ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2023

Ședința publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civilă, la data de 30.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la plata sumei totale de 800.000 RON, astfel: 350.000 RON reprezentând daune materiale, aplicarea dobânzii legale de la nașterea dreptului până la momentul plății efective precum și actualizarea cu rata inflației și suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 raportat la art. 1357 Noul C. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 534 din 05.04.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, atât excepția lipsei calității procesuale pasive cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de către pârâtă prin întâmpinare, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel principal reclamantul A. și apel incident pârâta B..

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1459A din 18.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondate apelul principal declarat de apelantul reclamant A. și apelul incident declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 534/05.04.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a III a civilă, în dosarul nr. x/2019; în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, în cuantum de 9151,37 RON reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului declarat de apelantul-reclamant, rămân în sarcina acestuia.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1459A din 18 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 martie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 28 martie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-reclamant datorează o taxă de timbru în cuantum de 9.251,37 RON, însă prin încheierea din 19.06.2023, recurentul a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că a solicitat prin cererea de apel, printre altele, încuviințarea următoarelor mijloace de probă: interogatoriul pârâtei B., expertiza grafică criminalistică, expertiza contabilă, prezumțiile judiciare, indicând pentru fiecare în parte obiectivele (în cazul expertizelor), cât și tezele probatorii.

Prin decizia civilă nr. 1459A/2022, în ceea ce privește administrarea probelor, instanța de apel a hotărât:

"în temeiul art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. cu referire la dispozițiile art. 254-255 din C. proc. civ., Curtea admite în parte probele solicitate, în sensul că încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți și respinge celelalte probe solicitate prin apelul declarat."

Cu toate că probele propuse spre administrare erau utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, raportat la tezele probatorii, instanța de apel a procedat într-o manieră generică atunci când a respins administrarea acestora, neprezentând în mod clar și concret motivele care au stat la baza respingerii.

Astfel, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, limitând posibilitățile de a-și dovedi temeinicia cererii de chemare în judecată. De asemenea, procedând în această manieră, instanța de apel a mai încălcat și principiul legalității și cel al aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei atacate, iar pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi pronunțată o hotărâre în limitele legalității și temeiniciei.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar, au aplicat în mod greșit normele de drept material privind răspunderea civilă delictuală.

Pentru a simplifica raționamentul aplicării răspunderii civile delictuale în speță ar trebui analizată următoarea întrebare: poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a unui angajat care a semnat o decizie de concediere în numele și pe seama administratorului societății, cu toate că nu avea aceste prerogative în atribuțiile de serviciu, cu toate că nu avea un mandat legal în acest sens?

Or, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat că nu poate fi atrasă răspunderea civilă a angajatului raportat la faptul că măsura de concediere a reclamantului a fost o măsură dispusă cu consimțământul reprezentantului societății angajatoare, reprezentând manifestarea acestuia de voință.

Astfel, recurentul-reclamant a solicitat instanței de recurs să constate că răspunderea civilă delictuală a pârâtei poate fi atrasă, având în vedere faptul că aceasta a acționat fără avea la bază o prerogativă din atribuțiile sale de serviciu, iar presupusul mandat (așa cum eronat au reținut instanțele de judecată) dat de către administratorul societății a fost un mandat nelegal, raportat la statutul societății și la împuternicirea specială acordată lui C. de către conducerea societății, prin care se statuează că acesta din urmă nu își poate delega atribuțiile către o altă persoană. Mai mult decât atât, pârâta și-a depășit atribuțiile de serviciu, în sensul că a emis acte de dispoziție, cu toate că această prerogativă aparținea doar reprezentantului legal.

Având în vedere toate motivele expuse, se poate concluziona că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (art. 1357 alin. (1) C. civ.), respectiv există o faptă ilicită (concedierea reclamantului de către pârâta B. care nu avea acest drept); există un prejudiciu (reprezentat de îngrădirea dreptului la muncă al reclamantului și implicit a salariilor neîncasate pe care acesta le-ar fi dobândit dacă nu ar fi fost concediat); vinovăția autorului (reprezentată de intenția directă cu care pârâta B. a acționat la concedierea reclamantului, aceasta a emis și a semnat decizia de concediere în numele lui C., tocmai pentru a crea aparența de legalitate, și, de asemenea, aceasta a întreprins toate demersurile legale pentru ca decizia de concediere să producă efecte juridice -emiterea și semnarea preavizului de concediere, anexa 26 etc; sub acest aspect nu pot fi trecute cu vederea dispozițiile art. 1357 alin. (2) C. civ. "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă"); legătura între fapta comisă și prejudiciu (rezultă ex re).

Având în vedere motivele arătate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, iar pe cale de consecință reținerea cauzei spre judecare, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., art. 1357 și urm. C. civ.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă B. nu a formulat întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30 decembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 23 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 07 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeași sancțiune rezultă și din cuprinsul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru situația în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt cazuri de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., însă invocarea acestora este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în dezvoltarea criticilor subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), recurentul-reclamant a susținut că probele pe care le-a propus spre administrare în susținerea apelului (interogatoriul pârâtei B., expertiza grafică criminalistică, expertiza contabilă, prezumțiile judiciare) erau utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, însă instanța de apel a încuviințat doar proba cu înscrisuri și a procedat într-o manieră generică când a respins celelalte probe, neprezentând în mod clar și concret motivele care au stat la baza respingerii.

Pe de altă parte, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material), recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel a interpretat în mod greșit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, în speță fiind îndeplinite condițiile acestei răspunderi în sarcina pârâtei, întrucât aceasta și-a depășit atribuțiile de serviciu, în sensul că a emis acte de dispoziție, deși această prerogativă aparținea doar reprezentantului legal, C., care nu își putea delega atribuțiile către o altă persoană, astfel că presupusul mandat dat de către administratorul societății a fost un mandat nelegal.

Instanța de recurs observă că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci aduce în discuție modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, precum și aspecte subsumate situației de fapt, ceea ce nu poate forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Cererea de administrare de probe formulată de reclamant în calea devolutivă de atac a fost respinsă motivat de către instanța de apel, care s-a raportat, în analiza sa, la cerințele impuse de prevederile art. 254, 255 și 478 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că doar proba cu înscrisuri era utilă cauzei.

Aprecierea instanței devolutive asupra aptitudinii probelor de a conduce la soluționarea procesului nu poate fi cenzurată pe calea recursului, întrucât această chestiune vizează netemeinicia, și nu nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare, criticile recurentului prin care se tinde la reaprecierea caracterului util al probelor solicitate în apel, respinse de instanță, nu pot fi analizate întrucât ele excedează cadrului restrictiv impus de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitat controlul de legalitate al deciziei atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că nu pot fi primite nici criticile care privesc nemulțumirea recurentului-reclamant cu privire la modul de evaluare de către instanța devolutivă a probatoriului administrat în cauză, întrucât nici acestea nu sunt chestiuni ce reclamă un control de legalitate al hotărârii atacate ci tind la reaprecierea probelor și la schimbarea situației de fapt reținute, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., din cuprinsul cărora rezultă că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu netemeinicia acesteia.

Deși recurentul a invocat încălcarea dreptului la apărare, precum și a principiilor legalității și al aflării adevărului, pentru a justifica invocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte notează că, pentru a putea reține incidența acestui motiv de recurs, care se referă la situația în care prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu este suficientă afirmarea încălcării drepturilor procesuale și a principiilor mai sus enunțate și invocarea nulității, ca sancțiune aplicabilă, ci este necesar să se indice în concret regulile de procedură ce au fost încălcate și să se demonstreze existența unui prejudiciu procesual suferit ca urmare a nerespectării de către instanța de apel a cerințelor legale privind administrarea probelor. Or, în cauză nu au fost formulate astfel de susțineri, împrejurare față de care Înalta Curte constată că invocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. este doar formală.

Înalta Curte mai constată că, deși reclamantul a indicat ca temei de drept al căii de atac promovate și dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recursul nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare a unei hotărâri judecătorești.

Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc.

Or, în cauză, recurentul nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la interpretarea și reținerea eronată a unor aspecte de fapt, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Apreciind că în mod greșit instanța de apel a reținut neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și prezentând împrejurările care, în opinia sa, ar justifica reținerea unor concluzii contrare celei mai sus arătate, recurentul tinde la a readuce în discuție situația de fapt și probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci este necesar să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material și să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății.

Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc astfel de critici, recurentul fiind nemulțumit doar de concluziile la care a ajuns instanța cu privire raporturile dintre părți, Înalta Curte urmează a constata că nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Ca atare, cum, în speță, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459A/2022 din 18 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1459A/2022 din 18 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 noiembrie 2023.