, prorogă pronunțarea asupra probelor solicitate de pârât după comunicarea minutei încheierii penale nr. 191/C/2021 din 17.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a înregistrării pronunțării soluției în dosarul nr. x/2021 și după ascultarea domnului judecător; (vi) amână cauza și acordă termen la 22.06.2022.

Prin încheierea din 22 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a amânat pronunțarea la 6 iulie 2022, iar, prin considerentele încheierii: (i) a respins excepția lipsei de imparțialitate a inspectorului judiciar, excepția nulității rezoluției inspectorului-șef motivat de faptul că acesta nu a putut analiza înregistrarea ședinței din 17 februarie 2021, excepția lipsei de imparțialitate a Inspecției Judiciare; (ii) față de dispozițiile art. 255 și art. 258 din C. proc. civ., a încuviințat proba cu înregistrarea ședinței de judecată din 17 februarie 2021, apreciind-o utilă soluționării cauzei; (iii) a respins, ca inadmisibilă, cererea domnului judecător A. privind recuzarea domnului judecător B., constatând că dispozițiile din C. proc. civ. ce reglementează instituția recuzării sunt incompatibile cu procedura disciplinară.

Prin încheierea din 6 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 6 iulie 2022.

Prin Hotărârea nr. 11J din 20 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), a aplicat domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a două din același act normativ, pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește situația de fapt, au fost reținute următoarele: (i) domnul judecător își desfășura activitatea, la data faptelor, în cadrul Tribunalului Cluj, secția Penală; (ii) domnului judecător i-a fost repartizat spre soluționare dosarul nr. x/2021, având ca obiect propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj ("DIICOT") de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 17 februarie 2021 și până la 18 martie 2021, a trei inculpați aflați în stare de reținere, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. (ii) prin încheierea nr. 191/C/2021 din 17 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, domnul judecător a admis propunerea DIICOT și, în consecință, a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați, fără a stabili durata și perioada pentru care au fost luate măsurile preventive privative de libertate; (iii) în baza încheierii menționate, au fost emise mandatele de arestare preventivă, în cuprinsul cărora, deși nu se pronunțase prin încheiere cu privire la durata și perioada prevenției, s-a consemnat că măsura arestării preventive este dispusă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 17.02.2021 și până la 18.03.2021, inclusiv; (iv) împotriva acestei încheieri, inculpații au formulat contestație, în temeiul dispozițiilor art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj; în contextul dezbaterilor de la termenul de judecată din 24 februarie 2021, reprezentatul DIICOT, domnul procuror C., în timpul ședinței de judecată, a contactat prin telefon atât pe grefierul care participase la soluționarea propunerii de arestare preventivă, cât și pe domnul judecător A., aducându-le la cunoștință aspectele contestate și întrebând dacă a fost dată o încheiere de îndreptare; (v) în urma diligențelor reprezentantului DIICOT, la 24 februarie 2022, ora 14:01, pe rolul Tribunalului Cluj a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, în care domnul judecător a pronunțat încheierea nr. 228 din 24 februarie 2022, prin care a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei și dispozitivului încheierii nr. 191/C/2021 din 17 februarie 2021, în sensul că "durata arestării preventive pentru cei trei inculpați este 17.02.2021-18.03.2021", reținând, în considerente, că dintr-o eroare materială, în minuta și dispozitivul încheierii, nu a fost menționată perioada arestării, deși aceasta a fost prevăzută în mandatul de arestare; (vi) prin încheierea nr. 30/2021 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj a admis contestațiile formulate de inculpați, a desființat în întregime încheierea nr. 191/C din 17.02.2021, a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Cluj și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, reținând, în esență, nelegalitatea încheierii pentru faptul că măsura arestării preventive a fost dispusă pe o durată nedeterminată, cu încălcarea art. 23 alin. (5) din Constituție și art. 226 alin. (2) din C. proc. pen., și pentru lipsa motivării hotărârii, cu încălcarea art. 223 alin. (2) și art. 226 alin. (1) din C. proc. pen. totodată, Curtea de Apel Cluj a reținut că nemenționarea perioadei arestării nu reprezintă o eroare materială evidentă, ci o omisiune care nu putea fi analizată în temeiul art. 278 din C. proc. pen. și ale cărei efecte nu pot fi înlăturate în temeiul art. 279 din același Cod.

În raport cu situația de fapt, instanța disciplinară a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) coroborat cu art. 99

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că, prin nemenționarea, în minuta și dispozitivul încheierii, a duratei și perioadei pentru care s-a dispus măsura arestării preventive și prin lipsa motivării încheierii, domnul judecător a încălcat dispozițiile art. 23 alin. (8) din Constituție, ale art. 223 alin. (1) și (2) și art. 226 alin. (1) - (3) din C. proc. pen. și ale art. 131 alin. (2) teza finală din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1.375/2015. Modul defectuos în care judecătorul a gestionat actul de justiție a fost constatat de instanța de control judiciar.

Relativ la apărarea pârâtului în sensul că soluțiile pronunțate nu pot face obiectul verificării disciplinare și că admiterea acțiunii disciplinare pentru acest motiv ar reprezenta o încălcare a principiului independenței judecătorului, s-a reținut că nu se pune problema criticării soluției adoptate de judecător, nu se analizează dacă soluția este corectă sau nu și nu se fac aprecieri cu privire la justețea raționamentului judiciar, fapta domnului judecător fiind rezultatul abordării superficiale în gestionarea cauzei respective.

În acest context, alături de independența judecătorilor, ca garanție fundamentală a accesului efectiv la justiție, există și ideea de responsabilitate, iar libertatea persoanei ocupă un loc central între drepturile și libertățile individuale recunoscute la nivel constituțional.

În ceea ce privește nemotivarea încheierii, s-a reținut că lipsa motivării sau insuficienta motivare a unei decizii prin care se dispune plasarea în detenție constituie unul dintre elementele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului ("CEDO") (S., V. și A. împotriva Danemarcei) se bazează pentru a aprecia legalitatea în temeiul art. 5 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția"), iar o decizie prin care se dispune o detenție pe termen lung fără nicio motivare este incompatibilă cu principiul protecției împotriva arbitrarului (CEDO, Stasaitis împotriva Lituaniei, Ruiz Torija împotriva Spaniei), așa cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 972/2012).

Totodată, a fost evidențiat faptul că arestarea preventivă este o măsură ce presupune lipsirea de libertate a inculpatului și este cea mai aspră măsură preventivă, aducând o atingere gravă dreptului la libertate al individului, motiv pentru care arestarea preventivă are caracter excepțional, legiuitorul reglementând de o manieră amplă condițiile de luare, menținere și prelungire a acesteia, precum și durata maximă pentru care poate fi dispusă o astfel de măsură.

Or, în speță, domnul judecător a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați, fără a menționa durata și perioada pentru care se dispune această măsură, iar pronunțarea încheierii de îndreptare, din oficiu, a omisiunii nu este de natură a valida retroactiv lipsa unei mențiuni obligatorii din cuprinsul încheierii prin care s-a dispus măsura arestării preventive pe o durată nedeterminată, așa cum a reținut și instanța de control judiciar.

În consecință, instanța disciplinară a apreciat că fapta pârâtului judecător întrunește latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a două din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii subiective, în raport cu înțelesul noțiunii de "gravă neglijență" și cu etalonul "magistratului diligent", s-a reținut existența caracterului grav și neîndoielnic al încălcării normelor de drept menționate anterior, producerea unei consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, prin încălcarea dreptului inculpaților la libertate personală și la un proces echitabil și prin punerea în libertate a unor inculpați acuzați de săvârșirea unor infracțiuni grave, prin existența riscului potențial de angajare a răspunderii statului în condițiile art. 539 din C. proc. pen., precum și prin mediatizarea cazului. Totodată, s-a reținut că pârâtul a dat atenție mai degrabă activităților exterioare actului de justiție pe care trebuia să îl înfăptuiască, conduita reprobabilă nefiind justificată de volumul mare de activitate, invocat în apărare. În consecință, s-a reținut că domnul judecător, conștient și asumat, a tratat actul de judecată în mod vădit superficial, punând pe plan secund responsabilitățile decurgând din statutul său de judecător în favoarea unor alte preocupări, unele chiar incompatibile cu același statut, apare evidentă.

La individualizarea sancțiunii aplicate în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, raportat la etalonul "magistratului diligent" și la specificul actului de justiție, la scopul regimului sancționator, instanța disciplinară a avut în vedere superficialitatea în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, consecințele faptei, mediatizarea cazului, procedurile disciplinare anterioare derulate în privința pârâtului și prejudiciul de imagine, credibilitate și reputație ce afectează în mod direct imaginea justiției.

Domnule judecător A. a declarat recurs împotriva încheierilor și hotărârii menționate la pct. I, solicitând casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei la CSM în vederea rejudecării, într-un prim subsidiar respingerea acțiunii disciplinare și, într-un al doilea subsidiar, reindividualizarea sancțiunii aplicate, pentru motivele și criticile expuse în continuare.

Hotărârea și încheierile atacate nu cuprind numele și semnătura grefierului, care face parte din completul de judecată disciplinar, contrar dispozițiilor art. 233 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. a) și art. 426 alin. (3) din C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea nulității conform art. 176 pct. (4) din C. proc. civ.

Cu referire la apărarea privind lipsa vinovăției, recurentul-pârât critică respingerea de către instanța disciplinară a probelor solicitate în apărare, și anume: (i) verificarea practicii sale anterioare referitoare la motivarea încheierilor prin care a dispus măsura arestării preventive; (ii) niciuna dintre soluțiile sale anterioare în materia arestării preventive nu a fost desființată pentru nemotivare; (iii) audierea președintelui secției penale și a grefierului de ședință pentru a se verifica practica de la Tribunalul Cluj cu privire la modul de întocmire a mandatelor de arestare și a practicii privind erorile materiale; (iv) audierea procurorului de ședință cu privire la efectele soluției pronunțate și a soluției instanței de control judiciar, pentru a se observa că fapta imputată nu a produs nicio consecință negativă pentru inculpați.

Inspecția Judiciară a audiat pe grefierul de ședință și pe procuror, însă nu i-a permis recurentului-pârât să le adreseze întrebări, nefiind nici măcar anunțat cu privire la audiere, iar actele de cercetare nu i-au niciodată aduse la cunoștință. Totodată, instanța disciplinară a respins proba cu audierea grefierului și a procurorului, cu încălcarea principiului egalității de arme, a dreptului la un proces echitabil și a principiului nemijlocirii, prevăzute de art. 6 și art. 16 din C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenție.

La termenul din 22 iunie 2022, unul dintre membrii completului de judecată a adus la cunoștința instanței disciplinare existența unei postări pe Facebook ce face referire la o altă activitate desfășurată de recurentul-pârât la data întocmirii minutei din 17 februarie 2021, dar într-o altă localitate, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a făcut referire la această probă, cu încălcarea principiului imparțialității garantat de art. 6 din Convenție.

Respingerea, ca inadmisibilă, prin încheierea din 22 iunie 2022, a cererii de recuzare a domnului judecător B. este nelegală pentru următoarele motive: (i) este contrară dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborate cu dispozițiile din C. proc. civ. referitoare la incompatibilitate; (ii) nu prezintă relevanță dacă CSM este sau nu instanță de judecată; (iii) la soluționarea cererii de recuzare a participat însuși judecătorul recuzat.

Recurentul-pârât susține că nu a fost administrată proba cu înregistrarea ședinței de judecată din 17 februarie 2021, în care a fost pronunțată soluția ce formează obiectul analizei în cadrul prezentei proceduri disciplinare, arătând că, la termenul din 22 iunie 2022, instanța disciplinară a încuviințat proba, însă nu există nicio referire la modul în care s-ar fi făcut administrarea acesteia, încălcându-se astfel dispozițiile art. 260 alin. (2) și (3), art. 261 alin. (1) și art. 341 alin. (2) din C. proc. civ.

În condițiile în care Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu la 18 ianuarie 2022, verificările prealabile au fost finalizate la 4 februarie 2022, iar acțiunea disciplinară a fost exercitată la 1 aprilie 2022, recurentul-pârât susține că nu putea fi cercetat deoarece, în perioada respectivă, nu avea calitatea de judecător, ca urmare a suspendării din funcție începând cu 13 decembrie 2021, conform Hotărârii secției de judecători a CSM nr. 1537/2021.

În cauză, procesul-verbal de sesizare din oficiu este semnat de o altă persoană decât inspectorul-șef D., întrucât semnătura de pe procesul-verbal de sesizare este diferită de semnătura de pe rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare.

Rezoluția nr. 220 din 4 februarie 2022 de începere a cercetării disciplinare, întocmită și semnată de inspectorul judiciar, nu a fost avizată de directorul direcției și inspectorul-șef, contrar dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție.

Rezoluția nr. 592 din 1 aprilie 2022 de exercitare a acțiunii disciplinare a fost avizată de directorul direcției și inspectorul-șef, care nu a avut posibilitatea de a analiza pe fond soluția dispusă de inspectorul judiciar, întrucât la dosarul cauzei nu se afla o probă esențială cu privire la vinovăția în săvârșirea faptei, și anume suportul tehnic cu privire la înregistrarea ședinței de judecată în care a fost pronunțată soluția și redarea în scris a pronunțării.

În susținerea acestei critici, recurentul-pârât invocă încălcarea dreptului la apărare sub următoarele aspecte: (i) necomunicarea documentelor la adresa indicată, cu încălcarea art. 74

Pentru efectuarea cercetării disciplinare în lipsa magistratului, inspectorul trebuia să comunice invitația la audiere de cel puțin două ori, în condiții procedurale, iar magistratul să nu se prezinte. Contrar dispozițiilor menționate, potrivit înscrisurilor de la dosar, niciuna dintre comunicările efectuate de inspectorul judiciar nu a fost legală, pentru următoarele motive: (i) invitația la audiere pentru 10 martie 2022 a fost primită de pârât, sub semnătură, la 14 martie 2022, ulterior datei fixate pentru audiere, contrar dispozițiilor art. 159 din C. proc. civ. (ii) pârâtul nu s-a prezentat în mod justificat la audierea din 24 martie 2022, deoarece convocare a fost nelegală, în condițiile în care nu îi fusese transmis întregul dosar de verificare prealabilă, respectiv nu i-au fost comunicate: copia înregistrării audio a ședinței de judecată din 17 februarie 2021 în dosarul nr. x/2021, trimisă de Tribunalul Cluj, fapt confirmat prin procesul-verbal din 24 martie 2022; declarațiile martorilor audiați la 8 martie 2022, contrar dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004; (iii) invitația pentru audiere la 25 martie 2022 este nelegală, întrucât: invitația transmisă prin poșta electronică a fost primită de la un alt inspector judiciar decât inspectorul judiciar E.; la dosar nu există dovada recepționării mesajului, contrar dispozițiilor art. 154 alin. (6

Contrar dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 317/2004, care prevăd că "inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial", procedura în fața Inspecției Judiciare nu a fost imparțială, pentru următoarele motive: (i) este pentru prima dată când se începe cercetarea unui magistrat pentru trimiterea spre rejudecare a unui dosar; mai mult, există un caz identic, în care au fost eliberați inculpați cercetați în dosarul "F.", în care, însă, împotriva magistraților implicați nu a fost exercitată acțiunea disciplinară; (ii) lipsa de imparțialitate a inspectorului-șef, care, în procesul-verbal de sesizare din oficiu a "apreciat" că există indiciile săvârșirii abaterii disciplinare, contrar dispozițiilor art. 17 și 19 din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecție, conform cărora abia la sfârșitul verificărilor prealabile inspectorul stabilește dacă există sau nu există indicii cu privire la comiterea unor abateri disciplinare; (iii) lipsa de imparțialitate a inspectorului judiciar în cursul cercetării disciplinare, motivată de următoarele elemente: comunicarea incompletă a dosarului de cercetare disciplinară, prin necomunicarea înregistrării ședinței de judecată transmise de Tribunalul Cluj; invitarea pentru audiere la București, în condițiile în care cunoștea că judecătorul este lipsit de venituri din cauza suspendării din funcție, fiindu-i imposibilă deplasarea; (iv) invitarea la audiere cu nerespectarea termenului de 5 zile înainte de data fixată pentru audiere sau după ce trecuse data audierii ori de la o zi la alta, fără comunicarea actelor.

Recurentul-pârât susține că nu a fost respectată independența justiției, întrucât acțiunea disciplinară a fost exercitată ca urmare a datelor publicate în presă și ca urmare a unei soluții de admitere a unei căi de atac, cu trimiterea spre rejudecare, care nu poate atrage răspunderea disciplinară a magistratului, conform dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Încheierea analizată reprezintă un accident, o eroare generată de oboseala ca urmare a navetei pe care o făcea deja de doi ani între Cluj și Oradea (unde locuiam) și a utilizării greșite a funcției cut-paste în loc de copy-paste, astfel că reprezintă o eroare scuzabilă de tehno-dactilografiere, iar nu o neglijență.

Se arată că, după redactarea încheierii, realizând că din minută lipsește durata arestării, a procedat la îndreptarea erorii materiale strecurate, întrucât toate cele trei mandate de arestare au fost întocmite corect, odată cu minuta.

În esență, apărarea recurentului-pârât este structurată pe două aspecte principale, și anume că încheierea de arestare este motivată, în același stil care îl caracterizează de ani întregi, iar lipsa duratei arestării din minuta se datorează unei erori de tehno-redactare, iar nu neștiinței sau neglijenței.

Cu privire la motivarea încheierii de arestare, recurentul-pârât arată că aceasta cuprinde aspectele referitoare la sesizarea instanței, temeiul legal al modului de soluționare și cazul de arestare incident, analiza aspectelor de legalitate și temeinicie a propunerii, expunerea aspectelor de oportunitate a luării măsurii, motivele pentru nu se poate dispune controlul judiciar sau arestarea la domiciliu.

Cu privire la gravitatea încălcării comise, se artă că, după o zi în libertate, ca urmare a contestației admise de curtea de apel, inculpații au fost arestați de Tribunalul Cluj, în cadrul rejudecării, prelungirea măsurii fiind dispusă tot de către recurentul-pârât.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, este criticat faptul că instanța disciplinară a avut în vedere numai circumstanțele nefavorabile referitoare la sancțiunile aplicate anterior, fără a lua în considerare, contrar art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, nicio circumstanță personală favorabilă, cum sunt: vechimea în funcția de judecător din 1994, evaluarea cu calificativul "foarte bine" a activității profesionale, nu a avut nicio casare cu trimitere spre rejudecare în ultimii 6 ani, exercitarea funcției de vicepreședinte de instanță, calitatea de membru ales al CSM, fost cadru universitar asociat, deținerea titlului de "doctor în drept", faptul că are persoane în întreținere, conducerea unui program național de educație juridică pentru elevi, este inventatorul unei aplicații de educație juridică pentru mobil, este consultant al Consiliului Europei și Uniunii Europene pentru reforma justiției din Moldova, Ucraina, Bosnia și Herțegovina.

În consecință, se solicită aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de domnul judecător A. împotriva hotărârilor pronunțate de instanța disciplinară.

În acord cu jurisprudența consolidată a Completului de 5 judecători (Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48), cu Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018 și cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), "recursul" reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunțate de CSM în materie disciplinară "nu este acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (...) - cale de atac soluționată de (...) Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare" (Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, par. 25).

Recurentul-pârât critică încheierile și hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021 pentru nelegala constituire a instanței disciplinare, întrucât nu conțin numele și semnătura grefierului, contrar dispozițiilor art. 233 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. a) și art. 426 alin. (3) C. proc. civ. și art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, critici care nu pot fi primite pentru argumentele arătate în continuare.

Conform art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispozițiile acestei legi care reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.

Jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este consolidată în sensul că, în aplicarea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, nu devin incidente în mod automat prevederile C. proc. civ., ci numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu dispozițiile speciale ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare, cuprinse în Legea nr. 317/2004.

Sub acest aspect, în jurisprudență s-a arătat că un argument esențial este reprezentat de faptul că, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, CSM nu este o instanță de judecată în sensul art. 126 alin. (2) din Constituție și al prevederilor Legii nr. 304/2004, ci o instanță extrajudiciară (Decizia Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003), care îndeplinește o activitate administrativ-jurisdicțională (Decizia Curții Constituționale nr. 391 din 17 aprilie 2007), în calitate de organ administrativ-jurisdicțional (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, Decizia nr. 266/2017, pct. 66; Decizia nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19; Decizia nr. 36/2020, pct. 16).

În acord cu jurisprudența menționată, dispozițiile din C. proc. civ. referitoare la constituirea instanței prin participarea grefierului de ședință, cu toate efectele procedurale adiacente, printre care menționarea grefierului în cuprinsul hotărârii și semnarea de către grefier a hotărârii, nu sunt aplicabile în procedura administrativ-jurisdicțională de soluționare a acțiunii disciplinare desfășurată în fața CSM, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, așa cum s-a reținut în jurisprudența Completului de 5 judecători (Decizia nr. 278 din 12 decembrie 2022)

În consecință, sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât referitoare la constituirea instanței disciplinare.

Așa cum s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 126 din 27 mai 2019), precum și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 615/2019, par. 23), conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 317/2004, procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor cuprinde trei etape: (i) etapa administrativă, desfășurată de Inspecția Judiciară, care cuprinde două faze: faza verificărilor prealabile și faza cercetării disciplinare; (ii) etapa jurisdicțională, care constă în soluționarea de către CSM, prin secțiile sale, a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară; (iii) etapa judiciară, care constă în soluționarea de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de CSM, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor.

Astfel, în etapa administrativă desfășurată de Inspecția Judiciară, în cadrul căreia, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției", nu sunt aplicabile dispozițiile art. 321 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd că "martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de președinte, iar apoi și la întrebările puse, cu încuviințarea acestuia, de către partea care l-a propus, precum și de către partea adversă". În consecință, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la faptul că domnul judecător nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări martorilor care au fost audiați de către inspectorul judiciar în faza administrativă a procedurii disciplinare.

Contrar susținerilor din recurs, se constată procesele-verbale de ascultare a martorilor audiați în cadrul cercetării disciplinare se regăsesc la dosarul Inspecției Judiciare nr. x, dosar care a fost comunicat integral domnului judecător, prin poșta electronică, așa cum rezultă din dovezile de comunicare atașate la filele x ale dosarului menționat.

Totodată, se constată că, prin încheierea din 22 iunie 2022, cu respectarea dispozițiilor art. 255 și art. 258 din C. proc. civ., instanța disciplinară a respins proba testimonială solicitată de domnul judecător, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei în raport cu obiectul acțiunii disciplinare și tezele probatorii invocate, vizând modalitatea de tehnoredactare a minutei încheierii prin care s-a dispus arestarea și a mandatelor de arestare, respectiv a pronunțării soluției, precum și pentru lămurirea aspectelor referitoare la periclitarea anchetei penale prin punerea inculpaților în libertate și afectarea imaginii justiției. Astfel, în condițiile în care magistratul a propus probe în apărare, iar asupra acestora instanța disciplinară s-a pronunțat cu respectarea cadrului și motivat, nu poate fi primită susținerea din recurs referitoare la încălcarea principiului egalității de arme ori a dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Raportat la susținerile din recurs, pentru considerentele expuse nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea principiului nemijlocirii, nefiind nici indicate și nici identificate dispozițiile legale care stabilesc obligația instanței disciplinare de a proceda la readministrarea probelor administrate în cursul cercetării disciplinare.

Criticile din recurs referitoare la imparțialitatea completului de judecată nu pot fi primite, în condițiile în care nu a fost indicată și nici nu a fost identificată o dispoziție care să interzică instanței disciplinare, în procedura administrativ-jurisdicțională în soluționarea acțiunii disciplinare, să administreze probe, așa cum a procedat secția pentru judecători în materie disciplinară la termenul din 22 iunie 2022, când a pus în discuția părților necesitatea administrării probei constând în postările de pe pagina de Facebook a pârâtului și, ulterior, a încuviințat administrarea probei cu respectarea dispozițiilor art. 255 și art. 258 din C. proc. civ.

În jurisprudența recentă a Completului de 5 judecători (Decizia nr. 255 din 23 noiembrie 2022, par. 199-200), s-a reținut că practica judiciară a Completului de 5 judecători este una consolidată în sensul că, în aplicarea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2017, nu devin incidente în mod automat dispozițiile cuprinse în C. proc. civ., ci numai în măsura în care acestea sunt compatibile cu normele speciale care reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare. Aceasta întrucât, atunci când îndeplinesc rolul de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor/procurorilor, secțiile CSM nu sunt "instanțe de judecată, în sensul art. 126 alin. (2) din Constituție și al prevederilor Legii nr. 304/2004, ci reprezintă o instanță extrajudiciară, care îndeplinește o activitate administrativ-jurisdicțională, fiind astfel un organ administrativ-jurisdicțional" (Decizia nr. 266/2017; Decizia nr. 293/2017; Decizia nr. 62/2019; Decizia nr. 36/2020). În considerarea acestei jurisprudențe, sesizate fiind cu soluționarea unor cereri de recuzare, secțiile CSM au apreciat mult timp, printr-o practică constantă, adeseori confirmată de către instanța de recurs, în etapa judiciară a procedurii disciplinare, că recuzarea, reglementată prin normele C. proc. civ., cu referire la instanța de judecată, este incompatibilă cu procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secțiilor CSM, ca instanțe disciplinare. S-a argumentat că nu sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. referitoare la recuzarea judecătorului, întrucât s-ar putea ajunge ca prin manifestări unilaterale de voință ale celui cercetat disciplinar, unicul organ administrativ-jurisdicțional competent să fie pus în imposibilitatea de a judeca acțiunea disciplinară. În raport cu revirimentul constatat în practica administrativ-jurisdicțională a CSM, precum și a Completului de 5 judecători, în prezent, se apreciază că instituția abținerii și instituția recuzării, ca mijloace de asigurare a respectării principiului imparțialității judecătorului, diferențiate sub aspectul autorului cererii - fie judecătorul, fie una dintre părțile litigiului - este necesar să beneficieze de o abordare unitară, considerându-se că, sunt în principiu, admisibile, putând exista împrejurări de natură să provoace îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea unuia sau mai multor membrii ai acestei " instanțe extrajudiciare", or, singurul remediu ar putea fi recuzarea. Ipotezele de incompatibilitate vizate sunt cele reglementate prin art. 42 din C. proc. civ., iar acestea, evocând o "imparțialitate subiectivă", consacră, de regulă, o incompatibilitate relativă, aleatorie, astfel că ea poate face obiectul unei cereri de recuzare, cerere care este subsidiară lipsei unei declarații de abținere a celui vizat prin recuzare.

În ceea ce privește participarea domnului judecător B. la soluționarea cererii de recuzare, se reține că judecătorul recuzat a participat la examinarea admisibilității cererii de recuzare în condițiile art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, art. 51 alin. (1) din C. proc. civ. lasă la aprecierea instanței ascultarea judecătorului recuzat.

Contrar susținerilor din recurs, se constată că proba constând în copia înregistrării ședinței de judecată din 17 februarie 2021 din dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, în care a fost pronunțată încheierea penală nr. 191/C/2021 din 17 februarie 2021, a fost administrată în cursul cercetării disciplinare, fiind atașată la dosarul Inspecției Judiciare și a fost comunicată domnului judecător la 24 martie 2022, așa cum rezultă din adresa de comunicare și dovezile de transmitere și recepționare a corespondenței (adresa de comunicare și fișierul conținând înregistrarea) transmise magistratului prin poșta electronică .

În acest context, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la administrarea probei cu înregistrarea dezbaterilor din ședința publică de la 17 februarie 2021 în dosarul nr. x/2021 și nici cele referitoare la nelegalitatea Rezoluției nr. 592 din 1 aprilie 2022, în susținerea cărora se invocă faptul că directorul Direcției de inspecție pentru judecători și inspectorul-șef nu ar fi avut posibilitatea de a analiza pe fond soluția dispusă din cauza lipsei de la dosar a înregistrării respective.

Pentru aceleași argumente nu pot fi primite nici criticile din recurs vizând lipsa de contradictorialitate în administrarea probei de către CSM.

La termenul din 22 iunie 2022, în dosarul nr. x/2021, domnul judecător B., membru al secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, a învederat existența unor postări pe pagina publică de Facebook a domnului judecător A. referitoare la o activitate desfășurată de magistrat la data ședinței de judecată din 17 februarie 2021, într-o altă localitate decât cea unde se afla sediul instanței, iar secția a pus în discuție necesitatea administrării acestei probe. După ce părțile și-au exprimat opinia cu privire la administrarea probei respective, secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, cu majoritate, față de dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 din C. proc. civ., a încuviințat proba constând în postările de pe pagina publică de Facebook a domnului judecător, care se referă la o activitate desfășurată de magistrat la 17 februarie 2021, apreciind-o utilă soluționării cauzei.

Postările de pe pagina publică de Facebook a domnului judecător A., care se referă la o activitate desfășurată de magistrat la 17 februarie 2021, au fost atașate la dosarul nr. x/2021, la filele x, anterior pronunțării hotărârii la 20 iulie 2022, cu respectarea dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 din C. proc. civ., instanța disciplinară apreciind proba ca fiind utilă cauzei, motiv pentru care nu pot fi primite criticile formulate de recurent sub acest aspect.

Prin criticile din recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că cercetarea disciplinară împotriva sa în dosarele Inspecției Judiciare nr. 22-188 și nr. x și în dosarul secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM nr. 4/J/2021 este nelegală, întrucât a fost efectuată în perioada în care era suspendat din funcția de judecător, începând cu 13 decembrie 2021, prin Hotărârea secției pentru judecători a CSM nr. 1537 din 14 decembrie/2021, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, pe perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare a CSM de aplicare a sancțiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură" prevăzută de art. 100 lit. e) din Lege nr. 303/2004 și data eliberării din funcție.

Dispozițiile art. 52

Art. 65 din Legea nr. 303/2004 enumeră cazurile de eliberare din funcție, printre care și sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", prevăzută de art. 100 lit. e) din aceeași lege.

Raportat la susținerile din recurs, se constată că nu este indicată și nu a fost identificată o dispoziție legală care să interzică derularea procedurii disciplinare împotriva unui magistrat suspendat din funcție.

Mai mult decât atât, din interpretarea dispozițiilor citate anterior, rezultă că rațiunea legiuitorului este de a permite derularea procedurii judiciare inclusiv în privința magistraților care au fost eliberați din funcție, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură", cum este în speță cazul domnului judecător, căruia i-a fost aplicată această sancțiune prin hotărâre a secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM și care a fost suspendat din funcție până la soluționarea recursului exercitat împotriva hotărârii respective.

Atât timp cât legiuitorul a permis derularea procedurii judiciare în situația eliberării din funcție ca urmare a rămânerii definitive a sancțiunii disciplinare de "excludere din magistratură", a fortiori, rațiunea legii este aceea de a permite derularea procedurii disciplinare în perioada în care judecătorul a fost suspendat din funcție în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, pe perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare a CSM prin care este aplicată sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură", prevăzută de art. 100 lit. e) din Lege nr. 303/2004, și data eliberării din funcție ori data deciziei pronunțate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (în soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii secției corespunzătoare a CSM în materie disciplinară) prin care se aplică o altă sancțiune decât sancțiunea "excluderii din magistratură", aplicată de instanța disciplinară.

Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile respective din recurs.

Criticile din recurs referitoare la faptul că semnătura de pe procesul-verbal de sesizare din oficiu nu aparține inspectorului-șef, nefiind similară cu semnătura de pe rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, sunt nefondate, întrucât, potrivit susținerilor intimatei, procesul-verbal a fost semnat de inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin potrivit art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, ajută inspectorul-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de către inspectorii judiciari și îndeplinește toate celelalte atribuții stabilite de inspectorul-șef".

Contrar susținerilor din recurs, se constată că Rezoluția nr. 220 din 4 februarie 2022, prin care domnul inspector judiciar E. a dispus începerea cercetării disciplinare, este avizată de directorul Direcției de inspecție pentru judecători și este confirmată de inspectorul-șef la 8 februarie 2022 .

În ceea ce privește comunicarea actelor de cercetare disciplinară și înștiințarea magistratului cercetat, se constată că, la 07.02.2021 și 10.02.2021, inspectorul judiciar l-a contactat pe domnul judecător, prin mesaj și apel telefonic, cu solicitarea de a-i pune la dispoziție o adresă de poștă electronică pentru comunicarea actele din dosarul procedurii disciplinare (procesele-verbale din 07.02.2021 și 10.02.2021, dosarul nr. x/a1), magistratul refuzând dialogul și să răspundă solicitării, situație în care inspectorul judiciar a efectuat demersuri pentru identificarea unei modalități de comunicare și a procedat la transmiterea actelor la o adresă de poștă electronică utilizată într-un alt dosar disciplinar, nr. x, la adresa de domiciliu comunicată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (proces-verbal din 14.02.2021, dosarul nr. x/a1), precum și prin intermediul Tribunalului Cluj, dovezile de comunicare fiind atașate la dosarul disciplinar. Comunicarea actelor de procedură de pe o adresă de poștă electronică aparținând Inspecției Judiciare, dar alocată unei alte persoane decât inspectorul judiciar E., nu atrage vicierea procedurii de comunicare, atât timp cât comunicarea provenea de la autoritatea competentă și era asigurată aducerea la cunoștința destinatarului a informațiilor.

Potrivit art. 25 alin. (8) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, "în situațiile în care, din cauza neprezentării în mod repetat a magistratului vizat sau a imposibilității repetate de îndeplinire a procedurii de comunicare cu acesta, indiferent de natura motivului, există posibilitatea depășirii termenelor prevăzute de art. 46 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară se efectuează și în lipsa acestuia".

În circumstanțele expuse anterior cu privire la demersurile efectuate de inspectorul judiciar pentru comunicarea actelor de procedură și având în vedere refuzul domnului judecător de a comunica o adresă pentru efectuarea comunicărilor, se constată, contrar susținerilor din recurs, următoarele: (i) invitația de participare la cercetarea disciplinară pentru data de 10 martie 2022 a fost transmisă și recepțio