ÎCCJ, Decizia nr. 278/2023

Ședința publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 2244 din 16 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă- a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, formulată de revizuentul A. și a obligat pe revizuentul A. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata B. S.R.L., reduse cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a constatat că nu ar fi întrunită cerința impusă de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât timp cât Decizia nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului București stabilește modalitatea corectă în care a fost pusă în executare prima hotărâre (decizia nr. 2217 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel București); tribunalul nu neagă sumele recunoscute prin titlu, pe care le consemnează la pagina 10 din hotărâre, ci doar cenzurează întinderea sub aspectul cuantumului creanței constând în actualizarea cu rata inflației, respectiv dobânda legală conform probelor administrate în apelul vizând contestația la executare în legătură cu decizia nr. 2217/2017.

Așadar, se reține că tribunalul a verificat maniera în care au fost stabilite cheltuielile de executare aferente titlului executoriu, respectiv onorariul executorului judecătoresc, onorariile de avocat fixate prin cele două încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare și onorariul expertului, ajungând la concluzia că a operat o încălcare a prevederilor legale în determinarea cuantumului acestora, conform considerentelor evocate în motivarea deciziei.

Instanța a constatat că decizia civilă nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă nu a nesocotit dispozițiile date prin Decizia nr. 2217 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel București, pentru a se analiza o eventuală încălcare a autorității de lucru judecat, element indispensabil în justificarea ipotezei de revizuire invocate.

Neîndeplinirea acestei exigențe a determinat respingerea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, formulată de revizuentul A., fără a mai fi necesară cercetarea celorlalte cerințe.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, în temeiul art. 513 alin. (6) și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul a precizat că hotărârea completului investit cu soluționarea cererii de revizuire nu este motivată sub aspectul contradicțiilor existente între cele două soluții, cum au fost prezentate în cuprinsul motivării căii extraordinare de atac.

Astfel, prin cererea de revizuire a solicitat anularea Deciziei nr. 497A/23.02.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, pretinzând că este potrivnică Deciziei nr. 2217 din 13 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte prin Decizia nr. 2391 din 19 decembrie 2019.

Prin decizia recurată, instanța nu a analizat sumele indicate în hotărârea Tribunalului București (prin operațiunile matematice indicate în motivare fiind afectat dreptul stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia Curții de Apel București).

Nu a fost analizată nici existența dispozițiilor potrivnice din cele două hotărâri judecătorești, instanța reținând că Decizia nr. 497A/2022 nu nesocotește Decizia nr. 2217/2017, pentru că cea dintâi hotărâre vine tocmai să stabilească modalitatea corectă în care a fost pusa în executare hotărârea Curții de Apel București.

Recurentul susține că drepturile câștigate, stabilite cu autoritate de lucru judecat prin Decizia 2217/2017 a Curții de Apel București, intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind protecția proprietății, creanța ce a fost stabilită prin decizie definitivă reprezentând un bun, în sens convențional.

Apărările părților

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea reprezentând de fapt reiterări ale argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 4 decembrie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

S-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului, ce a fost însușit de completul de judecată prin încheierea din 11 septembrie 2023, prin care s-a dispus comunicarea acestui act de procedură părților, astfel că, în această fază procesuală, nu se impune reanalizarea excepției nulității recursului invocate de către intimată.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2023, instanța a admis, în principiu, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2244 din 16 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022 și a fixat termen de judecată la data de 4 decembrie 2023, ora 9:00, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul a susținut nemotivarea hotărârii instanței asupra revizuirii deciziei civile nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, critică ce a fost întemeiată în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

În cauză, recurentul a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenței unor considerente contradictorii pe care instanța și-a argumentat soluția pronunțată asupra cererii de revizuire.

Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme prin decizia recurată instanța a constatat că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât Decizia nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului București a stabilit modalitatea corectă în care a fost pusă în executare Decizia nr. 2217 din 13 decembrie 2017 a Curții de Apel București.

În deplin acord cu instanța de revizuire, Completul de 5 judecători reține, la rândul său, că prin hotărârea a cărei anulare se solicită, Tribunalul București, în cadrul contestației la executare, a verificat maniera în care au fost stabilite cheltuielile de executare aferente titlului executoriu, care este Decizia nr. 2217/2017 a Curții de Apel București, respectiv onorariul executorului judecătoresc, onorariile de avocat fixate prin cele două încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare și onorariul expertului, ajungând la concluzia că a operat o încălcare a prevederilor legale în determinarea cuantumului acestora, conform considerentelor acesteia.

Așa fiind, se constată că decizia recurată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluția adoptată de instanță.

În ceea ce privește cererea intimatului de amendare a recurentului, instanța reține următoarele:

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat sancționarea recurentului cu amendă judiciară, în temeiul art. 187 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că prezenta cale de atac a fost exercitată cu rea credință, aceasta cunoscând că recursul este vădit neîntemeiat.

Aceste susțineri sunt nefondate și vor fi respinse.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că legiuitorul a prevăzut o condiție suplimentară pentru posibilitatea amendării părții care exercită o acțiune sau o cale de atac vădit netemeinică, și anume exercitarea cu rea-credință a unei astfel de cereri.

Sub aspectul înțelesului noțiunii de "rea-credință" și a sintagmei "vădit netemeinice", Înalta Curte se va raporta la Decizia Curții Constituționale a României nr. 469 din 27 iunie 2017, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, în condițiile în care textul legal criticat se referă la introducerea cu "rea-credință" a unei cereri vădit netemeinice, sintagma "vădit netemeinice" sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaște. Totodată, se arată că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanța își poate forma o convingere și poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credință.

Se mai reține că, pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012).

Totodată, făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale a României nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, Curtea a mai reținut, referitor la sintagma "rea-credință", că aceasta are semnificația de atitudine incorectă, necinstită.

Concluzionând în sensul că reaua-credință este o formă a vinovăției, expresia dolului, fraudei și culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înșelăciunea și omisiunea vădit intenționată, Curtea a statuat în sensul că reaua-credință poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârșește sau omite, în mod conștient, un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută reaua-credință în declararea cererii de recurs, atâta timp cât recurentul nu a făcut altceva decât să uzeze de o cale de atac reglementată de lege, iar intimatul pârât nu a dovedit că ar fi urmărit un alt scop decât acela de a critica hotărârea atacată.

Prin urmare, cererea de amendare a recurentului va fi respinsă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege anterior citat.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Văzând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și dovada cheltuielilor de judecată depuse la dosar, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 11757,44 RON către intimatul B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2244 din 16 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.

Respinge cererea formulată de intimatul B. S.R.L. de aplicare a unei amenzi judiciare recurentului.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 11757,44 RON către intimatul B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2023.