ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 36/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 434/1/2020 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), și ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 7.581/182/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanta-pârâtă Comisia locală de fond funciar Baia Mare a depus, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din 7 noiembrie 2019, în Dosarul nr. 7.581/182/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: formularea cererii de eliberare a titlului de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (21) corelate cu cele ale art. 11 alin. (21) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991), este supusă sau nu unui termen?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 februarie 2020 cu nr. 434/1/2020, termenul de judecată fiind stabilit la 4 mai 2020.

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Prin Sentința civilă nr. 8.318 din 18 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A, B, C și D în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de fond funciar Baia Mare și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș și, în consecință, s-a dispus: anularea adreselor nr. xxxxx din 15 noiembrie 2016, nr. xxxxx din 26 iunie 2017 și nr. xxxxx din 18 iulie 2017 emise de Comisia locală de fond funciar Baia Mare; obligarea Comisiei locale să soluționeze pe fond cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamanți, în sensul emiterii unei propuneri de validare sau invalidare pe care să o înainteze Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, cu întreaga documentație; obligarea acesteia din urmă să emită o hotărâre de validare sau invalidare a propunerii Comisiei locale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Comisia locală de fond funciar Baia Mare, prin primar, care a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii introductive.

În motivarea apelului a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, prin nesocotirea prevederilor legilor fondului funciar, întrucât reclamanții au formulat la data de 16 septembrie 2016 cerere de reconstituire ope legis a dreptului de proprietate, după autorii lor, asupra unor suprafețe de teren situate în Baia Mare. Cererea a fost respinsă, motivat de faptul că este depusă în afara termenelor prevăzute de legile fondului funciar.

Instanța de fond, apreciind că această cerere poate fi depusă oricând, a adăugat la lege, ceea ce nu este permis.

Invocând dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, avute în vedere și de intimații-reclamanți prin răspunsul la întâmpinare, apelanta-pârâtă a apreciat că o cerere de stabilire a dreptului de proprietate se depune și se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cu vegetație forestieră se face numai în baza unei cereri, care se depune la sediul primăriei din localitatea în a cărei rază teritorială se află terenul pentru care urmează fi reconstituit dreptul de proprietate. Același act normativ stabilește și un termen-limită până la care poate fi depusă această cerere, sub sancțiunea decăderii. Termenul a fost prelungit succesiv, ultimul fiind cel instituit prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), mai exact, potrivit art. 33 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), modificată prin titlul VI din Legea nr. 247/2005: "Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și foștii proprietari cărora li s-au respins cererile sau li s-au modificat ori anulat adeverințele de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie sau titlurile de proprietate, prin nesocotirea prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997. Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se consideră a fi depuse în termen chiar dacă acestea au fost depuse la alte comisii decât cele competente potrivit legii; aceste comisii vor trimite cererile, din oficiu, comisiilor competente, înștiințând despre acest lucru și persoanele îndreptățite. Persoanele fizice și persoanele juridice care nu au depus în termenele prevăzute de Legea nr. 169/1997 și de prezenta lege cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv (...)".

Prin urmare, pentru a beneficia de caracterul reparatoriu al Legii nr. 18/1991, era imperativ ca petenții să depună cererea de reconstituire în termenul prevăzut de lege. Neprocedând astfel și având în vedere că, potrivit dovezii depuse de către petenți, aceștia au înregistrat cererea la data de 16 septembrie 2016, se impune admiterea excepției tardivității formulării cererii, cu consecința respingerii acesteia ca tardiv formulată.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au susținut că excepția tardivității depunerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate este neîntemeiată, întrucât cererea lor a fost fundamentată pe prevederile art. 11 alin. (2

Formularea "revin de drept" proprietarilor care au solicitat reconstituirea se explică prin aceea că, dată fiind modalitatea de preluare a terenului, fără niciun titlu, aceștia nu au pierdut niciodată proprietatea asupra terenului.

Prin urmare, este un caz de reconstituire ope legis a dreptului de proprietate, cu condiția ca terenul să nu fi fost atribuit în mod legal altor persoane, iar titlul de proprietate se va emite de către prefect, la propunerea comisiei locale de fond funciar, conform art. 27 alin. (2

Intimații au mai arătat că legiuitorul a mai prevăzut în Legea nr. 18/1991 și alte situații de (re)constituire ope legis a dreptului de proprietate, respectiv în art. 23 și 24. Atât timp cât dreptul de proprietate este consacrat de lege, concluzia firească este aceea că dreptul este recunoscut chiar și în lipsa unui titlu de proprietate sau în lipsa formulării unei cereri de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate. Mai exact, în cazul formulării unei cereri de (re)constituire în temeiul art. 23-24 din Legea nr. 18/1991, aceasta nu este supusă termenelor de decădere prevăzute de legile fondului funciar, dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente caselor de locuit și anexelor gospodărești fiind pe deplin recunoscut în favoarea persoanelor îndreptățite, fără vreo manifestare de voință a acestora în sensul formulării unei cereri de (re)constituire.

Prin urmare, în cazul formulării unei cereri de reconstituire în temeiul art. 11 alin. (2

La termenul de judecată din 26 septembrie 2019, instanța a pus în discuție, raportat la prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru interpretarea prevederilor art. 27 alin. (2

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2019, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății.

Instanța de trimitere, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanșarea procedurii pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ, după cum urmează:

Litigiul aflat pe rolul Tribunalului Maramureș - Secția I civilă este unul în materia fondului funciar, în privința căruia sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), cu referire la art. 1 și 5 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005.

Tribunalul Maramureș - Secția I civilă trebuie să tranșeze definitiv solicitarea reclamanților de anulare a unor adrese emise de comisia locală de fond funciar prin care li s-a respins ca tardivă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren agricol, cerere formulată la data de 16 septembrie 2016, în temeiul art. 11 alin. (2

Prin apelul formulat s-a criticat modul de soluționare de către prima instanță a excepției tardivității cererii reclamanților de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, modul de soluționare a excepției de tardivitate, determinat de maniera de interpretare a textelor de lege apreciate ca fiind incidente, reprezintă o chestiune de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece poate conduce la punerea în discuție a fondului dreptului dedus judecății.

Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme instanța nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din extrasul de pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție consultate la data de 26 septembrie 2019.

La data de 18 octombrie 2019, intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș și-a exprimat punctul de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că art. 27 alin. (2

Art. 11 alin. (2

Pentru o practică judiciară uniformă, intimata consideră utilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (2

La data de 24 octombrie 2019, intimații-reclamanți și-au exprimat punctul de vedere, învederând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Conform prevederilor acestui text de lege, chestiunea de drept de a cărei interpretare depinde soluționarea pe fond a cauzei trebuie să fie nouă, or dispozițiile cu privire la care se dorește sesizarea instanței supreme au fost introduse în Legea nr. 18/1991 de peste 15 ani, prin titlul IV art. I pct. 2 din Legea nr. 247/2005, iar noțiunea de noutate a chestiunii de drept nu se referă la noutatea ei pentru completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, ci la noutatea ei în plan jurisprudențial și doctrinar. Chiar dacă celelalte condiții prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, în absența noutății chestiunii de drept nu este admisibilă sesizarea instanței supreme pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Dacă instanța de apel va aprecia că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, intimații-reclamanți sunt de părere că, prin coroborarea prevederilor art. 11 alin. (2

După comunicarea raportului, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă Comisia locală de fond funciar Baia Mare a depus, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a apreciat că sesizarea este admisibilă și că formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 7.581/182/2017 a reținut că alineatele (2

Este fără echivoc faptul că, pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, este necesară formularea unei cereri, art. 11 alin. (2

Nu rezultă cu claritate însă dacă cererea de reconstituire trebuie introdusă într-un anumit termen, iar, în caz afirmativ, care este acest termen și de la ce dată începe să curgă.

Utilizarea în cuprinsul art. 11 alin. (2

Însă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor ale căror terenuri au fost preluate abuziv de cooperativele agricole de producție, fără să se fi înscris în aceste cooperative (deci fără a deveni membri cooperatori), a fost reglementată și anterior apariției Legii nr. 247/2005, pentru terenurile din extravilan, în cuprinsul art. 15 alin. (2) cu raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, iar pentru terenurile intravilane, în art. 23 alin. (4) raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, respectiv în art. 25 alin. (1) din lege.

De asemenea, stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, în cazul persoanelor care nu au predat sau cărora nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate, a fost reglementată prin art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată în temeiul art. VII din Legea nr. 169/1997, și prin art. 34 din Legea nr. 1/2000, în forma sa inițială.

Așadar, mai înainte de modificările și completările aduse prin Legea nr. 247/2005, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 au recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire atât persoanelor care nu au dobândit calitatea de cooperatori, dar ale căror terenuri au trecut fără titlu în patrimoniul cooperativei, cât și persoanelor cărora li s-au preluat terenuri de către stat fără acte translative de proprietate, fiind reglementate și condițiile în care opera reconstituirea pentru fiecare dintre situații (teren intravilan/extravilan, teren din patrimoniul cooperativei/teren proprietate de stat).

Or, față de reglementările existente în cuprinsul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000, vizând reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acelorași categorii de foști proprietari deposedați abuziv și acelorași categorii de terenuri, este improbabil ca legiuitorul să fi urmărit, prin dispozițiile art. 11 alin. (2

În opinia instanței de trimitere, formularea "revin de drept" din cuprinsul art. 11 alin. (2

Totodată, s-ar explica și utilizarea de către legiuitor în textul art. 11 alin. (2

Apoi, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 18/1991, având în vedere normele de tehnică legislativă, rezultă că dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 se aplică și solicitării de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de art. 11 alin. (2

Termenul statuat de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 este un termen imperativ în care se impunea a fi depusă cererea de stabilire a dreptului de proprietate, fapt atestat pe deplin prin aceea că norma menționată conține o trimitere generală la cererea de stabilire a dreptului de proprietate, fără a distinge între categoriile de persoane îndreptățite, beneficiare ale prevederilor Legii nr. 18/1991. Ulterior, art. IV alin. (1) din Legea nr. 169/1997, apoi art. 33 din Legea nr. 1/2000 au prevăzut noi termene de depunere a cererilor de reconstituire.

Din expunerea de motive a inițiatorului Legii nr. 247/2005 rezultă că la întocmirea proiectului de act normativ, în privința legilor proprietății, s-au urmărit eliminarea caracterului aleatoriu al restituirii pe vechiul amplasament, considerat sursa celor mai mari abuzuri în reconstituirea proprietății funciare private, și finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate. În acest scop, printre principalele modificări propuse a fi aduse Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, inițiatorul proiectului de lege a indicat: consacrarea regulii vechiului amplasament al terenurilor cu respectarea atribuirii lor în proprietate legate de perioada anterioară, simplificarea condițiilor de reconstituire a dreptului de proprietate și accelerarea emiterii titlurilor și a punerii în posesie.

Din această perspectivă, dispozițiile art. 27 alin. (2

În acest sens a invocat și considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.285 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 20 februarie 2009.

În concluzie, tribunalul a apreciat că modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005 art. 11 din Legea nr. 18/1991, prin introducerea alin. (2

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat o singură hotărâre judecătorească relevantă, însă au transmis puncte de vedere teoretice divergente ale magistraților.

Astfel, o parte a instanțelor a apreciat că cererea de eliberare a titlului de proprietate, întemeiată pe dispozițiile alin. 27 alin. (2

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că prevederile legale în discuție fac referire la o categorie specială de terenuri, respectiv acelea cu privire la care nu există un titlu justificativ valabil (potrivit normelor de la acel moment) de trecere a lor în patrimoniul cooperativelor agricole sau în proprietatea statului. Aceste terenuri reprezintă o categorie specială, cu norme derogatorii față de terenurile cu privire la care proprietarii s-au înscris în cooperative agricole sau au fost preluate de stat în baza unui titlu translativ de proprietate emis în conformitate cu legile în vigoare. Ele au fost preluate în mod abuziv de la proprietari, prin mijloace faptice sau prin mijloace nelegale, neexistând un transfer legal al dreptului de proprietate. Cu privire la aceste terenuri, legea are în vedere faptul că fostul proprietar nu a pierdut în mod legal dreptul de proprietate. Ținând seama de aceste particularități, art. 11 alin. (2

Alte instanțe au considerat că art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 a introdus un termen imperativ, care a fost prelungit succesiv, ultima modificare intervenind prin Legea nr. 247/2005, respectiv până la data de 30 noiembrie 2005. Textul de lege include, în categoria beneficiarilor reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, persoanele cărora li s-a preluat, în orice mod, teren de către cooperativa agricolă de producție sau moștenitorii acestora, însă beneficiul nu intervine ope legis, ci condiționat de formularea unei cereri în termenul reglementat de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

Au fost invocate considerentele reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 19 din 20 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 11 aprilie 2017, paragrafele 53-62. Așadar, cererea de eliberare a titlului de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 este condiționată de respectarea termenului de 30 noiembrie 2005 inclusiv.

S-a susținut și că sunt supuse termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 numai cererile de stabilire a dreptului de proprietate, nu și cererile de eliberare a titlului de proprietate, după ce acest drept a fost solicitat în termenul legal.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției Judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Din verificările efectuate rezultă că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 11 alin. (2

Concludentă în acest sens este Decizia nr. 1.285 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 20 februarie 2009, prin care Curtea Constituțională a reținut că: "Prevederile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în favoarea foștilor cooperatori, a moștenitorilor acestora și a altor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari. Având în vedere obiectul de reglementare al legii - fondul funciar al României - și scopul declarat al acesteia - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de producție sau de către stat către foștii proprietari sau moștenitorii acestora -, reglementarea condițiilor în care operează aceasta, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptățite, constituie opțiunea legiuitorului, în acord cu politica economică a statului și cu finalitatea reparatorie a legii.

Asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, referitor la fondul sesizării, judecătorul-raportor a apreciat, mai întâi, că este necesară reformularea întrebării instanței de trimitere astfel: formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2

Ca urmare, a apreciat că formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în condițiile arătate, este supusă termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Așadar, în cuprinsul articolului anterior menționat legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; o chestiune de drept cu caracter de noutate; asupra respectivei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prima condiție enunțată, aceea a existenței unei cauze în curs de judecată în ultimă instanță, este îndeplinită, întrucât, din cuprinsul Încheierii de sesizare din 7 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.581/182/2017 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă, reiese că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, iar titularul prezentei sesizări, învestit cu soluționarea cauzei în faza procesuală a apelului, va soluționa cauza în ultimă instanță, întrucât litigiul are ca obiect fond funciar, iar hotărârile pronunțate în primă instanță în procesele funciare sunt supuse numai apelului, astfel cum se deduce din interpretarea coroborată a art. 5 alin. (1) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

Astfel, hotărârea este una definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

A doua condiție, referitoare la verificarea legalei competențe a completului de judecată al Tribunalului Maramureș, este îndeplinită, întrucât cauza a fost soluționată în primă instanță de către Judecătoria Baia Mare, iar apelul este de competența Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, care prevede că tribunalul judecă, ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

În ceea ce privește a treia condiție, aceea referitoare la relația dintre dezlegarea dată chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei, se constată că Tribunalul Maramureș - Secția I civilă trebuie să tranșeze definitiv solicitarea reclamanților de anulare a unor adrese emise de comisia locală de fond funciar, de obligare a comisiei locale să soluționeze pe fond cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamanți și obligarea comisiei județene să emită o hotărâre de validare sau invalidare a propunerii comisiei locale, întrucât a fost respins ca tardivă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren agricol, solicitare formulată la data de 16 septembrie 2016, în temeiul art. 11 alin. (2

Prin Sentința civilă nr. 8.318 din 18 septembrie 2018, Judecătoria Baia Mare a admis acțiunea cu privire la toate capetele de cerere, iar prin apelul formulat de pârâtă s-a criticat numai soluția dată de către prima instanță excepției tardivității cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în considerarea nerespectării art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procesual dacă, prin consecințele pe care le produce, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecății (spre pildă, Decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 10 martie 2020, paragraful 74).

Incidența în cauză a termenului instituit de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 în legătură cu valorificarea drepturilor recunoscute de art. 11 alin. (2

Problema de drept în discuție are aptitudinea de a influența soluționarea pe fond a cauzei, întrucât de aplicabilitatea sau inaplicabilitatea termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 depinde valorificarea dreptului pretins în temeiul art. 11 alin. (2

Astfel, modul de soluționare a excepției tardivității, determinat de maniera de interpretare a art. 11 alin. (2

În ceea ce privește a patra condiție de admisibilitate, cea referitoare la noutatea chestiunii de drept, se constată că, în absența unei definiții legale a noțiunii de "noutate", verificarea acestei condiții rămâne atributul completului învestit cu soluționarea unei astfel de sesizări, așa cum instanța supremă a decis în mod constant în jurisprudența sa (în acest sens, deciziile nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019, etc.).

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia hotărârilor prealabile, cerința noutății este îndeplinită nu doar atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele încă nu au dat acesteia o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență, ci și în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou, ale unei norme mai vechi, în ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei, astfel cum s-a decis, de exemplu, prin Decizia nr. 23 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 14 iunie 2018 (paragrafele 59 și 60), sau ale unei norme mai vechi a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (în acest sens, Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).

În cauza de față ne aflăm în ultima ipoteză, a unei norme mai vechi a cărei aplicare a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare, respectiv după 15 ani, fiind astfel îndeplinită cerința noutății din perspectivă jurisprudențială.

Aplicarea normei a devenit actuală, însă nu și frecventă.

Astfel, verificarea jurisprudențială la nivel național a evidențiat faptul că, până la acest moment, majoritatea instanțelor nu s-au confruntat cu problema de drept a cărei lămurire se solicită, Curtea de Apel Iași identificând o singură hotărâre judecătorească prin care a fost soluționată o cauză cu un obiect similar cererii de chemare în judecată adresate Judecătoriei Baia Mare, iar alte instanțe au atașat un număr total de 8 hotărâri în care nu s-a analizat chestiunea de drept supusă analizei.

Opiniile exprimate de judecătorii instanțelor naționale sunt contradictorii, ceea ce oferă indicii referitoare la posibilitatea apariției unei practici neunitare.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că este îndeplinită și condiția noutății chestiunii de drept supuse dezlegării.

De asemenea, este îndeplinită cea de-a cincea condiție, aceea ca instanța supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept în discuție și ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, întrucât, astfel cum rezultă din comunicarea provenită de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, din consultarea jurisprudenței, din extrasul de pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din evidențele Înaltei Curți de Casație și Justiție, asupra acestei probleme instanța nu a statuat printr-o altă hotărâre, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie "anularea adreselor nr. xxxxx din 15 noiembrie 2016, nr. xxxxx din 26 iunie 2017 și nr. xxxxx din 18 iulie 2017 emise de Comisia locală de fond funciar Baia Mare; obligarea Comisiei locale să soluționeze pe fond cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamanți, în sensul emiterii unei propuneri de validare sau invalidare pe care să o înainteze Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, cu întreaga documentație; obligarea acesteia din urmă să emită o hotărâre de validare sau invalidare a propunerii Comisiei locale".

În tot cuprinsul Încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 noiembrie 2019, din Dosarul nr. 7.581/182/2017 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă, se vorbește despre "cererea de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de art. 11 alin. (2

Se observă că toate motivele de apel care critică soluția primei instanțe și în raport cu care a fost ridicată întrebarea ce face obiect al sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile fac referire la greșita admitere a cererii de chemare în judecată pe fond, în condițiile în care "cererea de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de art. 11 alin. (2

Probabil, schimbarea formulării a fost determinată de corelația existentă între art. 11 alin. (2

Însă, pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, este necesară formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, în temeiul art. 11 alin. (2

Diferența dintre modul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată și cuprinsul întrebării prealabile reprezintă un aspect supus analizei în cadrul prezentei decizii, din perspectiva simplificării procedurii de obținere a titlului de proprietate pentru persoanele ale căror terenuri, situate pe vechile amplasamente, nu au fost atribuite în mod legal altor persoane, astfel că are implicații asupra dezlegării chestiunii de drept, nefiind o simplă eroare rezultată din identitatea necontestată a unor noțiuni.

Așadar, în raport cu obiectul cauzei, cu chestiunea de drept care rezultă din întreaga sesizare și pentru acuratețea exprimării, întrebarea urmează a fi reformulată astfel: formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (21) coroborate cu cele ale art. 27 alin. (21) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 este sau nu supusă termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991?

Textele legale care fac obiectul chestiunii de drept aduse în discuție se referă la o categorie de persoane pentru care legiuitorul a dorit simplificarea procedurilor aplicabile pentru reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, pentru terenurile care intră în domeniul de aplicare a acestei legi.

Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 statuează că de prevederile acestei legi beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legi