ÎCCJ, Decizia nr. 132/2023

I. Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 4J din 15 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/J/2022, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii („CSM”) a hotărât următoarele: (i) cu majoritate, respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), ca neîntemeiată; (ii) cu majoritate, respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare în cadrul etapei cercetării disciplinare la Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată; (iii) cu majoritate, admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului X sancțiunea disciplinară constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie” și continuarea activității în cadrul Judecătoriei X pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și lit. t) teza a doua din același act normativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a reținut considerentele arătate în continuare.

Cu privire la excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, au fost reținute următoarele argumente.

Din conținutul sesizării, rezultă că petentul a solicitat Inspecției Judiciare efectuarea de verificări cu privire la întreaga activitate desfășurată de domnul judecător A. în dosarul nr. x/3/2020, atât în faza judecății în camera preliminară, cât și pe fondul cauzei, cu referire expresă la cererea de abținere formulată la 3 iunie 2020 și la motivarea Încheierii din 1 iulie 2020.

Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, demersul disciplinar a avut la bază o sesizare ce întrunește condițiile prevăzute de lege: este formulată de o persoană interesată, în temeiul art. 45 din lege, este semnată, conține datele de identificare ale autorilor, conține indicii concrete cu privire la situația de fapt.

Referitor la excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare al pârâtului în etapa cercetării disciplinare, au fost reținute următoarele argumente.

Prin Rezoluția nr. 2863 din 22 octombrie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de domnul judecător A. sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și lit. t) din Legea nr. 303/2004. Rezoluția a fost comunicată domnului judecător, care a semnat de primire. La 17.11.2021, domnul judecător a fost audiat, precizând expres în declarația dată că și-a expus apărările în cuprinsul punctului de vedere înaintat Inspecției Judiciare, că nu are obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat ascultarea sa și că nu dorește să se administreze alte probe în apărare.

La 05.01.2022, inspectorul judiciar a prezentat domnului judecător probele administrate în cadrul cercetării disciplinare, fiind încuviințată solicitarea acestuia de comunicare a înscrisurilor înaintate de Tribunalul X și de acordare a unui nou termen pentru a formula un punct de vedere sau a solicita alte probe. Astfel, s-a stabilit un nou termen pentru efectuarea cercetării disciplinare la 07.01.2022.

În procesul-verbal întocmit la 07.01.2022, se reține că probele solicitate de domnul judecător în apărare au fost încuviințate, iar după prezentarea probelor acesta a declarat că nu are de formulat alte cereri și nu are obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară.

În cuprinsul procesului-verbal din 12.01.2022 de constatare a finalizării cercetării disciplinare au fost expuse pe larg toate activitățile desfășurate de inspectorul judiciar.

Prin urmare, pârâtului i-au fost respectate garanțiile procesuale recunoscute de lege și dreptul la apărare în condițiile în care măsurile dispuse de inspectorul judiciar au fost comunicate pârâtului, acesta având posibilitatea reală de a formula apărări sub toate aspectele abaterilor disciplinare pentru care era cercetat din perspectiva situației de fapt sesizate.

De asemenea, pe parcursul cercetării disciplinare au fost analizate toate apărările formulate de pârât, fiind întocmite procese-verbale în acest sens.

În acest context, procesul-verbal de finalizare a cercetării disciplinare cuprinde descrierea detaliată a principalelor activități și aspecte ale modului de desfășurare a procedurii disciplinare, astfel ca nu se poate susține că nu a existat o cercetare disciplinară efectivă.

Referitor la susținerea pârâtului în sensul că Inspecția Judiciară nu s-a raportat doar la încheierile pronunțate în dosarul nr. x/3/2020, ci a extins în mod nelegal verificările la sentințe prin care a soluționat fondul, s-a reținut că domnului judecător i-au fost aduse la cunoștință toate probele administrate, inclusiv relațiile comunicate de Tribunalul X cu privire la hotărârile pronunțate pe fondul cauzelor ce i-au revenit spre soluționare. Prin urmare, domnul judecător avea posibilitatea să își formuleze apărări și din această perspectivă.

De altfel, în acord cu dispozițiile art. 25 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51/2021, inspectorul judiciar a apreciat necesară administrarea unor probe pentru verificarea modului în care domnul judecător motivează hotărârile judecătorești, solicitând Tribunalului X comunicarea a cinci sentințe pronunțate în dosarele în care acesta formulase cereri de abținere la 03.06.2020. Această împrejurare este consemnată în cuprinsul procesului-verbal întocmit la 17.11.2021, semnat de domnul judecător fără obiecțiuni.

Cu titlu prealabil analizării pe fond a cauzei, referitor la posibilitatea de a se da o altă încadrare juridică abaterilor pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară, în concret cu referire la situația de fapt reținută în conținutul celei de-a doua abateri disciplinare ca încadrându-se în prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 și dacă această situație ar putea avea relevanța abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, aspect pus în discuția părților la termenul de judecată din 16.02.2022, instanța disciplinară a reținut următoarele.

Din interpretarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (3), art. 47 alin. (1) lit. a) și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, rezultă că stabilirea încadrării juridice a faptei este atributul exclusiv al CSM, în exercitarea rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, în același sens fiind și dispozițiile art. 22 alin. (1) și (4) din C. proc.civ. și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Pentru aceste argumente, s-a reținut că încadrarea juridică a faptelor sesizate prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare revine exclusiv instanței disciplinare.

În consecință, Secția a analizat situația de fapt reținută prin acțiunea disciplinară, respectiv faptele, în materialitatea lor astfel cum au fost imputate pârâților prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, inclusiv din perspectiva încadrării juridice a acestora.

Raportat la situația de fapt reținută cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că fapta pârâtului judecător constând în nemotivarea hotărârilor judecătorești nu prezintă relevanță din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

Ceea ce i se impută domnului judecător este lipsa motivării hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele ce i-au revenit spre soluționare, situație de fapt ce va fi analizată doar din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004

Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Pentru existența acestei abateri disciplinare este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina judecătorului o obligație cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanței și să existe o nerespectare a acestei obligații din partea judecătorului, iar sub aspectul laturii subiective legiuitorul a prevăzut cerința ca nerespectarea acestei obligații să aibă caracter nejustificat.

În cuprinsul noțiunilor de dispoziție sau decizie legiuitorul a inclus toate actele de decizie emise de conducerea instanței, indiferent de denumirea dată acestora: decizie, dispoziție, ordin, hotărâre.

Referitor la latura obiectivă, s-a reținut că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) și k) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, judecătorii sunt obligați să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale și ale colegiilor de conducere și de asemenea să îndeplinească, în limitele funcției, alte atribuții decât cele privind activitatea de judecată, stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea instanței.

În aprecierea comportamentului trebuie avute în vedere și standardele de conduită profesională impuse magistraților de art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328 din 24 august 2005, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu.

Din această perspectivă, obligația judecătorului de a respecta atribuțiile cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și dispoziții cu caracter administrativ dispuse de conducerea instanței nu are caracter facultativ.

Cu referire la activitatea pârâtului judecător din perspectiva respectării obligațiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege și regulament sau cuprinse în acte administrative emise de conducerea instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt: (i) la 29.04.2020 a fost înregistrat pe rolul Tribunalul X, sub nr. x/3/2020, rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită; cauza a fost repartizată completului de judecată CF38, din compunerea căruia face parte domnul judecător A.; (ii) la 3 iunie 2020, domnul judecător A. a formulat cerere de abținere în această cauză și în toate celelalte 28 dosare cu rechizitoriu aflate pe lista de ședință la termenul respectiv (dosarele nr. y/3/2018, x/3/2019, y/2019, x/3/2020, y/3/2020, z/3/2020, a/3/2020, b/3/2020, c/3/2020, d/3/2020, e/3/2020, f/3/2020, g/3/2020, h/3/2020, i/3/2020, j/3/2020, k/3/2020, l/3/2020, m/3/2020, n/3/2020, o/3/2020, p/3/2020, q/3/2020, r/3/2020, s/3/2020, t/3/2020, u/3/2020, v/3/2020); în cererile de abținere formulate în cele 29 de dosare, domnul judecător a invocat nerespectarea repartizării echilibrate și uniforme impuse de Hotărârea Colegiului de  conducere nr. 5/2020, nerespectarea exigențelor de repartizare aleatorie a căror menire este aceea de a exclude orice suspiciune de intervenție subiectivă în criteriile de alocare a dosarelor între completuri, producerea unei imixtiuni în independența judecătorului, prin  supraîncărcarea activității existența unei îndoieli cu privire la legalitatea învestirii instanței; totodată, prin formularea cererilor de abținere se consideră exonerat de orice eventuală responsabilitate în ipoteza în care ulterior se va constata încălcarea drepturilor părților implicate în cauză la garanțiile oferite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; (iii) toate cererile de abținere au fost respinse, ca nefondate, cu motivarea că „repartizarea dosarelor s-a făcut după o procedură transparentă, fiind respectate sub aspect formal toate elementele ce dau validitate sistemului de repartizare a dosarelor”.

Față de situația de fapt expusă anterior, instanța disciplinară a constatat că, prin formularea a 29 de cereri de abținere prin care a contestat practic modalitatea de repartizare a dosarelor penale cu rechizitoriu la nivelul Secției penale a Tribunalului X, motivele invocate excedând textului de lege care reglementează situațiile ce constituie motive de incompatibilitate, pârâtul judecător nu a respectat dispozițiile și deciziile cu caracter administrativ dispuse la nivelul instanței. Astfel, s-a reținut că hotărârile Colegiului de conducere emise în conformitate cu legea constituie acte administrative unilaterale care se bucură de prezumția de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, trăsături ce constituie fundamentul caracterului executoriu al acestora. Excepția de la regula executării din oficiu a actului administrativ există doar în cazul în care instanța de judecată dispune suspendarea, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia.

Relativ la situația de fapt din prezenta cauză, s-a reținut că, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului X nr. 5/27.02.2020, s-a hotărât luarea unor măsuri în vederea repartizării echilibrate a rechizitoriilor pe completuri și, astfel, o distribuire echilibrată a volumului de activitate la nivelul secției, având în vedere că au existat situații în care pe rolul unor completuri, printre care și CF38, nu au fost repartizate rechizitorii pentru o perioadă îndelungată de timp. Ca urmare, s-a decis alocarea unei complexități anuale de 2500 puncte/complet, cu excepția completurilor C38 și C14, care se vor configura cu 3500 de puncte complexitate cumulată anuală dosare fără termen (faza premergătoare), măsurile urmând a fi implementate pentru perioada 28.02.2020-28.05.2020.

În consecință, de la data adoptării hotărârii Colegiului de conducere, pârâtul judecător avea obligația să îndeplinească atribuțiile profesionale ce rezultau din actul administrativ emis în conformitate cu legea.

Ca urmare a aplicării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, au fost repartizate aleatoriu completului de judecată CF38 condus de domnul judecător A. un număr de 29 de rechizitorii, măsurile fiind dispuse cu caracter temporar, iar prin Hotărârea Colegiul de conducere nr.16/28.05.2020, s-a dispus, începând cu 29 mai 2020, reducerea complexității anuale alocate completurilor CF38 și CF14 de la 3.500 de puncte la 2.500 de puncte.

Prin formularea cererilor de abținere în toate dosarele cu rechizitoriu ce i-au fost repartizate în aplicarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, pârâtul judecător a refuzat practic judecarea acestor dosare invocând, în procedura abținerii, aspecte ce vizau legalitatea hotărârii de colegiu menționate anterior. De fapt, domnul judecător a uzitat de instituția abținerii pentru a contesta, în afara cadrului legal, măsurile administrative dispuse de conducerea Tribunalului X, împrejurare care reiese cu evidență chiar din motivarea cererilor de abținere formulate.

În consecință, cu o motivare care exceda textului de lege invocat și prin care era contestată modalitatea de repartizare a dosarelor la nivelul Secției I penale, pârâtul judecător a refuzat să respecte actele administrative emise de conducerea Tribunalului X, respectiv Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, care, la momentul respectiv nu era revocată, anulată sau suspendată.

Din această perspectivă prezintă relevanță și faptul că, abia la 17.06.2020, domnul judecător a formulat contestație împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Y sub nr. x/120/2020.

În concluzie, modalitatea în care pârâtul judecător a administrat actul de justiție în cauzele ce i-au fost repartizate aleatoriu urmare a aplicării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 conturează încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Sub aspectul laturii subiective,  probele administrate în cauză conturează o atitudine asumată de pârâtul judecător de nerespectare, în mod nejustificat, a obligațiilor cu caracter administrativ dispuse prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020. Relevantă din această perspectivă este și percepția pe care domnul judecător o are asupra responsabilităților specifice funcției deținute, percepție pe care a expus-o în mod clar în cuprinsul cererilor de abținere formulate. În același sens, s-a reținut și că, la 26.06.2020, pârâtul judecător a formulat o sesizare adresată Inspecției Judiciare, în cuprinsul căreia a susținut că, în perioada 28.02.2020-28.05.2020, în cadrul Secției I penale a Tribunalului X, nu ar fi funcționat o repartizare aleatorie, ci una dirijată către două dintre completurile secției, ca urmare a adoptării și punerii în aplicare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020. Prin Rezoluția nr. 2787/A/14.09.2020, sesizarea a fost clasată.

Modalitatea în care pârâtul judecător a înțeles să se manifeste în exercitarea atribuțiilor de serviciu conturează un refuz explicit în sensul avut în vedere de legiuitor și demonstrează o atitudine neconformă obligațiilor profesionale stabilite prin legi și regulamente.

Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile legale care reglementează relațiile magistraților în colectivele din care fac parte și prin cele care reglementează obligațiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfășurării în bune condiții a activității la instanțe și parchete.

Mai mult, prin motivele expuse în cererea de abținere formulată în dosarul nr. x/3/2020, domnul judecător a adus la cunoștința petentului B. posibila sa lipsă de imparțialitate. Ca urmare, Curtea de Apel X- Secția a II-a Penală, prin Sentința penală nr. 175/F/01.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, a admis cererea de strămutare formulată de inculpatul din dosarul nr. x/3/2020, aflat pe rolul Tribunalului X.

În concluzie, instanța disciplinară a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004

Referitor la situația de fapt, instanța disciplinară a reținut că, ulterior formulării cererii de abținere în dosarul nr. x/3/2020 aflat pe rolul Tribunalului X, la 01.07.2020, 07.08.2020 și 01.10.2020, în dosarele x/3/2020/al.2, nr. x/3/2020/a2, nr. x/3/2020/a3, domnul judecător a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luat față de inculpatul B., măsură pe care a menținut-o.

Analizând motivarea expusă în toate aceste trei dosare, ca de altfel și în cel prin care măsura preventivă a fost menținută la 04.05.2020, în dosarul nr. x/3/2020/a1.1, s-a constatat că, în ceea ce privește considerentele expuse de domnul judecător, sunt identice din punct de vedere al conținutului, paragraf cu paragraf, literă cu literă.

Prin    Încheierea    nr. 458/CP/02.12.2020  pronunțată în  dosarul  nr.  x/3/2020/a5, Curtea de Apel  X a admis contestația formulată de inculpat în dosarul nr. x/3/2020/a5 și a reținut că încheierea este motivată cu încălcarea dispozițiilor art. 403 C.proc.pen. și art. 131 alin. (2) teza finală din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, întrucât nu cuprinde analiza probelor și indicarea temeiurilor de drept care justifică soluția pronunțată. Aceeași deficiență a fost constată și în dosarele nr. y/3/2018, nr. x/3/2019, nr. i/3/2020, nr. h/3/2020 și nr. j/3/2020.

Lipsa motivării sau insuficienta motivare a unei decizii prin care se dispune plasarea în detenție este sancționată și în jurisprudența CEDO (S., V. și A. împotriva Danemarcei; Stasaitis împotriva Lituaniei; Ruiz Torija împotriva Spaniei) și a Curții Constituționale (Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012).

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că, potrivit art. 99 lit. t) teza a doua și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, prin gravă grava neglijență se înțelege normelor de drept material sau procesual de o gravitate deosebită, cu consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților.

Caracterul grav și neîndoielnic al încălcării normelor de drept menționate anterior este lipsit de orice justificare, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii, relevant fiind faptul că domnul judecător nu a dat dovadă de atenție în administrarea actului de justiție și nu a manifestat preocupare pentru a asigura, prin motivarea soluțiilor pronunțate, echitatea procesului penal din perspectiva dreptului justițiabilului de a-i fi examinată cauza sub toate aspectele.

Prin urmare, fapta pârâtului nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia, cu atât mai mult cu cât dispozițiile legale încălcate sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii.

În concluzie, sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza  a doua din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii, aplicată în condițiile art.100 din Legii nr. 303/2004, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptei săvârșite de pârâtul judecător, apreciindu-se că se justifică aplicarea unei sancțiuni care să aibă ca efect, evitarea, pe viitor, a unor manifestări susceptibile de a afecta prestigiului funcției de magistrat, în special, și al justiției, în general, și anume sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004, constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie și continuarea activității în cadrul Judecătoriei X”.

II. de lămurire a dispozitivului hotărârii

Prin cererea înregistrată la CSM la 24.11.2022, domnul judecător A. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 în sensul clarificării conținutului sancțiunii disciplinare dispuse de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM, arătând următoarele: (i) sancțiunea disciplinară ce i-a fost aplicată înglobează retragerea gradului profesional de judecător de tribunal, mutarea la o judecătorie și mutarea de la o instanță ce funcționează în (...) la o instanță ce funcționează în Județul (...); (ii) efectele atașate de instanța disciplinară sancțiunii reglementate de art. 100 lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004 sunt în mod vizibil mai largi și mai severe decât cel de retragere a gradului profesional de judecător de tribunal; (iii) motivarea hotărârii nu cuprinde considerente referitoare la interpretarea art. 100 lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004, în sensul că ar permite dubla schimbare, atât în privința gradului profesionale, cât și în privința localizării teritoriale a instanței.

III. Cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/J/2022

Prin cererea înregistrată la CSM la 24.11.2022, domnul judecător A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/J/2022, susținând că, în cuprinsul încheierii, nu au fost consemnate cuvânt cu cuvânt toate cererile și susținerile părților, precum și măsurile dispuse de instanța de disciplină.

IV. Încheierea din 8 decembrie 2022, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/J/2022/a1

Prin Încheierea din 8 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/J/2022/a1, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de domnul judecător A. privind lămurirea dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 și îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, ambele pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/J/2022.

În considerentele încheierii, instanța disciplinară a reținut următoarele: (i) susținerile din cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 nu se încadrează în prevederile art. 443 alin. (1) C.proc.civ., deoarece vizează soluția pronunțată de instanța disciplinară, în ceea ce privește sancțiunea aplicată, care pot fi valorificate în calea de atac, iar nu pe calea unei cereri de lămurire a dispozitivului hotărârii; (ii) în ceea ce privește cererea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, raportat la dispozițiile art. 422 alin. (1) C.proc.civ., s-a reținut că, în cuprinsul încheierii, au fost consemnate toate susținerile părților, iar măsurile dispuse de completul disciplinar au fost motivate în fapt și în drept.

V. Recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022

Domnul judecător A. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, solicitând, în principal, constatarea nulității actelor de cercetare disciplinară pentru lipsa sesizării conforme cu art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constatarea nulității rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare pentru încălcarea obligației prevăzute prin art. 46 alin. (1) coroborat cu art. 45 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 317/2004, iar într-un prim subsidiar, respingerea acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată, și într-un al doilea subsidiar, constatarea că sancțiunea aplicată este supradimensionată, lipsind o corelare a acesteia cu ansamblul circumstanțelor de fapt și celor personale.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători sub nr. x/1/2023.

Cu titlu preliminar, recurentul-pârât critică faptul că hotărârea atacată a fost motivată cu depășirea termenului prevăzut de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Critici referitoare la nulitatea hotărârii atacate pentru nerespectarea art. 398 alin. (1) și (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., recurentul-pârât susține că hotărârea atacată conține o soluție pe excepții și pe fond, pronunțată în opinie majoritară, precum și alte patru soluții pronunțate în opinii separate, cu încălcarea art. 398 C.proc.civ., aplicabil în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Critici cu privire la soluția dată excepției nulității pentru depășirea limitelor sesizării

În analiza excepției, instanța disciplinară a omis motivele invocate de pârât și a evaluat excepția prin prisma unor aspecte care sunt străine de motivele expuse în fundamentarea sa, fiind nemotivată, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ. Sub acest aspect, se arată că, deși sesizarea conține exclusiv nemulțumiri ale petentului cu privire la acte de procedură îndeplinite în derularea judecății din dosarul nr. x/3/2020, cercetarea disciplinară corelativă abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 a fost efectuată pentru formularea cererilor de abținere în alte 28 de dosare care nu aveau legătură cu petentul.

În același sens, se arată că lipsa sesizării a fost invocată și cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu referire la calitatea motivării sentințelor judecătorești pronunțate asupra fondului unei cauze penale, întrucât petentul a criticat doar încheieri pronunțate în cursul judecării cauzei sale. Astfel, nulitatea a fost invocată și față de faptul că sentințele analizate de Inspecția Judiciară nu puteau forma obiectul procedurii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, raportat la cuprinsul sesizării.

Critici referitoare la soluția dată excepției nulității Rezoluției nr. 91/2022, pentru încălcarea art. 46 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004

Instanța disciplinară nu a analizat  apărările referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin aceea că Rezoluția nr. 91/2022 nu cuprinde nicio analiză a apărărilor scrise din punctul de vedere formulat în etapa cercetării disciplinare, cu încălcarea art. 46 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 și art. 25-26 cu cele ale art. 27 alin. 3 din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

Critici referitoare la nelegalitatea cercetării disciplinare pentru faptul că, circumscris abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004, au fost analizate sentințe penale pronunțate în alte cauze decât aceea a petentului care a formulat sesizarea

Recurentul-pârât critică faptul  că instanța disciplinară a analizat, circumscris abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004, sentințe pronunțate în alte cauze decât cea indicată în sesizare, fără ca aceste acuzații să fie aduse la cunoștința pârâtului. În susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ.,  sunt formulate următoarele critici: (i)  prin simpla informare făcută de inspectorul judiciar cu privire la administrarea din oficiu a altor sentințe, fără o precizare relativ la o teză probatorie concretă, nu a înțeles modul în care vor fi analizate hotărârile respective  și nu a avut posibilitatea de a formula apărări referitoare la fapta imputată, constând în motivarea hotărârilor cu încălcarea art. 403 C.proc.pen.; (ii) prevederile art. 25 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție nu îi sunt opozabile, întrucât nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, contrar art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 24/2000; (iii) Rezoluția nr. 91/2022 constituie un act juridic care afectează independența judecătorului, fiind întocmită cu încălcarea art. 45 alin. (1) și (3) și art. 46 alin. (1) din Legea 317/2004, a dreptului la un proces echitabil și a principiului egalității în fața legii.

Critici referitoare la faptul că a judecat acțiunea disciplinarăcu încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 și art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) C.proc.civ. și de art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004

În susținerea criticilor formulate, recurentul-pârât arată că instanța disciplinară nu a analizat apărările sale referitoare la următoarele aspecte: (i) a formulat cele 29 de cereri de abținere în contextul în care modalitatea în care i se repartizaseră dosarele era cu totul neobișnuită în secție, întrucât, în perioada 27.02-28-05.2020, completului din care făcea parte (C38), precum și unui alt complet (C14), le-a fost repartizat un număr mult mai mare de dosare cu rechizitoriu comparativ cu celelalte completuri din cadrul secției; (ii) la data la care a formulat cererile de abținere nu i se comunicase Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020; (iii) Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 nu i se opunea judecătorului cu forță mai mare decât dispozițiile art. 124 alin. (1) și (4) din Constituție, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 11 din Legea nr. 304/2004 și art. 6 din Convenție; (iv) constatarea autorității de lucru judecat a primelor patru încheieri pe care le pronunțase cu privire la măsura preventivă a controlului judiciar luată față petentul B., menținute prin hotărâri pronunțate de Curtea de apel X în calea legală de atac, iar a 5-a încheiere, pronunțată la 26.11.2020 în același dosar cu privire la menținerea controlului judiciar, a fost reformată în calea de atac, hotărârea de reformare neavând aptitudinea de a evidenția vicii ale precedentelor încheieri ori de a invalida hotărârile prin care ele fuseseră menținute de instanța ierarhic superioară.

Critici referitoare la soluția instanței disciplinare cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004

Subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ., recurentul-pârât expune următoarele critici: (i) nu s-a ținut seama de faptul că, la data formulării cererilor de abținere, nu îi fusese comunicată Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 și nici nu fusese informat verbal cu privire la acest act, despre care a luat cunoștință în mod tangențial; (ii) simpla existență a unui act administrativ nu era de natură a anihila obligația judecătorului cauzei de a verifica legalitatea modului de învestire în fiecare dosar în parte, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 342 C.proc.pen.; (iii) pe rolul Tribunalului Y trenează încă din anul 2020 dosarul nr. x/120/2020*, având ca obiect contestația formulată împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020; (iv) în condițiile în care nu a dispus suspendarea judecării cauzelor, în mod greșit s-a reținut că ar fi provocat o suspendare de facto a efectelor Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, în condițiile în care formularea cererilor de abținere nu a determinat nici prelungirea duratei vreunuia dintre cele 29 de procese; (v) în mod greșit a reținut instanța disciplinară că ar fi refuzat să judece cauzele în care a formulat cereri de abținere.

În ceea ce privește latura subiectivă a abaterii disciplinare, sunt formulate următoarele critici: (i)  raportat la conținutul concret și complet al cererilor de abținere și având în vedere că nu i se comunicase Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, formularea cererilor de abținere a avut o justificare pertinentă în fapt și în drept și a îmbrăcat forma unor acte de procedură, potrivit art. 66 alin. (1) din C.proc.pen.; (ii) admiterea cererii de strămutare pe temeiul argumentelor aflate de petent din conținutul cererilor de abținere ilustrează tocmai temeinicia respectivelor argumente, a confirmat caracterul rezonabil al suspiciunilor generate de situația relatată în cererile respective.

Criticile referitoare la soluția instanței disciplinare cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004

Invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ., recurentul-pârât critică hotărârea recurată pentru nemotivare cu privire la apărările formulate pe fondul acțiunii disciplinare, fiind contrară art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.

Cu aplicarea greșită a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, instanța disciplinară nu a stabilit, în concret, o vătămare produsă prin faptele imputate, atâta vreme cât 4 dintre încheierile pronunțate în dosarul petentului au fost menținute în căile de atac, iar a 5-a încheiere a fost reformată în calea de atac înainte de a începe să producă efecte dispoziția privind noua menținere a măsurii preventive, astfel că nu s-a produs o vătămare concretă.

În mod nefondat s-a reținut, în analiza laturii subiective, că nu a dat dovadă de atenție în administrarea actului de justiție, nu a manifestat preocupare pentru a asigura, prin motivarea soluțiilor pronunțare, echitatea procesului penal din perspectiva justițiabilului de a-i fi examinată cauza sub toate aspectele. Sub acest aspect, recurentul-pârât arată că a motivat încheierile similar altor judecători, că sentințele nu pot forma obiectul analizei în procedura disciplinară, iar instanța de disciplină nu a luat în considerare volumul de activitate neobișnuit de mare într-un termen foarte scurt și amplitudinea deosebită a îndatoririlor jurisdicționale corelative volumului de activitate.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurentul-pârât susține caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate, în sensul următor: (i) contrar limitelor învestirii, instanța disciplinară a reținut săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr.303/2004 pentru lipsa motivării hotărârilor judecătorești pronunțate în alte cauze decât cea vizată de sesizare; (ii)  s-a reținut, că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare are atât natura juridică de act prin care se finalizează procedura disciplinară administrativă, cât și natura de act de sesizare a jurisdicției disciplinare.

Circumscris motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și C.proc.civ., sunt invocate următoarele critici: (i) este criticată sancțiunea aplicată în ceea ce privește mutarea/transferarea la o instanță ierarhic inferioară și în altă localitate, măsură care nu este prevăzută de art. 100 lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004, care prevede sancțiunea constând în „retrogradarea în grad profesional” și care se interpretează în corelație cu principiul inamovibilității judecătorului, reglementat de art. 125 alin. (1) din Constituție, și cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 303/2004; (ii) recurentul-pârât critică faptul că, la aplicarea sancțiunii, instanța de disciplină nu a dat eficiență circumstanțelor personale, deși acestea reprezintă criterii obligatorii, conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004). În acest sens, sunt invocate următoarele aspecte: vechimea de peste 23 de ani în funcția de judecător, din care peste 18 ani la Tribunalul X; faptul că a soluționat de o complexitate deosebită și cu potențial de a determina o expunere specială; faptul că nu a mai fost sancționat disciplinar și nu a făcut obiectul unei alte proceduri disciplinare; în perioada în care s-au petrecut faptele imputate a avut un volum de dosare nou intrate triplu față de încărcătura obișnuită.

În consecință, recurentul-pârât consideră că sancțiunea aplicată este disproporționată.

VI. Recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022

Domnul judecător A. a declarat recurs împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/J/2022/a1, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători sub nr. y/1/2023.

În cadrul unei prime critici, se susține că încheierea recurată este lovită de nulitate pentru că a fost pronunțată cu încălcarea art. 153 C.proc.pen., întrucât citația pentru termenul de judecată din 08.12.2022 i-a fost înmânată chiar în ziua în care s-a judecat cererea, fără a exista o dispoziție a instanței disciplinare în sensul scurtării termenului de citare.

Printr-o a doua critică, recurentul-pârât susține că instanța de disciplină a făcut o eronată interpretare și aplicare a prevederilor art. 443 C.proc.civ., apreciind că cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii în ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată constituie o critică echivalentă unui motiv de recurs, deși nu au fost formulate critici cu privire la sancțiune.

Totodată, se arată că, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție și pentru a face posibil controlul judiciar în calea de atac, instanța disciplinară era ținută de obligația de a expune motivele soluției pronunțate, astfel că, prin omisiunea de a fi expuse în cuprinsul hotărârii, considerentele referitoare la alegerea Judecătoriei X, recurentul-pârât este lipsit de posibilitatea a formula apărări de fond cu referire la această chestiune, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul Încheierii din 8 decembrie 2022 este criticată pentru următoarele aspecte: (i) prin consemnările din cuprinsul încheierii, au fost reformulate unele dintre susținerile părților ceea ce a condus la denaturarea sensului lor; (ii) s-a omis consemnarea unora dintre afirmațiile reprezentantului Inspecției Judiciare, care relevă desfășurarea viciată a procedurii de cercetare disciplinară; (iii) s-a omis consemnarea argumentelor reprezentantului pârâtului în fundamentarea cererii de probatorii, cu privire la tezele probatorii circumscrise susținerii apărărilor formulate în cadrul judecății disciplinare.

VII. Aspecte referitoare la derularea procedurii judiciare în fața Înaltei Curți

În dosarul nr. y/1/2023, prin Încheierea din 8 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a dispus conexarea cauzei având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/J/2022/a1, la dosarul nr. x/1/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, având ca obiect recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/J/2022.

Prin Încheierea din 22 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/1/2022/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de recurentul A. în dosarul nr. x/1/2022 privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1), (3) și (4), art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (6) și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 100 alin. (1) lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004.

VIII. Considerentele Înaltei Curți

În acord cu jurisprudența consolidată a Completului de 5 judecători (Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători nr.129/2017, nr.139/2017, nr.164/2017, nr.5/2018 – pct.70, nr.173/2018 – pct.78, nr. 92/2019 – pct.48), cu Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018 și cu cele statuate de C.E.D.O. în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr.9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), „recursul” reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr.317/2004 împotriva hotărârilor pronunțate de CSM în materie disciplinară „nu este acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (...) - cale de atac soluționată de (...) Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare” (Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, par. 25).

În ceea ce privește criticile vizând redactarea hotărârii atacate cu nerespectarea termenului legal, se rețin considerentele arătate în continuare.

Referitor la critica vizând redactarea hotărârii atacate cu depășirea termenului prevăzut de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, se reține că termenul respectiv nu face parte din categoria termenelor a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și determină casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, se rețin considerentele arătate în continuare.

Conform art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, „cercetarea disciplinară se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepția situației în care intervine suspendarea. Cercetarea disciplinară se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură”.

Prin Rezoluția nr. 2863 din 22 octombrie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de domnul judecător A. sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar cercetarea s-a finalizat la 12 ianuarie 2022, fiind întocmit proces-verbal în acest sens, cu respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de dispozițiile citate, nefiind identificate elemente care să atragă sancțiunea nulității procedurii disciplinare.

În ceea ce privește criticile referitoare la Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef nr. 51/2021, se rețin considerentele arătate în continuare.

Regulamentul lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr.51/2021 se circumscrie competenței delegate prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care dispune în sensul că „Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă de către inspectorul-șef, prin regulament” și a fost publicat pe pagina de internet a Inspecției Judiciare, iar în cauza dedusă judecății nu a fost probată o vătămare de natură a atrage nulitatea procedurii disciplinare sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile referitoare la nulitatea hotărârii pentru nerespectarea art. 398 alin. (1) și (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, se rețin considerentele arătate în continuare.

Dispozițiile a căror încălcare este invocată în recurs sunt următoarele:

- art. 49 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004:

„Art. 49. – (...)

(6) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de judecător sau procuror și cu circumstanțele personale ale acestuia.

(7) Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.”

- art. 398 C.proc.civ.:

„Art. 398. - (1) Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată și se dă în numele legii.

(2) Când unanimitatea nu poate fi realizată, hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecată. Dacă din deliberare rezultă mai mult de două opinii, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie.

(3) În cazul în care majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă în complet de divergență, constituit prin includerea în completul inițial și a unui judecător din planificarea de permanență.”

Cu titlu prealabil, este avută în vedere jurisprudența Completului de 5 judecători (Deciziile Completului de 5 judecători nr. 266/2017, nr. 271/2017, nr. 293/2017, nr. 5/2018, nr. 148/2018, nr. 36/2020), în care s-au reținut în mod constant următoarele: (i) atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, CSM este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 și nr. 788/2007); astfel cum rezultă din economia dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituție coroborate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, CSM realizează, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, o activitate cu caracter jurisdicțional, îndeplinind rolul unei instanțe de disciplină aflată în afara sistemului puterii judecătorești; (ii) în aplicarea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, nu devin incidente în mod automat prevederile Codului de procedură civilă, ci numai în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu dispozițiile speciale ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare, cuprinse în Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește hotărârile adoptate de secțiile CSM, Legea nr. 317/2004 cuprinde dispoziții speciale, în cuprinsul art. 27 alin. (3), conform cărora „(...) hotărârile secțiilor se iau cu votul majorității membrilor prezenți”, dispoziții care se aplică cu prioritate față de prevederile art. 398 C.proc.civ., care sunt aplicabile hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești în cadrul procesului civil, pentru a se evita constituirea completului de divergență și pentru a se constitui majoritatea necesară adoptării hotărârii, așa cum s-a afirmat inclusiv în doctrina de specialitate (Gabriel Boroi ș.a., Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, București, Editura Hamangiu, 2013, pag. 398).

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile din recurs.

Referitor la criticile formulate cu privire la soluția dată excepției nulității acțiunii disciplinare pentru depășirea limitelor sesizării și la criticile vizând nelegalitatea cercetării disciplinare pentru faptul că, circumscris abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004, au fost analizate sentințe penale pronunțate în alte cauze, se rețin considerentele arătate în continuare.

Contrar susținerilor din recurs, care sunt circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C.proc.ci