ÎCCJ, Decizia nr. 196/2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârile pronunțate de instanța disciplinară

Prin Hotărârea nr. 4J din 15 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a hotărât următoarele: (i) cu majoritate, respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004; (ii) cu majoritate, respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare în cadrul etapei cercetării disciplinare la Inspecția Judiciară; (iii) cu majoritate, admite acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004, aplică sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" și continuare activității în cadrul Judecătoriei Cornetu, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) și lit. t) teza a doua din același act normativ.

Prin încheierea din 8 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a respins, ca neîntemeiate, cererea de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 și cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii din 16 februarie 2022, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2022, cereri formulate de domnul A. - judecător în cadrul Tribunalului București.

Recursurile declarate împotriva hotărârilor menționate anterior

Domnul judecător A. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022, care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.

De asemenea, domnul judecător a declarat recurs împotriva încheierii din 8 decembrie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022, care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2023.

Prin încheierea din 8 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2022.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale

În dosarul nr. x/2022, prin înscrisul înregistrat la 18 mai 2023, domnul judecător A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale prezentate în continuare.

Referitor la art. 45 alin. (1), (3) și (4), art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1) și art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, a susținut că sunt contrare dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 21, art. 73 lit. l), art. 78, art. 115, art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție.

În motivare, a apreciat că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor art. 115 raportat la art. 73 și art. 125 alin. (2) din Constituție, în condițiile în care permit interpretarea potrivit căreia Inspecția Judiciară, prevalându-se de un ordin emis de inspectorul-șef, poate efectua cercetarea disciplinară și, consecutiv, instanța disciplinară poate admite acțiunea disciplinară referitor la alte fapte decât cele cuprinse în plângerea/actul scris și motivat depus de titularul sesizării inițiale, fără a se întocmi în scris un act distinct de sesizare din oficiu.

Dispozițiile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât sunt lipsite de previzibilitate, în măsura în care sunt interpretate în sensul că cercetarea și acțiunea disciplinară declanșate în baza unei sesizări formulate de o persoană interesată se pot extinde la cercetarea și judecarea unor fapte în privința cărora nu există un alt act de sesizare, materializat într-un înscris care să emane de la unul dintre titularii stabiliți prin art. 44 alin. (3) și art. 45 alin. (1) din Legea 317/2004 și care să permită judecătorului cercetat să cunoască în ce ar consta aceste noi fapte.

În susținere, sunt invocate considerentele Deciziilor Curții Constituționale nr. 454/2020 (par. 25-26), nr. 588/2017 (par. 25-27) și nr. 6/1992.

Normele de efectuare a lucrărilor de Inspecție Judiciară, aprobate prin ordin al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, în temeiul art. 65 și art. 69 lit. a)

1

) din Legea nr. 317/2004, nu pot adăuga la lege, iar ordinul respectiv, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a se asigura opozabilitatea erga omnes, este contrar prevederilor art. 78 alin. (3) din Constituție și art. 11 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 24/2000.

Prevederile criticate sunt contrare principiului ierarhiei actelor normative și principiului separației puterilor în stat, consacrate prin art. 1 alin. (4) și art. 73 din Constituție corelat cu art. 4 din Legea 24/2000, în condițiile în care o autoritate administrativă exercită o competență într-un domeniu rezervat legii organice și, printr-un act juridic având forță inferioară legii organice - Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare privind Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară - stabilește situații în care este permisă verificarea/cercetarea disciplinară a unui judecător pentru alte fapte decât cele descrise în actul de sesizare inițial și fără întocmirea formală a unui act distinct de sesizare din oficiu.

Totodată, în condițiile în care competența pe care legiuitorul a conferit-o Consiliului Superior al Magistraturii prin art. 134 alin. (4) din Constituție de a emite acte administrativ cu caracter normativ este limitată prin dispozițiile art. 38 alin. (7) și art. 41 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, iar prin art. 70 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a fost delegată inspectorului-șef al Inspecției Judiciare numai competența de a emite Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector judiciar, se invocă jurisprudența Curții Constituționale în care s-a reținut că actele de nivel infralegislativ emise în scopul aplicării legilor organice care interesează statutul judecătorului nu pot aduce completări actelor normative emise de autoritatea legiuitoare (Decizia nr. 588/2017, par. 28).

În privința dispozițiilor art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004, se argumentează că sunt contrare dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție, întrucât permit interpretarea - așa cum s-a întâmplat în cazul cercetării disciplinare ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 - în sensul că etapa administrativă a cercetării disciplinare se poate finaliza valabil fără ca Inspecția Judiciară să analizeze apărările formulate de judecătorul cercetat disciplinar prin exprimarea unei opinii explicite cu privire la temeinicia sau netemeinicia acestora. O interpretare în sensul că inspectorului judiciar îi este permis să întocmească rezoluția prin care sesizează instanța disciplinară lăsând neanalizate apărările judecătorului cercetat, adică fără a expune motivele înlăturării acestor apărări, ar avea semnificația lipsirii de conținut a statutului de independență ce este atașat profesiei de judecător, a dreptului fundamental la apărare de care se bucură orice subiect de drept precum și a dreptului fundamental al omului de a beneficia de o procedură disciplinară echitabilă în toate etapele pe care acesta le parcurge. Primirea la dosarul de cercetare disciplinară a înscrisului prin care au fost formulate apărările sau dialogul purtat între inspectorul judiciar și judecătorul cercetat în cursul cercetării disciplinare nu îl pot scuti pe inspectorul judiciar de obligația de a verifica apărările formulate, verificare menită să asigure atât garanția constituțională de respectare a dreptului la apărare, cât și garanția de înfăptuire a justiției în numele legii și de asigurare a independenței în exercitarea funcției de judecător.

Referitor la prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, a susținut că sunt contrare art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (8) și (12) din Constituție și Deciziei Curții Constituționale nr. 233/2021, deoarece hotărârea instanței disciplinare nu era motivată în fapt și în drept la data pronunțării.

În esență, se arată că, întrucât soluția dată acțiunii disciplinare are potențialul de a se finaliza printr-o măsură punitivă și se circumscrie unui demers de drept public, având ca finalitate apărarea rolului și imagini valorilor socio-juridice reprezentate de independența și imparțialitatea autorității judecătorești, hotărârile secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să respecte exigențele stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 233/2021 (par. 51-52) în privința hotărârilor de soluționare a acțiunilor în materie penală, în sensul de a fi redactate și motivate la data pronunțării.

Referitor la prevederile art. 100 alin. (1) lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004, s-a susținut că sunt contrare dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) și art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, precum și dispozițiilor art. 20 din Constituție corelate cu dispozițiile art. 8 din Convenție și art. 1 alin. (5) din Constituție, pentru criticile arătate în continuare.

Deoarece presupune mutarea la o instanță inferioară ierarhic, sancțiunea retrogradării în grad profesional este aplicabilă numai unei categorii restrânse de judecători, și anume celor care au gradul de judecător de tribunal sau curte de apel, nefiind aplicabilă judecătorilor de la judecătorie, tribunal militar, Înalta Curte de Casație și Justiție, magistraților-asistenți, inspectorilor judiciari sau membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiind astfel încălcat principiul nediscriminării.

Prevederile criticate sunt contrare art. 20 din Constituție raportat la art. 8 din Convenție, întrucât, prin sancțiunea retrogradării în grad profesional, judecătorul poate fi mutat la orice instanță din țară, ceea ce afectează dreptul la protecția vieții private și de familie, consacrat prin art. 8 alin. (1) din Convenție.

Sancțiunea disciplinară reglementată de textul criticat, prin faptul că are caracter permanent, determină diminuarea substanțială a pensiei de serviciu, afectează viața privată a judecătorului și creează premisele afectării independenței acestuia, protejată prin art. 124 alin. (3) din Constituție, întrucât magistratul nu va putea să mai concureze pentru promovarea în grad și va fi perceput ca o persoană plafonată, de o calitate profesională discutabilă, aspect menționat deja în privința autorului sesizării într-o publicație din mediul online, fiindu-i afectate reputația, încrederea în sine și demnitatea, valori care intră în sfera de protecție a art. 8 din Convenție.

Dintr-o altă perspectivă, prin faptul că reglementează o sancțiune definitivă și perpetuă în grad profesional, prevederile criticate sunt contrare art. 20 din Constituție corelat cu art. 3.4 din Carta Europeană privind Statutul judecătorului și art. 125 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât sunt incompatibile cu beneficiul inamovibilității pe care legea îl conferă judecătorului, textul de lege fiind lacunar și imprevizibil, prin prisma cerinței de previzibilitate a legii, așa cum a fost reținută în Decizia Curții Constituționale nr. 588/2017 (par. 25).

Încheierea recurată

Prin încheierea din 22 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1), (3) și (4), art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (6) și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, formulată de recurentul A. în dosarul nr. x/2022.

În motivare, s-a reținut, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1), (3) și (4), art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1) și art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, că, deși excepția este invocată formal cu privire la prevederile menționate, criticile formulate se referă în realitate la legalitatea Ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare pentru aprobarea Normelor de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară, prin raportare la actele cu forță juridică superioară, precum și la situații de fapt și de drept deduse judecății în litigiul în care a fost invocată excepția.

Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la actele ce pot forma obiectul excepției de neconstituționalitate, pentru că autorul excepției de neconstituționaliatate tinde să supună controlului instanței de contencios constituțional conformitatea cu dispoziții din lege și din Constituție a unui act administrativ cu caracter normativ, care nu face parte din categoria actelor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și în privința căruia competența de verificare a legalității aparține instanței judecătorești competente în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004; în egală măsură, autorul excepției supune examinării instanței de contencios constituțional situații concrete de fapt și de drept din litigiul pendinte, care sunt de competența instanței judecătorești.

Referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată cu privire la prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanța a reținut că, prin criticile formulate, autorul excepției își exprimă nemulțumirea față de opțiunea legiuitorului de a reglementa un termen în care se redactează hotărârea prin care Consiliul Superior al Magistraturii soluționează acțiunea disciplinară și propune ca hotărârea respectivă să fie motivată la data pronunțării, prin prisma analogiei cu hotărârile pronunțate în materie penală vizate de considerentele de la par. 51-52 din Decizia Curții Constituționale nr. 233/2021.

Înalta Curte a constatat, de asemenea, că, în privința prevederilor menționate, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, deoarece intenția autorului excepției este de a obține pe calea sesizării Curții Constituționale o modificare a dispozițiilor criticate prin similitudine cu o altă reglementare (C. proc. pen.), iar nu de a formula veritabile critici de constituționalitate cu privire la prevederile contestate.

În ceea ce privește prevederile art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că susținerile invocate în susținerea excepției nu reprezintă veritabile critici de constituționalitate, ci nemulțumiri ale autorului cu privire la textul de lege, prin prisma unor potențiale situații diferite de aplicare a normei, aspecte care se circumscriu competenței instanței judecătorești în raport cu situația concretă în care se află destinatarii normei, iar nu controlului de constituționalitate, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Decizia pronunțată în dosarul discipinar

Prin Decizia nr. 132 din 22 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a admis recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2022, a casat, în parte, hotărârea atacată. A respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului București pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului București sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A respins, ca nefondat, recursul declarat de domnul judecător A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2022, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2022.

Recursul formulat în cauză

Împotriva încheierii din 22 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, domnul judecător A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

În susținerea căii de atac, a arătat că textele pe care le-a criticat pentru neconstitutionalitate au o legătură neîndoielnică cu prezenta pricină; a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

A solicitat admiterea recursului, pentru că încheierea pronunțată a aplicat greșit prevederile legale în materie, respectiv art. 29 din Legea nr. 47/1992.

La 8 iunie 2023, recurentul a depus motivarea recursului, în cuprinsul căreia a susținut că din interpretare art. 29 din Legea nr. 47/1992 reiese că pentru sesizarea instanței de contencios constituțional este suficient să fie îndeplinite condițiile formale prevăzute de textul de lege, iar nu ca instanța în fața căreia a fost invocată excepția să împărtășească opinia petentului.

Singura posibilitate legală de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale este situația în care nu este îndeplinită una din condițiile formale prevăzute de alin. (1)-(3) din art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Ca urmare, recurentul susține că aceste condiții erau îndeplinite cumulativ: excepția a fost invocată în fața instanței de recurent; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate (art. 45 alin. (1), (3) și 4 ale art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1) art. 49 alin. (6) și art. 511 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, precum și art. 100 alin. (1) lit. d) indice 1 din Legea nr. 303/2004) sunt ale unor acte normative cu rang de lege, sunt în vigoare și sunt incidente acțiunii disciplinare, nefiind constatate neconstituționale anterior.

A criticat soluția instanței, prin care s-a apreciat că, în realitate, s-ar fi referit la nelegalitatea ordinului Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare; procedând astfel, instanța nu a avut în vedere litigiul disciplinar, în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

A solicitat ca instanța de recurs să analizeze cauza cu referire și la dezlegările date de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 454/2020.

Recurentul a apreciat că solicitarea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea 317/2004 era fondată, întrucât aceeași instanță de contencios constituțional a statuat cu privire la necesitatea ca hotărârea prin care se aplică sancțiunea (penală) să fie motivată chiar la data pronunțării ei.

Greșit a reținut Înalta Curte că ar fi urmărit o modificare a dispozițiilor criticate, referitoare la termenul de motivare a hotărârilor prin care se aplică o sancțiune disciplinară.

A criticat și soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (1) lit. d)

1

din Legea 303/2004, pentru că s-a reținut fără temei că ar fi expus simple nemulțumiri personale cu privire la textul de lege.

În realitate, recurentul a invocat încălcarea cerinței constituționale a egalității în fața legii, ce ar decurge din faptul că sancțiunea retrogradării nu poate fi aplicată tuturor judecătorilor, procurorilor și persoanelor care ocupă funcții cărora li se aplica același regim juridic disciplinar.

În opinia sa, norma este contrară prevederilor art. 20 din Constituția României corelat cu art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că afectează dreptul la viață privată și de familie, prin mutarea definitivă a judecătorului sancționat la o instanță din altă localitate decât aceea de domiciliu; este afectată și independența judecătorului prevăzută de art. 124 alin. (3) din Constituție.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul a criticat soluția instanței, prin care s-a respins cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a mai multor texte legale, arătând, în esență, că acestea au o legătură neîndoielnică cu prezenta pricină, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Ca atare, instanța de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj constituțional; (ii) excepția să fie ridicată cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (iii) dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepția să fie ridicată de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (v) excepția să nu fie invocată cu privire la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În cauza de față, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată cu privire la dispozițiilor art. 45 alin. (1), (3) și (4), art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (6) și art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 100 alin. (1) lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:

Art. 45 din Legea nr. 317/2004:

(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor.

Art. 46 din Legea nr. 317/2004:

(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Cercetarea disciplinară se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la informațiile clasificate și la protecția datelor cu caracter personal.

Art. 47 din Legea nr. 317/2004:

(1) După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

Art. 49 din Legea nr. 317/2004:

(6) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de judecător sau procuror și cu circumstanțele personale ale acestuia.

Art. 51 din Legea nr. 317/2004:

(1) Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunțare și se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum și Inspecției Judiciare. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt: (...)

d

1

) retrogradarea în grad profesional;

În cauză, sunt îndeplinite următoarele cerințe pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate:

(i) excepția este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, respectiv dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători;

(ii) excepția vizează dispoziții care erau în vigoare la momentul demarării litigiului disciplinar;

(iii) excepția este ridicată de recurentul A., care este parte în dosarul sus menționat;

(iv) dispozițiile criticate nu au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1), (3) și (4), art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1) și art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, instanța a constatat că, deși excepția este invocată formal cu privire la prevederile menționate, criticile formulate se referă la legalitatea ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare pentru aprobarea Normelor de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară, prin raportare la actele cu forță juridică superioară, precum și la situații de fapt și de drept deduse judecății în litigiul în care a fost invocată excepția.

S-a apreciat că, procedând în acest fel, autorul tinde să supună controlului instanței de contencios constituțional conformitatea cu dispoziții din lege și din Constituție a unui act administrativ cu caracter normativ, care nu face parte din categoria actelor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și în privința căruia competența de verificare a legalității aparține instanței judecătorești competente în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Recurentul a criticat această motivare, apreciind că cererea sa de sesizare cu neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea nr. 317/2004 îndeplinea condițiile formale, fiind greșită reținerea instanței că s-ar fi referit la nelegalitatea ordinului inspectorului-șef.

Aceste susțineri sunt nefondate și vor fi înlăturate de instanța de recurs, întrucât deși recurentul a indicat articole din Legea nr. 317/2004, din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că neconformitatea acestor dispoziții legale cu legea fundamentală a fost apreciată prin aceea că instanța disciplinară poate exercita și admite acțiunea disciplinară și cu privire la fapte care nu sunt cuprinse în actul inițial de sesizare; or, această extindere se face de Inspecția Judiciară în temeiul unui ordin emis de inspectorul-șef.

Așadar, ceea ce a reclamat recurentul, prin excepția de neconstituționalitate, a fost posibilitatea de a se extinde cercetările disciplinare și la alte fapte, care nu este reglementată de articolele de lege pretins a fi neconstituționale, anterior redate, ci de ordinul inspectorului-șef.

Ca urmare, reținând că posibilitatea extinderii cercetării disciplinare nu este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 317/2004, este corectă reținerea instanței din încheierea recurată, în sensul că recurentul tinde să supună controlului instanței de contencios constituțional conformitatea cu dispoziții din lege și din Constituție a unui act administrativ cu caracter normativ, care nu face parte din categoria actelor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și în privința căruia competența de verificare a legalității aparține instanței judecătorești competente în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu această motivare vor fi respinse, ca nefondate, și criticile recurentului, reținându-se că este legală statuarea din încheierea recurată, în sensul că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la actele ce pot forma obiectul excepției de neconstituționalitate.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pe motiv că are o legătură tangențială cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, în cuprinsul căruia sunt formulate critici cu privire la nerespectarea termenului de redactare, însă analiza acestor critici se circumscrie competenței instanței judecătorești.

Criticând aceste considerente, recurentul a apreciat că demersul său era justificat de împrejurarea că aceeași instanță de contencios constituțional a statuat cu privire la necesitatea ca hotărârea prin care se aplică sancțiunea (penală) să fie motivată chiar la data pronunțării ei.

Aceste susțineri vor fi respinse, ca nefondate, de instanța de recurs.

În primul rând, instanța de contencios constituțional a statuat în materie penală necesitatea ca hotărârea să fie redactată la momentul pronunțării, prin Decizia nr. 233/2021, iar recurentul a fost sancționat în procedura răspunderii magistraților, reglementată de Legea nr. 303/2004, care nu este în domeniul penal.

Apoi, motivarea recurentului din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale face referire la necesitatea ca hotărârile pronunțate în materia răspunderii disciplinare a magistraților să respecte aceleași rigori ca cele din materia penală, sub aspectul finalității lor, respectiv apărarea rolului și imaginii valorilor socio-juridice reprezentate de independența și imparțialitatea autorității judecătorești.

Ca urmare, cum aceste aprecieri reflectă opinia personală a recurentului, este corectă reținerea instanței, în sensul că nu sunt aduse veritabile critici de constituționalitate cu privire la prevederile contestate; în plus, dispozițiile criticate au legătură tangențială cu soluționarea recursului declarat în cauză, în condițiile în care recurentul formulează critici cu privire la nerespectarea termenului de redactare a hotărârilor emise de Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, în absența unor motive concrete, afirmarea neconstituționalității, cu trimitere la garanțiile procesului echitabil, nu permite efectuarea controlului prealabil sesizării.

Prin încheierea recurată, instanța a respins și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 100 alin. (1) lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004, apreciind că cele invocate în susținerea excepției nu reprezintă veritabile critici de constituționalitate, ci nemulțumiri ale autorului cu privire la textul de lege, prin prisma unor potențiale situații diferite de aplicare a normei, aspecte care se circumscriu competenței instanței judecătorești în raport cu situația concretă în care se află destinatarii normei, iar nu controlului de constituționalitate.

Cu privire la aceste considerente, recurentul a susținut că motivarea acestei excepții nu este nicidecum una personală, pentru că a invocat încălcarea cerinței constituționale a egalității în fața legii, întrucât sancțiunea retrogradării nu poate fi aplicată tuturor magistraților care ocupă funcții cărora li se aplică același regim disciplinar și pentru că este contrară art. 20 din Constituție, raportat la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de recurs constată că aceste susțineri sunt nefondate, pentru că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la acest text de lege, petentul a susținut că sancțiunea prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. d)

1

) din Legea nr. 303/2004 nu se poate adresa tuturor judecătorilor și procurorilor, întrucât retrogradarea presupune mutarea la o instanță ierarhic inferioară celei unde își desfășoară activitatea magistratul sancționat.

Din interpretarea acestei norme, a arătat petentul, cei care nu au grad profesional de tribunal sau curte de apel nu pot fi retrogradați, la fel și cei care își desfășoară activitatea la Înalta Curte, care au statut special de demnitar; în plus, sancțiunea amintită nu se poate aplica magistraților-asistenți care funcționează doar la Înalta Curte, inspectorii judiciari sau membrii Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că nici Inspecția Judiciară nici Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt entități cu structuri ierarhice.

Analizând aceste argumente de neconstituționalitate, precum și considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că motivarea respingerii cererii de sesizare este legală pentru că recurentul nu aduce veritabile critici de neconstituționalitate normei indicate; în realitate, critică modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze sancțiunile disciplinare aplicabile magistraților, prin prisma unor situații ipotetice, diferite, aplicabile normei.

Aceste susțineri nu reprezintă veritabile critici de constituționalitate, ci aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a normelor ce fac obiectul excepției. În plus, aceste chestiuni însă se analizează de la caz la caz, competența de apreciere revine instanței de judecată învestite cu soluționarea dosarului, care aplică prevederile legale la chestiunile de fapt stabilite din speță, în funcție de situația concretă în care se află destinatarii normelor, de contextul legislativ aplicabil, de probatoriul administrat, în concordanță cu cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 189/2022.

Prin urmare, așa cum în mod legal s-a arătat prin încheierea recurată, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.

În raport cu toate cele ce preced, constatând că niciuna din criticile formulate nu sunt fondate, iar încheierea recurată este legală, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 22 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2023.