ÎCCJ, Decizia nr. 97/2023

Prin Hotărârea nr. 5J din 14 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât următoarele: (i) cu majoritate, respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru motivul exercitării de către o persoană fără calitatea prevăzută de lege, pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii și pentru încălcarea dreptului la apărare, ca neîntemeiată; (ii) cu majoritate, respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru efectuarea cercetării disciplinare după expirarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ("Legea nr. 317/2004"), ca neîntemeiată; (iii) cu majoritate, respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru nestabilirea obiectului și limitelor judecății, ca neîntemeiată; (iv) cu majoritate, respinge acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Pitești pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), ca neîntemeiată, pentru lipsa laturii subiective a abaterii disciplinare. Referitor la motivul de nulitate privind exercitarea acțiunii disciplinare de către o persoană fără calitatea prevăzută de lege

La 10.06.2021, s-a înregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare cu privire la posibile fapte de natură disciplinară săvârșite de domnul judecător A. de la Curtea de Apel Pitești, în cuprinsul căruia s-a arătat că, prin încheierea din 7 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, domnul judecător a admis o contestație privind durata procesului și a constatat că secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ("SIIJ") nu este justificată de imperative obiective și verificabile și nu este însoțită de garanții specifice de înlăturare a riscului ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității judecătorilor, dispunând, în consecință, ca procurorul să își decline competența de soluționare a cauzei în favoarea altei unități de parchet. La procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost anexat articolul de presă apărut pe site-ul www.x.ro, intitulat "Fieful magistraților activiști de Ia Curtea de Apel Pitești, stat în stat: un judecător aparent incompatibil a stabilit că SIIJ trebuie desființată".

Verificările prealabile au fost finalizate la 17.06.2021.

Prin Rezoluția nr. 1872 din 17 iunie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de domnul judecător A. sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Cercetarea disciplinară a fost finalizată la 05.08.2021.

Prin Rezoluția nr. 2372/B din 5 august 2021 a fost respinsă sesizarea Inspecției Judiciare reținându-se în esență că măsurile dispuse de judecătorul vizat au fost argumentate, că sunt rezultatul viziunii proprii asupra modului de aplicare a dispozițiilor procesual penale și a dreptului Uniunii Europene, că reprezintă expresia raționamentului juridic al acestuia, că opinia magistratului, deși minoritară, nu este totuși singulară, astfel că nesocotirea normelor de drept procesual nu poate fi calificată ca fiind neîndoielnică și, prin urmare, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru calificarea faptei ca fiind abatere disciplinară.

La 10 august 2021, rezoluția menționată a fost avizată negativ de directorul Direcției de inspecție pentru judecători, iar la 11 august 2021, a fost infirmată de inspectorul-șef, prin rezoluția în motivarea căreia s-au reținut, în esență, următoarele: (i) inspectorul de caz, prin probele administrate, nu a lămurit graba judecătorului în soluționarea cauzei, punerea în discuția procurorului, din oficiu și în absența petentei, incidența Hotărârii CJUE în condițiile în care nu a administrat nicio probă suplimentară și s-a pronunțat nu doar asupra incidenței acestei hotărâri, ci și asupra modului concret în care această hotărâre trebuie aplicată; (ii) inspectorul de caz nu a lămurit care au fost elementele pertinente pe care judecătorul cercetat disciplinar le-a analizat pentru adoptarea soluției; dacă judecătorul cercetat disciplinar a efectuat o minimă verificare pentru a constata inexistența unor studii și motivele pentru care nu a administrat vreo probă în acest sens; inspectorul de caz nu a adresat nicio întrebare judecătorului cercetat disciplinar. În consecință, prin rezoluția de infirmare, inspectorul-șef a dispus completarea cercetării disciplinare de către un alt inspector judiciar, în termen de 15 zile, lucrarea fiind repartizată doamnei inspector judiciar B..

La 16.08.2021, a fost emisă invitație către domnul judecător A. de a fi prezent la sediul Curții de Apel Pitești în ziua de 25 august 2021, începând cu orele 11:00, în vederea ascultării și administrării probelor. La 25.08.2021, a fost încheiat procesul-verbal de ascultare a domnului judecător A..

Completarea cercetării disciplinare a fost finalizată la 26 august 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit în acest sens.

Prin Rezoluția nr. 2492/26.08.2021, doamna inspector judiciar B. a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de domnul judecător A. sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, rezoluția fiind avizată de directorul Direcției de inspecție pentru judecători și confirmată de inspectorul-șef al Inspecției judiciare.

Pârâtul judecător a invocat nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare susținând că, după infirmarea rezoluției inițiale de respingere a sesizării și dispunerea completării cercetării disciplinare, doar inspectorul-șef avea calitatea de a exercita acțiunea disciplinară, fiind obligat să pronunțe una dintre soluțiile prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 317/2004.

Instanța disciplinară a reținut că art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 reglementează două ipoteze: prima ipoteză vizează posibilitatea inspectorului-șef de a infirma rezoluția inspectorului judiciar și, constatând că cercetarea disciplinară este completă, poate exercita el însuși acțiunea disciplinară ori, după caz, respinge sesizarea; a doua vizează situația în care cercetarea disciplinară este incompletă, iar inspectorul-șef infirmă rezoluția inspectorului judiciar și dispune completarea cercetării disciplinare.

După completarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar va emite o nouă rezoluție care este supusă confirmării inspectorului-șef. În această situație, inspectorul-șef fie va confirma rezoluția (dacă își însușește soluția inspectorului de caz), fie va exercita el însuși acțiunea ori va respinge sesizarea în condițiile art. 47 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 317/2004.

Din interpretarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 și art. 47 alin. (12), (14) și (15) din Regulamentul pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018 ("Regulamentul lucrărilor de inspecție"), rezultă că, după completarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar căruia i s-a repartizat lucrarea va emite o nouă rezoluție (fie de respingere a sesizării, fie de admitere a sesizării și exercitare a acțiunii disciplinare), rezoluție care este supusă avizării directorului direcției și confirmării inspectorului-șef.

Posibilitatea acordată inspectorului-șef de a dispune soluția într-o lucrare disciplinară are caracter de excepție și vizează doar în situația în care, constatând că cercetarea disciplinară este completă, acesta infirmă rezoluția inspectorului judiciar și dispune una dintre soluțiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 317/2004. Referitor la motivul de nulitate privind încălcarea principiului repartizării aleatorii

Lucrarea nr. 21-2252 a fost repartizată în mod aleatoriu doamnei inspector judiciar C., aspect necontestat de pârât, care, prin rezoluția nr. 2372/B din 5.08.2021, a respins sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare. Ca urmare a infirmării acestei rezoluții la 11.08.2021, inspectorul-șef a dispus completarea cercetării disciplinare de un alt inspector judiciar, stabilind un termen de 15 zile în acest sens.

Dispozițiile art. 47 alin. (10) din Regulamentul lucrărilor de inspecție prevăd expres că "în caz de incompatibilitate, când imparțialitatea procedurii ar putea fi afectată sau în alte situații obiective, inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării de un alt inspector, care va fi desemnat prin repartizare aleatorie, cu excluderea inspectorilor care au efectuat cercetarea disciplinară".

Or, în motivarea rezoluției de infirmare, s-a menționat, în mod expres, situația obiectivă care a justificat soluția de completare a cercetării disciplinare de către un alt inspector judiciar, respectiv împrejurarea că, în perioada 09.08.2021-27.08.2021, doamna inspector judiciar C. se afla în efectuarea concediului de odihnă programat, iar termenul maxim prevăzut de lege pentru completarea cercetării este de 30 de zile.

Ca urmare, lucrarea a fost repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar D., care, la 12.08.2021, a formulat cerere de redistribuire, care a fost admisă. Ulterior, lucrarea a fost repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar E., care, la 16.08.2021, a formulat cerere de redistribuire, care a fost admisă.

În consecință, lucrarea a fost repartizată doamnei inspector judiciar B., aceasta procedând la completarea cercetării disciplinare în termenul stabilit prin rezoluția de infirmare a inspectorului-șef.

Relativ la invocarea de către pârât a dispozițiilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că textul de lege menționat reglementează situațiile în care se impune redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari. Or, prin Rezoluția nr. C21-1308 din 11.08.2021, inspectorul-șef nu a dispus redistribuirea lucrării, ci completarea cercetării disciplinare de către un alt inspector judiciar, desemnat aleatoriu, fiind respectate dispozițiile art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 47 alin. (10) din Regulamentul lucrărilor de inspecție. Referitoare la motivul de nulitate privind încălcarea dreptului la apărare

La 16.08.2021, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea completării cercetării disciplinare a transmis domnului judecător o invitație de participare la 25.08.2021, la sediul Curții de Apel Pitești, fiind comunicate Rezoluția nr. 2372B/5.08.2021, avizul negativ al directorului Direcției de inspecție pentru judecători și rezoluția inspectorului-șef nr. C21-1308/11.08.2021 de infirmare a rezoluției de respingere a sesizări.

La 25.08.2021, domnul judecător s-a prezentat la cercetarea disciplinară, solicitând acordarea unui termen de 7 zile pentru pregătirea apărării, precizând expres că nu dorește să fie audiat. Inspectorul judiciar a respins cererea și a constatat refuzul domnului judecător A. de a fi ascultat, fiind întocmit proces-verbal în acest sens. Din procesul-verbal întocmit la 25.05.2021, semnat de domnul judecător, rezultă că acesta nu a solicitat alte probe în apărare, că i s-a prezentat dosarul cuprinzând toate probele administrate în cadrul verificărilor prealabile și cercetării disciplinare și că nu a avut obiecțiuni cu privire la modul de desfășurare a cercetării disciplinare.

Prin procesul-verbal din 26.05.2021, s-a constatat finalizată completarea cercetării disciplinare, fiind detaliate principalele activități și aspecte ale modului de desfășurare a procedurii disciplinare, astfel că nu se poate susține că nu a existat o cercetare disciplinară efectivă.

Prin urmare, au fost respectate garanțiile procesuale recunoscute de lege, nefiind încălcat dreptul la apărare în condițiile în care măsurile dispuse de inspectorul judiciar au fost comunicate domnului judecător, care a avut posibilitatea reală de a formula apărări sub toate aspectele abaterii disciplinare pentru care era cercetat.

De altfel, pe parcursul cercetării disciplinare au fost analizate toate apărările formulate de pârât cu referire la faptele ce i se imputau, fiind întocmite procese-verbale în acest sens. Referitor la nulitatea cercetării disciplinare pentru depășirea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

În cauză, prin procesul-verbal din 10.06.2021, inspectorul-șef s-a sesizat din oficiu, lucrarea fiind repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar C., iar, prin Rezoluția nr. 1872 din 17.06.2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de domnul judecător A..

Prin Rezoluția nr. 2372/B/05.08.2021, s-a dispus respingerea sesizării din oficiu, cercetarea disciplinară fiind efectuată în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia.

Ulterior, în procedura de avizare și confirmare, la 11.08.2021, inspectorul-șef a infirmat Rezoluția nr. 2372/B/05.08.2021 și a dispus completarea cercetării disciplinare într-un termen de 15 zile.

Prin procesul-verbal întocmit la 26.08.2021, s-a constatat finalizată completarea cercetării disciplinare, termenul de 15 zile stabilit pentru efectuarea completării dispuse la 11.08.2021 fiind respectat.

Susținerea pârâtului în sensul că termenul de 60 de zile stabilit de lege pentru efectuarea cercetării disciplinare nu a fost prelungit nu poate fi primită având în vedere că s-a dispus completarea cercetării disciplinare în condițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, iar termenul stabilit de articolul menționat pentru completarea cercetării disciplinare (maxim 30 de zile) este un termen distinct față de termenul de 60 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004. Referitor la motivul de nulitate absolută a acțiunii disciplinare pentru nestabilirea obiectului și limitelor judecății

Pârâtul a invocat împrejurarea că, prin Rezoluția nr. 1872/17.06.2021 de începere a cercetării disciplinare, și prin Rezoluția nr. 2492/26.08.2021 de exercitare a acțiunii disciplinare, nu a fost stabilită încadrarea juridică a faptei, având în vedere că dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează o abatere disciplinară cu două conținuturi alternative, legiuitorul regrupând, sub aceeași denumire două abateri disciplinare de sine stătătoare. Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare".

Analizând rezoluția nr. 1872/17.06.2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de domnul judecător A., instanța disciplinară a constatat că aceasta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 31 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, inspectorul judiciar reținând că "se conturează indicii privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004". De altfel, domnul judecător a formulat apărări relativ la aspectele reținute prin rezoluția nr. 1872/17.06.2021 de începere a cercetării disciplinare, apărări care au fost apreciate de inspectorul judiciar ca fiind aspecte de fond ce urmează a fi avute în vedere la soluționarea lucrării.

În cauză, prin Rezoluția nr. 2492 din 26.08.2021, s-a dispus admiterea sesizării și exercitarea acțiunii disciplinare împotriva domnului judecător A. sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, această rezoluție având conținutul prevăzut de dispozițiile art. 47 alin. (6) din Regulamentul lucrărilor de Inspecție, fiind analizată atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a acestei abateri disciplinare, în acest context fiind analizate apărările domnului judecător.

Prin urmare, motivul de nulitate privind nestabilirea obiectului și limitelor judecății este neîntemeiat. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004

În ceea ce privește situația de fapt, în considerentele hotărârii atacate au fost reținute circumstanțele arătate în continuare.

La 18 mai 2021, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect o contestație privind durata procesului penal, formulată în temeiul art. 488 1 din C. proc. pen. cu privire la dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - SIIJ. Dosarul a fost repartizat spre soluționare completului JDL 8, al cărui titular este domnul judecător A., fiind fixat termen de judecată la 7 iunie 2021.

La termenul de judecată din 7 iunie 2021, domnul judecător a solicitat procurorului să pună concluzii și cu privire la incidența Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021 și a soluționat contestația prin încheierea penală nr. 3/F- C. civ.-DL, având următorul dispozitiv: "În baza art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Decizia 2006/928 și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021, a constatat că SIIJ din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și nu este însoțită de garanții specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității respectivilor judecători și procurori susceptibil să aducă atingere independenței acestora și, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competență poate fi exercitată în privința acestora din urmă cu respectarea deplină a cerințelor care decurg din articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În baza art. 488 6 din C. proc. pen. a admis contestația și a stabilit termenul în care procurorul să rezolve cauza la 18.01.2022. În baza art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Decizia 2006/928 și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021, s-a stabilit ca procurorul să-și decline competența de soluționare a cauzei, iar la stabilirea competenței să fie excluse dispozițiile art. 88 1 din Legea 304/2004. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului."

În considerentele încheierii pronunțate în dosarul nr. x/2021, s-au reținut, în esență, următoarele: admiterea contestației se impune întrucât activitatea de urmărire penală nu a fost îndeplinită într-o durată rezonabilă, deoarece, de la momentul începerii urmării penale in rem, a trecut un an și de atunci nu a fost efectuat niciun alt act de urmărire penală; în cauză, este incidentă Hotărârea CJUE din 18.05.2021, în conformitate cu care, articolul 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 se opun unei reglementări naționale care prevede înființarea în cadrul Ministerului Public a unei secții specializate care are competența exclusivă de a ancheta infracțiunile săvârșite de judecători și de procurori; dispozițiile naționale referitoare la SIIJ sunt cele de la art. 88 1 -88 n din Legea 304/2004, contrare dreptului european, astfel că judecătorul este obligat să nu le aplice; referitor la consecința imposibilității de aplicare a dispozițiilor legale menționate, rămânerea în nelucrare a dosarului de urmărire penală ar conduce la împiedicarea examinării cauzei întru-un termen rezonabil și încălcarea drepturilor consacrate la articolele 47 și 48 din Cartă, motiv pentru care judecătorul de drepturi și libertăți este obligat să stabilească organul de urmărire penală competent ca urmare a excluderii dispozițiilor legale contrare dreptului european; în ceea ce privește organul de urmărire penală competent să efectueze urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de magistrați, ca urmare a neaplicării dispozițiilor referitoare la SIIJ, urmează ca, în baza art. 38 alin. (1) lit. c) și art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. coroborate cu art. 56 alin. (3) lit. a) și art. 63 alin. (3) din C. proc. pen., competența să aparțină Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau parchetelor de pe lângă curțile de apel, în funcție de instanțele sau parchetele la care activează magistrații.

Prin dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 nu se instituie un control asupra hotărârilor judecătorești, ci se sancționează magistrații pentru o anumită conduită. Astfel, în cadrul procedurii disciplinare se poate verifica dacă o hotărâre judecătorească prezintă raționamentul logico-juridic care a stat la baza adoptării unei soluții, raționament care trebuie nu numai să fie motivat, dar să poată fi acceptat prin prisma dispozițiilor legale care îl fundamentează.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 488 4 , art. 488 5 și art. 488 6 din C. proc. pen., rezultă că, în procedura de soluționare a contestației privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii, să analizeze doar elementele prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 5 alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen.

Din probele administrate a rezultat că, în cadrul soluționării unei contestații privind durata procesului penal, domnul judecător A. a stabilit în sarcina procurorului de caz din cadrul SIIJ obligația de a-și declina competența de soluționare a cauzei, iar, la stabilirea competenței, să fie excluse dispozițiile art. 88 1 din Legea nr. 304/2004, prin care a fost înființată SIIJ în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Domnul judecător și-a justificat această soluție prin raportare la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021 și la principiul supremației dreptului Uniunii.

Având în vedere motivarea încheierii din 7 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, domnul judecător nu s-a limitat doar la analiza elementelor prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 5 alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen., ci a constatat necompetența organului de urmărire penală.

Or, soluțiile care pot fi pronunțate în cadrul procedurii contestației privind durata procesului penal, sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 6 alin. (1) din C. proc. pen.. Mai mult, alin. (2) al textului de lege menționat prevede că "judecătorul de drepturi și libertăți nu va putea da îndrumări și nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluționare a procesului ori care să aducă atingere libertății procurorului de a pronunța soluția pe care o consideră legală și temeinică".

Cu toate acestea, prin încheierea din 7 iunie 2021, domnul judecător, învestit fiind cu soluționarea unei contestații privind durata procesului penal, deturnând dispozițiile legale de la scopul avut în vedere de legiuitor, a impus organului de urmărire penală o anume soluție, în concret obligându-l să-și decline competența. Mai mult, domnul judecător a stabilit că SIIJ (unitate de parchet care efectua urmărirea penală în respectiva cauză) nu este înființată conform legii și că dispozițiile de înființare a acesteia ar trebui lăsate neaplicate.

Referitor la apărarea pârâtului judecător în sensul că analiza competenței organului de urmărire penală era permisă de dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) și art. 282 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., care stabilesc momentul procesual până la care pot fi invocate nulitățile referitoare la urmărirea penală, s-a reținut că procedura contestației privind durata procesului penal este o procedură specială, iar dispozițiile art. 488 6 alin. (2) din C. proc. pen. interzic judecătorului de drepturi și libertăți să impună procurorului care efectuează urmărirea penală o soluție de dezînvestire.

Astfel, necompetența organului de urmărire penală nu poate fi invocată în această procedură, analiza judecătorului de drepturi și libertăți fiind limitată la elementele prevăzute expres de către legiuitor la art. 488 5 alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen.

În acest context, s-a reținut că, independent de statuările din Hotărârea CJUE din 18.05.2021, obiectul prezentei analize vizează posibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți de a efectua o analiză a competenței organului de urmărire penală în cadrul procesual special al contestației privind durata procesului penal.

Practic, la soluționarea contestației privind durata procesului penal, domnul judecător A. nu a analizat elementele prevăzute de art. 488 5 alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen., ci a reținut, prin raportare la Hotărârea CJUE din 18.05.2021, că art. 2 și 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 se opun unei reglementări naționale care prevede înființarea în cadrul Ministerului Public a unei secții specializate care are competența exclusivă de a ancheta infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, astfel încât dispozițiile art. 88 1 - 88 11 din Legea nr. 304/2004 sunt contrare dreptului european și judecătorul este obligat să nu le aplice.

Procedând în această manieră, domnul judecător a înlăturat de la aplicare dispozițiile art. 88 1 - 88 11 din Legea nr. 304/2004, exclusiv prin raportare la considerentele Hotărârii CJUE din 18.05.2021.

Din această perspectivă este important de subliniat că această practică nu se regăsește în activitatea niciunei alte instanțe, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de curțile de apel, la solicitarea secției pentru judecători în materie disciplinară.

Față de aceste considerente, instanța disciplinară a reținut că domnul judecător A. a încălcat dispozițiile art. 488 5 și art. 488 6 din C. proc. pen., fiind realizată latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 317/2004.

Sub aspectul laturii subiective, pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, este avută în vedere definiția gravei neglijențe prin dispozițiile art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, circumscrisă încălcării normelor de drept material sau procesual de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților. Prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al "culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Din punctul de vedere al circumstanțelor și împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, la momentul pronunțării încheierii din 7 iunie 2021 problema de drept privind competența de efectuare a urmăririi penale de către SIIJ, din perspectiva Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, nu primise o interpretare unitară din partea profesioniștilor în drept.

Ulterior soluționării de către domnul judecător a dosarului nr. x/2021, s-a pronunțat Decizia Curții Constituționale nr. 390/08.06.2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 1 - 88 9 din Legea nr. 304/2004, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea SIIJ, în motivarea căreia s-a reținut, în esență, "aplicarea pct. 7 din dispozitivul Hotărârii CJUE din 18.05.2021, potrivit căruia o instanță de judecată «este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE», nu are temei în Constituția României, întrucât, așa cum s-a menționat în prealabil, art. 148 din Constituție consacră prioritatea de aplicare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne. Or, rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conținutul și efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanța de judecată să le aplice cu prioritate, înlăturând norma națională. Prin urmare, judecătorul național nu poate fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislația internă. Această concluzie se impune cu atât mai mult în ipoteza în care legislația națională a fost declarată conformă Constituției de către instanța constituțională națională prin prisma dispozițiilor art. 148 din Constituție".

Or, în aceste condiții, modul în care domnul judecător a administrat actul de justiție în dosarul nr. x/2021 a fost determinat și de caracterul de noutate al problemei de drept invocate în cauză, chestiune care nu cunoștea, la acel moment, o dezlegare unitară la nivelul instanțelor judecătorești. De îndată ce chestiunea de drept a fost tranșată de instanța de contencios constituțional, domnul judecător s-a conformat Deciziei Curții Constituționale nr. 390/2021.

Relevant din perspectiva atitudinii subiective a pârâtului judecător raportat la obligațiile profesionale ce îi reveneau este și împrejurarea că, după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 390/08.06.2021, care a tranșat problema de drept în discuție, nu a mai procedat în aceeași manieră ca în dosarul nr. x/2021. În acest sens, în declarația dată pe parcursul cercetării disciplinare, domnul judecător a precizat că: (i) ceea ce i se impută este o chestiune de aplicare a legii, "aspectele controversate fiind între timp tranșate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 390/8.06.2021".; "am avut două dosare în care intenționam să fac aplicarea Hotărârii Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 18.05.2021, și anume dosarul nr. x, care face obiectul sesizării și pe care I-am soluționat luni, 7.06.2021, iar în cel deal doilea dosar nr. x/2021, care avea termen la 10.06.2021, nu am procedat în același fel, întrucât între timp se pronunțase Decizia Curții Constituționale nr. 390/8.06.2021".

Relativ la problema de drept în discuție, prin încheierea pronunțată la 29.06.2021, în dosarul nr x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, într-o cauză având ca obiect contestația privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus sesizarea CJUE cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare. În acest dosar, judecătorul de drepturi și libertăți a pus în discuție, din oficiu, competența de efectuare a urmăririi penale în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - SIIJ, în raport de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din data de 18.05.2021 în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19 și a apreciat, față de Decizia Curții Constituționale nr. 390/08.06.2021, că se impune sesizarea CJUE cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare. O soluție similară a fost pronunțată și în dosarul nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, într-o cauză având ca obiect contestația privind durata procesului penal, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând sesizarea CJUE cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

În acest context, se constată că aspectul privind competența de efectuare a urmăririi penale de către SIIJ din perspectiva Hotărârii CJUE din 18.05.2021 a fost pus în discuție și de alte instanțe, respectiv Curtea de Apel Craiova în dosarul nr x/2021 și Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2021.

Deși aceste instanțe nu au procedat în modul constatat în cauza nr. 722/46/2021 instrumentată de domnul judecător A., totuși împrejurarea relevată demonstrează caracterul de noutate al chestiunilor în discuție de natură a atrage interpretări diferite.

De asemenea, aspectele ce au făcut obiectul analizei Curții Constituționale la momentul pronunțării Deciziei nr. 390/08.06.2021 sunt în strânsă legătură cu aspectele de drept european care au fost invocate de domnul judecător în motivarea încheierii nr. 3/F- C. civ.-DL din 7 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Prin urmare, viziunea profesioniștilor dreptului cu privire la acest aspect nu era unitară, astfel că modul în care domnul judecător a interpretat și aplicat dreptul comunitar și normele de procedură ce reglementează contestația privind durata procesului penal nu realizează latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 din perspectiva caracterului imputabil, fapta pârâtului fiind circumscrisă unei culpe scuzabile în circumstanțele concrete ale cauzei, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia la nivel subiectiv.

Pentru aceste considerente, s-a constatat că nu este întrunită latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului judecător A. din cadrul Curții de Apel Pitești. II. Recursul declarat de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii 5J din 14 aprilie 2022, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului declarat de Inspecția Judiciară, casarea atacate, reținerea spre rejudecare a acțiunii disciplinare și, în rejudecare, admiterea acțiunii exercitate împotriva domnului judecător A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu consecința aplicării unei sancțiuni din cele prevăzute de art. 100 din aceeași lege.

Raportat la dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, deși secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut că este realizată latura obiectivă a abaterii disciplinare, în ceea ce privește latura subiectivă a reținut că fapta se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară la nivel subiectiv, motivat de faptul că viziunea profesioniștilor dreptului cu privire la aspectul privind competența de efectuare a urmăririi penale a SIIJ nu era unitară.

Procedura contestației privind durata procesului penal este o procedură specială, analiza judecătorului de drepturi și libertăți fiind limitată la elementele prevăzute expres de către legiuitor la art. 488 5 alin. (2) lit. a)-h) din C. proc. pen., iar dispozițiile art. 488 6 alin. (2) din C. proc. pen. interzic judecătorului de drepturi și libertăți să impună procurorului care efectuează urmărirea penală o soluție de dezînvestire.

Soluționând contestația, domnul judecător, cu intenție directă, a deturnat dispozițiile legale de la scopul avut de legiuitor, cunoscând că, în calitate de judecător de drepturi și libertăți, verificările sale erau strict prevăzute și limitate de dispozițiile legale. Chiar apărările formulate de domnul judecător arată că, la momentul pronunțării încheierii din 7 iunie 2021, cunoștea faptul că încalcă dispozițiile legale privind soluționarea contestației.

În plus, în cadrul cercetării disciplinare, judecătorul a învederat că aspectele cu privire la care este cercetat au fost tranșate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021, arătând că a avut două dosare în care intenționa să facă aplicarea Hotărârii CJUE din 18.05.2021, și anume dosarul nr. x/2021, care face obiectul sesizării și pe care l-a soluționat la 7 iunie 2021, și dosarul nr. x/2021, care avea termen la 10 iunie 2021, în care nu a procedat în același fel, întrucât între timp se pronunțase Curtea Constituțională, prin decizia anterior menționată.

Astfel, în mod nelegal instanța disciplinară a reținut că fapta pârâtului nu realizează latura subiectivă a abaterii disciplinare, apreciind în mod greșit că fapta pârâtului se circumscrie unei culpe scuzabile, reținând că viziunea profesioniștilor dreptului nu era unitară.

Se solicită a fi avut în vedere faptul că nici înainte de 7 iunie 2021 și nici ulterior acestei date, nicio instanță din țară nu a pronunțat o astfel de soluție.

În mod nelegal, instanța disciplinară a raportat atitudinea subiectivă a judecătorului la viziunea profesioniștilor dreptului sau la caracterul de noutate al problemei de drept, deși modul în care judecătorul a interpretat și aplicat normele de procedură este individual, iar practica judiciară nu poate înlătura caracterul imputabil al faptei.

Atitudinea subiectivă a judecătorului trebuie raportată la momentul săvârșirii abaterii, iar la data pronunțării încheierii din 7 iunie 2021, judecătorul a încălcat normele procesuale cu intenție, astfel că atitudinea subiectivă ulterioară săvârșirii abaterii ar putea fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii și nu este de natură să înlăture răspunderea disciplinară.

În concluzie, se susține că, încălcând normele de drept procesual, cu consecințe grave asupra valabilității actelor întocmite, a duratei procedurii, producând o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților, judecătorul a dat dovadă de gravă neglijență, fiind întrunite elementele constitutiv ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. III. Recursul incident declarat de domnul judecător A.

Domnul judecător A. a declarat recurs incident împotriva Hotărârii nr. 5J din 14 aprilie 2022, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare. Critici referitoare la soluția dată excepției nulității acțiunii disciplinare întrucât a fost exercitată de o persoană fără calitatea prevăzută de Legea nr. 317/2004

În esență, se susține că, din interpretarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, rezultă că, în situația în care s-a dispus infirmarea, inspectorul judiciar are numai competența de a efectua completarea cercetării disciplinare, iar, ulterior completării cercetării disciplinare, inspectorul-șef urmează să dispună, în scris și motivat, una dintre soluțiile prevăzute de ar. 47 alin. (1) lit. a) sau b) din aceeași lege.

Se argumentează că, întrucât în situația în care, ulterior infirmării, inspectorul judiciar ar fi cel care ar dispune soluția, inspectorul-șef nu ar mai avea posibilitatea să dispună infirmarea soluției inspectorului judiciar după completarea cercetării disciplinare, conform art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. În acest context, se susține că prevederile ale art. 47 alin. (12) și (15) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, care prevăd că inspectorul judiciar este cel care, după infirmare și completarea cercetării disciplinare, emite o nouă rezoluție prin care dispune una dintre soluțiile prevăzute de lege, iar inspectorul-șef poate infirma pentru a doua oară rezoluția inspectorului judiciar, adaugă la dispozițiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, contrar art. 134 alin. (2) din Constituție. Critici referitoare la soluția dată excepției nulității acțiunii disciplinare și a actelor de cercetare disciplinară pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii.

Contrar dispozițiilor art. 73 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, conform cărora redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari se poate face numai în caz de imposibilitate de exercitare a atribuțiilor timp de cel puțin 20 de zile, în cauză în mod nelegal lucrarea a fost repartizată doamnei inspector judiciar B., întrucât doamna inspector judiciar C., căreia i se repartizase lucrarea, s-a aflat în concediu de odihnă pentru o perioadă de 15 zile. Critici referitoare la soluția dată excepției nulității acțiunii disciplinare pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

Prin criticile formulate, se susține că, inclusiv în ipoteza în care inspectorul-șef infirmă rezoluția de respingere a sesizării și dispune completarea cercetării disciplinare în temeiul art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, durata totală a cercetării disciplinare trebuie să se încadreze în termenul maxim de 90 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) din aceeași lege. Critici referitoare la excepția nulității acțiunii disciplinare întrucât nu au fost stabilite obiectul și limitele judecății.

În susținerea acestei excepții, este criticat faptul că, nici rezoluția nr. 1872/17.06.2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, și nici prin rezoluția nr. 2492/26.08.2021, prin care a fost exercitată acțiunea disciplinară, nu se menționează pentru care dintre cele două variante normative ale abaterii prevăzute de art. 99 coroborat cu art. 99 1 din Legea nr. 303/2004 a fost efectuată cercetarea și a fost exercitată acțiunea disciplinară, nefiind stabilită încadrarea juridică a faptei, astfel că nu au fost stabilite obiectul și limitele judecății, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din C. proc. civ., și a dreptului la apărare, sub aspectul formulării de apărări cu privire la o situație de fapt care nu este clară și coerentă. Critici referitoare la excepția nulității acțiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare

În principal, recurentul-pârât susține încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sub aspectul nerespectării dreptului la apărare, pentru următoarele critici: (i) încălcarea dreptului la apărare pentru aceleași critici cu cele invocate anterior cu privire la faptul că, prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare și rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, nu a fost menționată încadrarea juridică a faptei, nefiind indicată în mod expres una dintre variantele normative prevăzute de art. 99 lit. t) coroborat cu art. 99 1 din Legea nr. 303/2004; (ii) în perioada 09.08-03.09.2021, s-a aflat în concediu de odihnă, iar în intervalul 16-24.08.2021, s-a aflat în stațiunea Mamaia; la 20.08.2021, a fost anunțat de la instanță că a primit o corespondență de la Inspecția Judiciară; la 24.08.2021, a fost anunțat de la instanță că doamna inspector judiciar B. o să se prezinte la 25.08.2021, la sediul Curții de Apel Pitești, pentru a fi ascultat în cadrul completării cercetării disciplinare; la 25.08.2021, s-a prezentat la sediul curții de apel, a primit corespondența trimisă de Inspecția Judiciară și s-a întâlnit cu doamna inspector judiciar; (iii) întrucât abia primise plicul care conținea rezoluția nr. 2372/B/05.08.2021 de respingere a sesizării și rezoluția inspectorului-șef din 11.08.2021 de infirmarea, a solicitat doamnei inspector judiciar stabilirea unei alte întâlniri în vederea ascultării, pentru a putea studia documentele primite și a-și pregăti apărarea, cerere care a fost respinsă, astfel că nu a avut la dispoziție timpul necesar pentru pregătirea apărării; (iv) potrivit considerentelor încheierii din 07.06.2021 și din apărările formulate în cursul cercetării disciplinare, Hotărârea CJUE din 18.05.2021 este obligatorie pentru toate instanțele naționale în cauzele în care au fost efectuate acte de urmărire penală de către procurori din cadrul SIIJ, potrivit principiului supremației dreptului comunitar, principiului răspunderii statului pentru încălcarea dreptului comunitar și principiului efectivității, consacrate în jurisprudența CJUE, apărări care nu au fost verificate de inspectorul judiciar, contrar dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Critici referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât solicită respingerea acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată, nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, cu consecința înlăturării considerentelor din hotărârea atacată la realizarea laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Contrar celor menționate în avizul negativ al directorului Direcției de inspecție pentru judecători, în rezoluția de infirmare din 11.08.2021 a inspectorului-șef și în rezoluția nr. 2492/26.08.2021 cu privire la faptul că a soluționat în grabă contestația privind durata procesului penal și a invocat din oficiu, în absența contestatoarei, incidența Hotărârii CJUE din 18.05.2021, recurentul-pârât arată că a procedat în acord cu dispozițiile art. 488 alin. (3) și (5) și art. 488 1 alin. (4) din C. proc. pen., în condițiile în care cauza a fost înregistrată pe rolul curții de apel la 18.05.2021, la 26.05.2021 contestatoarea a depus o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru ca procurorul să răspundă la adresa instanței, iar procurorul a menționat în mod expres că nu formulează note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia contestației.

În mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată că nicio altă instanță nu a mai pronunțat o soluție asemănătoare, deși, în dosarul nr. x/2021, la 3 martie 2022, ulterior pronunțării Hotărârii CJUE din 22.02.2022, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 488 6 din C. proc. pen., a admis contestația cu privire la durata de soluționare a dosarului de urmărire nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă }nalta Curte de Casație și Justiție - SIIJ, a stabilit termen de 3 luni pentru soluționarea dosarului menționat și, în baza art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, Deciziei 2006/928 și Hotărârii CJUE din 18.05.2021, a dispus ca procurorul să decline competența de soluționare a cauzei, iar la stabilirea competenței să fie excluse dispozițiile art. 88 1 și următoarele din Legea nr. 304/2004. De asemenea, o soluție similară a fost pronunțată și de Curtea de Apel Pitești, la 3 martie 2022, în dosarul nr. x/2021. Astfel, recurentul-pârât arată că încheierea din 07.06.2021 reprezintă prima hotărâre judecătorească prin care a fost aplicată Hotărârea CJUE din 18.05.2021, însă ulterior fost pronunțate mai multe soluții similare. Totodată, recurentul-pârât arată că, după pronunțarea Hotărârii CJUE din 22.02.2022 și a celor două soluții pronunțate de instanțele române la 03.03.2022, a fost adoptată Legea nr. 49/2022 privind desființarea SIIJ.

Se arată că Hotărârea CJUE din 22.02.2022 a fost pronunțată ca urmare a sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova, în cuprinsul căreia se menționează că în presă sunt vehiculate informații cu privire la cercetarea disciplinară efectuată de Inspecția Judiciară împotriva recurentului-pârât, rezultând astfel că hotărârea CJUE a avut în vedere chiar acțiunea disciplinară ce formează obiectul prezentului dosar.

Instanța disciplinară a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 488 6 alin. (2) din C. proc. pen., care se interpretează coroborat cu dispozițiile art. 488 6 alin. (1) și art. 327 din C. proc. pen., în sensul că, în contestația privind durata procesului penal, soluțiile la care se referă textul de lege sunt cele prin care se rezolvă fondul cauzei, respectiv soluțiile prevăzute de art. 327 din C. proc. pen.. Totodată, în mod eronat și contrar dispozițiilor indicate, instanța disciplinară a considerat că declinarea de competență reprezintă o soluție asupra fondului cauzei.

În raport cu principiul răspunderii statului pentru încălcarea dreptului comunitar, principiul supremației dreptului comunitar și principiul efectivității, consacrate în jurisprudența CJUE, recurentul-pârât argumentează că avea obligația de a aplica Hotărârea CJUE din 18.05.2021 în dosarul nr. x/2021, astfel că nu se poate pune problema existenței unei abateri disciplinare din moment ce întreaga jurisprudență a CJUE stabilește obligația instanțelor naționale de a lăsă neaplicate dispozițiile legale interne, chiar și de rang constituțional.

Din moment ce nu există o dispoziție legală care să excludă contestația privind durata procesului penal de la aplicarea regulilor de invocare a nulităților absolute, rezultă că și în această procedură poate fi analizată competența organului de urmărire penală. Cu toate acestea, mențiunea din dispozitivul încheierii referitoare la obligația procurorului de a-și declina competența nu s-a bazat pe dispozițiile C. proc. pen., ci reprezintă efectul aplicării Hotărârii CJUE din 18.05.2021, respectiv punerea în aplicare a principiilor efectivității și echivalenței, procurorul având la rândul său obligația de a pune în aplicare hotărârea CJUE.

În consecință, se argumentează că încheierea din 07.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, reprezintă practica judiciară unitară, iar procedura disciplinară derulată împotriva sa reprezintă o încălcare a independenței judecătorului. III. Apărările formulate în cauză

Domnul judecător A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recurs